Erdos împotriva Ungariei

Rezoluția ResDH(2003) 133 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 aprilie 2002 (definită la 9 iulie 2002) în cauza Erdős împotriva Ungariei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 iulie 2003, cu ocazia celei de-a 847-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 9 aprilie 2002 în cauza Erdős și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție Reamintind faptul că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 38937/97) formulată împotriva Ungariei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 16 august 1993 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Zoltán Erdős, resortisant maghiar, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă cauza privind durata excesivă a unei proceduri civile, având în vedere că, în hotărârea sa din 9 aprilie 2002, Curtea a declarat, cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție a declarat, cu șase voturi împotriva uneia,

că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 5 500 EUR pentru prejudiciu moral și 500 EUR pentru cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 11% laan de la data expirării termenului respectiv și până la data la care plata a fost efectuată a respins, în unanimitate, pretențiile părții reclamante privind satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția de invitare a guvernului din statul membru în cauză la informarea cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 9 aprilie 2002, având în vedere obligația pe care Ungaria o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție Întrucât, la examinarea cauzei de către Comitet, guvernul statului pârât a indicat că, având în vedere circumstanțele specifice ale acestei cauze, noi încălcări similare ar putea fi evitate prin măsurile cu caracter general adoptate deja în urma hotărârii Curții în cauza Magyar împotriva Ungariei (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)132),

în special prin difuzarea largă și publicarea acestei din urmă hotărâri și includerea acesteia în programul de formare a magistraților În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 9 aprilie 2002, declarând că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Ungariei, guvernul Ungariei și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)133 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 9 avril 2002 (définitif le 9 juillet 2002) dans l’affaire Erdős contre la Hongrie (adoptée par le Comité des Ministres le 22 juillet 2003, lors de la 847e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 9 avril 2002 dans l’affaire Erdős et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 38937/97) dirigée contre la Hongrie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 août 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Zoltán Erdős, ressortissant hongrois, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure civile ; Considérant que dans son arrêt du 9 avril 2002 la Cour : - a dit, par six voix contre une, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit, par six voix contre une,

que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 5 500 euros pour préjudice moral et 500 euros au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 11% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté, à l’unanimité, les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 9 avril 2002, eu égard à l’obligation qu’a la Hongrie de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de l'affaire par le Comité, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que, vu les circonstances spécifiques de cette affaire, de nouvelles violations semblables pourraient être évitées grâce aux mesures de caractère général déjà adoptées à la suite de l'arrêt de la Cour dans l'affaire Magyar contre la Hongrie (voir Résolution ResDH(2003)132), et notamment grâce à la diffusion large et la publication de ce dernier arrêt et son inclusion dans le programme de la formation des magistrats ;

S’étant assuré que le 13 septembre 2002, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 9 avril 2002, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Hongrie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.