AFFAIRE ERKAN ORHAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

01.03.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ERKAN ORHAN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ERKAN ORHAN c. TURCIA (solicitarea nr. 1947/02) HOTĂRÂREA STRASBURG martie 2007 DEFINITIVF 01/06/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Erkan Orhan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Türmen Bîrsan mes Fura-Sandström Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 februarie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 19497/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Erkan Orhan ( La 20 ianuarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii în termenul acordat în acest scop. Cu toate acestea, printr-o scrisoare din 6 decembrie 2006, acesta a informat Curtea că intenționează să își mențină cererea. La 9 iulie 2001, în urma unei denunțări anonime, polițiștii au efectuat o percheziție la locul de muncă al reclamantului, o vânzare de obiecte de memorie și discuri compacte (CD) și au găsit cinci CD-uri cu caracter pornografic și 222 CD-uri contrafăcute. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat la ora 12:15 și eliberat după depoziția sa la ora 18:45. La 24 august 2001, procurorul Republicii Izmir l-a acuzat pe reclamant în temeiul articolului 426 din fostul Cod Penal. La 14 septembrie 2001, hotărând pe baza dosarului, Tribunalul de Poliție din Izmir a eliberat o ordonanță penală prin care l-a condamnat pe reclamant la o amendă grea de 2 797 484 040 de lire turcești (TRL). La 25 octombrie 2001, tribunalul corecțional a respins această opoziție în urma unei examinări pe baza dosarului. 12. La 9 noiembrie 2001, această hotărâre a fost notificată reclamantului. 13. La 29 ianuarie 2002, procurorul Republicii a constatat că reclamantul nu a plătit amenda și a convertit-o într-o pedeapsă cu închisoarea de 254 de zile. 15. La 13 martie 2002, reclamantul a început să își execute pedeapsa. 16. La 25 iunie 2002, Tribunalul de Poliție a ordonat eliberarea condiționată a reclamantului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 17. art. 426 din vechiul cod penal se citește după cum urmează: Oricine expune cărți, ziare, broșuri, reviste, scrierile, articolele și anunțurile obscene sau imorale, sau expune astfel de imagini sau fotografii, astfel de desene, filme sau alte obiecte imprudente, sau face să joace astfel de opere în teatre, cinematografe sau în alte locuri accesibile publicului, sau distribuie în mod conștient astfel de obiecte sau discuri imorale, le vinde sau le face să distribuie sau, în scopuri comerciale de distribuție sau exploatare, produce, imprimă sau reproduce desene, imagini și gravuri imorale, sau produce discuri imorale sau care sunt fabricate, importe sau transportate în Turcia dintr-un loc într-un alt loc într-un astfel de obiect, sau dispune executarea unui astfel de act, servește drept intermediar, colaborat pentru facilitarea comerțului, pune anunțuri pentru a face cunoscute în mod direct sau indirect cum pot fi obținute aceste obiecte sau în acest scop al publicității pe piețele publice, va fi pedepsit cu o lună până la doi ani de închisoare și o amendă de 2 milioane până la 10 milioane de dolari. 18 La momentul faptelor, dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală erau astfel formulate art. 386 Judecătorul de instanță hotărăște fără a ține o audiere prin ordonanță penală asupra infracțiunilor din domeniul de competență al instanțelor de poliție. Ordonanța penală se poate referi numai la condamnarea la o amendă ușoară sau grea sau la o pedeapsă cu închisoarea de maximum trei ani sau la interdicția temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare (...) art. 387 În cazul în care judecătorul penal vede un dezavantaj să se pronunțe fără audiere, acesta poate stabili o dată pentru desfășurarea acesteia.art. 390 O audiere este ținută în caz de opoziție formulată împotriva unui ordin penal cu privire la o pedeapsă ușoară cu închisoarea. (...) În cazul unei opoziții formulate împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare (...), președintele Tribunalului corecțional sau judecătorul examinează opoziția în conformitate cu art. 301, 302 și 303 [din prezentul cod]. (...) Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, procedura de opoziție se desfășoară fără ședință. Procurorul Republicii este audiat dacă este necesar. Dacă opoziția este primită, aceeași instanță examinează temeinicia cauzei. 19. Prin hotărârea pronunțată la 30 iunie 2004, Curtea Constituțională, în unanimitate, a declarat art. 390 alineatul (3) din fostul Cod de procedură penală care nu respectă Constituția și l-a anulat. Comisia a considerat că absența unei ședințe în fața Tribunalului Penal, chemată să se pronunțe cu privire la opoziția formulată împotriva unui ordin penal, a încălcat dreptul la un proces echitabil și a restricționat dreptul la apărare, astfel cum se prevede la articolele 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și 36 din Constituție. Deși subliniază legitimitatea procedurii de ordonanță penală, ea a arătat că trebuie să aibă loc o audiere în fața tribunalului corecțional. 