CtEDO 10.07.2003 Auto

AFFAIRE EFSTATHIOU ET MICHAÏLIDIS & Cie MOTEL AMERIKA c. GRÈCE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
10.07.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Exception préliminaire rejetée (non-épuisement des voies de recours internes);Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE EFSTATHIOU ET MICHAÏLIDIS & Cie MOTEL AMERIKA c. GRÈCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 1: EFSTAHIOU ȘI MICHAILIDIS & C MOTEL AMERIKA c. GRECIA (solicitarea nr. 55794/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2003 DEFINITIVF 10/10/2003 În cauza Efstathiou și Michailis & C Motel Amerika c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis mes Tulkens, Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și judecători ai dlui Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 aprilie 2002 și 19 iunie 2003, a emis hotărârea adoptată la această ultimă dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 55794/00) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă a acestui stat, M. Anastasia Efstathiou, precum și societatea Michailidis & C Motel Amerika ( A fost reprezentat de delegații agentului său, dl Apessos, consilier la Consiliul juridic al statului, și domnul Pelekou, auditor la Consiliul juridic al statului. Recurentele s-au plâns în special din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 de imposibilitatea de a obține o despăgubire completă pentru exproprierea de părți ale terenurilor lor. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 30 aprilie 2002, camera a declarat cererea parțial admisibilă. Recurentele au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei, dar nu și cu privire la guvern [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură] și și-au exprimat pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă, iar guvernul a răspuns la acestea. Prima reclamantă s-a născut în 1930 și își are reședința în Salonic. Cea de-a doua reclamantă este o societate în nume colectiv cu sediul în Pieria (Grecia de Nord). La 7 iulie 1994, printr-o decizie comună a ministrului de finanțe și a ministrului lucrărilor publice (n 10783661/4744/0010), statul elen a efectuat exproprierea bunurilor imobile cu o suprafață totală de 455 024 m2, în scopul amenajării anumitor tronsoane ale drumului național care leagă orașele Plataomonas și Katherini din regiunea Pieria. Exproprierea care a afectat prima recurentă a fost de 2 455,12 m2, iar cea referitoare la a doua din 2 401 m2 (terenuri care acoperă registrul cadastral numerele 64 și, respectiv, 214). Administraia a decis că, pentru 716,40 m2 de teren nr. 64 și 490 m2 de teren n 214 recurentele nu ar trebui să primească nicio compensație, deoarece acestea ar trebui să fie considerate avantajate prin construirea drumului. 10. La 7 iunie 1995, statul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Katherini cu privire la o acțiune prin care se intenționa stabilirea unei sume unitare provizorii pe metru pătrat pentru indemnizație. Prima reclamantă nu a fost chemată în fața instanței. 11. La 14 iunie 1996, Tribunalul a stabilit indemnizația provizorie pentru terenul nr. 214. De asemenea, a stabilit indemnizația specială pentru parcelele neexpropriate de pe teren la 100 de milioane de drahme (GRD) (judecata nr. 118/1996). 12. Recurentele au sesizat ulterior Curtea de Apel din Salonic cu o cerere de stabilire a indemnizației definitive de expropriere. În observațiile lor, acestea au arătat că prezumția legală ireproșabilă, potrivit căreia proprietarul unei clădiri cu fațadă pe un spațiu public profita de extinderea acestui spațiu, era contrară articolelor 17 din Constituție și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 13. Într-o decizie înainte de a spune dreptul din 18 iunie 1997, Curtea de Apel a constatat că, pentru a stabili cuantumul unitar al despăgubirii pentru clădirile expropriate în scopul construirii unui drum național, instanța s-a limitat la a stabili suma respectivă, fără a examina existența și amploarea obligației de a contribui la cheltuielile exproprieriilor în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 653/1977. La 29 septembrie 1999, Curtea de Apel a stabilit valoarea unitară definitivă a indemnizației la 8 000 GRD pe metru pătrat pentru exproprierea terenurilor nr. 64 și 214. Curtea de Apel a stabilit, de asemenea, valoarea definitivă a indemnizației speciale pentru parcelele neexpropriate ale terenului nr. 64-45. 142 390 GRD (judecatul nr 2741/1999). 