AFFAIRE PASCOLINI c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

26.06.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PASCOLINI c. FRANCE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

În cauza Pascolini c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen J.-P. Costa Tulkens dnii E. L evits Kovler Zagrebelsky, judecători și al dlui Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 aprilie 2002 și 5 iunie 2003, înmânarea hotărârii care a fost adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 45119/98) îndreptat împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant al acestui stat, dl René Pascolini ( La data de 1 iulie, Comisia a adoptat o decizie de inițiere a procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, prin care se solicita să se adopte o decizie în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 25 aprilie 2002, camera a declarat cererea parțial admisibilă. La 18 ianuarie 1993 a fost chemat în fața tribunalului corecțional din Toulouse pentru fapte de publicitate mincinoase. La audiere, consiliul reclamantului a ridicat o excepție de la nulitate. 10. Prin hotărârea din 27 ianuarie 1993, tribunalul corecțional a respins excepția și a retrimis cazul la 14 aprilie 1993. La acea dată, reclamantul a solicitat predarea fotocopiilor dosarului, avocatul său refuzând-o la instrucțiunea procurorului public. Tribunalul a respins această cerere și a trimis cazul la 23 aprilie 1993. Reclamantul a solicitat să fie respinsă cererea sa. 11. Prin hotărârea din 9 februarie 1994, tribunalul corecțional din Toulouse l-a declarat vinovat pe reclamant pentru faptele reprobabile și l-a condamnat la o pedeapsă de 200 de zile-amendă de câte 200 de franci fiecare. Prin hotărârea din 6 aprilie 1995, hotărând cu privire la apelurile formulate împotriva hotărârilor din 14 aprilie 1993 și 9 februarie 1994, Curtea de Apel din Toulouse a respins excepția de nulitate care ținea de neeliberarea copiilor documentelor, a confirmat hotărârea privind vinovăția și, reformându-l asupra pedepsei, l-a condamnat pe reclamant la o lună de închisoare cu suspendare. 13 Prin Hotărârea din 12 iunie 1996, camera penală a Curții de Casație a pronunțat hotărârea Curții de Apel și a trimis cazul în fața unei alte instanțe de apel. 14. Prin hotărârea din 29 aprilie 1997, Curtea de Apel din Bordeaux a anulat hotărârile atacate, l-a declarat pe reclamant vinovat de infracțiunea de publicitate falsă și l-a condamnat la o pedeapsă de zece mii de franci. Recurentul a formulat un recurs în casation. El a fost reprezentat de un avocat la Curtea de Casație și la Consiliul de Stat (avocat al Consiliilor) care a depus un memoriu amplificativ pentru susținerea recursului. La rândul său, reclamantul a depus și un memoriu personal. 16. Prin Hotărârea din 6 mai 1998, camera criminală a Curții de Casație a respins recursul. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 17. Reclamantul se plânge că nu a primit comunicarea raportului consilierului raportor în fața Curții de Casație. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație penală îndreptată împotriva ei (...). 18. Guvernul arată că Curtea a considerat contrar cerințelor procesului echitabil faptul că reclamantul, spre deosebire de avocatul general, nu primește raportul consilierului raportor. Deși se bazează pe înțelepciunea Curții în această privință, el subliniază totuși că sensul raportului face obiectul unei mențiuni cu privire la rolul de audiere, depus la Ordinul Avocaților în cadrul Consiliului cu zece zile înainte de audiere. 19. Reclamantul denunță lipsa de respectare a principiului contradictoriei în cadrul procedurii în fața Camerei Penale a Curții de Casație din cauza lipsei de comunicare a raportului menționat anterior și indică, de asemenea, faptul că guvernul nu prezintă menționarea rolului în cauza sa, a cărei realitate o contestă. 20. Curtea amintește că problema lipsei de comunicare a raportului consilierului raportor în justițiabil ridică o problemă în temeiul articolului 6 numai în măsura în care raportul menționat a fost comunicat avocatului general înainte de ședință (Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1998, Rec., 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998-II). În cazul de față, guvernul nu contestă faptul că avocatul general a primit comunicarea raportului înainte de ședință. 22. În prezent, o mențiune cu privire la rolul difuzat la Ordinul Avocaților către Consiliu cu o săptămână înainte de ședință îi informează pe avocații părților în sensul avizului consilierului raportor cu privire la meritul recursului (hotărârea Reinhardt și Slimane-Kaid) 665-666, punctul 105). Curtea constată că reclamantul nu stabilește că avocatul său din Consiliu nu ar fi beneficiat de o astfel de practică. 23. Cu toate acestea, în cel mai bun caz, avocatul reclamantului nu a putut astfel să cunoască decât sensul avizului consilierului raportor, în timp ce acesta este întregul raport care a fost comunicat avocatului general. Curtea amintește că raportul constă din două componente: primul conține o expunere a faptelor, a procedurii și a mijloacelor de rupere, iar al doilea, o analiză juridică a cauzei și un aviz privind meritul recursului (a se vedea Reinhardt și Slimane-Kaid) În opinia Curții, în cazul în care a doua parte a raportului, destinată deliberării, poate (la fel ca proiectul de hotărâre) să rămână confidențială atât față de părți, cât și față de avocatul general, prima parte, care nu este acoperită de secretul deliberărilor, trebuie să fie comunicată, după caz, părților și avocatului general în aceleași condiții 24. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. De asemenea, guvernul consideră că singura constatare a încălcării ar fi suficientă. 28. Curtea consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și diversele prejudicii invocate de reclamant și, prin urmare, este oportun să se elimine pretențiile formulate în acest sens. În ceea ce privește eroarea morală, Curtea consideră că aceaceasta este suficient de remediată prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) la care ajunge. Cererea de revizuire a hotărârilor pronunțate de instanțele interne 29. Reclamantul solicită, de asemenea, Curții să reamintească statului pârât că trebuie să provoace revizuirea hotărârilor judecătorești ale Curții de Apel din Bordeaux și ale Curții de Casație. 30. Guvernul nu se pronunță. 31. Curtea amintește că art. 41 nu îi conferă competența de a adresa un astfel de ordin unui stat contractant (a se vedea în special Hotărârea Saidi c. Franța din 20 septembrie 1993, seria A n 261-C, p. 57, § 47 și Hotărârea Remli c. Franța din 23 aprilie 1996, Rec., 1996-II, p. 575, § 54). Prin urmare, nu se poate accepta această cerere. EUR pentru a acoperi atât cheltuielile sale, cât și cuantumul amenzii plus cheltuielile aprozilor și bancare (12 679 de franci francezi, adică 1 932,90 EUR). 33. Guvernul propune o sumă de 1 500 EUR. 34. În cazul în care Curtea constată o încălcare a convenției, aceasta acordă reclamantului plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pe care le-a prezentat în fața instanțelor naționale numai în măsura în care acestea au fost angajate pentru a preveni sau corecta încălcarea respectivă (a se vedea în special Hotărârea Slimane-Kaid c. Franța, n 29507/95, 25 În acest caz, această parte a plângerilor reclamantului trebuie, prin urmare, respinsă. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul a suportat în mod necesar anumite cheltuieli în fața Curții și, prin urmare, consideră că este rezonabil să îi acorde 1 500 EUR în acest sens. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 26 iunie 2003 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte