CASE OF SIGURÞÓR ARNARSSON v. ICELAND

RESPONDENT

ISL

HOTĂRÂRE

15.07.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SIGURÞÓR ARNARSSON v. ICELAND (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

Reclamantul este un național islandez, născut în 1971 și locuiește în Islanda. Potrivit reclamantului, la 13 mai 1997 în jurul ora 1 a.m., el, însoțit de alte 4 persoane, inclusiv dl S.T.E., a intrat într-un club de noapte, numit Vegas, în Reykjavík. După un timp reclamantul a avut un argument cu un anumit dl S.S., în care acesta din urmă a blocat gâtul reclamantului și ambele au căzut la podea. O luptă a izbucnit implicarea S.T.E. și a doua dintre prietenii S.S.S.. Porții au încercat să oprească lupta, dar S.T.E. a bătut S.S. inconștient, după care a căzut pe spate și a lovit partea din spate a gâtului pe podea. Când, la scurt timp după aceea, ofițerii de poliție au sosit la locul faptei, un om stătea inconștient pe o canapea în partea interioară a sediilor. Potrivit rezumatului faptelor găsite în hotărârile judecătoreștilor naționale menționate mai jos, ofițerii de poliție au fost spus că a fost lovit pe cap și că patru persoane, trei oameni și o femeie, l-au atacat, l-au lovit, l-au tratat aproape și l-au lovit în cap. Persoana care s-a spus că a fost responsabil în principal a fost poreclit Silli, o trimitere la solicitant. De asemenea, s-a spus că persoanele în cauză au bătut doi dintre prietenii S.S., care au rezultat în leziuni vizibile. Primul a părăsit apoi clubul de noapte. Rapoartele poliției înregistrând dovezile martorilor nu erau în întregime clare. Investigatorii Biroului Național de Investigații nu au fost chemați imediat și au sosit la scena după ce martorii au plecat. 11. În timp ce o ambulanță a luat S.S. la sala de urgență a Spitalului din orasul Reykjavík inima lui s-a oprit și respirația s-a oprit. Bătăile inimii au fost recuperate după reanimarea în ambulanță, dar la sosirea la spitalul S.S. elevii erau încă larg și lipsiți de lumină. Singura leziune observată la prima examinare a fost un mic hematom în spatele gâtului. Cu toate acestea, o examinare a tomografiei a dezvăluit o hemorargie sub-arachnoidală extinsă. Chirurgia cerebrală a fost efectuată imediat, dar încercările de a salva viața lui nu au avut succes. S.S. a murit în ziua următoare. 12. O autopsie efectuată la 15 mai 1997 a concluzionat că o hemorragie cerebrală extinsă a fost cauza morții. În plus, potrivit raportului autopsiei, dintr-o vânătăi pe scalpul păros din regiunea gâtului și un hematom sub scalp, ar putea fi dedus că un impact (de exemplu, o lovitură, o lovitură sau o cădere) care a provocat o mișcare ascuțită la creier ar fi putut avea ca rezultat o rupere a unei artere și hemoragie rezultată. Nu au fost găsite dovezi care să arate că hemoragia ar fi putut fi cauzată de boală. S.S. a fost puternic sub influența alcoolului la momentul în care a primit leziunile asupra capului său. 13. Când a devenit conștient de data după incidentul în care S.S. a fost dus la spital și a fost într-un stat sărac, reclamantul a raportat Biroului Național de Investigații. În timpul interogarii a recunoscut că a avut o buflă cu decedatul, dar a refuzat să-l fi lovit în cap. Un examen forense a fost efectuat pe pantofii reclamantului la câteva zile după eveniment, dar nu s-a găsit nici o dovadă care să susțină o astfel de afirmație. 14. La 15 iulie 1997 S.T.E. a fost inculpat de a ataca S.S., și pentru că l-a lovit o lovitură grea la spate a capului l-a făcut să cadă inconștient la podea. Reclamantul a fost acuzat de a fi lovit ulterior S.S. în cap, o dată după ce cel de-al doilea se afla pe podea, provocând o hemoragie cerebrală masiv care duce la moartea S.S... Acuzațiile au fost făcute în temeiul articolului 218 din Codul Penal (Nu. 19/1940), astfel cum a fost modificat de art. 11 (Legea 20/1981). 15. În acțiunea dinaintea acesteia, Curtea de District a Reykjavík a auzit atât inculpați, cât și 20 de martori. Conturile martorilor referitoare la incident au diverget foarte mult și unele dintre martori au schimbat versiunea pe care le-au dat anterior poliției. 16. Prin hotărârea din 19 septembrie 1997, Curtea de District a condamnat și condamnat S.T.E. la 2 ani de închisoare și a achitat reclamantul din cauza lipsei de dovezi. Raționarea sa includea următoarele observații: „Conturile luptei de la clubul din Vegas diverge mult, dar s-a stabilit că a fost de scurtă durată și că a implicat nu numai acuzații și cele târziu S.S., ci și altele ... Locațiile erau destul de aprinse cu lumini colorate și clipi. De asemenea, trebuie ținute la minte că mulți martori care au depus mărturie în acest caz au fost sub influența alcoolului, unele dintre ele în mare măsură. Se stabilește, de asemenea, că decedatul a fost puternic intoxicat. Reclamantul a negat ferm că s-a lovit S.S. în cap. S.T.E. a declarat că, ca S.S. Era pe toate patrule încercând să se ridice, [aplicantul] l-a lovit cu claritate în gât cu vârful pantofului său. [S.T.E.] contul nu este în concordanță cu orice altă declarație și trebuie respins. Un martor a mărturisit că [ reclamantul] a lovit cu vârful pantofului pe partea din spate a capului decedatului în timp ce se afla pe partea lui. Alții nu au atribuit astfel de conduită [aplicantului] și examinarea pantofilor lui nu a furnizat sprijin pentru această mărturie. Nici nu este [S.T.E.] declarație ... susținută de natura rănii pe gâtul decedatului și ceea ce a fost găsit în ceea ce privește tipul de pantofi [aplicant] purta. Având în vedere acest lucru, și având în vedere negarea fermă a [aplicantului], nu s-a stabilit că el a lovit capul decedatului. Prin urmare, el trebuie achitat. Acuzatul S.T.E. a negat ferm că a lovit târziu S.S., pe de altă parte V.R.T. a declarat că un om mare, gros, în anii treizeci, poartă un ... stripted sau luminos modeled ... S.L. a declarat că l-a văzut pe S.T.E. lovind S.S.S. pe capul său. O.R.J. a declarat că a văzut un om ... lovind decedat pe cap, în spate sau pe lateral. B.P. a descris cum un om într-o cămașă de culoare luminoasă și blugi a lovit un alt om de partea ochiului său cu un impact audibil și a declarat că omul a căzut pe podea, din nou cu un impact audibil. În ciuda faptului că mărturiile lor sunt inconsecvent, toate sunt de acord că omul afectat nu s-a ridicat din nou. Curtea de District constată că a stabilit că ... inculpatul S.T.E. S.S. a suflat la cap în cursul luptei, astfel încât el a căzut pe podea și a stabilit acolo inconștient. Nimic nu poate fi determinat dacă hemoragia cerebrală a fost rezultatul loviturii sau a căzut sau ambele, dar acuzatul este responsabil penal pentru aceste consecințe tragice. El este, prin urmare, vinovat de o încălcare a articolului 218 alineatul (2) din Codul Penal.” 17. La 23 septembrie 1997, procurorul public a apelat împotriva achiziției reclamantului la Curtea Supremă și a solicitat condamnarea sa cu privire la acuzațiile din inculpare și pedeapsa, precum și o sentință mai grea pentru S.T.E. Procurorul a mai declarat: „Acuzații au fost] convocați să apară în fața Curții Supreme atunci când va fi judecat cazul acolo, să audă acuzațiile, să răspundă în numele lor și să accepte hotărârea. În observațiile sale suplimentare din 30 aprilie 1998, Procurorul a reiterat concluzia Curții de District că co-apărătorul S.T.E. a abordat victima S.S. o lovitură în cap în cursul luptei astfel încât el a căzut pe podea și stătea acolo inconștient, și că nimic nu ar putea fi determinat dacă hemoragia cerebrală a fost rezultatul loviturii sau amândoi. El a subliniat că inculpatul S.T.E a declarat că reclamantul a lovit S.S. în cap atunci când el a încercat să se ridice și că martorul E.P. Cu siguranță a declarat că reclamantul a lovit capul S.S. în timp ce stătea pe podea. Declarațiile lor legate de aceeași lovitură a capului S.S.. Discordanța din declarațiile lor nu ar putea justifica respingerea declarației S.T.E în acest punct. grave și a sustinut agresiune fizică de ambii acuzați a condus la hemoragia și moartea bruscă a victimei. 18. Într-o scrisoare din 5 mai 1998, avocatul reclamantului a răspuns că nu s-a putut observa din argumentele procurorului general că a considerat că Curtea de District a evaluat probele în mod incorect, deoarece nu a solicitat Curtea Supremă să anuleze hotărârea instanței de judecată și să trimită cazul acesteia. Avocatul pentru apărare a formulat mai mult argumente detaliate împotriva celor făcute de Procurorul General cu privire la dovezile martorilor, subliniind că dovezile co-apăratului S.T.E. nu erau fiabile, deoarece, evident, el a avut un interes personal în faptul că reclamantul a fost considerat vinovat de acuzațiile. 19. După ce a auzit acuzarea și avocatul pentru reclamant, dar nu reclamantul însuși sau orice martor, Curtea Supremă, prin hotărârea din 22 mai 1998, a condamnat reclamantul pentru acuzația inițială și l-a condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare. În plus, a susținut condamnarea Tribunalului de District din S.T.E. În dosarul Curții Supreme au inclus tranșe de probe orale dinaintea Curții de District și toate documentele prezentate în procedura dinaintea acesteia, cum ar fi rapoartele de poliție referitoare la incidentul din clubul din Vegas, declarațiile de martori furnizate poliției la etapa anchetei, rapoartele de autopsie și alte rezultate din examinarea medicală a decedatului, precum și un raport medical asupra reclamantului, precum și fotografiile reclamantului, co-defendantul său și celelalte cinci persoane care au fost implicate în luptă și care au devenit mai târziu martori în acest caz. Acesta a inclus, de asemenea, fotografii cu pantofii pe care reclamantul le purta în acea noapte, fotografii și desene cu sediul în care lupta a avut loc la clubul din Vegas. În plus, au existat alte documente, cum ar fi dosarul penal al reclamantului. 20. Curtea Supremă a deținut: „... Curtea de District constată că decedatul a murit dintr-o hemoragie sub-arachnoidală care rezultă dintr-un impact sau impact asupra capului este susținut. Singurele leziuni externe observate pe cap au fost o vânătăi pe scalp păros pe gât și un hematom sub scalp. Rănirea nu s-a dovedit a fi fost cauzată de un impact greu sau de impact asupra gâtului și a fost suficient de determinat că un impact relativ ușoară ar putea provoca o astfel de rănire. Faptul că decedatul a fost foarte intoxicat este, de asemenea, de importanță. În ciuda afirmațiilor [testigului] ... Curtea Supremă nu consideră incorect să concluzioneze că ambii acuzați, împreună cu S.L., au atacat decedatul. Acesta a declarat poliției și, de fapt, confirmat în instanță, acuzatul S.T.E. a lovit omul pe cap. Acest lucru este susținut de declarațiile martorilor U.R.T. și O.R.J. și, de asemenea, de propria declarație a S.T.E. că a lovit un om. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama că E. urmărește o rănire pentru reclamant, și E.P. urmărește un prejudiciu pentru S.L. Prin urmare, Curtea Supremă constată că S.T.E. a tratat S.S. un lovitură pe cap, cu rezultatul că a căzut pe podea. În declarația martorului E.P., care într-o anumită măsură este susținută de declarația porțierului G.Ó și de declarațiile inițiale ale celor care au fost prezente la locul de pe scena în sensul că decedatul a fost lovit în cap, a fost, de asemenea, suficient de stabilit că reclamantul a lovit ulterior S.S. în cap, în timp ce stătea pe podea. Având în vedere toate dovezile de mai sus, s-a dovedit că ambii acuzați au atacat decedatul, care era atât de mult sub influența alcoolului, încât nu putea să lupte sau să se protejeze de la cădere. Nicio altă persoană nu poate fi considerată a fi infligată S.S. rănile care a dus la moartea sa. Acuzații ar fi trebuit să fi fost conștienți că agresiunea lor ar putea duce la un prejudiciu grav. Având în vedere actul și consecințele sale care trebuie considerate involuntare, comportamentul ambelor inculpate este considerat încălcarea articolului 218 alineatul (2) din Codul Penal ... Potrivit raportului autopsiei și a declarației medicului care efectuează autopsia ... consecințele atacului au fost mai grave decât ceea ce trebuia așteptat. Aceasta trebuie luată în considerare în condamnarea.” Minoria (al unui judecător) a declarat: „Declarările martorilor referitoare la evenimentele din clubul din Vegas la 13 mai 1997 ... sunt descrise în avizul majoritar și în hotărârea Curții de District. Descrierea include rolul jucat de inculpatul S.T.E., care a refuzat acuzațiile. În ciuda negării sale, mi se pare că a stabilit că, cu pumnul său, el a tratat [S.S.] ... o lovitură pe partea din spate a capului acesteia l-a făcut să cadă pe podeaua în care ulterior a depus mișcare. O rănire a fost găsită pe partea de sus a gâtului. Consider că o judecată va fi renduă pe baza că acest act perpetrat de inculpat S.T.E. a condus la [S.S.] moartea. ... Sunt de acord cu celelalte judecători că pedeapsa acestui acuzat va fi de 2 ani de închisoare. [aplicantul] de asemenea a refuzat acuzațiile. Un martor a declarat ferm că a văzut acest acuzat lovindu-l pe decedat în cap în timp ce stătea în podea. Un alt martor, un purtător de porți la clubul Vegas, a mărturisit că a văzut pe cineva lovindu-l pe om în timp ce stătea pe podea. Pentru el acest lucru părea o lovitură, dar el nu a putut spune cine a lovit, nici unde a lovit corpul. Martorul nu a menționat acest lucru atunci când a făcut declarația lui la poliție pe 14 mai 1997. Când a fost interogat din nou de către poliție 2 zile mai târziu, martorul a fost citat spunând: "Aceasta a fost o luptă în care a văzut mâinile bate și picioarele lovind, dar el nu a putut determina cine bate sau dacă cineva lovind pe cineva ". Având în vedere cazul în ansamblu, acuzațiile nu sunt suportate de această declarație martor. Consider că urmărirea penală a eșuat să stabilească vinovăția [aplicantului] și că achitarea sa de către Curtea de District trebuie, prin urmare, să fie susținută.” 21. art. 157 alineatele (1) și (3) din Codul de Procedință Penală din 1991 (modificat de Legea nr. 37/1994) citește după cum urmează: „1. Cazurile din Curtea Supremă trebuie, în general, prezentate oral în timpul ședinței finale. Cu toate acestea, Curtea poate decide că prezentarea finală a unui caz are loc în scris, în cazul în care există motive particulare care fac acest lucru de laudă. Curtea Supremă poate, de asemenea, să primească un caz de judecată fără o prezentare finală în cazul în care ambele părți solicită acest lucru sau în cazul în care recursul se referă numai la o revizuire a sancțiunilor ordonate. ... Curtea Supremă poate decide, în măsura în care este necesar, să primească în declarații de judecată furnizate oral în probă, dacă Curtea consideră, în lumina faptelor, că dovezile în cauză pot afecta rezultatul cazului.” 22. art. 159 prevede: „1. Curtea Supremă nu poate ordona o penalitate mai grea sau alte sancțiuni, cu excepția cazului în care autoritatea fiscală are, în acest scop, recurs împotriva unei hotărâri. În cazul în care un recurs a fost interzis împotriva unei hotărâri de către autoritatea penală, dar nu de către inculpat, Curtea Supremă poate schimba totuși hotărârea în favoarea acuzatului. În cazul unui recurs pe fondul unei hotărâri, Curtea Supremă nu modifică sancțiunile ordonate, cu excepția cazului în care acestea depășesc limitele prevăzute în dispozițiile penale relevante sau în cazul în care acestea sunt disproporționate față de infracțiunile comise de inculpat. Curtea Supremă nu poate revizui concluzia unei instanțe de district cu privire la valoarea evidentă a declarațiilor orale, cu excepția cazului în care martorul în cauză, sau inculpatul, a făcut o declarație în fața Curții Supreme. În cazul în care Curtea Supremă consideră probabil că încheierea unei instanțe de district cu privire la valoarea evidentă a declarațiilor orale în instanță poate fi incorectă, astfel încât să afecteze în mod material rezultatul cazului, iar martorii în cauză sau acuzatul nu au prezentat declarații orale în fața Curții Supreme, Curtea Supremă poate invalida hotărârea instanței de district și procedura instanței de district în măsura în care este necesară pentru a permite primirea probelor orale de către instanța de district, după caz, și o nouă hotărâre de pronunțare.” Guvernul a susținut că, în conformitate cu practicile juridice, sensul expresiunii „valor evidențiale ale declarațiilor orale” din art. 159.4 este dublu. În primul rând, se referă la evaluarea credibilității unui martor și a declarațiilor sale luate în considerare pe cont propriu. În acest scop, este necesar ca martorul să apară în instanță și să fie interogat direct de judecător. În al doilea rând, dispoziția din art. 159 alineatul (4) se referă la greutatea mărturiei sale în comparație cu cea a altor probe din acest caz, în cazul în care Curtea Supremă a acceptat evaluarea de către Curtea de District a credibilității martorilor. Scopul principal al dispoziției este de a garanta că Curtea Supremă nu va reevalua credibilitatea unui martor care a dat probe orale Curții de District. Potrivit Guvernului, această interpretare găsește sprijin în raportul explicativ care însoțește proiectul de lege nr. 37/1994 de modificare a dispozițiilor privind procedurile în fața Curții Supreme. Dacă acesta consideră că Curtea de District a evaluat greșit credibilitatea declarațiilor martorilor, ar anula hotărârea de primă instanță și, în măsura în care este necesar, ar ordona Curții de District să ia noi probe orale și să furnizeze o nouă hotărâre. Un exemplu al Curții Supreme care a luat probe în temeiul articolului 159 alineatul (4) ar putea fi găsit în cazul Curții Supreme nr. 11/2001, hotărât la 21 februarie 2002, în cazul în care Curtea Supremă, după ce a anulat deja evaluarea cu privire la această chestiune a Curții de District, a considerat necesar, într-o a doua rundă, să se evalueze credibilitatea apărării acuzate.

The applicant is an Icelandic national, born in 1971 and living in Iceland. 9. According to the applicant, around 1 a.m. on 13 May 1997 he, accompanied by 4 other persons, including Mr S.T.E., entered a night-club, named Vegas, in Reykjavík. After a while the applicant had an argument with a certain Mr S.S., whereupon the latter arm-locked the applicant's throat and both fell to the floor. A fight broke out involving S.T.E. and two of S.S.'s friends. Doorkeepers tried to stop the fight but S.T.E. knocked S.S. unconscious, following which he fell on his back and hit the back of his neck on the floor. The applicant and his companions left the night-club in a hurry for S.T.E.'s home. 10. When, shortly thereafter, the police officers arrived at the scene, a man was lying unconscious on a sofa in the innermost part of the premises. According to the summary of facts found in the national courts' judgments referred to below, the police officers had been told that he had been struck on the head and that four persons, three men and one woman, had attacked him, struck him, treated him roughly and kicked him in the head. The person who was said to be mainly responsible was nicknamed Silli, a reference to the applicant. The persons in question were also said to have beaten two of S.S.'s friends, resulting in visible injuries. The former had then left the night-club. The police reports recording the witness evidence were not entirely clear. Investigators of the National Bureau of Investigation had not been called immediately and arrived at the scene after the witnesses had left. 11. While an ambulance took S.S. to the emergency ward of Reykjavík City Hospital his heart stopped beating and his breathing ceased. The heartbeat was recovered after resuscitation in the ambulance, but on arrival at the ward S.S.'s pupils were still wide and unresponsive to light. The only injury noticed on first examination was a small haematoma at the back of the neck. A tomograph examination however revealed an extensive sub-arachnoidal haemorrage. Brain surgery was performed immediately, but the attempts to save his life were unsuccessful. S.S. died the following day. 12. An autopsy carried out on 15 May 1997 concluded that an extensive cerebral haemorrhage had been the cause of death. Moreover, according to the autopsy report, from a bruise on the hairy scalp in the neck region and a haematoma under the scalp, it could be deduced that an impact (i.e. a blow, a kick or a fall) causing a sharp movement to the brain could have resulted in a tear of an artery and the resultant haemorrhage. No evidence had been found to the effect that the haemorrhage could have been caused by disease. S.S. had been heavily under the influence of alcohol at the time he received the injury to his head. 13. On becoming aware the day after the incident that S.S. had been taken to hospital and was in a poor state, the applicant reported to the National Bureau of Investigation. During questioning he admitted to having had a scuffle with the deceased but he denied having kicked him in the head. A forensic examination was carried out on the applicant's shoes a few days after the event but no evidence was found to substantiate such an allegation. 14. On 15 July 1997 S.T.E. was indicted with having attacked S.S., and for having dealt him a heavy blow to the back of the head causing him to fall unconscious to the floor. The applicant was charged with having subsequently kicked S.S. in the head once as the latter lay on the floor, causing a massive cerebral haemorrhage leading to S.S.'s death. The charges were made under Article 218 of the Penal Code (No. 19/1940), as amended by Article 11 (Act 20/1981). 15. In the proceedings before it, the District Court of Reykjavík heard both defendants and 20 witnesses. The witness accounts relating to the incident diverged greatly and some of the witnesses changed the version they had previously given to the police. 16. By judgment of 19 September 1997, the District Court convicted and sentenced S.T.E. to 2 years' imprisonment and acquitted the applicant on the ground of lack of evidence. Its reasoning included the following observations: “The accounts of the fight at the Vegas club diverge greatly but it has been established that it was of short duration and that it involved not only the defendants and the late S.S. but also others ... . The premises were rather badly lit with coloured and blinking lights. It is also to be borne in mind that many of the witnesses who have testified in this case were under the influence of alcohol, some of them heavily. It is also established that the deceased was heavily intoxicated. The applicant has firmly denied having kicked S.S. in the head. S.T.E. has stated that, as S.S. was on all fours trying to stand up, the [applicant] had kicked him distinctly in the neck with the tip of his shoe. [S.T.E.'s] account is not consistent with any other statement and must be rejected. A witness has testified that [the applicant] kicked with the tip of his shoe on the back of the deceased's head as he lay on his side. Others have not ascribed such conduct to the [applicant] and the examination of his shoes fails to provide support for this testimony. Nor is [S.T.E.'s] statement ... supported by the nature of the injury on the deceased's neck and what has been found as regards the type of shoes the [applicant] was wearing. Bearing this in mind, and having regard to the [applicant's] firm denial, it has not been established that he kicked the deceased's head. He is therefore to be acquitted. The defendant S.T.E. has also firmly denied having struck the late S.S. On the other hand V.R.T. has stated that a big, thickset man in his thirties, wearing a ... striped or brightly patterned ... garment, dealt a man in a blue shirt a blow behind his right ear, so that he fell forward. S.L. has stated that he saw S.T.E. strike S.S. high on his head. O.R.J. has stated that he saw a man ... strike the deceased on the head, at the rear or on the side. B.P. has described how a man in a light coloured shirt and jeans struck another man to the side of his eye with an audible impact and has stated that the man fell on the floor, again with an audible impact. Despite the fact that their testimonies are inconsistent, they all agree that the man stricken did not stand up again. The District Court finds it established that ...the defendant S.T.E. dealt the late S.S. one blow to his head in the course of the fight, so that he fell on the floor and lay there unconscious. Nothing can be determined as to whether the cerebral haemorrhage was a result of the blow or the fall or both, but the defendant is criminally liable for these tragic consequences. He is therefore guilty of a violation of Article 218 (2) of the Penal Code.” 17. On 23 September 1997 the Public Prosecutor appealed against the applicant's acquittal to the Supreme Court and requested his conviction of the charges in the indictment and a sentence, as well as a heavier sentence for S.T.E. The Prosecutor further stated: “[The defendants were] therefore summoned to appear before the Supreme Court when the case will be tried there, to hear the charges, to respond on their behalf and to accept judgment. They may not expect to be served any further notification or summons.” In his supplementary observations of 30 April 1998, the Prosecutor reiterated the District Court's finding that the co-defendant S.T.E. had dealt the victim S.S. one blow in his head in the course of the fight so that he fell on to the floor and lay there unconscious, and that nothing could be determined as to whether the cerebral haemorrhage was the result of the blow or the fall or both. He pointed out that defendant S.T.E had stated that the applicant had kicked S.S. in the head when he was trying to stand up and that witness E.P. had definitely stated that the applicant had kicked the back of S.S.' head as he lay on the floor. Their statements related to the same kicking of S.S.'s head. The discrepancy in their statements could not justify rejecting S.T.E's statement on this point. The grave and sustained physical assault by both defendants led to the haemorrhage and the victim's sudden death. 18. In a writ of 5 May 1998, the applicant's defence counsel replied that it could not be seen from the Prosecutor General's submissions that he considered that the District Court had incorrectly assessed the evidence, as he did not request the Supreme Court to quash the lower court's judgment and remit the case to the latter. Counsel for the defence further made detailed arguments against those made by the Prosecutor General on the witness evidence, stressing that the evidence of the co-defendant S.T.E. was unreliable as he obviously had a personal interest in the applicant being found guilty of the charges. 