15. La 18 martie 2000, recurentele s-au ocupat de casare și au susținut că faptul că instanța de apel se limita la stabilirea indemnizației de expropriere, fără a examina existența și întinderea obligației riveranelor de a contribui la cheltuielile exproprierii, încălca dispozițiile art. 17 din Constituție, precum și art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 16. Prin hotărârea din 23 martie 2001, Curtea de Casație a respins recursul, cel puțin în partea sa referitoare la prezenta cauză (hotărârea nr. 480/2001). II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 17. art. 17 din Constituție se citește astfel Proprietatea se află sub protecția statului. Cu toate acestea, drepturile care decurg din aceasta nu se pot exercita în detrimentul interesului general. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, dacă nu din motive de utilitate publică, dovedită în mod corespunzător, în cazurile și în conformitate cu procedura prevăzută de lege și întotdeauna sub rezerva unei indemnizații prealabile complete. Aceasta trebuie să corespundă valorii bunului expropriat la momentul ședinței în cauza privind stabilirea provizorie a despăgubirii de către instanță. În cazul unei cereri de fixare imediată a indemnizației definitive, se ia în considerare valoarea bunului expropriat în ziua ședinței Tribunalului cu privire la această cerere (...) 18. Decretul-lege nr. 797/1971 din 30 decembrie 1970/1 1 ianuarie 1971 constituie legislația principală care reglementează exproprierile, în conformitate cu principiile enunțate în dispozițiile constituționale. În conformitate cu art. 13 alin. (1), indemnizația se calculează în raport cu valoarea reală a bunului expropriat în momentul publicării deciziei care anunță exproprierea. În cazul exproprierii unei părți a unei clădiri și în cazul în care partea rămasă a proprietarului suferă o depreciere substanțială a valorii sale sau devine inutilizabilă, hotărârea care stabilește indemnizația determină, de asemenea, indemnizația specială pentru această parte. Această compensație specială se plătește proprietarului în același timp cu cea prevăzută pentru partea expropriată 19. Prin urmare, dispozițiile relevante ale articolului 1 din Legea nr. 653/1977 din 25 iulie/5 august 1977 privind obligațiile proprietarilor de drumuri interioare în ceea ce privește străpungerea drumurilor naționale sunt formulate. În cazul în care, în afara planului de urbanism, există drumuri naționale cu o lățime de până la 30 de metri, proprietarii riveranelor care profită de acestea sunt obligați să plătească pentru o zonă cu o lățime de 15 metri, contribuind astfel la cheltuielile de expropriere a clădirilor aflate pe aceste drumuri. Totuși, această sarcină nu poate depăși jumătate din suprafața clădirii în cauză.... În scopul aplicării prezentului articol, se consideră proprietari riveranți avantajați cei ale căror clădiri dobândesc o fațadă pe drumurile astfel găurite. În cazul în care titularii de drepturi la indemnizație din cauza unei exproprieri sunt, în același timp, debitori ai plății unei părți din aceasta, există compensații pentru drepturi și obligații. 20. Această prezumție, potrivit căreia valoarea adăugată obținută din lucrările de amenajare rutieră constituie o compensație suficientă, a fost considerată pentru multă vreme ca fiind ireproșabilă. Ca urmare a hotărârilor Curții în cauzele Katikaridis și în alte cauze c. Grecia Tsomtsos și alții c. Grecia (hotărârile din 15 noiembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și a Hotărârilor s 1996-V) și Papachelas c. Grecia ([GC], n 31423/96, § 49, CEDO 1999-II), instanțele naționale recunosc acum că prezumția în cauză nu mai este ireproșabilă. Prin urmare, părțile interesate pot sesiza instanțele civile în vederea obținerii unei hotărâri prin care declară că nu sunt proprietari avantajați în sensul legii menționate anterior și le pot acorda, dacă este cazul, o compensație suplimentară (a se vedea hotărârea nr. 10737/1998 al Curții de Apel din Atena, care a primit o cerere similară în cadrul unei alte cauze, a dispus o expertiză pentru a stabili dacă reclamanții au beneficiat efectiv de expropriere în calitate de proprietari de riverane. Recurentele se plâng că proprietățile lor au fost expropriate fără despăgubiri integrale pentru toate părțile expropriate. În temeiul articolului 1 din Legea nr. 653/1977 erau considerate, într-adevăr, proprietari avantajați de străpungerea drumului și, prin urmare, trebuiau să participe la cheltuielile de expropriere a clădirilor lor, deși instanțele naționale au considerat că bunurile lor neexpropriate au suferit o depreciere substanțială și le-au acordat o indemnizație specială în acest scop. Recurentele invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, care deține orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 22. Curtea amintește că, în decizia sa privind admisibilitatea cererii, aceasta a anexat în fond excepția preliminară a guvernului întemeiată pe neobosirea căilor de atac interne, în cazul unei acțiuni în fața instanțelor civile în vederea obținerii unei decizii prin care se declară că recurentele nu erau proprietari avantajați în sensul legii în litigiu și, dacă este cazul, le acordă o despăgubire suplimentară. 