20. În iunie 2005, au intrat în vigoare noile coduri penale și de procedură penală, care nu conțin nici o dispoziție referitoare la ordonanța penală. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, pentru a invoca acest motiv, reclamantul ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la eliberarea sa. Or, el a sesizat Curtea la 1 mai 2002 în timp ce custodia sa s-a încheiat la 9 iulie 2001. Prin urmare, acest motiv este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenția II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 23. Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, în măsura în care instanțele naționale care au fost obligate să se pronunțe cu privire la cauza sa nu au ținut o ședință de judecată și susține că a fost lipsit de dreptul său de a participa la dezbateri și, astfel, de a nu fi putut să își exercite pe deplin dreptul la apărare. art. 6 alineatul (1) este astfel formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 24. Guvernul se opune acestor afirmații și susține că ordonanța penală a fost emisă în urma unei proceduri echitabile și în conformitate cu normele de drept și subliniază că aceaceasta este o procedură obișnuită întâlnită în mai multe țări și menită să reducă volumul de muncă al instanțelor prin simplificarea procedurii pentru cazurile de așa-zisă importanță minoră. Acesta explică faptul că dreptul turc oferă o cale de atac eficientă împotriva ordonanțelor penale prin intermediul opoziției formulate în fața tribunalului corecțional și concluzionează că procedura de ordonanță penală este conformă cu cerințele articolului 6 din convenție. Guvernul subliniază că procedura de ordonanță penală nu mai există în dreptul turc de la adoptarea noilor coduri penale și de procedură penală, în vigoare de la 1 iunie 2005. 25. Curtea constată că reclamantul nu a trimis observații ca răspuns la cele ale guvernului. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că publicitatea dezbaterilor judiciare constituie un principiu fundamental consacrat de art. 6 alineatul (1) din Convenție. În conformitate cu jurisprudența sa, dreptul fiecăruia la ca cauza sa să fie Publicitatea dezbaterilor, precum cea a hotărârii judecătorești, îi protejează pe justițiabili împotriva unei justiții secrete care scapă controlului public și constituie astfel unul dintre mijloacele de a contribui la menținerea încrederii în instanțe. Prin transparența pe care o acordă administrației justiției, aceasta contribuie la atingerea obiectivului articolului 6 alineatul (1), și anume procesul echitabil, a cărui garanție se numără printre principiile oricărei societăți democratice (a se vedea Sutter c. Elveția, Hotărârea din 22 februarie 1984, seria A n 74, p. 12, § 26, Gautrin și alții, C. Franța, Hotărârea din 20 mai 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 1023 1024, § 42, Serre c. Franța, n 29718/96, § 21, 29 septembrie 1999, și Stefanelli c. San Marino, n 35396/97, § 19, CEDO 2000 II). 28. Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile relevante ale fostului Cod de procedură penală, judecătorul de instanță putea, pentru anumite categorii de infracțiuni, să emită un ordin penal numai pe baza dosarului, fără a ține o audiere. Procedura de opoziție în fața tribunalului corecțional s-a desfășurat, de asemenea, fără audiere atunci când a fost formulată împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare. Instanța corecțională se baza numai pe dosarul și pe avizul scris al procurorului republicii, pe care îl putea auzi, dacă era necesar 29. Curtea arată că, în niciun stadiu al procedurii, recurentul nu a beneficiat de o ședință în fața instanțelor interne. Nici instanța de poliție care a emis ordonanța penală și nici instanța corecțională care s-a pronunțat cu privire la opoziție nu au ținut o ședință. Reclamantul nu a avut niciodată posibilitatea de a se prezenta personal în fața magistraților care au solicitat să îl judece. 30. Curtea constată, de asemenea, că lipsa unei ședințe în fața Tribunalului Corecțional a fost dezbătută de Curtea Constituțională, care a considerat că aceasta nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil și cu dreptul la apărare. Comisia ia în considerare această constatare, precum și lipsa unei dispoziții privind ordonanța penală în noile coduri penale și de procedură penală. 31. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, în măsura în care cauza reclamantului nu a fost audiată în mod public de instanțele sesizate în cauza sa. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 33. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu a formulat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul stabilit. 34. În aceste circumstanțe, Comisia consideră că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 60 din regulament. Deoarece nicio cerere de satisfacție echitabilă nu a fost formulată în mod valabil, Curtea consideră că nu este necesară acordarea unei indemnizații în acest sens. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție și inadmisibilă pentru surplusul menționează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la martie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduleer Președinte