AFFAIRE ICOZ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

15.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exceptions préliminaires rejetées (non-épuisement des voies de recours internes, délai de six mois);Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ICOZ c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia din acest raport se va încheia în condițiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul STRASBURG 15 ianuarie 2004 DEFINIF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. Caflisch Kūris Türmen Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska, judecători și V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 54919/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mustafa Içöz ( La 10 decembrie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 ianuarie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul s-a născut în 1951 și, la data depunerii cererii, a fost deținut în închisoarea Iskenderun. La 11 noiembrie 1996, în cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale, MLKP (Parteneriatul Comunist Marxist Leninist), reclamantul a fost arestat și reținut la sediul secției anti-terorism a Direcției de Securitate a lui Iskenderun. În timpul arestării sale, a fost interogat de polițiști și a făcut o declarație. La 23 noiembrie 1996, reclamantul a fost mai întâi audiat de procurorul Republicii Iskenderun și apoi adus în fața instanței de judecată, care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața procurorului și a judecătorului, reclamantul a contestat conținutul declarației sale făcute poliției, susținând că polițiștii l-au obligat să semneze un text care nu corespundea realității. La 6 decembrie 1996, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Malatya l-a acuzat pe reclamant și a solicitat condamnarea sa pentru apartenență la o organizație armată ilegală (artic1e 169 din Codul Penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului). La 23 ianuarie 1997, în fața Curții de Securitate a statului Malatya ( La 29 aprilie 1997, reclamantul a fost eliberat provizoriu 10. La 25 septembrie 1997, în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a pledat nevinovat, contestănd acuzațiile aduse împotriva lui și conținutul declarației sale adunate de poliție. 11. Prin hotărârea din 4 februarie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de acordarea de asistență unei organizații armate ilegale și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni, în conformitate cu art. 169 din Codul penal care reprimă asistența pentru o bandă armată. 12. La 22 februarie 1999, reclamantul s-a ocupat de casare. 13. La 17 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. 14. Reclamantul a solicitat procurorului general în apropierea Curții de Casație să introducă o acțiune de rectificare a hotărârii din 17 iunie 1999. La 20 august 1998, procurorul general a respins această cerere. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 16. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a judecat-o și a condamnat-o nu constituie un tribunal independent și imparțial. El a văzut o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 17. Guvernul ridică două excepții preliminare. 18. În primul rând, guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 din Convenție. În această privință, acesta susține că reclamantul nu și-a exprimat argumentul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție în niciun stadiu al procedurii în fața instanțelor interne. 19. Curtea face trimitere la elementele de drept intern și observă de la bun început că prezența unui judecător militar în componența colegiilor de curs de securitate ale statului era prevăzută în mod expres de lege și subliniază că reclamantul nu susținea în niciun fel că legislația a fost aplicată incorect. Prin urmare, o eventuală recuzare a magistratului militar pentru simplul motiv că făcea parte din corpul militar era în mod necesar condamnată la eșec. Prin urmare, o astfel de afirmație în fața instanțelor naționale nu ar fi permis în niciun caz reclamantului să remedieze situația denunțată, în măsura în care, după cum a amintit, cursurile de securitate ale statului sunt introduse prin lege (Özel c. Turcia, hotărârea citată anterior, punctul 25). Prin urmare, Curtea respinge această excepție din partea guvernului. 20. În al doilea rând, guvernul invocă nerespectarea termenului de șase luni, susținând că decizia internă definitivă privind motivul lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului este cea pronunțată de aceeași instanță. În această privință, acesta susține că nici Curtea de Securitate a statului, nici Curtea de Casație nu au competența de a se pronunța cu privire la acest motiv, în măsura în care componența cursurilor de securitate ale statului era cuprinsă, la momentul faptelor, de legislația internă. Acesta concluzionează că reclamantul ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data la care și-a dat seama de ineficiența căilor de atac interne, și anume de la hotărârea Curții de Securitate a statului, și anume la 4 februarie 1999. 1999.În sprijinul argumentației sale, guvernul face trimitere la jurisprudența Curții (printre altele, Bayram și Y 59659/00, § 26, 6 februarie 2003. Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 22. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Cliraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că motivul trebuie examinat pe fond; în plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36.24. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 în fine 25. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) al II-lea. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. În ceea ce privește pretinsa pagubă materială, Curtea nu poate specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o indemnizație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Culegerea În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului de față, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, punctul 49). 31. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, citată anterior, punctul 27). Reclamantul solicită, de asemenea, o despăgubire pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu calculează suma exactă și nu furnizează nicio justificare. 33. Guvernul nu se pronunță. 34. Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 2 000 EUR. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Malatya A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral Spune că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte