AFFAIRE TOKTAS c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA TOKTAȘ c. TURCIA (solicitarea nr. 38382/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 29 iulie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Toktaș c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dl Pellonpäääst dl Fischbach Casadevall S. Pavlovschi, J. Borrego Borrego, judecători, Gölcüklü judecător ad hoc domnul M. O La 19 decembrie 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl Naciye Kaplan Akkuș, avocat în baroul din Istanbul. A fost reprezentat de co-agenții săi, precum și de dl Erdoćan șcan, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului la Ministerul Afacerilor Externe din Ankara. În special, reclamantul a susținut că a fost supus, în timpul custodiei sale, unor tratamente contrare articolului 3 din convenție. În plus, a considerat că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (c) luate separat sau combinate cu art. 14, care a fost condamnat pe baza mărturisirii șantajate de polițiști, în absența avocatului său. noiembrie 1998, cauza a fost transferată Curții în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. În cadrul primei secțiuni, căreia i s-a atribuit cererea, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. În urma deportării dlui R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe dl F. Gölcüklü pentru a se afla în calitatea de judecător la 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 martie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat admisibilă cauza recurentului întemeiat pe art. 3 din convenție. Cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus. La 30 august 2002, grefierul a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. Aprilie și 13 mai 2003, reclamantul și guvernul, după un schimb de corespondență, au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. De către poliția secțiunii antiteroriste din cadrul Direcției pentru securitate d'închisă în cadrul operațiunilor desfășurate împotriva organizației ilegale PKK. Procurorul Republicii lângă curtea de securitate d'iuli a autorizat păstrarea în custodie a reclamantului până la 13 martie 1995. La această ultimă dată, reclamantul a fost examinat mai întâi de un medic legist care, în raportul său, a raportat mai multe urme de hipioemie la nivelul abdomenului. Apoi, a fost audiat de procuror și apoi adus în fața unui judecător ateur care a ordonat arestarea sa provizorie. 10. La 14 martie 1995, reclamantul a fost revăzut de medicul de la casa de reținere din Bayrampașa (Istanbul) unde a fost încarcerat. La data de 14 martie 1995, raportul medical în acest sens a menționat, printre altele, vânătăi pe corpul de la La 21 septembrie 1995, procurorul a emis un ordin de nejudiciare cu privire la plângerea reclamantului, din cauza lipsei unor probe suficiente în sprijinul acesteia. 13. La 13 octombrie 1995, reclamantul a formulat opoziție împotriva acestei ordonanțe în fața președintelui tribunalului din Beyouilu (Istanbul). La 4 iulie 1996, după ce a efectuat o instrucțiune suplimentară, președintele l-a respins pe acuzat, prin urmare, la 3 februarie 1997, procurorul a pus sub acuzare doi polițiști în fața tribunalului pentru extorcare de mărturie sub tortură, în sensul articolului 243 din Codul penal 14. La 5 iunie 1997, polițiștii în cauză au fost declarați nevinovați. Parchetul nu a fost prevăzut cu casare, această hotărâre a devenit definitivă. ÎN DREPT 15. Curtea a primit de la guvern următoarea declarație 1. Guvernul Republicii Turcia regretă apariția incidentelor denunțate de domnul Hayrettin Toktaș și care au condus la introducerea cererii nr. 38382/97, cu excepția legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a împiedica astfel de acțiuni. Guvernul recunoaște că torturarea deținuților constituie în special o încălcare a art. 3 din Convenție. Prin urmare, statul membru se angajează să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea relelor tratamente vor fi respectate în viitor. Acesta se referă la aceste aspecte la angajamentele asumate de acesta în declarația semnată în cadrul cererii n 34382/97 și își reiterează hotărârea de a le da efect. De asemenea, observă că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de rele tratamente în circumstanțele similare cu cele ale prezentei specii. 2. În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior, guvernul propune să plătească ex gratia reclamantului, o sumă totală de 26 000 EUR (26 000 EUR). Această sumă, care acoperă cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente cauzei, nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se efectuează plata în termenul respectiv, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul miniștrilor Consiliului □Europe a executării hotărârii Curții în această cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea constantă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În acest sens, el se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. 4. În cele din urmă, Ö Õ Õ se angajează să nu solicite retrimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Convenție după pronunțarea hotărârii. 16. La rândul său, reprezentantul reclamantului a transmis următoarea declarație: În calitate de reprezentant al reclamantului, am luat cunoștință de declarația guvernului Republicii Turcia, conform căreia este pregătit să plătească reclamantului, ex gratia și în condițiile prevăzute în declarația în cauză, suma totală de 26 000 EUR (26 000 EUR), în vederea unei soluționări amiabile a cauzei având ca origine cererea nr. 38382/97. Această propunere este acceptată după consultarea în mod corespunzător a reclamantului care, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza cererii sale. Suntem de acord cu cauza soluționată definitiv. Prezenta declarație se referă la regulamentul amiabil la care am ajuns eu și guvernul. Mai mult decât atât, în numele reclamantului, nu voi solicita, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 1 din Convenție. 17. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 18. Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 29 iulie 2003 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

TOKTAȘ c. TURQUIE

(Requête n

o

38382/97)

ARRÊT

(Règlement amiable)

STRASBOURG

29 juillet 2003

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Toktaș c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

M.