23. În ceea ce privește fondul, guvernul susține că indemnizația stabilită în speță de instanțele interne era în mod rezonabil legată de valoarea bunurilor expropriate 24. Recurentele susțin că plata unei despăgubiri de către instanțele interne pentru părțile neexpropriate ale terenurilor lor, ca urmare a devalorizării acestora, este echivalentă cu recunoașterea, cu autoritate de forță judecată, a faptului că proprietățile lor nu pot fi considerate avantajate și că sunt supuse Prin urmare, proprietarii nu ar trebui să fie obligați să inițieze o nouă acțiune în fața instanței de mare instanță pentru ca aceasta să examineze din nou dacă proprietarul riveran este avantajat, deoarece această chestiune a fost deja soluționată definitiv de instanțele interne. Potrivit recurentelor, necesitatea de a introduce o astfel de acțiune contravine articolului 1 din Protocolul nr. 1 și nu respectă cerința de termen rezonabil Recurentele se referă la condițiile prevăzute la art. 17 alineatul (2) din Constituție în ceea ce privește o despăgubire prealabilă completă și concluzionează că au suferit o pierdere economică semnificativă care a încălcat echilibrul corect dintre protejarea dreptului de proprietate și cerințele interesului general 26. Curtea amintește că o măsură de interferență în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să asigure un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, printre altele, Sporrong și Lönnoth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 26, punctul 69). Pentru a stabili dacă măsura în cauză respectă echilibrul corect dorit și, în special, dacă aceasta nu impune o sarcină disproporționată reclamantului, ar trebui luate în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația internă. În această privință, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă care nu poate fi justificată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea amintește că, în cauzele Katikaridis și alte Tsomtsos și altele, Curtea sancționase prezumția ireproșabilă stabilită prin art. 1 alineatul (3) din Legea nr. 653/1977. Comisia a considerat că, dintr-o rigiditate excesivă, acest sistem nu ține seama de diversitatea situațiilor, necunoaștend diferențele care rezultă în special din natura lucrărilor și a configurației locurilor, ceea ce a determinat-o să ajungă la concluzia că încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 (hotărârile citate anterior Katikaridis și altele, pp. 1688-1689, § 49, și Tsomtos și altele) , pp. 1715-1716, § 40). 28. În urma acestor hotărâri, instanțele elene și-au abandonat jurisprudența potrivit căreia prezumția că proprietarii beneficiau de pe urma lucrărilor de îmbunătățire a unui drum era ireproșabilă. În prezent, instanțele civile care stabilesc cuantumul unitar al despăgubirii nu mai sunt competente să examineze dacă proprietarii unui teren expropriat beneficiază sau nu de un avantaj din activitatea de trecere, astfel încât aceștia, în cazul în care consideră că sunt afectați, trebuie să inițieze o nouă procedură în fața instanțelor civile. Curtea consideră că, în cazul în care bunurile unei persoane fac obiectul unei exproprieri, trebuie să existe o procedură care să asigure o apreciere globală a consecințelor exproprierii, și anume acordarea unei indemnizații în legătură cu valoarea bunului expropriat, determinarea titularilor dreptului la indemnizație și soluționarea oricăror alte aspecte legate de expropriere. 30. Curtea constată că, deși instanțele naționale recunosc acum că prezumția potrivit căreia valoarea adăugată rezultată din lucrările de amenajare rutieră constituie o compensație suficientă nu mai este ireproșabilă, sistemul de compensare a proprietarilor afectați de o măsură de expropriere nu s-a îmbunătățit în mod semnificativ. Într-adevăr, prezumția există încă, iar instanțele care determină cuantumul despăgubirii nu iau în considerare natura lucrărilor efectuate sau dacă acestea îi avantajează sau nu pe proprietari. Pe de altă parte, sistemul, așa cum funcționează în prezent, îi obligă pe proprietarii care consideră că sunt afectați de lucrări să sesizeze din nou instanțele civile pentru a dovedi că proprietățile lor sunt de fapt dezavantajate. În plus, această procedură riscă să se prelungească în cazul în care una dintre părți decide să facă uz de căile de atac care îi stau la dispoziție. Aceasta s-ar adăuga apoi celei care are ca scop stabilirea cuantumului unitar al indemnizației, care cuprinde trei etape: stabilirea sumei unitare, în primul rând provizorii, apoi definitive, a indemnizației și recunoașterea titularilor dreptului la compensație. 31. În plus, Curtea consideră că este contradictoriu să se acorde, la fel ca în speță, o compensație specială [art. 13 alineatul (1) din Decretul-lege nr. 797/1971] pentru devalorizarea părții neexpropriate a terenului și, pe de altă parte, să se afirme că proprietatea este valorificată prin lucrări, în conformitate cu prezumția. 