SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 1827, 1842, 1846, 1850, 1857, 1859 și 1862/02 prezentate de Cemaletin GÜRSOY și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 8 iulie 2003 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători V. Berger Grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus depuse la 18 octombrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele, dnii Cemaletin Gürsoy, Veli queelik, Mahir Öz, H Açćkel, Abdullah Önal, Zeki Demirçivi și Orhan Özelmal. Ei erau cetățeni turci născuți în 1968, 1965, 1968, 1972, 1969, 1960 și 1976. La momentul respectiv, aceștia locuiau în Adana.
Ei erau studenți, lucrători, profesori, lucrători, funcționari, agenți imobiliari și lucrători. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Emin Levent Yavuzer, avocat în baroul Konya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. L În decembrie 1995. Mahir Öz, H Arestarea provizorie a fost ordonată la 19 decembrie 1995 pentru Cemaletin Gürsoy, Veli çerelik și Mahir Öz. H La 8 ianuarie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Konya, procurorul general al statului Konya, a acuzat Cemaletin Gürsoy și Veli de încălcarea ordinii constituționale a statului. La aceeași dată, Mahir Öz a fost acuzat de apartenență la o organizație armată ilegală.
La 1 februarie 1996, primul pentru încălcarea ordinii constituționale a statului și al doilea pentru apartenență la o organizație armată ilegală. Zeki Demirçivi și Orhan Özelmal a fost acuzat la 8 februarie 1996 și, respectiv, la 14 februarie 1997, pentru apartenență la o organizație armată ilegală. La data de 5 februarie 1996, Curtea de Securitate a statului a decis să se alăture dosarului dlui Açćkel și al dlui Abdullah Önal la procesul împotriva dlui Cemaletin Gürsoy, dlui Veli Cachelik și dlui Mahir Öz. La 13 februarie 1996, a decis să se alăture dosarului dlui Zeki Demirçivi la acest proces. La 20 martie 1997, aceasta a decis să se alăture cazului dlui Orhan Özelmal. Astfel, cei șapte reclamanți au fost judecați în același caz.
Avocații reclamanților au cerut de mai multe ori ca clienții lor să fie eliberați în timpul procedurii. Judecătorii din fond au respins toate aceste cereri La 19 mai 1997, Curtea de Securitate din Konya a fost abolită prin Legea nr. 4210. La 12 iunie 1997, Curtea de Securitate din Laquedja Adana s-a recunoscut competentă să urmărească cauza care se afla în fața instanței Konya. Cererile de eliberare pentru fiecare dintre solicitanți au fost repetate în fața Curții de Securitate a statului Da'Adana. Acestea au fost respinse din aceleași motive. Printr-o hotărâre din 14 iulie 1998, Curtea de Securitate de la … 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată, în șeful tuturor reclamanților.
Cu toate acestea, Curtea de Casație omite să semnaleze numele lui Orhan Özelmala în hotărârea sa. Până la data confirmării condamnării lor, reclamanții au rămas în detenție pentru perioade cuprinse între 2 ani și 3 luni și 26 de zile până la 3 ani 4 luni și 14 zile. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții susțin că detenția lor provizorie de o durată excesivă avea caracterul unei pedepse anticipate. În acest sens, se face referire la art. 110 din Codul penal conform căruia durata detenției nu poate depăși doi ani, cu excepția cazului în care starea probelor și situația de la Ei afirmă, de asemenea, că nu există temei juridic pentru eliberarea provizorie a unor deținuți a căror judecată a fost anexată la procesul lor.
2. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate și de independență a cursurilor de securitate de pe teritoriul statului, din moment ce unul dintre cei trei magistrați care stăteau acolo era ofițer militar și procesele-verbale ale poliției au fost acceptate ca probe. Invocând încă art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii, care s-ar datora faptului că dosarele lor au fost anexate de instanța de securitate a statului. (1) Reclamanții invocă o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, în măsura în care cauza lor nu ar fi fost ascultată în mod echitabil și într-un termen rezonabil de instanțe independente și echitabile.
Cu toate acestea, în stadiul actual al dosarului în fața acesteia, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat cauza reclamanților întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost prezentat în cererea lor. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.
În consecință, această parte a cererilor trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească acțiunile Amâne examinarea obiecțiilor reținute de la art. 6 alin. (1) din Convenție cu privire la independența și la legalitatea instanței de securitate a statului membru Adana și cu privire la echitatea și durata procedurii în fața acesteia Declară cererile inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte
des requêtes n o 1827, 1842, 1846, 1850, 1857, 1859 et 1862/02 présentées par Cemalettin GÜRSOY et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 8 juillet 2003 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites le 18 octobre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Cemalettin Gürsoy, Veli Çelik, Mahir Öz, Hıdır Açıkel, Abdullah Önal, Zeki Demirçivi et Orhan Özelmalı, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1968, 1965, 1968, 1972, 1969, 1960 et 1976. A l’époque des faits ils résidaient à Adana.
