SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SERDAR ÖZCAN c. TURCIA (solicitarea nr. 55427/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 aprilie 2004 DEFINITIVF 08/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Serdar Özcan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Cabral Barreto președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mei Tsatsa- Nikolovska H.S. Greve, judecători și al domnului Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 18 martie 2004, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 55427/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, Serdar Özcan ( La 26 iunie 2001, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANȚII SPĂLĂTORUL S-a născut în 1976. La depunerea cererii, el a fost reținut în închisoarea Iskenderun. La 25 ianuarie 1999, reclamantul a fost arestat la domiciliul său de către poliția din Mersin și arestat la sediul acesteia. La 29 ianuarie 1999, procurorul Republicii i s-a adresat o audiere în fața Curții de Securitate a statului Adana. În aceeași zi, a fost adus în fața judecătorului care se ocupă de această jurisdicție, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 17 februarie 1999, procurorul l-a pus sub acuzare pe reclamant în fața Curții de Securitate a Statului, compusă din trei magistrați, printre care unul care se ocupă de magistratura militară. Reprovocat, printre altele, de a fi membru al unei organizații armate ilegale, și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a admis toate acuzațiile aduse împotriva sa și a indicat că nu renunță la activitățile armate ale acestei organizații ilegale. Prin Hotărârea din 3 iunie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani. Curtea stabilește că acesta a participat la activități armate în numele acestei organizații ilegale și că, în timpul percheziției efectuate la domiciliul său, au fost confiscate o casetă a discursului ținut de șeful acestei organizații și a publicațiilor interzise de lege. 10. Prin Hotărârea din 9 septembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 3 iunie 1999. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 12. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială. De asemenea, acesta susține că procedura în fața Curții de Casație nu și-a respectat dreptul la apărare din cauza lipsei de notificare a avizului procurorului general. El vede o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) și (c) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale, în mod public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă asistența unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (...) asupra admisibilității 13. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special chérairaklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și ținând seama de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului de încălcare a dreptului comunitar privind securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca curtea de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile exprimate de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe ( Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 16. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 17. Guvernul contestă existența unei încălcări. 18. Curtea amintește deja că a judecat în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 19. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Çiraklar c. Turcia, Rec., 1998-VII, p. 3074, §§ 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 20. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 21. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 20 000 EUR 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, § 49 25). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, citată anterior, punctul 27). 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamantul nu furnizează nicio justificare. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 2 000 EUR. Interese moratoriu 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară, cererea admisibilă; , că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Adana Dit , că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție, că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinsă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 8 aprilie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Ireneu Cabral Barreto Modululr Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
SERDAR ÖZCAN c. TURQUIE
(Requête n
o
55427/00)
ARRÊT
8 avril 2004
08/07/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Serdar Özcan c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
I.
Cabral Barreto
,
président
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
J.
Hedigan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve,
juges
,
et de M. M.
Villiger,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mars 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
55427/00) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Serdar Özcan («
le requérant
»), a saisi la Cour le 2 février 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 26 juin 2001, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement. Par une lettre du 29 juillet 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1976. Lors de l'introduction de la requête, il était détenu à la prison d'Iskenderun.
5.
Le 25 janvier 1999, le requérant fut arrêté à son domicile par la police de Mersin et placé en garde à vue dans les locaux de celle-ci. Des membres de sa famille, ainsi que des amis se trouvant aussi au domicile de celui-ci, furent également placés en garde à vue.
6.
Le 29 janvier 1999, il fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Adana («
le procureur
»-«
la cour de sûreté de l'Etat
»). Le même jour, il fut traduit devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.
7.
Le 17 février 1999, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l'Etat, composé de trois magistrats, dont l'un relevant de la magistrature militaire. Reprochant au requérant notamment d'être membre d'une organisation armée illégale, il requit sa condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n
o
3713 sur la lutte contre le terrorisme.
8.
Devant la cour de sûreté de l'Etat, le requérant admit toutes les accusations portées à son encontre et indiqua ne pas renoncer aux activités armées de ladite organisation illégale.
9.
Par arrêt du 3 juin 1999, la cour de sûreté de l'Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d'emprisonnement de 15 ans. La cour établit que celui-ci avait participé à des activités armées au nom de cette organisation illégale et que lors de la perquisition effectuée à son domicile, une cassette du discours tenu par le chef de cette organisation et des publications interdites par la loi avaient été saisies.
10.
Le requérant se pourvut en cassation. Le procureur général près la Cour de cassation donna son avis en faveur de la confirmation de l'arrêt de condamnation attaqué. Par arrêt du 9 septembre 1999, la Cour de cassation confirma l'arrêt du 3 juin 1999.
II.
11.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Özel c. Turquie
(n
o
42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et
Gençel c.
Turquie
,
(n
o
53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
12.
Le requérant allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé et condamné ne constitue pas un «
tribunal indépendant et impartial
» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d'une part, de la présence d'un juge militaire en son sein et, d'autre part, de l'absence d'un avocat pendant sa garde à vue. Il soutient, également, que la procédure devant la Cour de cassation a méconnu ses droits de la défense en raison du défaut de notification de l'avis du procureur général. Il y voit une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
c)
se défendre lui-même ou avoir l'assistance d'un défenseur de son choix et, s'il n'a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d'office, lorsque les intérêts de la justice l'exigent
;
(...)
»
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Çiraklar c. Turquie
, arrêt du 28 octobre 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
1.
Sur l'indépendance et l'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat
14.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 §
1 de la Convention (voir
Özel
, précité, §§ 33-34, et
Özdemir
, précité, §§
35
‑
36).
15.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions relatives à la «
sécurité nationale
», ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (
Incal c. Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998
‑
IV, p. 1573, § 72
in fine
).
16.
La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1.
2.
Sur l'équité de la procédure pénale
17.
Le Gouvernement conteste l'existence d'une violation.
18.
La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu'un tribunal dont le manque d'indépendance et d'impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.
19.
Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner le présent grief (voir, entre autres,
Çiraklar
c. Turquie
, arrêt du 28 octobre 1998,
Recueil
1998-VII, p.
3074, §§ 44-45).
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
21.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel et moral qu'il évalue à 20 000 euros (EUR).
22.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
23.
En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat aurait abouti si l'infraction à la Convention n'avait pas eu lieu. Il n'y a donc pas lieu d'accorder au requérant une indemnité à ce titre
(
Findlay c. Royaume-Uni
, arrêt du 25 février 1997,
Recueil
1997-I, p. 284, § 85).
24.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (
Çiraklar
, précité, p. 3074, § 49).
25.
Lorsque la Cour conclut que la condamnation d'un requérant a été prononcée par un tribunal qui n'était pas indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1, elle estime qu'en principe le redressement le plus approprié serait de faire rejuger le requérant en temps utile par un tribunal indépendant et impartial (
Gençel
, précité, § 27).
B.
Frais et dépens
26.
Le requérant demande également 2
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Le requérant ne fournit aucun justificatif.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour, statuant en équité, accorde au requérant 2 000 EUR.
C.
Intérêts moratoires
29.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
, la requête recevable ;
2.
Dit
, qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'État d'Adana
;
3.
Dit
, qu'il n'y a pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention
;
4.
Dit
, que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral
;
5.
Dit
,
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 avril 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Mark
Villiger
Ireneu
Cabral Barreto
Greffier adjoint
Président