AFFAIRE YURTDAS ET INCI c. TURQUIE

AFFAIRE YURTDAS ET INCI c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YURTDAȘ ȘI INCI c. TURCIA (solicitarea nr. 4099/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2003 DEFINITIVF 10/10/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Yurtdaș și Inci c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja, judecători și de Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 iunie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 40999/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi cetățeni ai acestui stat, domnii. În conformitate cu art. 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la data de 1 martie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( T. Aslan, avocată la Izmir. Guvernul turc ( Prin scrisoarea din 6 mai 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. s-au născut în 1945 și, respectiv, 1976. Primul este încă reținut la închisoarea Burdur unde își ispășește pedeapsa. La 20 februarie 1996, reclamanții au fost arestați de secțiune. Anti-terorism al Direcției de Securitate Antalya în cadrul unei anchete efectuate de Parchet, apoi puse în custodie la sediul secțiunii. Potrivit reclamanților, în timpul interogatoriului lor, ar fi fost forțați să semneze declarații care conțin mărturisiri. În conformitate cu certificatul medical întocmit la 27 februarie 1996, nu au fost găsite urme de maltratate pe corpurile reclamanților la examinarea de către medicul legist a Institutului de Medicină Legală din Antalya. La 27 februarie 1996, reclamanții au fost primii ascultați de procurorul Republicii Antalya, apoi au fost trimiși în fața judecătorului de pace, care a ordonat arestarea lor provizorie. Ei au fost apoi plasați în detenție provizorie la închisoarea Antalya. La 28 februarie 1996, Parchetul Antalya a declarat incompetent în favoarea Parchetului lângă curtea de securitate a statului Curtea de Securitate a Statelor Unite și dosarul a fost transferat în fața acesteia, compus din trei judecători de profesie, dintre care unul se află în cadrul magistraturii militare 10. Printr-un act de acuzare din 19 martie 1996, procurorul, reproșând reclamanților să facă parte din organizația ilegală PKK, solicită aplicarea articolelor 168 alineatul (2) din Codul penal și 5 din Legea 3713 privind combaterea terorismului 11. În timpul ședinței din 5 iunie 1996 în fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au pledat nevinovați și au contestat acuzațiile aduse acestora și au susținut că au fost maltratați în timpul custodiei și au semnat, sub constrângere, declarații cu mărturisire. 12. Printr-o hotărâre din 17 decembrie 1996, Curtea de Securitate a statului a declarat reclamanții vinovați de faptele reproșate și l-a condamnat pe domnul Yurtdaș, în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal, la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni, iar domnul Inci la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni în temeiul articolului 169 În hotărârea sa, Curtea a arătat că declarațiile părților interesate semnate în timpul detenției lor, certificatele medicale care atestă că nu au fost supuse nici unei restricții la sediul poliției, precum și diferitele declarații bancare pe numele lor și banii lichizi găsiți pe acestea din urmă constituiau probe în sarcina lor 13. La 9 octombrie 1997, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 17 decembrie 1996. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002, nepublicată) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003, nepublicată). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 15, reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, aceștia susțin că instanța nu le-a garantat un proces echitabil ca urmare, pe de o parte, a faptului că nu au putut beneficia de asistență din partea unui avocat în timpul custodiei lor și, pe de altă parte, că declarațiile lor obținute sub presiune au fost utilizate ca probe aflate în întreținere. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul să-și audă cauza în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției impun acest lucru (...) asupra admisibilității 16. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. constată, în ceea ce privește argumentul referitor la lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului, că Curtea de Casație nu avea competența de a se pronunța cu privire la acest motiv în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului, la momentul faptelor, se baza pe legislația internă. În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa unui avocat în cadrul anchetei preliminare, guvernul susține, din nou, că această situație, la momentul faptelor, se baza pe legislația internă și că nu existau acțiuni interne eficiente pentru remedierea situației denunțate. Prin urmare, acesta concluzionează că reclamanții ar fi trebuit să depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-au dat seama de ineficiența căilor de atac interne. Astfel, în ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa independenței și imparțialității, guvernul subliniază că termenul de șase luni începe să curgă de la data la care hotărârea Curții de Securitate a statului a fost pronunțată, și anume 17 decembrie 1996, și în ceea ce privește motivul întemeiat pe absența unui avocat în cadrul anchetei preliminare, începând cu data la care reclamanții au fost reținuți provizoriu, și anume 27 februarie 1996. Or, el subliniază că cererea a fost introdusă la 23 martie 1998. El face trimitere la jurisprudența Curții (între altele, Bayram și Yld 1 ianuarie 2002 și Irfan Kalan c. Turcia (dec), n 73561/01, 2 octombrie 2001). 17. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Özdemir c. Turcia (hotărârea citată anterior, § 26). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 18. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din Convenție (a se vedea Özel menționat anterior, § 33-34, și Özdemir menționat anterior, §§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 21. Curtea concluzionează că, atunci când i-a judecat și condamnat pe reclamanți, Curtea de Securitate a statului Izmir nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cu privire la echitatea procedurii penale 22. Guvernul contestă existența unei încălcări 23. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 24. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamanților de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, p. 3074 alineatul 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1982:29, punctul 41. Taxa și cheltuielile de judecată 29. Reclamanții solicită, de asemenea, 11 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamanții nu furnizează nicio justificare. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea, hotărând în echitate, acordă împreună reclamanților suma de 2 000 EUR, cu excepția sumei de 630 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare și care nu au fost deja luate în considerare în cerere. Interese moratori 32. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declar admisibil cererea; că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Izmir A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral menționat anterior. Statul pârât trebuie să plătească reclamantului în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarea sumă care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale care trebuie suportate în momentul plății, minus 630 EUR (șase sute treizeci EUR) pentru asistența judiciară că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 iulie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