Ils étaient respectivement étudiant, ouvrier, instituteur, ouvrier, fonctionnaire, agent immobilier et ouvrier. Ils sont représentés devant la Cour par M e Emin Levent Yavuzer, avocat au barreau de Konya. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Soupçonnés d’appartenance à une organisation illégale, par la direction de sûreté d’Adana, Cemalettin Gürsoy et Veli Çelik furent arrêtés le 6 décembre 1995. Mahir Öz, Hıdır Açıkel, Abdullah Önal, Zeki Demirçivi et Orhan Özelmalı furent respectivement arrêtés le 8 décembre 1995, le 10 janvier 1996, le 14 janvier 1996, le 10 janvier1996 et le 24 janvier 1997. Les requérants furent placés en garde à vue dans les locaux de ladite direction à la suite de leur arrestation.
La mise en détention provisoire fut ordonnée le 19 décembre 1995 pour Cemalettin Gürsoy, Veli Çelik et Mahir Öz. Hıdır Açıkel et Abdullah Önal furent placés en détention provisoire le 19 décembre 1996, ainsi que Zeki Demirçivi et Orhan Özelmalı respectivement le 24 janvier 1996 et le 25 janvier 1997. 2. L’action publique Le 8 janvier 1996, le procureur de la République près de la cour de sûreté de l’Etat de Konya (“le procureur”−“la cour de sûreté de l’Etat”) mit Cemalettin Gürsoy et Veli Çelik en accusation pour atteinte à l’ordre constitutionnel de l’Etat. A la même date, Mahir Öz fut mis en accusation pour appartenance à une organisation armée illégale. Hıdır Açıkel et Abdullah Önal furent mis en accusation devant la même juridiction le 1er février 1996, le premier pour atteinte à l’ordre constitutionnel de l’Etat et le second pour appartenance à une organisation armée illégale.
Zeki Demirçivi et Orhan Özelmalı furent mis en accusation respectivement le 8 février 1996 et le 14 février 1997, pour appartenance à une organisation armée illégale. Le 5 février 1996, la cour de sûreté de l’Etat décida de joindre le dossier de Hıdır Açıkel et Abdullah Önal au procès engagé contre Cemalettin Gürsoy, Veli Çelik et Mahir Öz. Le 13 février 1996, elle décida de joindre le dossier de Zeki Demirçivi à ce même procès. Le 20 mars 1997, elle décida de joindre le dossier de Orhan Özelmalı au procès des requérants précedemment cités. Ainsi, les sept requérants furent jugés dans une même affaire. Les avocats des requérants demandèrent à plusieurs reprises que leurs clients soient libérés pendant la procédure.
Les juges du fond écartèrent toutes ces demandes “eu égard à la nature et au type du délit reproché, à l’état des preuves et au contenu du dossier”. Leur décision fut à certaines reprises prononcée en l’absence des requérants et de leur conseil. Le 19 mai 1997, la cour de sûreté de l’Etat de Konya fut abolie par la loi n o 4210. Le 12 juin 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Adana se reconnut compétente pour suivre l’affaire qui était devant la juridiction de Konya. Les demandes de libération pour chacun des requérants furent réitérées devant la cour de sûreté de l’Etat d’Adana. Elles furent rejetées pour les mêmes motifs. Par un arrêt du 14 juillet 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Adana déclara les requérants coupables et les condamna à une peine de réclusion de douze ans et six mois.
Les requérants se pourvurent en cassation contre ce jugement. Le 20 avril 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué, dans le chef de tous les requérants. Cependant, la Cour de cassation omit de signaler le nom de Orhan Özelmalı dans son arrêt. Jusqu’à la date de confirmation de leur condamnation, les requérants restèrent en détention pendant des périodes allant de 2 ans et 3 mois et 26 jours à 3 ans 4 mois et 14 jours. GRIEFS 1. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants affirment que leur détention provisoire d’une durée excessive avait le caractère d’une peine anticipée. Ils invoquent à ce titre l’article 110 du code pénal selon lequel la durée de la détention ne peut excéder deux ans sauf si l’état des preuves et la situation de l’accusé l’exigent.
Ils affirment également qu’il n’y avait aucun fondement juridique à la libération provisoire de certains détenus dont le procès était joint au leur. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d’impartialité et d’indépendance des cours de sûreté de l’Etat, dès lors que l’un des trois magistrats qui y siégeaient était un officier de l’armée et que les procès-verbaux de la police ont été acceptés comme éléments de preuve. Invoquant encore l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la longueur de la procédure, qui serait due au fait que leurs dossiers ont été joints par la cour de sûreté de l’Etat. EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, en ce que leur cause n’aurait pas été entendue équitablement et dans un délai raisonnable par des tribunaux indépendants et impartiaux.
Cependant, en l’état actuel du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. La Cour a examiné le grief des requérants tiré de l’article 5 § 3 de la Convention, tel qu’il a été présenté dans leur requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie des requêtes doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Ajourne l’examen des griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention quant à l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Adana et quant à l’équité et la durée de la procédure devant celle-ci ; Déclare les requêtes irrecevables pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président