AFFAIRE FADIME OZKAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1 en ce qui concerne l'indépendance et l'impartialité;Non-lieu à examiner l'art. 6-1 en ce qui regarde les autres griefs;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FADIME OZKAN c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 47165/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 octombrie 2003 DEFINITIVF 09/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Fadime Özkan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 47165/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Fadime Özkan ( reclamanta a sesizat Curtea la 3 martie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 octombrie 2001, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. Prin scrisoarea din 27 noiembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Recurenta, Fadime Özkan, resortisant turc, s-a născut în 1975 și, la momentul respectiv, locuia în Tokat. La 26 august 1997, mama, fratele și un prieten al reclamantei, în timp ce mergeau pe stradă, au fost arestați și arestați de polițiști. La arestarea lor, ei erau în posesia genților conținând documente și publicații referitoare la o organizație armată ilegală, TKP/ML-TIKKO În aceeași zi, când s-a întors de la muncă, reclamanta, suspectată de apartenență la organizația respectivă, a fost arestată și arestată. În timpul interogatoriilor la poliție, recurenta și-a invocat dreptul de a păstra tăcerea și a refuzat să semneze declarația de inculpat pe motiv că propriile sale declarații nu fuseseră transcrise corect în procesul-verbal. La 27 august 1997, recurenta a fost audiată de judecătorul de pace din Tokat, în fața căruia a negat că aparține organizației armate ilegale respective. ) care au fost reținute la domiciliu, subliniind că aceasta era o revistă legală; ea a fost eliberată în aceeași zi. 10. La 16 septembrie 1997, procurorul reverendului ( În temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului 11. În ședința din 12 noiembrie 1997, procurorul și-a prezentat pledoaria cu privire la fondul cauzei și a solicitat de această dată condamnarea recurentei pentru asistență și asistență acordată unei organizații armate ilegale în temeiul articolului 169 din Codul Penal. 12. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanta a contestat toate acuzațiile aduse împotriva sa, negând că aparținea unei organizații armate ilegale și a repetat declarațiile făcute în fața judecătorului de pace din Tokat. 13. Prin hotărârea din 10 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului Ankara a declarat reclamanta vinovată de ajutor și de asistență pentru organizația armată ilegală în temeiul articolului 169 din Codul Penal și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 9 luni. Comisia a considerat că publicațiile și declarațiile emise sau pregătite de organizația ilegală armată, TKP/ML-TIKKO, fuseseră confiscate la domiciliul recurentei, că aceasta le vindea și le distribuia, că vânzarea unei părți din aceste publicații fusese interzisă de către instanțe. 14. La 9 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 10 decembrie 1997.II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002, nepublicată) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003, nepublicate). Recurenta susține că Curtea de Securitate a statului care a judecat-o și condamnată nu constituie un tribunal independent și imparțial Care ar fi putut garanta un proces echitabil din cauza, pe de o parte, prezenței unui judecător militar în cadrul său și, pe de altă parte, din cauza faptului că declarația sa către poliție a fost folosită ca probă în sarcina sa, în timp ce ea își invocase dreptul de a păstra tăcerea și refuza să o semneze. reclamantă susține, de asemenea, că procedura în fața Curții de Casație și-a încălcat dreptul la apărare din cauza faptului că nu a putut răspunde avizului procurorului general care nu i-a fost transmis. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) b) dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) cu privire la admisibilitatea 17. Guvernul invită Curtea să respingă, pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție, plângerea privind componența Curții de Securitate a statului. El susține că decizia internă definitivă privind cauza privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, guvernul susține că nu există nicio cale de atac internă eficientă pentru a remedia situația denunțată și concluzionează că reclamanta ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care hotărârea Curții de Securitate a statului a fost pronunțată, și anume la 10 decembrie 1997. Or, subliniază că cererea a fost introdusă la martie 1999 18. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia (hotărârea menționată anterior, § 26). Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 19. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudență (a se vedea, în special, Cleraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări de fond; în plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond Despre independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție [a se vedea Özel menționat anterior, §§ 33-34 și Özdemir, citată anterior, §§ 36.21. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanta, care răspundea în fața unei Curți de Securitate a statului de infracțiuni prevăzute și reprimate de Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Prin urmare, aceasta putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamanta cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 22. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanta, Curtea de Securitate a statului Ankara nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 23. Guvernul contestă existența unei încălcări. 24. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 25. Având în vedere constatarea încălcării dreptului recurentei de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, p. 3074 alineatul 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta susține că a suferit un prejudiciu material, pe care îl lasă la aprecierea Curții și, moral, că îl evaluează la 20 000 EUR. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde recurentei o compensație în acest sens, în temeiul Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997, p. 284, punctul 85. 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, de exemplu, de la 3074 la punctul 49). Comisioane și cheltuieli de judecată 31. Recurenta solicită, de asemenea, 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Recurenta nu furnizează nicio justificare. 32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea acționează în mod echitabil, acordă reclamantei 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Ankara; afirmă că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat anterior: Statul pârât trebuie să plătească recurentei în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului decât de la expirarea termenului menționat și până la plată, suma va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Georg Ress Module Președinte