19. After having heard the prosecution and counsel for the applicant, but not the applicant himself or any witnesses, the Supreme Court, by judgment of 22 May 1998, convicted the applicant of the initial charge and sentenced him to 2 years and 3 months' imprisonment. Moreover, it upheld the District Court's sentence of S.T.E. The Supreme Court's case-file included transcripts of the oral evidence before the District Court and all documents submitted in the proceedings before the latter, such as police reports concerning the incident at the Vegas club, statements of witnesses provided to the police at the investigation stage, autopsy reports and other results from the medical examination of the deceased, as well as a medical report on the applicant, and photographs of the applicant, his co-defendant and the other five persons who were involved in the fight and who later became witnesses in the case. It also included photographs of the shoes which the applicant was wearing that night and photographs and drawings of the premises where the fight took place at the Vegas club. There were, moreover, several other documents, such as the applicant's criminal record. 20. The Supreme Court held: “... the District Court's finding that the deceased died from a sub-arachnoidal haemorrhage resulting from an impact or impacts on the head is upheld. The only external injuries observed on his head were a bruise on the hairy scalp on the neck and a haematoma under the scalp. The injury was not shown to have been caused by a heavy impact or impacts on the neck and it has been sufficiently determined that a relatively light impact could cause such injury. The fact that the deceased was heavily intoxicated is also of significance. Despite the fact that the [witness] statements ... are somewhat lacking in clarity, the Supreme Court does not find it imprudent to conclude that both defendants, together with S.L., assaulted the deceased. The latter witness stated to the police, and in fact confirmed in court, that defendant S.T.E. struck the man on his head. This is supported by the statements of witnesses U.R.T. and O.R.J. and also by S.T.E.'s own statement that he struck one fellow. However, it must be borne in mind that E. traces an injury to the applicant, and E.P. traces an injury to S.L. Accordingly, the Supreme Court finds it proven that S.T.E. dealt S.S. a blow on his head, with the result that he fell onto the floor. In witness E.P.'s statement, which to a certain extent is supported by doorkeeper G.Ó's statement and the initial statements of those who were present at the scene to the effect that the deceased was kicked in the head, it has also been sufficiently established that the applicant subsequently kicked S.S. in the head while he was lying on the floor. In view of all the above evidence it has been proven that both defendants attacked the deceased, who was so much under the influence of alcohol that he was unable to fight or to protect himself from falling. No other person can be considered to have inflicted on S.S. the injury that led to his death. The defendants ought to have been aware that their assault could result in serious injury. Considering the act and its consequences which are to be regarded as unintentional, both defendant's conduct is deemed to violate Article 218 (2) of the Penal Code ... . According to the autopsy report and the statement of the doctor performing the autopsy ... the consequences of the assault were more serious than what was to be expected. This must be taken into account in sentencing.” The minority (of one judge) stated: “The witnesses' statements relating to the events at the Vegas club on 13 May 1997 ... are described in the majority opinion and in the District Court's judgment. The description includes the part played by the defendant S.T.E., who denied the charges. In spite of his denial, I find it established that, with his fist, he dealt [S.S.] ... a blow on the back of the latter's head causing him to fall onto the floor where he subsequently lay motionless. An injury was found on the upper part of the neck. I consider that a judgement shall be rendered on the basis that this act perpetrated by defendant S.T.E. led to [S.S.'s] death. ... I concur with the other judges that the penalty of this defendant shall be 2 years' imprisonment. The [applicant] also denied the charges. One witness firmly stated that he saw this defendant kick the deceased in the head as he lay in the floor. Another witness, a doorkeeper at the Vegas club, testified that he had seen someone kick the man as he lay on the floor. To him this seemed a kick, but he could not state who kicked, nor where the kick hit the body. The witness did not mention this when making his statement to the police on 14 May 1997. When questioned again by the police 2 days later, the witness was quoted as saying: 'This was a fight where he saw hands beating and feet kicking, but he could not determine who beat whom or whether somebody kicked somebody'. Considering the case as a whole, the charges are not borne out by this witness statement. I find that the prosecution has failed to establish the [applicant's] guilt and that his acquittal by the District Court is therefore to be upheld.” 