YURTDAȘ ET INCI

c. TURQUIE

(Requête n

o

40999/98)

ARRÊT

STRASBOURG

10 juillet 2003

DÉFINITIF

10/10/2003

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Yurtdaș et Inci

c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 juin 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

40999/98) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM.

Ali Rıza Yurtdaș et Mehmet Inci («

les requérants

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («

la Commission

») le

23

mars 1998 en vertu de l'ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la

Convention

»).

2.

Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, sont représentés par M

e

T. Aslan, avocate à Izmir. Le

gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

Le 4 avril 2000, la Cour (première section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et

décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.

4.

Par une lettre du 6 mai 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

Les requérants, Ali Rıza Yurdaș et Mehmet Inci, ressortissant turcs,

sont nés respectivement en 1945 et 1976. Le premier est toujours détenu à la prison de Burdur où il purge sa peine.

6.

Le 20 février 1996, les requérants furent arrêtés par la section

anti-terrorisme de la Direction de la sûreté d'Antalya dans le cadre d'une enquête menée par le parquet, puis placés en garde à vue dans les locaux de la section. Selon les requérants, lors de leur interrogatoire, ils auraient été contraints de signer des déclarations contenant des aveux.

7.

D'après le certificat médical établi le 27 février 1996, aucune trace de mauvais traitements ne fut décelée sur les corps des requérants lors de leur examen par le médecin légiste de l'Institut de médecine légale d'Antalya.

8.

Le 27 février 1996, les requérants furent d'abord entendus par le procureur de la République d'Antalya, puis traduits devant le juge de paix, lequel ordonna leur mise en détention provisoire. Ils furent ensuite placés en détention provisoire à la prison d'Antalya.

9.

Le 28 février 1996, le parquet d'Antalya se déclara incompétent en faveur du parquet près la cour de sûreté de l'Etat d'İzmir («

la cour de sûreté de l'Etat

») et le dossier fut transféré devant celle-ci, composée de trois juges de profession, dont l'un relevant de la magistrature militaire.

10.

Par un acte d'accusation du 19 mars 1996, le procureur, reprochant aux requérants d'appartenir à l'organisation illégale PKK, requit l'application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

11.

Lors de l'audience du 5 juin 1996 devant la cour de sûreté de l'Etat, les requérants plaidèrent non coupables, contestant les accusations portées à leur encontre. Ils soutinrent avoir subi de mauvais traitements lors de leur garde à vue et signé, sous la contrainte, des déclarations comportant des aveux.

12.

Par un arrêt du 17 décembre 1996, la cour de sûreté de l'Etat déclara les requérants coupables des faits reprochés et condamna M. Yurtdaș, en vertu de l'article 168 § 2 du code pénal, à une peine d

'emprisonnement de douze ans et six mois, et M. Inci à une peine d'emprisonnement de trois ans et neuf mois en vertu de l'article 169

du code pénal. Dans son arrêt, la cour releva que les déclarations des intéressés signées lors de leur garde à vue, les certificats médicaux attestant qu'ils n'avaient subi aucune contrainte dans les locaux de la police, ainsi que les différents relevés bancaires à leur nom et l'argent liquide trouvé sur ces derniers constituaient des preuves à leur charge.

13.

Le 9 octobre 1997, la Cour de cassation confirma l'arrêt du 17

décembre 1996.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

14.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002, non publié) et

Özdemir c.

Turquie

(n

o

59659/00, §§ 21-22, 6 février 2003, non publié).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

15.

Les requérants allèguent que la cour de sûreté de l'Etat qui les a jugés et condamnés ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

»

en raison de la présence d'un juge militaire en son sein. Ils prétendent également que cette juridiction ne leur a pas garanti un procès équitable du fait, d'une part, qu'ils n'ont pu bénéficier de l'assistance d'un avocat pendant leur garde à vue et, d'autre part, que leurs déclarations obtenues sous la contrainte ont été utilisées en tant que preuves à charge. Ils y voient une violation de l'article 6

§§ 1 et 3 c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

c)

se défendre lui-même ou avoir l'assistance d'un défenseur de son choix et, s'il n'a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d'office, lorsque les intérêts de la justice l'exigent

;

(...)

»

A.

Sur la recevabilité

16.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non- respect du délai de six mois prévu à l'article 35 § 1 de la Convention. A cet égard, il

fait valoir, quant au grief relatif au manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat, que la Cour de cassation n'était nullement habilitée à se prononcer sur ce grief dans la mesure où la composition des cours de sûreté de l'Etat, à l'époque des faits, découlait de la législation interne. Quant au grief tiré de l'absence d'un avocat lors de l'instruction préliminaire, le Gouvernement argue, là encore, que cette situation, à l'époque des faits, découlait de la législation interne et qu'il n'existait pas de recours internes efficaces pour remédier à la situation dénoncée. Il en conclut, dés lors, que les requérants auraient dû introduire leur requête dans les six mois suivant le moment où ils s'étaient rendus compte de l'inefficacité des recours internes. Ainsi, s'agissant du grief tiré du manque d'indépendance et d'impartialité, le Gouvernement souligne que le délai de six mois commence à courir à partir de la date à laquelle l'arrêt de la cour de sûreté de l'Etat a été rendu, à savoir le 17

décembre 1996, et s'agissant du grief tiré de l'absence d'avocat lors de l'instruction préliminaire, à partir de la date à laquelle les requérants ont été mis en détention provisoire, à savoir le 27 février 1996. Or, il souligne que la requête a été introduite le 23

mars 1998. Il fait référence à la jurisprudence de la Cour (entre autres,

Bayram et Yıldırım c.

Turquie

(déc), n

o

38587/97, 29

janvier 2002 et

Irfan Kalan c. Turquie

(déc), n

o

73561/01, 2 octobre 2001).

17.

La Cour rappelle qu'elle a rejeté une exception semblable dans l'affaire Özdemir c. Turquie (arrêt précité, § 26). Elle n'aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l'exception du Gouvernement.

18.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Çıraklar c. Turquie

, arrêt du 28 octobre 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Sur l'indépendance et l'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat

19.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6

§

1 de la Convention (voir

Özel

précité, §§ 33-34, et

Özdemir

précité, §§

35

‑

36).

20.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que les requérants, qui répondaient devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions prévues et réprimées par le code pénal, aient redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, ils pouvaient légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par les requérants quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

21.

La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné les requérants, la cour de sûreté de l'Etat d'Izmir n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

2.

Sur l'équité de la procédure pénale

22.

Le Gouvernement conteste l'existence d'une violation.

23.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu'un tribunal dont le manque d'indépendance et d'impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

24.

Eu égard au constat de violation du droit des requérants à voir leur cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'examiner le présent grief (voir, entre autres,

Çıraklar

précité, p.

3074, §§ 44-45).

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage moral

26.

Ali Rıza Yurtdaș et Mehmet Inci allèguent avoir subi un préjudice moral qu'ils évaluent respectivement à 30

000

euros

(EUR) et 15

000 EUR.

27.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

28.

La Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué (

Çıraklar

précité, p. 3074, § 49).

B.

Frais et dépens

29.

Les requérants demandent également 11 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Les requérants ne fournissent aucun justificatif.

30.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

31.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour statuant en équité, accorde conjointement aux requérants la somme de 2

000 EUR, déduction faite des 630

EUR versés par le Conseil de l'Europe au titre de l'assistance judiciaire et qui n'ont pas déjà été pris en compte dans la demande.

C.

Intérêts moratoires

32.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

recevable

la requête ;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Izmir

;

3.

Dit

qu'il n'y a pas lieu d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué

;

5.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, la somme suivante, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : 2

000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, moins les 630 EUR (six cent trente euros) perçus au titre de l'assistance judiciaire

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président