AFFAIRE ERTAN OZKAN c. TURQUIE

AFFAIRE ERTAN OZKAN c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ERTAN ÖZKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 47311/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 octombrie 2003 DEFINITIVF 09/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă În cauza Ertan Özkan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress Președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2003, Hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 47311/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Ertan Özkan ( reclamantul a sesizat Curtea la 3 martie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 15 mai 2001, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Reclamantul, Ertan Özkan, este un cetățean turc născut în 1978. La momentul faptelor, era student și locuia în Tokat. La 26 august 1997, reclamantul a fost arestat de către Secțiunea antiteroristă a Direcției de Securitate de la Tokat. Era suspectat că face parte dintr-o organizație armată ilegală, TKP/ML-TIKKO (Parteneriatul Comunist Marxist Lenionist din Turcia) Armata de eliberare a muncitorilor și țăranilor din Turcia. În timpul percheziției efectuate la domiciliul reclamantului, pancartele, fluturașele pregătite în numele a două organizații armate ilegale, TIKKO și D IFBP/ C (parte revoluționară a eliberării poporului) și publicațiile editate de acestea au fost rechiziționate de către poliție. La 27 august 1997, reclamantul a fost ascultat mai întâi de procurorul Republicii Tokat și apoi a fost adus în fața judecătorului de pace din Tokat, care a ordonat arestarea sa provizorie, iar în fața judecătorului, reclamantul a contestat conținutul declarației sale adresate poliției. Printr-un act de acuzare din 16 septembrie 1997, procurorul se află lângă curtea de securitate a statului Ankara. În conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul penal și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. 10. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile conform cărora ar fi fost membru al unei bande armate. El a afirmat că publicațiile care fuseseră găsite la el acasă erau de vânzare legală și aparțineau surorii sale. 11. În ședința din 12 noiembrie 1997, procurorul și-a prezentat pledoaria pe fond și a solicitat condamnarea reclamantului pentru acordarea de asistență și asistență unei bande armate în temeiul articolului 169 din Codul penal 12. Prin hotărârea din 10 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de acordarea de asistență și asistență acestei bande armate ilegale și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni în temeiul articolului 169 În hotărârea sa, Comisia a considerat că elementele de probă, cum ar fi declarațiile reclamantului în fața judecătorului de pace și în fața Curții de Securitate a statului, procesul-verbal al percheziției și obiectele confiscate la domiciliul său, vin să confirme versiunea faptelor propuse de acuzare. 13. La 27 iulie 1998, reclamantul s-a ocupat de casare. 14. La 9 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 10 decembrie 1997. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 16. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și l-a condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial. Care ar putea garanta un proces echitabil din cauza, pe de o parte, prezenței unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, din cauza faptului că procesul-verbal al declarației sale către poliție și care nu poartă semnătura sa a fost depus în dosarul procesului. Recurentul susține, de asemenea, că procedura în fața Curții de Casație și-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu a putut răspunde avizului procurorului general care nu i-a fost transmis înainte de ședința unică desfășurată în fața acestei instanțe. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (b) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) b) să dispună de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) asupra admisibilității 18. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Convenție (a se vedea Özel menționat anterior, § 33-34, și Özdemir menționat anterior, §§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Ankara nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 22. Guvernul contestă existența unei încălcări. 23. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 24. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, p. 3074 alineatul 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 26. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material, pe care îl lasă la aprecierea Curții, și, moral, că îl evaluează la 20 000 EUR. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 29. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, de la 3074 la punctul 49). Comisioane și cheltuieli de judecată 30. Reclamantul solicită, de asemenea, 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamantul nu furnizează nicio justificare. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea acționează în mod echitabil, acordă reclamantului 2 000 EUR în acest scop. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat anterior. Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

ERTAN ÖZKAN c. TURQUIE

(Requête n

o

47311/99)

ARRÊT

STRASBOURG

9 octobre 2003

DÉFINITIF

09/01/2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme

En l'affaire Ertan Özkan c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

J.

Hedigan

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 septembre 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

47311/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Ertan Özkan («

le requérant

»), a saisi la Cour le 3 mars 1999 en vertu de l'article

34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

E. Çıtak, avocate à Istanbul. Le

gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 15 mai 2001, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.

4.

Par une lettre du 29 juillet 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Le requérant, Ertan Özkan, est un ressortissant turc né en 1978. A

l'époque des faits, il était étudiant et résidait à Tokat.

6.

Le 26 août

1997, le requérant fut arrêté par la section anti-terroriste de la

Direction de la sûreté de Tokat. Il était soupçonné d'appartenir à une organisation armée illégale, le TKP/ML-TIKKO (Parti communiste

marxiste léniniste de Turquie

–

Armée de la libération des ouvriers et

des paysans de Turquie).

