AFFAIRE VARSAK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

15.02.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE VARSAK c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL VARSAK c. TURCIA (solicitarea nr. 6281/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 februarie 2007 DEFINITIVF 15/05/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Varsak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, J. Hedigan, R. Türmen, C. Bîrsan, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători, și dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2007, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsește o cerere (n 6281/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Șeref Varsak ( La 26 ianuarie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. La 31 august 2006, prevalându-se de art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1968 și își are reședința în Izmir. La 10 martie 2001, soția reclamantului a depus o plângere pentru violență domestică. La 6 iunie 2001, reclamantul a fost acuzat pe baza articolului 456 din vechiul cod penal care reprimă încălcarea voluntară a integrității fizice sau morale a unei persoane. La 19 iunie 2001, pe baza raportului medical, a diferitelor procese-verbale și a tuturor elementelor dosarului, Tribunalul de Poliție din Izmir a eliberat un ordin penal prin care l-a condamnat pe reclamant la o amendă de 189 820 800 de lire turcești [aproximativ 100 EUR (EUR) ]. La 19 iulie 2001, hotărând la dosar, tribunalul corecțional al lui Izmir a respins opoziția formulată împotriva acestei ordonanțe. Reclamantul a îndeplinit cuantumul amenzii. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 10. Judecătorul de instanță hotărăște fără a ține o audiere printr-un ordin penal asupra infracțiunilor din domeniul de competență al instanțelor de poliție. Ordonanța penală se poate referi numai la condamnarea la o amendă ușoară sau grea sau la o pedeapsă cu închisoarea de maximum trei ani sau la interzicerea temporară a exercitării unei profesii și a unei ocupații sau a unei sechestrări (...) art. 387 În cazul în care judecătorul penal constată că nu se poate pronunța fără audiere, acesta poate stabili o dată pentru desfășurarea acesteia. art. 390 Se ține o audiere în caz de opoziție formulată împotriva unui ordin penal cu privire la o sentință de închisoare ușoară. (...) În cazul unei opoziții formulate împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare (...), președintele Tribunalului corecțional sau judecătorul examinează opoziția în conformitate cu art. 301, 302 și 303 [din prezentul cod]. (...) Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, procedura de opoziție se desfășoară fără ședință. Procurorul Republicii este audiat dacă este necesar. În cazul în care opoziția este primită, aceeași instanță examinează temeinicia cauzei. 11. Prin hotărârea pronunțată la 30 iunie 2004, Curtea Constituțională, în unanimitate, a declarat art. 390 alineatul (3) din fostul Cod de procedură penală care nu este în conformitate cu art. 36 din Constituție și l-a anulat. Comisia a considerat că absența unei ședințe în fața Tribunalului Penal, chemată să se pronunțe cu privire la opoziția formulată împotriva unui ordin penal, încalcă dreptul la un proces echitabil și restrânge dreptul la apărare, astfel cum se prevede la articolele 6 din convenție și 36 din Constituție. În timp ce a subliniat legitimitatea procedurii de ordonanță penală, Comisia a subliniat faptul că o ședință ar trebui să aibă loc în fața tribunalului corecțional. 12. La 1 iunie 2005, au intrat în vigoare noile coduri penale și de procedură penală, care nu conțin dispoziții privind ordonanța penală. Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanțele nu au ținut o ședință. Astfel, a fost privat de dreptul său de a participa la dezbateri, de a fi informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, de a beneficia de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale, de a fi asistat de un avocat și, prin urmare, de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. Curtea consideră oportun să examineze acest motiv din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva acesteia (...) 14. Guvernul se opune acestor afirmații și susține că ordonanța penală a fost emisă în urma unei proceduri echitabile și în conformitate cu normele de drept și subliniază că aceaceasta este o procedură obișnuită întâlnită în mai multe țări și menită să reducă volumul de muncă al instanțelor prin simplificarea procedurii pentru cazurile de așa-zisă importanță minoră. Acesta explică faptul că dreptul turc oferea o cale de atac eficientă împotriva ordonanțelor penale prin opoziție formulată în fața tribunalului corecțional și, în acest sens, prezintă exemple de hotărâri pronunțate de tribunalul corecțional în care a fost primită opoziția și concluzionează că procedura de ordonanță penală este conformă cu cerințele art. 6 din Convenție. 15. Guvernul adaugă că procedura de ordonanță penală nu mai există în dreptul turc de la adoptarea noilor coduri penale și de procedură penală, în vigoare de la 1 iunie 2005. 16. Reclamantul își reiterează afirmațiile privind admisibilitatea 17. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 18. Curtea amintește că publicitatea dezbaterilor judiciare constituie un principiu fundamental consacrat la art. 6 alineatul (1) din convenție. Aceasta îi protejează pe justițiabili împotriva unei justiții secrete care scapă de controlul public și constituie astfel unul dintre mijloacele de a contribui la menținerea încrederii în instanțe. Prin transparența pe care o acordă administrației justiției, aceasta contribuie la atingerea obiectivului articolului 6 alineatul (1), și anume procesul echitabil, a cărui garanție se numără printre principiile oricărei societăți democratice (a se vedea Sutter c. Elveția, Hotărârea din 22 februarie 1984, seria A n 74, p. 12, § 26, Gautrin și alții, C. Franța, Hotărârea din 20 mai 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 1023-1024, § 42, Serre c. Franța, n 29718/96, § 21, 29 septembrie 1999, și Stefanelli c. San Marino, n 35396/97, § 19, CEDO 2000 II). 19. Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile relevante ale fostului Cod de procedură penală, judecătorul de instanță putea, pentru anumite categorii de infracțiuni, să emită o ordonanță penală numai pe baza dosarului, fără a ține o audiere. Procedura de opoziție în fața tribunalului corecțional s-a desfășurat, de asemenea, fără audiere atunci când a fost formulată împotriva unei ordonanțe privind o condamnare la o amendă ușoară sau grea sau la o interdicție temporară de a exercita o profesie și o profesie sau o sechestrare. Instanța corecțională se baza numai pe dosarul și pe avizul scris al procurorului republicii pe care îl putea auzi, dacă era necesar 20. În cazul de față, Comisia constată că, în niciun stadiu al procedurii, recurentul nu a beneficiat de o ședință în fața instanțelor interne și nici instanța de poliție care a emis ordinul penal și nici instanța corecțională care s-a pronunțat cu privire la opoziție nu au ținut o ședință. Reclamantul nu a avut niciodată posibilitatea de a se prezenta personal în fața magistraților care au solicitat să îl judece. 21. Curtea arată, de asemenea, că lipsa unei ședințe în fața instanței corecționale a fost dezbătută de Curtea Constituțională, care a considerat că aceasta nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil și cu dreptul la apărare și ia în considerare această constatare, precum și lipsa unei dispoziții privind ordonanța penală în noile coduri penale și de procedură penală. 22. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care cauza reclamantului nu a fost ascultată în mod echitabil de instanțele sesizate cu cauza sa. II. PRIVIND aplicarea articolului 41 din Convenție 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Curtea nu poate specula asupra concluziilor la care instanțele turce ar fi ajuns în absența deficiențelor constatate și, prin urmare, respinge cererea reclamantului pentru prejudiciul material. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral că simpla constatare a încălcării este suficientă pentru a compensa. Reclamantul solicită 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții și nu produce nicio justificare. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 700 EUR toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a lipsei unei ședințe în cadrul procedurii interne A declarat că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 700 EUR (7 cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 15 februarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte