SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 44662/98 prezentată de Ali Ekber ÖZ, Nuran ÖZ și Mahmut Ümit YÜREKLI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 1 iulie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, dna Palm Türmen Strážnická dnii Fischbach Maruste Garlicki, judecători și dlui O grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 aprilie 1998, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, Ali Ekber Öz, Nuran Öz și Mahmut Ümit Yürekli sunt resortisanți turci.
Ali Ekber Öz s-a născut în 1969. Nuran Öz și Mahmut Ümit Yürekli s-au născut în 1971. Reclamanții își aveau reședința în Antalya în momentul faptelor. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Sezin Sümer, avocat în barou d Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 octombrie 1994, reclamanții Ali Ekber și Nuran Öz au fost arestați de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate D La 4 octombrie 1994, recurentul Mahmut Ümit Yürekli a fost arestat de către polițiștii din cadrul Direcției pentru Securitate D Prin actul de punere sub acuzare din 27 octombrie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului solicită condamnarea celor trei reclamanți în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal pentru apartenență la o organizație ilegală.
În fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au susținut că fuseseră maltratați în timpul arestării lor și au cerut instanței să nu țină cont de declarațiile lor făcute în această perioadă. Ei au susținut că explozibilul se afla în valize depuse acasă de un prieten și că nu au verificat conținutul valizelor. La 27 martie 1996, instanța de securitate a statului .Izmir i-a declarat pe reclamanții vinovați de faptele reprobabile și i-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare, precum și la o interdicție permanentă de muncă în sectorul public. Instanța a respins acuzațiile de maltratare a reclamanților, considerând că examenele medicale efectuate la sfârșitul arestării lor au decăzut nicio urmă care să confirme afirmațiile acestora.
Reclamanții s-au ocupat de casare. Ei au contestat stabilirea faptelor de către instanța de primă instanță în măsura în care a considerat că au desfășurat activități în calitate de membri ai unei organizații ilegale. La 3 iulie 1997, Curtea de Casație s-a pronunțat la data de 27 martie 1996 în ceea ce privește recurentul Ali Ekber Öz. Pe de altă parte, Curtea de Securitate a Uniunii Europene ar fi trebuit să aplice art. 169 din Codul penal, având în vedere faptele stabilite de Curtea a Uniunii Europene (de exemplu, art. 169 din Codul penal (detenția că a acordat ajutor și asistență unei benzi armate ilegale). La 21 octombrie 1997, Curtea de Securitate de la … La 1 septembrie 1997, procurorul general a refuzat să introducă o astfel de cale de atac.
"Oricine, în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 125..., constituie o bandă sau o organizație armată sau se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită responsabilitate într-o astfel de bandă sau organizație, va fi condamnat la o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Diverșii membri ai bandei sau ai organizației vor fi condamnați la o pedeapsă între cinci și cincisprezece ani de închisoare."art. 169 "Oricine, (...) în cunoștință de cauză, oferă refugiu sau oferă asistență, furnizează alimente, arme, muniție sau îmbrăcăminte unei benzi armate sau unei asociații menționate la articolul precedent sau favorizează, în orice caz, operațiunile, va fi pedepsit cu trei până la cinci ani de închisoare." GRIFS Reclamanții invocă o încălcare a articolului 3 din convenție din cauza relelor tratamente (atacuri și electroșocuri) pe care le-ar fi suferit în timpul arestării lor.
Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamanții se plâng de ceea ce nu au fost aduse în fața unui judecător imediat după arestarea lor. Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru care i-a condamnat, precum și de lipsa de echitate a procesului în fața acestei instanțe, în special din cauza prezenței unui judecător militar în compunerea sa și a modului în care instanțele naționale au apreciat dovezile prezentate de reclamanți. Încă din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii.
ÎN Â 1. Reclamanții declară o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care cauza lor nu ar fi fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. În măsura în care aceste obiecțiuni au fost prezentate de recurentul Ali Ekber Öz, Curtea consideră că decizia internă definitivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, este hotărârea de casare care confirmă condamnarea sa și pronunțată la 3 iulie 1997, cu mai mult de șase luni înainte de data depunerii cererii. Prin urmare, această parte a cererii a fost introdusă cu întârziere și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție.
În măsura în care aceste obiecțiuni au fost prezentate de reclamanții Nuran Öz și Mahmut Ümit Yürekli, Curtea, în forma actuală a dosarului în fața acesteia, consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității lor și consideră necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecții ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în recurs. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.
Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților Nuran Öz și Mahmut Ümit Yürekli, întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la acuzațiile de lipsă de independență și de injumătățire ale Curții de Securitate a statului care i-a condamnat și a echității în fața acestei instanțe; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus.Michal O
de la requête n o 44662/98 présentée par Ali Ekber ÖZ, Nuran ÖZ et Mahmut Ümit YÜREKLI contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 1 juillet 2003 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza , président, Mme E. Palm , M. R. Türmen , Mme V. Strážnická , MM. M. Fischbach , R. Maruste , L. Garlicki, juges, et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 avril 1998, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Ali Ekber Öz, Nuran Öz et Mahmut Ümit Yürekli sont des ressortissants turcs.
Ali Ekber Öz est né en 1969. Nuran Öz et Mahmut Ümit Yürekli sont nés en 1971. Les requérants résidaient à Antalya au moment des faits. Ils sont représentés devant la Cour par M e Sezin Sümer, avocat au barreau d’Izmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 2 octobre 1994, les requérants Ali Ekber et Nuran Öz furent arrêtés par les policiers de la direction de la sûreté d’Antalya, section de la lutte contre le terrorisme. Ils furent placés en garde à vue pour une durée de dix jours. Du matériel servant à la fabrication d’explosifs et des documents utilisés par une organistion d’extrême gauche furent saisis à leur domicile.
Le 4 octobre 1994, le requérant Mahmut Ümit Yürekli fut arrêté par les policiers de la direction de la sûreté d’Antalya, section de la lutte contre le terrorisme. Il fut placé en garde à vue pour une durée de huit jours. Par une décision du 11 octobre 1994 du tribunal de la paix d’Antalya, les trois requérants furent placés en détention provisoire. Par son acte d’accusation du 27 octobre 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat requit la condamnation des trois requérants en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal pour appartenance à une organisation illégale. Devant la cour de sûreté de l’Etat, les requérants alléguèrent qu’ils avaient subi des mauvais traitements lors de leur garde à vue et demandèrent à la cour de ne pas tenir compte de leurs dépositions faites durant cette période.
Ils soutinrent que l’explosif se trouvait dans des valises déposées chez eux par un de leurs amis et qu’ils n’avaient pas vérifié le contenu des valises. Le 27 mars 1996, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir déclara les requérants coupables des faits reprochés et les condamna à douze ans et six mois de prison ainsi qu’à une interdiction permanente de travail dans le secteur public. La cour a rejeté les allégations de mauvais traitements des requérants en considérant que les examens médicaux effectués à l’issue de leur garde à vue n’avaient décélé aucune trace confirmant leurs allégations. Les requérants se pourvurent en cassation. Ils contestèrent l’établissement des faits par la juridiction de première instance dans la mesure où elle avait considéré qu’ils avaient mené des activités en tant que membres d’une organisation illégale.
Le 3 juillet 1997, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 27 mars 1996 en ce qui concerne le requérant Ali Ekber Öz. En revanche, elle cassa l’arrêt attaqué quant aux requérants Nuran Öz et Mahmut Ümit Yürekli aux motifs que la cour de sûreté de l’Etat, à la lumière des faits établis par cette dernière, aurait dû faire application de l’article 169 du code pénal (disposition qui réprime le fait d’avoir porté aide et assistance à une bande armée illégale). Le 21 octobre 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir condamna les requérants Nuran Öz et Mahmut Ümit à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois en application de l’article 169 du code pénal. Ali Ekber Öz demanda au procureur général près la Cour de cassation d’introduire un recours en rectification de l’arrêt du 3 juillet 1997. Le 1er septembre 1997, le procureur général refusa d’introduire un tel recours.
B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du code pénal se lisent ainsi : Article 168 "Quiconque, en vue de commettre les infractions énoncées aux articles 125 (...), constitue une bande ou organisation armée ou se charge de la direction et du commandement ou d’une responsabilité particulière dans une telle bande ou organisation, sera condamné à une peine minimum de quinze ans d’emprisonnement.
Les divers membres de la bande ou de l’organisation seront condamnés à une peine de cinq à quinze ans d’emprisonnement." Article169 "Quiconque, (...), en connaissance de cause, donne refuge ou prête assistance, procure des vivres, des armes, des munitions ou des vêtements à une bande armée ou à une association telles que visées à l’article précédent, ou en favorise, d’une manière quelconque, les opérations, sera puni de trois à cinq ans d’emprisonnement." GRIEFS Les requérants allèguent une violation de l’article 3 de la Convention en raison de mauvais traitements (coups et électrochocs) qu’ils auraient subis lors de leur garde à vue. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de ce qu’ils n’ont pas été traduits devant un juge aussitôt après leur garde à vue.
Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, les requérants se plaignent de la longueur de leur détention provisoire. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui les a condamnés ainsi que de l’absence d’équité du procès devant cette juridiction, en particulier en raison de la présence d’un juge militaire dans sa composition et de la manière dont les juridictions nationales ont apprécié les preuves présentées par les requérants. Toujours sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la longueur de la procédure. EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1 de la Convention dans la mesure où leur cause n’aurait pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.
Dans la mesure où ces griefs ont été présentés par le requérant Ali Ekber Öz, la Cour considère que la décision interne définitive, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, est l’arrêt de cassation confirmant sa condamnation et rendu le 3 juillet 1997, soit plus de six mois avant la date d’introduction de la requête. Il s’ensuit que cette partie de la requête a été introduite tardivement et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Pour autant que ces griefs ont été soumis par les requérants Nuran Öz et Mahmut Ümit Yürekli, la Cour, en l’état actuel du dossier devant elle, n’estime pas être en mesure de se prononcer sur leur recevabilité, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Réglement.
2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants, tels qu’ils ont été présentés dans la requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs des requérants Nuran Öz et Mahmut Ümit Yürekli tirés de l’article 6 § 1 de la Convention concernant les allégations de manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat qui les a condamnés et de l’équité devant cette juridiction; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.
Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président