21. Article 157 (1) and (3) of the 1991 Code of Criminal Procedure (as amended by Act No. 37/1994) reads as follows: “1. Supreme Court cases shall generally be presented orally during the final hearing. The Court may however decide that the final presentation of a case shall take place in writing, if there are particular reasons making this commendable. The Supreme Court may also receive a case for adjudication without a final presentation if both parties request this or if the appeal only concerns a revision of the sanctions ordered. ... 3. The Supreme Court may decide, to the extent necessary, to receive in court statements given orally in evidence, if the Court deems, in the light of the facts, that the evidence in question may affect the outcome of the case.” 22. Article 159 provides: “1. The Supreme Court cannot order a heavier penalty or other sanctions unless the prosecution authority has, for that purpose, appealed against a judgment. 2. If an appeal has been lodged against a judgment by the prosecution authority but not by the defendant, the Supreme Court may nevertheless change the judgment for the benefit of the defendant. 3. In the case of an appeal on the merits of a judgment, the Supreme Court shall not change the sanctions ordered except if they exceed the limits provided for in the relevant criminal provisions or if they are disproportionate to the offence committed by the defendant. 4. The Supreme Court cannot revise a district court's conclusion concerning the evidential value of oral statements, except if the witness in question, or the defendant, has made a statement before the Supreme Court. 5. If the Supreme Court considers it likely that the conclusion of a district court concerning the evidential value of oral statements in court may be incorrect so as to materially affect the outcome of the case, and the witnesses in question or the defendant have not provided oral statements before the Supreme Court, the Supreme Court may invalidate the judgment of the district court and the district court procedure to the extent necessary to enable oral evidence to be received by the district court as needed, and a new judgment to be rendered.” The Government submitted that, according to legal practice, the meaning of the expression “evidential value of oral statements” in Article 159 (4) is twofold. Firstly, it refers to the assessment of the credibility of a witness and his or her statements considered on its own. For this purpose it is necessary that the witness appear in court and be questioned by the judge directly. Secondly, the provision in Article 159 (4) refers to the weight of his or her testimony as compared with that of other evidence in the case, where the Supreme Court has accepted the District Court's assessment of the witness' credibility. The main purpose of the provision is to guarantee that the Supreme Court will not reassess the credibility of a witness who has given oral evidence to the District Court. According to the Government, this interpretation finds support in the explanatory report accompanying the bill for the Act No. 37/1994 amending the provisions regarding proceedings before the Supreme Court. If the latter considers that the District Court has assessed the credibility of the witness statements wrongly, it would quash the first instance judgment and, in so far as necessary, order the District Court to take new oral evidence and give a new judgment. An example of the Supreme Court having taken evidence under Article 159 (4) could be found in Supreme Court case no. 11/2001, adjudicated on 21 February 2002, where the Supreme Court, after having already once quashed the District Court's assessment of the matter, found it necessary in a second round to appraise itself of the credibility of the accused's defence.

§ Cauze similare