SECȚIUNEA A TREIA CERINȚE DEMÂRTȘ (n 1) c. TURCIA (solicitarea nr. 37048/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 9 octombrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Demirtaș (n 1) c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Türmen Zupančič Hedigan H.S.
Greve, Traja; judecători și judecători ai domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 18 septembrie 2003, se retrage la pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată procedural La data la care a avut loc cauza se află o cerere (n 37048/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Nurettin Demirtaș ( La 4 iulie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de M. M.N. Terz Cererea are ca obiect d… La 4 iunie și 14 august 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei.
) (d) Istanbul l-a învinuit pe reclamant, atunci reținut la casa de judecată din Buca, desfășurat republicii, precum și personalității juridice a autorității judiciare care rezultă din publicarea unui articol intitulat " Buca Protestată împotriva cursurilor de securitate de la În data de 3 februarie 1995, instanța de judecată a declarat că reclamantul vinovat de sfidare a Republicii și l-a condamnat la unsprezece luni de închisoare. El a considerat că, în articolul incriminat, că Republica Turcia comitea un genocid și masacre, reclamantul depășise limitele libertății de exprimare. Prin hotărârea din 1 februarie 1995, În februarie 1996, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din primă instanță pe motiv că instanța de judecată își fundamentase hotărârea pe un articol eronat.
10. La 19 iulie 1996, în conformitate cu hotărârea Curții de Casație, instanța de judecată din statul în cauză l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa pronunțată la 3 februarie 1995, în conformitate cu art. 159 din Codul penal. 11. Prin hotărârea din 28 ianuarie 1997, Curtea de Casație a respins recursul și a confirmat hotărârea atacată în toate dispozițiile sale. ÎN DREPT 12. La 19 august 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Condamnările Curții în cauzele privind urmărirea penală în temeiul Codului penal arată în mod clar că dreptul și practica turcească trebuie să fie puse urgent în conformitate cu cerințele care decurg din art. 10 din Convenție. Incriminată în cazul de față este o ilustrare suplimentară a acesteia.
Prin urmare, se angajează să efectueze toate modificările necesare ale dreptului intern și ale practicii interne în acest domeniu. Guvernul face referire, de asemenea, la măsurile individuale prevăzute în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106), pe care le va aplica în circumstanțe precum cele care caracterizează această specie. 37048/97, guvernul oferă reclamantului, ex gratia, 7 000 EUR (șapte mii EUR) pentru prejudicii și cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul respectiv și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamant sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător.
Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. În cazul în care nu se efectuează plata în termenul respectiv, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. În cele din urmă, statul membru în cauză este obligat să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Convenție după pronunțarea hotărârii.
13. La 12 iunie 2003, Curtea primise următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului. În calitate de reprezentant al reclamantului, domnul Nurettin Demirtaș, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele luate în acest sens în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea nr. 37048/97, inclusiv cea de a plăti, ex gratia , reclamantului, în ceea ce privește prejudiciile și cheltuielile și cheltuielile de judecată, o sumă globală de 7 000 EUR (șapte mii EUR). În urma consultării mele, reclamantul acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza cererii.
El declară că cauza este soluționată definitiv și se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) în fine din convenție și 3 din Regulamentul de procedură). Decide să șteargă cazul din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2003 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
AFFAIRE DEMİRTAȘ (n o 1) c. TURQUIE (Requête n o 37048/97) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 9 octobre 2003 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Demirtaș (n o 1) c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , J. Hedigan , M me H.S. Greve, M. K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 septembre 2003, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 37048/97) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Nurettin Demirtaș (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 4 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M e M.N. Terzı, avocat à Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme.
3.La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 10 de la Convention.
4.Le 1 er novembre 1998, l’affaire a été transférée à la Cour en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention. Elle a été déclarée recevable le 24 octobre 2002.
5.Les 4 juin et 14 août 2003 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le requérant, né en 1972, était détenu à la maison d’arrêt de Diyarbakır lors de l’introduction de la requête.
7.Le 12 septembre 1994, le procureur de la République près la cour d’assises ( Ağır Ceza Mahkemesi ) d’Istanbul accusa le requérant, alors détenu à la maison d’arrêt de Buca, d’outrage à la République ainsi qu’à la personnalité morale du pouvoir judiciaire résultant de la publication d’un article intitulé « Buca proteste contre les cours de sûreté de l’Etat » dans le quotidien Özgür Ülke . Il requérait l’application de l’article 159 du code pénal.
8.Le 3 février 1995, la cour d’assises d’Istanbul déclara le requérant coupable d’outrage à la République et le condamna à onze mois d’emprisonnement. Il considéra qu’ayant allégué, dans l’article incriminé, que la République de Turquie avait commis un génocide et des massacres, le requérant avait outrepassé les marges de la liberté d’expression.
9.Par un arrêt du 1 er février 1996, la Cour de cassation infirma l’arrêt de première instance au motif que la cour d’assises avait fondé son arrêt sur un article erroné.
10.Le 19 juillet 1996, se conformant à l’arrêt de la Cour de cassation, la cour d’assises d’Istanbul condamna le requérant à la peine prononcée le 3 février 1995, en application de l’article 159 du code pénal.
11.Par un arrêt du 28 janvier 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi et confirma le jugement attaqué dans toutes ses dispositions. EN DROIT
12.Le 19 août 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « 1. Les condamnations de la Turquie prononcées par la Cour dans les affaires concernant les poursuites au titre des dispositions du code pénal font clairement apparaître que le droit et la pratique turcs doivent d’urgence être mis en conformité avec les exigences résultant de l’article 10 de la Convention. L’ingérence incriminée dans le cas d’espèce en constitue une illustration supplémentaire. Aussi le Gouvernement s’engage-t-il à opérer toutes les modifications du droit et de la pratique internes nécessaires dans ce domaine. 2. Le Gouvernement se réfère par ailleurs aux mesures individuelles visées dans la Résolution intérimaire adoptée par le Comité des Ministres du Conseil de l’Europe le 23 juillet 2001 (RésDH(2001)106), qu’il appliquera dans les circonstances telles que celles qui caractérisent la présente espèce. 3. En vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 37048/97, le Gouvernement offre de verser, ex gratia , au requérant, 7 000 EUR (sept mille euros) au titre des préjudices et des frais et dépens. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par le requérant ou par son conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu en vertu de l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage. 4. Enfin, le Gouvernement s’engage à ne pas solliciter le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre au titre de l’article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt. »
13.Le 12 juin 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant : « 1. En qualité de représentant du requérant, M. Nurettin Demirtaș, j’ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 37048/97, en ce compris celle de verser, ex gratia , au requérant, au titre des préjudices et des frais et dépens, une somme globale de 7 000 EUR (sept mille euros). 2. Dûment consulté par mes soins, le requérant accepte les termes de cette déclaration et, en conséquence, renonce à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête. Il déclare l’affaire définitivement réglée et s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre, en application de l’article 43 § 1 de la Convention. »
14.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 octobre 2003 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président