Feal-Martinez și Pearson împotriva Regatului Unit

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 1309/02 de către Richard FEAL-MARTINEZ și Antony PEARSON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 1 iulie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza dna E. Palm, Maruste Pavlovschi Garlicki, Borrego Borrego, judecători și dl O’Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 15 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și scrisoarea în răspuns transmisă de avocatul reclamantului, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Richard Feal-Martinez și dl Antony Firth Pearson, sunt resortisanți ai Regatului Unit, care s-au născut în 1956 și, respectiv, în 1953 și sunt condamnați la închisoare.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl D. Machover, avocat practicant în Liverpool. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este un prizonier care îndeplinește o condamnare discrețională pe viață impusă la 9 februarie 1996 pentru patru infracțiuni de incendiu. Tariful său (parte din condamnarea referitoare la răzbunare și disuasiune) a expirat la 22 septembrie 2000, iar detenția sa continuă se bazează pe considerații legate de risc și periculositate. Cea de-a doua reclamantă îndeplinește o sentință de 10 ani impusă la 15 septembrie 1998 pentru o infracțiune legată de importul de droguri. La 3 octombrie 2000, ofițerul de înregistrare electorală a refuzat cererea de înregistrare a celui de-al doilea reclamant în calitate de votant.

La 20 noiembrie 2000, el a refuzat cererea primului reclamant. Acest refuz s-a bazat pe art. 3 din Legea privind reprezentarea poporului 1983 (a se vedea mai jos, Legea internă și Practice relevante). Reclamanții au depus o cerere de revizuire judiciară a refuzului și au solicitat, de asemenea, o declarație de incompatibilitate a Legii din 1983 în temeiul articolului 4 din Actul privind drepturile omului din 1998. Reclamanții au fost auzite în fața Curții Divizoare la 21 și 22 martie 2001, împreună cu aplicarea unui alt prizonier, dl Hirst (depunerea nr. 74025/01).

În hotărârea sa din 4 aprilie 2001 ( R. privind aplicarea lui Pearson și a altui secretar de stat pentru Departamentul de Acasă și alții, Hirst c. Procurorul General [2001] EWHC Admin 239 [2001] HRLR 39 ), Curtea Divizională a respins afirmațiile reclamanților, declarând că nu există consens internațional clar cu privire la problema dispensării deținuților și că poziția Regatului Unit în această privință a fost, în mod clar, o chestiune pentru Parlament, nu pentru instanțe. Legislația a fost, în opinia sa, compatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1, art. 14 și art. 10 din Convenție. La 15 mai 2001, cererea de recurs a reclamanților a fost refuzată de un singur judecător al Curții de Apel, Lord Justiție Buxton, cu privire la examinarea documentelor.

Solicitarea reînnoită a fost refuzată la 18 iunie 2001, după argumentul oral, de Lord Justiție Simon Brown. Legea și practicile interne relevante Secțiunea 3 din Legea privind reprezentarea poporului 1983 prevede: „(1) O persoană condamnată în timpul în care este reținută într-o instituție penală în conformitate cu condamnarea sa este legal incapabilă de a vota la orice alegere parlamentară sau locală.” Discalificarea nu se aplică persoanelor încarcerate pentru dispreciere a instanței (secțiunea 3 alineatul (2)a) sau persoanelor încarcerate numai pentru neîndeplinire, de exemplu, în ceea ce privește plata unei amenzi (secțiunea 3 alineatul (2)c).

În timpul dezbaterilor parlamentare cu privire la Reprezentarea Legii Populației 2000, care a permis înregistrarea rezidenților și pacienților mentali neconvocați să voteze, dl Howarth M.P., vorbind în favoarea Guvernului, a susținut opinia că „ar trebui să facă parte din pedeapsa unui prizonier condamnat că pierde drepturile și unul dintre ei este dreptul de a vota”. COMPLAINTE Reclamanții au plâns, în conformitate cu art. 3 din Protocolul nr. 1, că au fost interzise să voteze. Reclamanții au invocat, de asemenea, art. 14 din Convenție coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1, plângând, printre altele că persoanele condamnate pentru infracțiuni similare, dar cu condamnare determinată, ar putea vota atunci când au fost eliberate în licență și că restricția nu se aplică infractorilor de droguri care nu au primit condamnare.

PROCEDIU La 3 septembrie 2002, Curtea a hotărât să invite guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamanților. La 19 februarie 2003, înainte de expirarea prelungirii în termenul acordat de președinte, Guvernul și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 25 februarie 2003, observațiile guvernului au fost trimise avocatului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observații în răspuns până la 8 aprilie 2003. La 14 aprilie 2003, președintele a acordat reclamantului cererea de prelungire a termenului până la 9 mai 2003. Prin scrisoarea din 23 mai 2003, Registrul a informat reclamantul că nu au fost primite observații sau solicitarea unei prelungiri suplimentare în termenul limită.