Pellonpää

,

M.

M.

Fischbach

,

J.

Casadevall

S. Pavlovschi,

J. Borrego Borrego,

juges,

F.

Gölcüklü

,

juge ad hoc

,

et

de

M. M.

O’Boyle

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 juillet 2003,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

38382/97) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Hayrettin Toktaș («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 19 décembre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté devant la Cour par M

e

Naciye Kaplan Akkuș, avocate au barreau d’Istanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par ses coagents ainsi que par M. Erdoğan İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les droits de l’homme au ministère des affaires étrangères à Ankara.

3.

Le requérant alléguait, notamment, avoir été soumis, lors de sa garde à vue, à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention. Par ailleurs, il s’estimait victime d’une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) pris isolément ou combinés avec l’article 14, affirmant avoir été condamné sur le fondement des aveux extorqués par des policiers, en l’absence de son avocat.

4.

Le 1

er

novembre 1998, l’affaire a été transférée à la Cour en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n

o

11 à la Convention. Au sein de la première section, à laquelle la requête avait été attribuée, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement de la Cour. A la suite du déport de M. R. Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M. F. Gölcüklü pour siéger en qualité de juge

ad hoc

(article 27 § 2 de la Convention et article 29

§

1 du règlement).

5.

Le 1

er

novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

6.

Le 5 mars 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré recevable le grief du requérant tiré de l’article 3 de la Convention. La requête a été déclarée irrecevable pour le surplus.

7.

Le 30 août 2002, le greffier a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 17

avril et 13 mai 2003 respectivement, le requérant et le Gouvernement, après un échange de correspondance, ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

8.

Le 27 février 1995, le requérant fut arrêté et

placé en garde à vue

par la police de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Istanbul dans le cadre des opérations menées contre l’organisation illégale PKK.

Le procureur de la République près la cour de sûreté d’Istanbul autorisa le maintien en garde à vue du requérant jusqu’au 13 mars 1995.

9.

A cette dernière date, le requérant fut d’abord examiné par un médecin légiste qui, dans son rapport, fit état de plusieurs traces d’hypérémie au niveau de l’abdomen. Ensuite, il fut entendu par le procureur puis traduit devant un juge assesseur qui ordonna sa mise en détention provisoire.

10.

Le 14 mars 1995, le requérant fut réexaminé par le médecin de la maison d’arrêt de Bayrampașa (Istanbul) où il était incarcéré. Le rapport médical y afférent fit état notamment d’ecchymoses sur le corps de l’intéressé, d’une douleur aux testicules et d’une hypérémie sur la plante du pied droit.

11.

Le 25 mai 1995, le requérant déposa une plainte devant le procureur de la République d’Istanbul («

le procureur

») contre les policiers responsables de sa garde à vue.

12.

Le 21 septembre 1995, le procureur rendit une ordonnance de non-lieu quant à la plainte du requérant, faute de preuves suffisantes à l’appui.

13.

Le 13 octobre 1995, le requérant forma opposition contre cette ordonnance devant le président de la cour d’assises de Beyoğlu (Istanbul). Le 4 juillet 1996, après avoir procédé à une instruction complémentaire, le président annula le non-lieu attaqué. Par conséquent, le 3 février 1997, le procureur mit deux policiers en accusation devant la cour d’assises d’Istanbul pour extorsion d’aveux sous la torture, au sens de l’article 243 du code pénal.

14.

Le 5 juin 1997, les policiers mis en cause furent déclarés non coupables. Le parquet ne s’étant pas pourvu en cassation, ce jugement devint définitif.

EN DROIT

15.

La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

o

38382/97, nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels agissements. Le Gouvernement admet que le fait d’infliger des tortures à des détenus constitue notamment une violation de l’article 3 de la Convention. Aussi le Gouvernement s’engage-t-il à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que l’interdiction de mauvais traitements soient respectée à l’avenir. Il se réfère à ces égards aux engagements pris par lui dans la déclaration souscrite dans le cadre de la requête n

o

34382/97 et réitère sa détermination à leur donner effet. Il note aussi que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de mauvais traitements dans les circonstances similaires à celles de la présente espèce.

ex gratia

au requérant, une somme globale de 26 000 EUR (vingt-six mille euros). Cette somme, qui couvre les frais et dépens afférents à la cause, ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

»

16.

De son côté, la représentante du requérant a fait parvenir la déclaration ci-dessous :

«

En ma qualité de représentante du requérant, M. Hayrettin Toktaș, j’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement de la République de Turquie, selon laquelle il est prêt à verser au requérant,

ex gratia

et dans les conditions indiquées dans la déclaration en question, la somme globale de 26 000 EUR (vingt-six mille euros), en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n

o

38382/97.

J’accepte cette proposition après avoir dûment consulté le requérant qui, en conséquence, renonce à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de sa requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre je m’engage, au nom du requérant, à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre en application de l’article 43

§

1 de la Convention.

»

17.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62

18.

Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle

;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 juillet 2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président