SAHIN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 42605/98 prezentate de Fikret ȘAH.N împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 iulie 2003 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 3 iulie 1998 în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE, recurentul este un resortisant turc, născut în 1964 și rezident în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către M. Erhan Aslaner, avocat în barou d a. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 septembrie 1996, reclamantul, membru al Partidului politic DBT (Partea Democrației și Păcii), a participat la o demonstrație în aer liber organizată la Ankara la inițiativa diverselor organizații neguvernamentale și partide politice. Prin actul din 27 septembrie 1996, procurorul Republicii, în apropierea tribunalului de securitate al statului Ankara, l-a inculpat pe reclamant, în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal. El considera că discursul ținut de reclamant conținea pasaje susceptibile de a fi făcute de către popor la □ și la gladiator pe baza unei distincții bazate pe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sala de război din această țară împotriva kurzilor a costat viața a peste o sută de mii de oameni. Toate satele sunt bombardate, incendiate, distruse. Ei seamănă ura dintre turci și kurzi (...) se transformă în ploaie de bombardamente și împușcături asupra populației kurde.... persoane care luptă pentru găsirea unei soluții politice sunt supuse torturii.... Procurorul a subliniat că reclamantul a calificat lupta împotriva PKK drept un război împotriva unora dintre cetățenii turci și a încercat să legitimeze această organizație ilegală. Potrivit procurorului, atunci când se apreciază conținutul și motivele discursului, ținând cont de circumstanțe, se pot vedea pasaje care îi incită pe oameni la dușmănie și la dușmănie, pe baza unei distincții bazate pe dreptul la o clasă socială, la o rasă și la o regiune. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile. El a contestat în primul rând exactitatea transcrierii. El a subliniat, de altfel, că a fost vorba despre un text redactat în comun și că el era însărcinat să-l citească ca membru al partidului său. El a explicat că scopul manifestării a fost de a reuni organizații neguvernamentale și partide politice pentru a se pronunța asupra problemelor țării și de a propune soluții la nivel public. În al doilea rând, a invocat nerespectarea articolului 312 alineatul (2) din Constituție. Prin hotărârea din 21 octombrie 1997, instanța de securitate a statului Ankara l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate pe baza transcrierii efectuate de către expertul curții și l-a condamnat la un an de închisoare și la o amendă grea de 420 000 de lire turcești. În motivele hotărârii sale, Curtea se referă la următoarele pasaje ale discursului ținut de reclamant Satele kurde sunt bombardate, incendiate, distruse. Peste o sută de mii de persoane sunt private de casele lor și sunt forțate să trăiască în mahalale Ei încearcă să distrugă existența și viitorul unui popor, șovinismul și violența războiului otrăvesc viața socială, prejudecățile naționaliste și naționaliste dintre turci și kurzi în viețile lor de zi cu zi. La 11 februarie 1998, Curtea de Casație a decăzut cele două părți ale cererii lor și a confirmat hotărârea din 21 octombrie 1997. Dreptul intern relevant Codul penal conține următoarele dispoziții relevante: art. 312 Instigarea nepublică la comiterea unei infracțiuni Se pedepsește de la șase luni la doi ani de închisoare și de la o amendă grea de șase mii la treizeci de mii de lire turcești, oricine, în mod expres, închiriază sau face laapologia unui act calificat ca fiind în afara legii, sau îi determină pe oameni să nu respecte legea. Se poate face o distincție bazată pe o clasă socială, o rasă, o religie, o sectă sau o regiune pe baza unei distincții bazate pe o clasă socială, o rasă, o sectă sau o regiune. În cazul în care un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se dublează cu o porțiune care poate merge de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. Rănile care afectează infracțiunile definite la alineatul precedent sunt dublate atunci când acestea au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 alineatul (2). art. 311 alineatul (2) Instigarea publică la comiterea unei infracțiuni (...) Dacă motivația de a comite o infracțiune este exercitată prin mijloace de comunicare în masă, indiferent dacă acestea sunt - benzi sonore, discuri, ziare, publicații sau alte instrumente de presă -, prin distribuirea manuscriselor tipărite sau prin punerea panourilor sau a afișelor în locuri publice, pedepsele cu închisoarea sunt dublate (...) Condamnarea în temeiul articolului 312 alineatul (2) are alte consecințe, în special în ceea ce privește exercitarea anumitor activități reglementate de legi speciale. Astfel, de exemplu, persoanele condamnate astfel nu pot fi fondate de asociații (Legea nr. 2908, art. 4 alineatul (2) litera (b) sau de sindicate sau membri ai birourilor acestora (Legea nr. 2929, art. 5). De asemenea, acestora li se interzice să înființeze partide politice, să adere (Legea nr. 2820, art. 11 alineatul (5)) sau să fie aleși parlamentari (Legea nr. 2839, art. 11 alineatul f 3). În plus, în cazul în care pedeapsa comisă depășește șase luni de închisoare, se aplică dreptul de a intra în funcția publică, cu excepția cazului în care este vorba despre o infracțiune neintenționată (Legea nr. 657, art. 48 alineatul 5). GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de lipsa de imparțialitate și de independență a instanței de securitate a statului care l-a judecat, având în vedere faptul că un judecător militar se afla în cadrul său. În continuare pe teren la art. 6 din Convenție, el se plânge în al doilea rând de lipsa de echitate a procedurii, în măsura în care, în hotărârea sa, Curtea s-ar fi bazat pe transcrierile contradictorii ale discursului pronunțat de el. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că condamnarea sa se rezuma la o încălcare nejustificată a libertății sale de exprimare. ÎN Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. (a) Excepție de la neobosirea căilor de atac interne Guvernul excită mai întâi neobosirea căilor de atac interne. Acesta susține că nici reclamantul și nici avocatul său nu au invocat, în orice moment, din procedură în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene din Ankara și a Curții de Casație, fie direct, fie în mod abstract, orice încălcare a dreptului la libertatea de exprimare, în timp ce Convenția formează parte integrantă a sistemului juridic turc și art. 10 se aplică direct. Recurentul contestă teza guvernului. El susține că natura restrictivă a articolului 312 alineatul (2) din Codul penal și neconformitatea sa cu art. 14 din Constituție a fost contestată în fața Curții de Securitate a laui Ankara. În plus, Curtea de Casație sesizată cu cauza a confirmat hotărârea din 21 octombrie 1997 a așa-numitei instanțe. Curtea reamintește că scopul articolului 35 este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni și de a corecta - în mod normal prin intermediul instanțelor - încălcările aduse acestora înainte de a fi supuse Curții. Această dispoziție trebuie să se aplice cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv; este suficient ca Tribunalul a invocat în fața autorităților naționale, cel puțin în esență, și în condițiile și termenele prevăzute de dreptul intern, cu privire la obiecțiunile pe care le va formula ulterior Curții de la Strasbourg (hotărârile Castells c. Spania din 23 aprilie 1992, seria A n 236, p. 19, § 27, și Akdivar și alții c. Turcia din 16 septembrie 1996, Rec., 1996-IV, p. 1210-1211, § 65-69). Curtea ia notă de faptul că în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a articolului 312 alineatul (2) avansat de reclamant în fața instanțelor penale se referea la libertatea de exprimare, astfel cum este garantată prin Constituție. În consecință, reclamantul trebuie să treacă pentru a fi ridicat, în esență, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, excepția preliminară a guvernului trebuie respinsă. (b) Pe bună dreptate Guvernul susține că condamnarea reclamantului se baza pe art. 312 alineatul (2) din Codul penal și viza un scop legitim, și anume protecția securității naționale și a securității publice, precum și conservarea integrității teritoriale și prevenirea criminalității. De altfel, el consideră că discursul ținut de solicitant, în timp ce atrage cetățenii de origine kurdă la violența împotriva statului și împotriva altor cetățeni, constituie exprimarea nu a unei opinii, ci de dorința de a provoca confruntarea violentă între cetățenii de diferite origini. Discursul ca atare nu poate beneficia de protecția articolului 10 din Convenție. Reclamantul contestă afirmațiile guvernului și susține că discursul său nu conținea un stimulent la ură împotriva cetățenilor de origine turcă și împotriva statului, ci o critică a politicii guvernului și a practicilor sale în sud-estul Turciei. El ar fi considerat guvernul și administrația sa doar răspunzătoare pentru practicile de încălcare a drepturilor omului în regiune. Prin urmare, această intervenție nu ar fi necesară într-o societate democratică și nu ar putea fi justificată de lupta împotriva terorismului, deoarece discursul în litigiu nu a fost o exaltare a violenței. Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun motiv de imputare. 2. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) (3) Orice acuzat are dreptul, în special, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) Guvernul face trimitere la dispozițiile dreptului intern și observă că prezența unui judecător militar în componența cursurilor de securitate de la . De altfel, acesta precizează că, pentru toate instanțele, independența și imparțialitatea sunt garantate prin art. 138 și următoarele din Constituție și că Codul penal militar prevede sancțiuni penale împotriva oricui ar încerca să exercite presiuni asupra unui judecător militar. În cele din urmă, reamintește că, în urma amendamentului constituțional și legislativ din 22 iunie 1999 de modificare a componenței cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . subliniază în primul rând că instanța de securitate a statului nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în componența sa; observă că acest amendament a fost efectuat la o dată ulterioară procesului său. În al doilea rând, reclamantul susține că, în hotărârea sa, tribunalul se bazează pe transcrierile contradictorii ale discursului și că obiecțiile sale nu au fost luate în considerare. În lumina argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică probleme de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de imputare. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