Lors de la perquisition effectuée au domicile du requérant, des pancartes, des tracts préparés au nom de deux organisations armées illégales, le

TIKKO et

le

DHKP/ C » (Parti révolutionnaire de la libération du peuple) et des publications éditées par celles-ci furent réquisitionnés par la police.

7.

Lors de sa garde à vue,

le requérant

refusa de signer le procès-verbal.

8.

Le 27 août 1997, le requérant fut d'abord entendu par le procureur de la République de Tokat puis traduit devant le juge de paix de Tokat, lequel ordonna sa

mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant contesta le contenu de sa déposition faite à la police.

9.

Par un acte d'accusation du 16 septembre 1997, le procureur près la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara

(« le procureur » – «

la cour de sûreté de l'Etat

») mît le requérant en accusation avec trois autres personnes devant la cour de sûreté de l'Etat, composée de magistrats de carrière, dont l'un relevant de la magistrature militaire. Reprochant au requérant notamment d'être membre d'une bande armée, à savoir le

TIKKO, il requit sa condamnation en vertu de l'article 168 § 2 du code pénal et article 5 de la loi n

o

3713 sur la lutte contre le terrorisme.

10.

Devant la cour de sûreté de l'Etat, le requérant contesta les accusations selon lesquelles il aurait été membre d'une bande armée. Il affirma que les publications qui avaient été retrouvées à son domicile étaient en vente légale et appartenaient à sa sœur.

11.

Lors de l'audience du 12 novembre 1997, le procureur présenta son réquisitoire sur le fond et requit la condamnation du requérant pour avoir porté aide et assistance à une bande armée en vertu de l'article 169

du code pénal.

12.

Par un arrêt du 10 décembre 1997, la cour de sûreté de l'Etat déclara le requérant coupable d'avoir porté aide et assistance à ladite bande armée illégale et le condamna à une peine d'emprisonnement de trois ans et neuf mois en vertu de l'article 169

du code pénal. Dans son arrêt, elle considéra que les éléments de preuve, tels que les déclarations du requérant devant le juge de paix et devant la cour de sûreté de l'Etat, le procès-verbal de la perquisition et les objets saisis à son domicile, venaient confirmer la version des faits proposée par l'accusation.

13.

Le 27 juillet 1998, le requérant se pourvut en cassation.

14.

Le procureur général près la Cour de cassation présenta son avis sur le pourvoi du requérant. Ledit avis n'aurait été communiqué au requérant que lors de l'unique audience tenue devant la Cour de cassation.

15.

Le 9 novembre 1998, la Cour de cassation confirma l'arrêt du 10

décembre 1997.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

16.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et

Özdemir c.

Turquie

,

n

o

59659/00, §§ 21-22, 6 février 2003).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

17.

Le requérant allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé et condamné ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d'une part, de la présence d'un juge militaire en son sein et, d'autre part, du fait que le procès-verbal de sa déposition faite à la police et ne portant pas sa signature, a été versé dans le dossier du procès. Le

requérant soutient, en outre, que la procédure devant la Cour de cassation a méconnu ses droits de la défense du fait qu'il n'a pas pu répondre à

l'avis du procureur général qui ne lui a pas été transmis avant l'audience unique tenue devant cette juridiction. Il y voit une violation de l'article 6 §§ 1 et 3

b) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b) disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

(...)

»

A.

Sur la recevabilité

18.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28

octobre 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Sur l'indépendance et l'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat

19.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6

§

1 de la Convention (voir

Özel

précité, §§ 33-34, et

Özdemir

précité, §§

35

‑

36).

20.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions prévues et réprimées par le code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

21.

La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1.

2.

Sur l'équité de la procédure pénale

22.

Le Gouvernement conteste l'existence d'une violation.

23.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu'un tribunal dont le manque d'indépendance et d'impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

24.

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner le présent grief (voir, entre autres,

Çıraklar

précité, p.

3074, §§ 44-45).

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

26.

Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel, qu'il laisse à l'appréciation de la Cour, et, moral, qu'il évalue à 20 000 euros (EUR).

27.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

28.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat aurait abouti si l'infraction à la Convention n'avait pas eu lieu. Il n'y a donc pas lieu d'accorder au requérant une indemnité à ce titre

(

Findlay c. Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

29.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çıraklar

précité, p. 3074, § 49).

B.

Frais et dépens

30.

Le requérant demande également 10 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Le requérant ne fournit aucun justificatif.

31.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

32.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour statuant en équité, accorde au requérant 2

000 EUR à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

33.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 octobre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président