Prin transmiterea faxului din 2 iunie 2003, avocatul a declarat că a regretat să raporteze că nu are instrucțiuni de la niciunul dintre clienții. Prin scrisoarea din 4 iunie 2003, Registrul a avertizat că cazul ar putea fi eliminat din lista cazurilor. Curtea constată că reclamanții au pierdut contactul cu avocatul lor și nu i-a furnizat nici o instrucțiune de răspuns la observațiile guvernamentale. Curtea consideră că, în circumstanțe, reclamanții pot fi considerați ca nu mai doresc să își continue aplicarea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care solicită continuarea examinării cererii.

În consecință, cazul ar trebui eliminat din lista de cauze a Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cauze. Michael O’Boyle Matti Președintele grefierului Pellonpää

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 1309/02 by Richard FEAL-MARTINEZ and Antony PEARSON against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 1 July 2003 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mrs E. Palm, Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki, Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 15 February 2001, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the letter in reply submitted by the applicants’ solicitor, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Richard Feal-Martinez and Mr Antony Firth Pearson, are United Kingdom nationals, who were born in 1956 and 1953 respectively and are serving sentences of imprisonment.

They are represented before the Court by Mr D. Machover, a solicitor practising in Liverpool. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first applicant is a prisoner serving a discretionary life sentence imposed on 9 February 1996 for four offences of arson. His tariff (that part of the sentence relating to retribution and deterrence) expired on 22 September 2000 and his continued detention is based on considerations relating to risk and dangerousness. The second applicant is serving a determinate ten year sentence imposed on 15 September 1998 for an offence relating to the importation of drugs. On 3 October 2000, the Electoral Registration Officer refused the second applicant’s application for registration as a voter.

On 20 November 2000, he refused the first applicant’s application. This refusal was based on section 3 of the Representation of the People Act 1983 (see below, Relevant Domestic Law and Practice). The applicants lodged an application for judicial review of the refusal and also sought a declaration of incompatibility of the 1983 Act under section 4 of the Human Rights Act 1998. The applicants’ application was heard before the Divisional Court on 21 and 22 March 2001, together with the application of another prisoner, Mr Hirst (application no. 74025/01).

In its judgment dated 4 April 2001 ( R. on the application of Pearson and another v. the Secretary of State for the Home Department and others, Hirst v. the Attorney General [2001] EWHC Admin 239 [2001] HRLR 39 ), the Divisional Court rejected the applicants’ claims, finding that there was no clear international consensus on the issue of disenfranchisement of prisoners and that the United Kingdom’s position on the subject was plainly a matter for Parliament not for the courts. The legislation was in its view compatible with Article 3 of Protocol No. 1, Article 14 and Article 10 of the Convention. On 15 May 2001, the applicants’ application for permission to appeal was refused by a single judge of the Court of Appeal, Lord Justice Buxton on examination of the papers.

Their renewed application was refused on 18 June 2001, after oral argument, by Lord Justice Simon Brown. B. Relevant domestic law and practice Section 3 of the Representation of the People Act 1983 provides: “(1) A convicted person during the time that he is detained in a penal institution in pursuance of his sentence is legally incapable of voting at any parliamentary or local election.” The disqualification does not apply to persons imprisoned for contempt of court (section 3(2)a) or to those imprisoned only for default in, for example, paying a fine (section 3(2)c). During the Parliamentary debates concerning the Representation of the People Act 2000, which permitted remand prisoners and unconvicted mental patients to vote, Mr Howarth M.P., speaking for the Government, maintained the view that “it should be part of a convicted prisoner’s punishment that he loses rights and one of them is the right to vote”.

COMPLAINTS The applicants complained under Article 3 of Protocol No. 1 that they were barred from voting. The applicants also invoked Article 14 of the Convention in conjunction with Article 3 of Protocol No. 1, complaining inter alia that the persons convicted of similar offences but with determinate sentences could vote when released on licence and that the restriction did not apply to drug offenders who did not receive custodial sentences. PROCEDURE On 3 September 2002, the Court decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicants’ complaints. On 19 February 2003, before the expiry of the extension in the time-limit granted by the President, the Government submitted their observations on admissibility and merits.

By letter dated 25 February 2003, the Government’s observations were sent to the applicants’ solicitor, who was requested to submit any observations in reply by 8 April 2003. On 14 April 2003, the President granted the applicants’ solicitor’s request for an extension in the time-limit until 9 May 2003. By letter dated 23 May 2003, the Registry informed the solicitor that no observations, or request for further extension in the time-limit, had been received. By fax transmission dated 2 June 2003, the solicitor stated that he regretted to report that he was without instructions from either client. By letter dated 4 June 2003, the Registry warned that the case might be struck out of the list of cases.

THE LAW The Court notes that the applicants have lost contact with their solicitor and not provided him with any instructions for responding to the Government’s observations. The Court considers that in the circumstances the applicants may be regarded as no longer wishing to pursue their application within the meaning of Article 37 § 1(a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued. Accordingly, the case should be struck out of the Court’s list of cases. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases.

Michael O’Boyle Matti Pellonpää Registrar President