42605/98

présentée par Fikret ȘAHİN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 juillet 2003 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juillet 1998 devant la Commission européenne des Droits de l’Homme,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant turc, né

en 1964 et résidant à Ankara. Il

est représenté devant la Cour par M

e

Erhan Aslaner, avocat au barreau d’İstanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 1er septembre 1996, le requérant, membre du parti politique DBT (Parti de la démocratie et de la paix), participa à une manifestation en plein air organisée à Ankara à l’initiative de diverses organisations non- gouvernementales et partis politiques. La manifestation avait lieu à l’occasion de la journée mondiale «

de

la paix et de la liberté

» lors de laquelle le requérant fit la lecture d’un texte.

Par un acte du 27 septembre 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («

le procureur

») inculpa le requérant, en vertu de l’article 312 § 2 du code pénal. Il estimait que le discours tenu par le requérant contenait des passages susceptibles d’inciter le peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race et à une région. Les passages en question étaient ainsi libellés, selon la transcription de l’enregistrement audio réalisée par la police au cours de l’enquête préliminaire

:

«

(...) la salle guerre menée dans ce pays contre les Kurdes a coûté la vie à plus de cent mille personnes. Tous les villages sont bombardés, incendiés, détruits. Ils sèment la haine entre Turcs et Kurdes (...) se transforme en pluie de bombardements et de tirs sur la population kurde. (...) des personnes qui luttent pour trouver une solution politique sont soumises à la torture. »

Le procureur souligna que le requérant avait qualifié la lutte menée contre le PKK comme une guerre menée contre une partie des citoyens turcs et avait essayé de légitimer cette organisation illégale. D’après le procureur, lorsqu’on apprécie le contenu et les raisons du discours tout en tenant compte des circonstances, on voit qu’il comportait des passages qui incitent le peuple à la haine et à l’hostilité sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race et à une région.

Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant contesta les accusations. Il contesta en premier lieu l’exactitude de la transcription. Il souligna d’ailleurs qu’il s’agissait d’un texte rédigé en commun et qu’il s’était chargé de le lire en tant que membre de son parti. Il expliqua que le but de la manifestation était de réunir des organisations non gouvernementales et des partis politiques afin de se prononcer sur les problèmes du pays et de proposer des solutions à l’opinion publique. Il invoqua en second lieu la non-conformité de l’article 312 § 2 à la Constitution. L’exception d’inconstitutionnalité n’a pas été considérée «

sérieuse

» par la cour de sûreté de l’Etat.

Par un arrêt du 21 octobre 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara déclara le requérant coupable des faits reprochés en se fondant sur la transcription effectuée par l’expert commis par la cour et le condamna à un an d’emprisonnement et à une amende lourde de 420 000 livres turques.

Dans les motifs de son arrêt, la Cour se référa aux passages suivants du discours tenu par le requérant

:

«

Les villages kurdes sont bombardés, incendiés, détruits. Plus de cent mille personnes sont privées de leurs foyers et sont forcées à vivre dans des bidonvilles

(

çadır kent). Ils essayent d’anéantir l’existence et l’avenir d’un peuple. Le chauvinisme et la violence de la guerre empoisonnent la vie sociale. Les préjugés chauvins et nationalistes opposent les turcs et les kurdes dans leurs vies quotidiennes.

»

Le requérant et le procureur se pourvurent en cassation contre ledit arrêt.

Le 11 février 1998, la Cour de cassation débouta les deux parties de leur demande et confirma l’arrêt du 21 octobre 1997.

B.

Le droit interne pertinent

Le code pénal contient les dispositions pertinentes suivantes :

Article 312

«

Incitation non publique à commettre une infraction

Est passible de six mois à deux ans d’emprisonnement et d’une amende lourde de six mille à trente mille livres turques quiconque, expressément, loue ou fait l’apologie d’un acte qualifié d’infraction par la loi, ou incite la population à désobéir à la loi.

Est passible d’un à trois ans d’emprisonnement ainsi que d’une amende de neuf mille à trente-six mille livres quiconque, sur la base d’une distinction fondée sur l’appartenance à une classe sociale, à une race, à une religion, à une secte ou à une région, incite le peuple à la haine et à l’hostilité. Si pareille incitation compromet la sécurité publique, la peine est majorée d’une portion pouvant aller d’un tiers à la moitié de la peine de base.

Les peines qui s’attachent aux infractions définies au paragraphe précédent sont doublées lorsque celles-ci ont été commises par les moyens énumérés au paragraphe 2 de l’article 311.

»

Article 311 § 2

«

Incitation publique à commettre une infraction (...)

Si l’incitation à commettre une infraction est pratiquée par des moyens de communication de masse quels qu’ils soient - bandes sonores, disques, journaux, publications ou autres instruments de presse -, par la distribution de manuscrits imprimés ou par la pose de panneaux ou affiches dans les lieux publics, les peines d’emprisonnement à infliger au coupable sont doublées (...)

»

La condamnation en application de l’article 312 § 2 entraîne d’autres conséquences, notamment quant à l’exercice de certaines activités régies par des lois spéciales. Ainsi, par exemple, les personnes condamnées de la sorte ne peuvent être fondatrices d’associations (loi n

o

2908, article 4 § 2 b) ou de syndicats, ni membres des bureaux de ces derniers (loi n

o

2929, article 5). Il leur est également interdit de fonder des partis politiques,

d’y adhérer (loi n

o

2820, article 11 § 5) ou d’être élus parlementaires (loi n

o

2839, article 11, alinéa f 3). De plus, si la peine infligée excède six mois d’emprisonnement, l’intéressé est déchu de son droit d’entrer dans la fonction publique, sauf s’il s’agit d’un délit non intentionnel (loi no 657, article 48 § 5).

GRIEFS

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint en premier lieu du manque d’impartialité et d’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé, eu égard au fait

qu’un juge militaire siégeait en son sein.

Toujours sur le terrain de l’article 6 de la Convention, il se plaint en second lieu du manque d’équité de la procédure en ce que dans son arrêt, la cour se serait basée sur des transcriptions

contradictoires du discours prononcé par lui.

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint par ailleurs de ce que sa condamnation se résumait en une atteinte injustifiée à sa liberté d’expression.

EN DROIT

«1.

Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)

2.

L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.

»

a) Exception de non-épuisement des voies de recours internes

Le Gouvernement excipe d’abord du non-épuisement des voies de recours internes. Il fait valoir que ni le requérant ni son avocat n’ont allégué à quelque moment que ce soit de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara et la Cour de cassation, ne fût-ce qu’indirectement ou de manière abstraite, une quelconque violation du droit à la liberté d’expression alors que la Convention forme partie intégrante du système juridique turc et que l’article 10 est directement applicable.

Le requérant conteste la thèse du Gouvernement. Il fait valoir que la nature restrictive de l’article 312 § 2 du code pénal et sa non-conformité à l’article 14 de la Constitution a été contestée devant la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara. En outre la Cour de cassation saisie de l’affaire a confirmé l’arrêt du 21 octobre 1997 de la dite cour.

