CtEDO 25.06.2002 Auto

IORDANOU v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
IORDANOU v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 43685/98 de către Iordanis IORDANOU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 25 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaides Türmen Bîrsan Ugrekhelidze judecători și dl T.L. Președinte de secțiune adjunctă având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 septembrie 1998 și înregistrată la 1 octombrie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un cipriot național de origine cipriotă grecească. El s-a născut în 1923 și trăiește în Aglantzia, Nicosia, sudul Ciprului. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Demetriades, avocat practicant în Nicosia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a afirmat că s-a născut în Karavas, un sat pe coasta din districtul Kyrenia din nordul Ciprului. La moartea tatălui său, el a moștenit casa în care a trăit toată copilăria sa, dar când s-a căsătorit în 1963 s-a mutat într-o casă în apropiere pe care a cumpărat-o. De asemenea, avea 9 parcele de teren, dintre care trei erau lămâie, iar măslinele și carobele creșteau pe alte două. La intervenția turcă din 1974, reclamantul a plecat cu soția sa și doi copii pentru Limassol, sudul Ciprului. El susține că a fost privat de drepturile sale de proprietate, toate proprietățile sale fiind situate în zona care este sub ocupație și controlul autorităților militare turce. Acesta din urmă îl împiedică să aibă acces la și să-și folosească și să își posedă casele și proprietățile. COMPLAINTĂ Reclamantul susține că a suferit încălcări continue ale articolului 8 din Convenție în ceea ce privește domiciliul în care a locuit cu soția și copiii săi, și art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește toate proprietățile sale din Karavas. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta casa sa, în contravenție cu art. 8 din Convenție și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1, pe care articolele prevăd în măsura în care este cazul după cum urmează: art. 8 din Convenție „1. Fiecare are dreptul de a respecta ... casa sa... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” Guvernul respinge plângerile reclamantului cu observații care includ următoarele puncte: - nu sunt responsabili pentru chestiunile din nordul Ciprului care intră sub controlul exclusiv al “TRNC” democratic și complet independent, care, împreună cu predecesorul său, statul Federat turc din Ciprului, a expropriat legal anumite proprietăți; - reclamația de proprietate a reclamantului poate fi soluționată numai în cadrul discuțiilor intercomunale ale insulei și al unei soluții bizonale; - cazul este oricum în afara competenței guvernului ratione temporis, faptele pe care se bazează au apărut înainte de recunoașterea Turciei a competenței obligatorii ale Curții la 22 ianuarie 1990, precum și de a fi în afara timpului în ceea ce privește regula de șase luni prevăzută la art. 35 § 1 din convenție, în absența unei situații continue; - noțiunea de „casă” în sensul art. 8 din Convenție nu „coperă o zonă a unui stat în care a crescut și în care familia are rădăcini, dar în care nu mai trăiește” (alegerea din 18 decembrie 1996 în Loizidou c. Turcia (merita Raporturi de hotărâri și decizii 1996 VI, § 66); și - Hotărârea Curții din 18 decembrie 1996 în cauza Loizidou de mai sus ignoră evoluția din 1974 și, prin urmare, implicit, nu trebuie respectată. Reclamantul respinge aceste argumente, bazandu-se în esență pe motivele furnizate de Curte pentru respingerea unor obiecții similare formulate de Turcia în hotărârea Loizidou c. Turcia din 23 martie 1995 (obiecții preliminare ) (Seria A nr. 310), hotărârea de mai sus, Loizidou c. Turcia (fonduri ), Hotărârea Loizidou c. Turcia din 29 iulie 1998 (art. 50) și concluziile Comisiei Europene a Drepturilor Omului din Raportul din 4 iunie 1999 în cazul inter statului Cipru c. Turcia nr. 25781/94. El consideră, de asemenea, că articolul său 8 pretinderea poate fi clar distinsă cu privire la faptele respinse de Curte în cauza Loizidou. Curtea se referă la concedierea sa în judecata Loizidou menționată (de fonduri ) a obiecțiilor preliminare ale Guvernului în ceea ce privește presupusul lipsă de competență și responsabilitate a Turciei pentru actele ale căror plângere este depusă (art. 39-47 și 49-57). În aceeași hotărâre, Curtea a respins obiecția Guvernului ratione temporis (§§ 39-47) și a recunoscut caracterul continuu al presupusei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 (§ 56). 64). Multe dintre aceste considerații au fost confirmate de Curte în hotărârea sa din 10 mai 2001 în cazul inter statului Cipru și Turcia. Curtea reamintește că, în ultima sa hotărâre, a respins argumentele guvernului că s-a înșelat în abordarea sa cu privire la chestiunile ridicate de cauza Loizidou, în special în ceea ce privește răspunderea Turciei pentru presupusele încălcări ale drepturilor convenției, inclusiv acuzațiile privind persistența interferențelor cu drepturile de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care are loc în cadrul „TRNC”, precum și cu privire la problema relevanței discuțiilor intercomunitare la examinarea Curții de astfel de acuzații ([GC], nr. 25781/94, §§ 69, 75-81,173-175 și 184-189, care urmează să fie publicate în CEDO 2001). Curtea nu constată niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii. În consecință, respinge obiecțiile menționate de Guvern în privința admisibilității cererii. În ceea ce privește afirmația Guvernului că afirmația reclamantului în legătură cu a doua sa casă nu intră în noțiunea de „casa” în temeiul articolului 8 din Convenție, Curtea remarcă că reclamantul a cumpărat și s-a mutat în această proprietate cu soția sa, unde au crescut doi copii înainte de a fi obligați să plece în 1974. Prin urmare, această casă a constituit o „casa” în sensul articolului 8 § 1 din Convenție. În consecință, prezentul caz este distins de cel al doamnei Loizidou, în cazul în care numai lucrările de teren și de construcții inițiale au fost emise (cf. hotărârea menționată mai sus, §§§ 65-66). Curtea constată, de asemenea, că imposibilitatea continuă de a se întoarce în casă constituie o interferență cu articolul său. 8 drept. Prin urmare, Curtea respinge argumentul guvernului împotriva contrară. Cu toate acestea, dacă ingerința în dreptul reclamantului de a respecta domiciliul său și cu celelalte drepturi de proprietate a fost justificată este o chestiune pe care Curtea consideră că aceasta are probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declara cu majoritate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. T.L. Early J.-P. Costa Adjunct Register Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă