FEAL-MARTINEZ and PEARSON v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
FEAL-MARTINEZ and PEARSON v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2003)
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 1309/02 de către Richard FEAL-MARTINEZ și Antony PEARSON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 1 iulie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza dna E. Palm, Maruste Pavlovschi Garlicki, Borrego Borrego, judecători și dl O’Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 15 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și scrisoarea în răspuns transmisă de avocatul reclamantului, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Richard Feal-Martinez și dl Antony Firth Pearson, sunt resortisanți ai Regatului Unit, care s-au născut în 1956 și, respectiv, în 1953 și sunt condamnați la închisoare. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl D. Machover, avocat practicant în Liverpool. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este un prizonier care îndeplinește o condamnare discrețională pe viață impusă la 9 februarie 1996 pentru patru infracțiuni de incendiu. Tariful său (parte din condamnarea referitoare la răzbunare și disuasiune) a expirat la 22 septembrie 2000, iar detenția sa continuă se bazează pe considerații legate de risc și periculositate. Cea de-a doua reclamantă îndeplinește o sentință de 10 ani impusă la 15 septembrie 1998 pentru o infracțiune legată de importul de droguri. La 3 octombrie 2000, ofițerul de înregistrare electorală a refuzat cererea de înregistrare a celui de-al doilea reclamant în calitate de votant. La 20 noiembrie 2000, el a refuzat cererea primului reclamant. Acest refuz s-a bazat pe art. 3 din Legea privind reprezentarea poporului 1983 (a se vedea mai jos, Legea internă și Practice relevante). Reclamanții au depus o cerere de revizuire judiciară a refuzului și au solicitat, de asemenea, o declarație de incompatibilitate a Legii din 1983 în temeiul articolului 4 din Actul privind drepturile omului din 1998. Reclamanții au fost auzite în fața Curții Divizoare la 21 și 22 martie 2001, împreună cu aplicarea unui alt prizonier, dl Hirst (depunerea nr. 74025/01). În hotărârea sa din 4 aprilie 2001 ( R. privind aplicarea lui Pearson și a altui secretar de stat pentru Departamentul de Acasă și alții, Hirst c. Procurorul General [2001] EWHC Admin 239 [2001] HRLR 39 ), Curtea Divizională a respins afirmațiile reclamanților, declarând că nu există consens internațional clar cu privire la problema dispensării deținuților și că poziția Regatului Unit în această privință a fost, în mod clar, o chestiune pentru Parlament, nu pentru instanțe. Legislația a fost, în opinia sa, compatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1, art. 14 și art. 10 din Convenție. La 15 mai 2001, cererea de recurs a reclamanților a fost refuzată de un singur judecător al Curții de Apel, Lord Justiție Buxton, cu privire la examinarea documentelor. Solicitarea reînnoită a fost refuzată la 18 iunie 2001, după argumentul oral, de Lord Justiție Simon Brown. Legea și practicile interne relevante Secțiunea 3 din Legea privind reprezentarea poporului 1983 prevede: „(1) O persoană condamnată în timpul în care este reținută într-o instituție penală în conformitate cu condamnarea sa este legal incapabilă de a vota la orice alegere parlamentară sau locală.” Discalificarea nu se aplică persoanelor încarcerate pentru dispreciere a instanței (secțiunea 3 alineatul (2)a) sau persoanelor încarcerate numai pentru neîndeplinire, de exemplu, în ceea ce privește plata unei amenzi (secțiunea 3 alineatul (2)c). În timpul dezbaterilor parlamentare cu privire la Reprezentarea Legii Populației 2000, care a permis înregistrarea rezidenților și pacienților mentali neconvocați să voteze, dl Howarth M.P., vorbind în favoarea Guvernului, a susținut opinia că „ar trebui să facă parte din pedeapsa unui prizonier condamnat că pierde drepturile și unul dintre ei este dreptul de a vota”. COMPLAINTE Reclamanții au plâns, în conformitate cu art. 3 din Protocolul nr. 1, că au fost interzise să voteze. Reclamanții au invocat, de asemenea, art. 14 din Convenție coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1, plângând, printre altele că persoanele condamnate pentru infracțiuni similare, dar cu condamnare determinată, ar putea vota atunci când au fost eliberate în licență și că restricția nu se aplică infractorilor de droguri care nu au primit condamnare. PROCEDIU La 3 septembrie 2002, Curtea a hotărât să invite guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamanților. La 19 februarie 2003, înainte de expirarea prelungirii în termenul acordat de președinte, Guvernul și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 25 februarie 2003, observațiile guvernului au fost trimise avocatului reclamantului, care a fost solicitat să prezinte orice observații în răspuns până la 8 aprilie 2003. La 14 aprilie 2003, președintele a acordat reclamantului cererea de prelungire a termenului până la 9 mai 2003. Prin scrisoarea din 23 mai 2003, Registrul a informat reclamantul că nu au fost primite observații sau solicitarea unei prelungiri suplimentare în termenul limită. Prin transmiterea faxului din 2 iunie 2003, avocatul a declarat că a regretat să raporteze că nu are instrucțiuni de la niciunul dintre clienții. Prin scrisoarea din 4 iunie 2003, Registrul a avertizat că cazul ar putea fi eliminat din lista cazurilor. Curtea constată că reclamanții au pierdut contactul cu avocatul lor și nu i-a furnizat nici o instrucțiune de răspuns la observațiile guvernamentale. Curtea consideră că, în circumstanțe, reclamanții pot fi considerați ca nu mai doresc să își continue aplicarea în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care solicită continuarea examinării cererii. În consecință, cazul ar trebui eliminat din lista de cauze a Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cauze. Michael O’Boyle Matti Președintele grefierului Pellonpää