La Cour rappelle que la finalité de l’article 35 est de ménager aux Etats contractants l’occasion de prévenir et de redresser - normalement par la voie des tribunaux- les violations alléguées contre eux avant qu’elles ne soient soumises à la Cour. Cette disposition doit s

’

appliquer «

avec une certaine souplesse et sans formalisme excessif

»

; il suffit que l

’

intéressé ait soulevé devant les autorités nationales «

au moins en substance, et dans les conditions et délais prescrits par le droit interne

» les griefs qu

’

il entend formuler par la suite à la Cour de Strasbourg (arrêts

Castells c.

Espagne

du 23

avril 1992, série A n

o

236, p. 19, § 27, et

Akdivar et autres c.

Turquie

du 16

septembre 1996,

Recueil

1996-IV, pp.

1210-1211, §§ 65-69). La Cour note que dans la présente affaire, l’exception d’inconstitutionnalité de l’article 312 § 2 avancée par le requérant devant les juridictions pénales portait sur la liberté d’expression telle que garantie dans la Constitution. Il s’ensuit que le requérant doit passer pour avoir soulevé, en substance, le grief qu’il présente maintenant à la Cour. Partant, l’exception préliminaire du Gouvernement doit être rejetée.

b) Bien-fondé

Le Gouvernement maintient que la condamnation du requérant était fondée sur l’article 312 § 2 du code pénal et visait un but légitime, à savoir la protection de la sécurité nationale et de la sûreté publique ainsi que la préservation de l’intégrité territoriale et la prévention du crime. Il estime d’ailleurs que le discours tenu par le requérant, tout en incitant les citoyens d’origine kurde à la violence contre l’Etat et contre les autres citoyens, constitue l’expression non pas d’une opinion,

mais de la volonté de provoquer la confrontation violente entre les citoyens de différentes origines. Le discours en tant que tel, ne saurait bénéficier de la protection de l’article 10 de la Convention.

Le requérant conteste les thèses du Gouvernement et soutient que son discours comportait non pas une incitation à la haine contre les citoyens d’origine turque et contre l’Etat, mais une critique de la politique du gouvernement et de ses pratiques dans le sud-est de la Turquie. Il aurait seulement tenu le gouvernement et son administration pour responsables des pratiques de violations des droits de l’Homme dans la région. L’ingérence en question ne serait donc pas nécessaire dans une société démocratique et ne saurait être justifiée par la lutte contre le terrorisme étant donné que le discours litigieux ne consistait pas une exaltation de la violence.

La Cour estime que cette partie de la requête pose de sérieuses questions de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit qu’elle ne saurait être déclarée manifestment mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’elle ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

L’article 6 §§ 1 et 3 b) dispose en ses passages pertinents

:

«1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

(...)

3.Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

(...)

»

Le Gouvernement renvoie aux dispositions du droit interne et observe que la présence d’un juge militaire dans la composition des cours de sûreté de l’Etat est prévue par la loi. Il précise d’ailleurs que l’indépendance et l’impartialité sont garanties pour tous les tribunaux par les articles 138 et suivants de la Constitution et que le code pénal militaire prévoit des sanctions pénales à l’encontre de quiconque tenterait d’exercer des pressions sur un juge militaire. Enfin, il rappelle que suite à l’amendement constitutionnel et législatif du 22 juin 1999 modifiant la composition des cours de sûreté de l’Etat, le problème de l’indépendance et de l’impartialité de ces cours est définitivement résolu et que le requérant ne dispose plus d’un intérêt juridique sur ce point.

Le requérant réitère ses griefs sur le terrain de l’article 6 de la Convention. Il

souligne en premier lieu que la cour de sûreté de l’Etat ne peut passer pour un tribunal indépendant et impartial du fait de la présence d’un juge militaire dans sa composition. Il fait observer que l’amendement dont il est question a été effectué à une date postérieure à son procès.

En second lieu, le requérant soutient que dans son arrêt, la cour s’est basée sur des transcriptions contradictoires du discours et que ses objections à ce propos n’ont pas été prises en compte.

A la lumière des arguments des parties, la Cour estime que cette partie de la requête pose des problèmes de fait et de droit qui nécessitent un examen au fond. Il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête recevable,

tous moyens de fond réservés.

Vincent

Berger

Georg Ress

Greffier

Président