NICOLAOU v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
NICOLAOU v. TURKEY (CtEDO, 2003)
DECIZIA PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 37996/02 de Andreas NICOLAOU împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 3 iulie 2003 în calitate de Camera compusă de Președinte Cabral Barreto Caflesch Türmen Zupančič dna H.S. Greve Traja, judecători și dl V. Berger, Având în vedere cererea depusă la 21 octombrie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Andreas Nicolaou, este un național cipriot de origine greacă-chipriot. El s-a născut în 1941 și trăiește în Nicosia. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Kyprianou, avocat practicant în Nicosia. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul deține o casă în Kithrea. El a devenit proprietar înregistrat al acestei proprietăți la 29 ianuarie 1999 după moștenirea mamei sale. Această casă a fost casa reclamantului. El susține, de asemenea, că este proprietarul unui col care conține pui, capre și un porc. El afirmă că din iulie 1974 a fost împiedicat de forțele armate turce să aibă acces, să folosească și să se bucure de casa și proprietatea lui. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 8 din Convenție. El a afirmat că în 1974 forțele armate turce l-au evacuat din domiciliul său din nordul Ciprului și că, de când l-au împiedicat să aibă acces la aceasta și să-l folosească, se plânge, în plus, de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. El afirmă că din 1974 forțele armate turce l-au împiedicat să aibă acces la proprietatea și să-și folosească proprietatea și să își exercite dreptul la bucuria pașnică a proprietății și a bunurilor sale în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1. El se plânge, de asemenea, că nu este liber să se mute în Cipru și să se întoarcă la casa sa în Kithrea, în contradicție cu art. 2 din Protocolul nr. 4. DREPTUL Reclamantul se plânge în conformitate cu articolele 8 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în special, se plânge de o încălcare continuă a drepturilor sale de a respecta domiciliul său și de a bucura pașnic de bunurile sale în conformitate cu articolele 8 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: art. 8 din Convenția „1. Toată lumea are dreptul la respect pentru viața sa privată și de familie, casa lui și corespondența lui. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție în ceea ce privește dreptul său la libertate de circulație. Dispoziția relevantă se citește după cum urmează: „1. Toată lumea legală pe teritoriul unui stat are, pe teritoriul respectiv, dreptul de a alege libertatea de circulație și libertatea de a alege reședința sa. Toată lumea este liberă să părăsească orice țară, inclusiv propria sa. Nu se impun restricții privind exercitarea acestor drepturi, altele decât cele care sunt conforme cu legea și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru menținerea ordinului public, pentru prevenirea crimei, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Drepturile prevăzute la alineatul (1) pot fi supuse, în special, restricțiilor impuse în conformitate cu legea și justificate de interesul public în societatea democratică.” Curtea observă că guvernul contestat nu a ratificat acest instrument. Rezultă că aceste plângeri rămân în afara jurisdicției Curții ratione personae. Prin urmare, sunt incompatibile cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantului cu privire la articolele 8 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 1; declara restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Georg Președintele grefierului Ress