32. Curtea amintește că Convenția urmărește să garanteze drepturi nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective ( Matthews c. Regatul Unit [GC], n 24833/94, § 34, CEDO 1999-I). Din punctul de vedere al accesibilității pe care trebuie să o prezinte o acțiune invocată în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, aceasta implică în special ca circumstanțele create în mod voluntar de autorități să fie astfel încât părțile interesate să aibă o posibilitate realistă de a face uz de acțiunea menționată anterior. În acest caz, Curtea consideră că, prin menținerea prezumției de mai sus, trebuie respinsă excepția preliminară. 33. auto-indemnizație și obligarea proprietarilor repartizați să multiplice procedurile pentru a avea posibilitatea de a primi o despăgubire care are o legătură justă cu valoarea bunului expropriat, autoritățile au încălcat echilibrul corect dintre protejarea drepturilor individuale și cerințele de interes general și, prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește daunele materiale legate de metrii pătrați care nu sunt despăgubiți, recurentele solicită suma stabilită pentru indemnizația definitivă de către Curtea de Apel din Salonic (8 000 drahme pe metru pătrat, punctul 14 de mai sus), plus 60 % sau o dobândă moratoriu la rata de 6 % pe an începând cu data hotărârii respective. În plus, recurentele solicită 5 36. Potrivit guvernului, eventualul prejudiciu material suferit nu poate depăși produsul sumei unitare stabilite în justiție pentru clădirile expropriate și al numărului de metri pătrați care nu au fost despăgubiți. Guvernul afirmă că nu există nici un motiv pentru a majora această sumă, întrucât valoarea imobilelor nu a variat în ultimii trei ani ca urmare a stabilizării inflației; pe de altă parte, consideră că constatarea încălcării Convenției ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de recurente. 37. Curtea subliniază că încălcarea constatată în speță constă într-o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât procedurile existente complică mai mult decât din motive posibilitatea proprietarilor afectați de măsurile de expropriere de a revendica o despăgubire adecvată. Curtea nu poate, prin urmare, să despăgubească recurentele, așa cum ar fi făcut-o dacă posibilitatea unei despăgubiri pentru metrii pătrați care nu sunt despăgubiți din clădirile lor ar fi exclusă în dreptul intern. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea acordă celor două recurente împreună 20 În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral suferit, Curtea consideră că acesta este suficient de reparat prin constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. Comisioane și cheltuieli de judecată 38. Recurentele solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața Curții, dar îi lasă acesteia sarcina de a stabili cuantumul acestora. 39. Guvernul consideră că cheltuielile și cheltuielile de judecată trebuie să fie necesare și justificate. 40. Curtea arată că recurentele nu au prezentat nicio notă de cheltuieli și de onorarii. În aceste condiții, aceasta respinge cererea lor. Interese moratorii 41. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Respinge excepția preliminară a guvernului A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească celor două recurente în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 20 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 10 iulie 2003, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-07-10
0,94
AFFAIRE KONSTANTOPOULOS AE ET AUTRES c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KONSTANTOPOULOS AE ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n o 58634/00) ARRÊT STRASBOURG 10 juillet 2003 DÉFINITIF 10/10/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il p
CtEDO 2003-05-09
0,94
AFFAIRE GEORGIOS PAPAGEORGIOU c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GEORGIOS PAPAGEORGIOU c. GRÈCE (Requête n o 59506/00) ARRÊT STRASBOURG 9 mai 2003 DÉFINITIF 09/08/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2003-04-03
0,94
AFFAIRE ANAGNOSTOPOULOS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE ANAGNOSTOPOULOS c. GRÈCE (Requête n o 54589/00) ARRÊT STRASBOURG 3 avril 2003 DÉFINITIF 03/07/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2003-11-13
0,94
AFFAIRE PAPAZOGLOU ET AUTRES c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PAPAZOGLOU ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n o 73840/01) ARRÊT STRASBOURG 13 novembre 2003 DÉFINITIF 13/02/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2003-12-18
0,94
AFFAIRE SKONDRIANOS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SKONDRIANOS c. GRÈCE (Requêtes n os 63000/00 et 74291/01 et 74292/01) ARRÊT STRASBOURG 18 décembre 2003 DÉFINITIF 18/03/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Conven
Sursă