TESTORI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 62262/00 prezentată de Liliana TESTORI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea I, care are loc la 11 septembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello mes Vajić Bototarova Zagrebelsky Steiner judecători și domnul Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 9 aprilie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie în cunoștință de cauză.

Recurenta, domnul Liliana Testori, este un resortisant italian, născut în 1938 și rezident la Roma. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către F. Caracciolo di Sarno, avocat la Roma. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 iunie 1982, coproprietatea X a numit-o pe reclamantă în fața Tribunalului din Roma pentru a obține deplasarea unui perete de sticlă, restabilirea statu-quo-ului ante și repararea daunelor suferite. După o trimitere din oficiu, la 18 ianuarie 1983, judecătorul, la cererea recurentei, a stabilit data prezentării concluziilor la 3 februarie 1983. Printr-o ordonanță din 13 decembrie 1983, al cărei text a fost depus la grefă la 22 ianuarie 1985, tribunalul redeschis la proces.

Din cele 16 audieri stabilite între 5 martie 1985 și 26 februarie 1991, 13 au vizat o expertiză și completarea acesteia și trei au fost exmatriculate pentru că grefa nu a găsit dosarul. noiembrie 1991 judecătorul a stabilit prezentarea concluziilor la 27 octombrie 1992. La data de 21 noiembrie 1994 a avut loc o rejudecare din oficiu. printr-o hotărâre din 27 septembrie 1994, al cărei text a fost depus la grefă la 20 octombrie 1994, tribunalul a acceptat cererea de coproprietate. În februarie 1995, reclamanta a făcut apel la Curtea din Roma. Prima audiere a avut loc la 26 aprilie 1995. La 5 iulie 1995, consilierul de punere în funcțiune a stabilit ë n a de prezentare a concluziilor la 6 noiembrie 1995. A doua zi, la tribunalul de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 6 iunie 1996. Printr-o hotărâre din 11 iunie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 16 octombrie 1996, Curtea a respins cererea recurentei.

Această hotărâre nu a fost notificată recurentei, el a câștigat autoritatea de lucru judecată la 30 noiembrie 1997. Recurenta se plângea de durata unei proceduri civile. Ea invoca art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Printr-o scrisoare din 16 iulie 2001, grefa a informat-o pe reclamantă cu privire la intrarea în vigoare în Italia a legii nr. 89 din 24 martie 2001. Printr-o scrisoare din 6 septembrie 2001, recurenta a comunicat Curții că a sesizat instanța din Peru, competentă în temeiul legii menționate anterior.

Printr-o decizie din 21 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 2 februarie 2002, instanța de apel a primit recursul recurentei. La 15 iulie 2003, reclamanta a informat grefa pe care a renegat-o la examinarea cererii pendinte în fața Curții Europene, deoarece a obținut despăgubiri pentru daunele suferite. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea consideră că este necesar să se ajungă la concluzia că reclamanta nu intenționează să își mențină pledoaria. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte adjunct

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 62262/00 présentée par Liliana TESTORI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme première section, siégeant le 11 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , M. V. Zagrebelsky , M me E. Steiner , juges , et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 avril 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Liliana Testori, est une ressortissante italienne, née en 1938 et résidant à Rome.

Elle est représentée devant la Cour par M e F. Caracciolo di Sarno, avocat à Rome. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 2 juin 1982, la copropriété X assigna la requérante devant le tribunal de Rome afin d’obtenir le déplacement d’une paroi de verre, le rétablissement du statu quo ante et la réparation des dommages subis. La mise en état de l’affaire commença le 20 juillet 1982. Après un renvoi d’office, le 18 janvier 1983, le juge, à la demande de la requérante, fixa la date pour la présentation des conclusions au 3 février 1983. L’audience de plaidoiries eut lieu le 12 décembre 1983. Par une ordonnance du 13 décembre 1983, dont le texte fut déposé au greffe le 22 janvier 1985, le tribunal rouvrit l’instruction.

Des seize audiences fixées entre le 5 mars 1985 et le 26 février 1991, treize concernèrent une expertise et son complément et trois furent renvoyées car le greffe ne trouvait pas le dossier. Le 26 novembre 1991 le juge fixa la présentation des conclusions au 27 octobre 1992. L’audience de plaidoiries eut lieu le 21 novembre 1994 après un renvoi d’office. Par un jugement du 27 septembre 1994, dont le texte fut déposé au greffe le 20 octobre 1994, le tribunal fit droit à la demande de la copropriété. Le 1 er février 1995, la requérante interjeta appel devant la cour d’appel de Rome. La première audience se tint le 26 avril 1995. Le 5 juillet 1995 le conseiller de la mise en état fixa l’audience de présentation des conclusions au 6 novembre 1995. Le jour venu, l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 6 juin 1996. Par un arrêt du 11 juin 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 16 octobre 1996, la cour rejeta l’appel de la requérante.

Cet arrêt n’ayant pas été notifié à la requérante, il acquit l’autorité de chose jugée le 30 novembre 1997. EN DROIT La requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. Elle invoquait l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Par une lettre du 16 juillet 2001, le greffe informa la requérante de l’entrée en vigueur en Italie de la loi n˚ 89 du 24 mars 2001. Par un courrier du 6 septembre 2001, la requérante communiqua à la Cour qu’elle avait saisi la cour d’appel de Pérouse, compétente au titre de la loi mentionnée ci-dessus.

Par une décision du 21 janvier 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 2 février 2002, la cour d’appel accueillit le recours de la requérante. Le 15 juillet 2003, la requérante informa le greffe qu’elle renonçait à l’examen de la requête pendante devant la Cour européenne car elle avait obtenu réparation des dommages subis. A la lumière de ce qui précède, conformément à l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour estime qu’il y a lieu d’en conclure que la requérante n’entend plus maintenir sa requête. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour n’a relevé aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles exigeant la poursuite de l’examen de la requête.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier adjoint Président