- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 iulie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Rogai împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE ROGAI v. ITALIA (Doc. nr. 60661/00) JUGUGUL (Resoluție cuprinzătoare) STRASBOURG 3 iulie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rogai v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din : C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello dna Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky dna Steiner judecătorii și dl Nielsen grefierul adjunct al Secțiunii care a deliberat în privat la 12 iunie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 60661/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („a se spune că Convenția”) de către un național italian, dna Nada Rogai („reclamantul”), la 3 aprilie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl S. Romei, un avocat practicant la Florența.
Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza și, respectiv, de co-agentii lor succesivi, V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. La 7 mai 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 martie 2003 și la 29 martie 2003, reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale propunendu-se o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1944 și locuiește în Florența.
Ea este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat în cadrul lui M.C. Într-o scrisoare înregistrată din 26 octombrie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 mai 1995 și i-a solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 20 noiembrie 1992, reclamantul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. 10. Prin decizia din 14 decembrie 1992, care a fost făcută executivă la 12 ianuarie 1993, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 mai 1995. 11. La 28 noiembrie 1994, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca adăpostire pentru fiul său.
12. La 5 iunie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 13. La 21 iunie 1995, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 5 septembrie 1995. 14. Între 5 septembrie 1995 și 2 mai 1999, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 15. În conformitate cu Legea nr. 431/98, la 23 iulie 1999, chiriașul a cerut magistratului Florenței să suspende procedura de executare. 16. La 12 martie 2001, procedura de executare a fost suspendată până la 2 octombrie 2002. 17. La 6 aprilie 2001, reclamantul a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 2 octombrie 2002. 18. La o dată neespecificată, reclamantul a recuperat posesia apartamentului.
La 29 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 6,200 (seize mii două sute) de euro doamnei Nada Rogai în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 60661/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 20. La 18 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 6.200 (seize mii două sute) de euro care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale și costuri pentru dna Nada Rogai, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 60661/00 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 21. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă.
Pentru aceste motive, CURTA UNANIMOUST decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 iulie 2003 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF ROGAI v. ITALY (Application no. 60661/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 3 July 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Rogai v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of : Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 12 June 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 60661/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Nada Rogai (“the applicant”), on 3 April 2000.
The applicant was represented by Mr S. Romei, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza and by their successive co-agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that she had been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, she further complained about the length of the eviction proceedings.
On 7 May 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible
On 18 March 2003 and on 29 March 2003, the applicant and the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is an Italian national, born in 1944 and living in Florence.
She is the owner of a flat in Florence, which she had let to M.C.
In a registered letter of 26 October 1992, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 May 1995 and asked her to vacate the premises by that date.
In a writ served on the tenant on 20 November 1992, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.
By a decision of 14 December 1992, which was made enforceable on 12 January 1993, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 May 1995.
On 28 November 1994, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for her son.
On 5 June 1995, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 21 June 1995, she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 5 September 1995.
Between 5 September 1995 and 2 May 1999, the bailiff made eleven attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
Pursuant to Law no. 431/98, on 23 July 1999, the tenant asked the Florence Magistrate to suspend the enforcement proceedings.
On 12 March 2001, the enforcement proceedings were suspended until 2 October 2002.
On 6 April 2001, the applicant served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 2 October 2002.
On an unspecified date, the applicant recovered possession of the flat. THE LAW
On 29 March 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 6,200 (six thousand two hundred) Euros to Mrs Nada Rogai with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 60661/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 18 March 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant : “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 6,200 (six thousand two hundred) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Nada Rogai with a view to securing a friendly settlement of application no. 60661/00 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 3 July 2003 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President