THALER v. AUSTRIA

Primă secțiune DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 58141/00 de către Michael THALER împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 15 septembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din președintele C.L. Rozakis Lorenzen Bonello dna Tulkens Botoucharova Kovler dna Steiner, judecători și dl S Nielsen grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 14 aprilie 2000, având în vedere decizia parțială din 4 iulie 2002, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Michael Thaler, este un austriac [Notă1] Național, născut în 1944 și trăiește în Innsbruck (Austria). El este reprezentat în fața Curții de către dl B. Oberhofer, un avocat practicant în Innsbruck (Austria). Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un medic al cărui contract cu Consiliul Regional de Asigurare Sanitară din Tirol (Gebietskrankenkasse ) a fost încheiat de aceasta din urmă la 31 decembrie 1996. ulterior, reclamantul a fost practicat fără contract cu Consiliul de Asigurare Sănătății și este între timp retras. El se plânge de două seturi de proceduri. 1. Primul set de proceduri La 29 octombrie 1996, reclamantul a încheiat o procedură împotriva Consiliului Regional de Asigurare de Sănătate din Tirol. El a afirmat că acuzatul a trebuit să plătească o sumă suplimentară de ATS 120 pentru onoraria. La 2 aprilie 1997, Comitetul Mixt de Arbitraj (Paritätische Schiedskommission ) a respins cererea reclamantului. La 2 iulie 1998, Comisia Regională de Apel ( Landesberufungskommission ) a respins recursul. La 25 septembrie 1998, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională. El a afirmat, printre altele , că contractul dintre Asociația de Consilii de Asigurări ( Hauptverband der Sozialversicherungsträger ) și Asociația Medicală Tirol ( Ärztekammer ) pe care s-a bazat onoraria și-a încălcat dreptul constituțional la nediscriminare (Recht auf Gleichheit La 15 aprilie 1999 a modificat plângerea și a afirmat că Comisia Regională de Apeluri nu este un tribunal independent și imparțial în sensul articolului 6 din Convenție în temeiul compoziției sale. La 17 decembrie 1999, Curtea Constituțională a respins plângerea. Nu a acceptat că decizia Comisiei Regionale de Apeluri a încălcat drepturile constituționale ale reclamantului. În ceea ce privește componența Comisiei Regionale de Apeluri, Curtea Constituțională a remarcat că plângerea reclamantului a fost depusă din termenul legal de șase luni. Cu toate acestea, referindu-se la jurisprudența sa constantă, el a constatat că drepturile constituționale ale reclamantului nu au fost încălcate. (2) Al doilea set de proceduri La 11 februarie 1997, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva Consiliului Regional de Asigurare. 18.327.701.01 ca taxele pentru tratamentele efectuate prevăzute în acordul onorar dintre Asociația Consiliilor de Asigurare și Asociația Medicală Tirol au fost prea scăzute și, prin urmare, contractul său cu Consiliul Regional de Asigurare de Sănătate a fost nul și nul. La 11 august 1997, reclamantul a făcut o cerere de transfer de competență (Devolucionantrag La 28 octombrie 1997, Comisia Regională de Apel, după audierea, a respins cererea reclamantului. La 15 decembrie 1997, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională. El a susținut că contractul dintre Asociația Consiliilor de Asigurare și Asociația Medicală Tirol pe care s-a bazat onoraria sa a încălcat dreptul constituțional la nediscriminare. În plus, el s-a plâns că Comisia Regională de Apel nu este un tribunal independent și imparțial în sensul articolului 6 din Convenție în temeiul compoziției sale și a susținut că Asociația Consiliilor de Asigurare furnizat ca evaluatori doi administratori adjuncți ai Consiliului Regional de Asigurare a Sănătății din Tirol. La 16 decembrie 1999, Curtea Constituțională a respins plângerea. Referindu-se la jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a constatat că Comisia Regională de Apel poate fi considerată un tribunal independent și imparțial din cauza mandatului membrilor și din cauza faptului că membrii nu erau obligați de nici o instrucțiune. Este adevărat că evaluatorii Comisiei Regionale de Apel sunt reprezentanți ai celor două sfere de interes contradictorii. Cu toate acestea, acești membri nu sunt obligați de instrucțiunile organizației de trimitere ... și nu sunt nici un fel de purtători de cuvânt ale acestor organizații. Sarcina lor este mai degrabă să-și aducă experiența în cadrul procedurii. ... Prin urmare, o încălcare a imparțialității necesare ar putea fi datorată circumstanțelor specifice în cazul individual care rezultă, de exemplu din cauza dependenței oficiale sau organizaționale a membrului desemnat al Comisiei de Apel Regional. ... Cu toate acestea, această dependență oficială sau organizațională nu rezultă, în opinia Curții Constiuționale, din faptul că părțile acordului general oferă evaluatorilor Comisiei de Apel Regional. ... Având în vedere libertatea legală de la instrucțiunile membrilor Comisiei de Apel Regional, o constelație care afectează apariția independenței și imparțialității ar putea, de asemenea, în lumina cazului Hortolomei c. Austria (citat mai sus) - există numai dacă evaluatorii desemnați au fost implicați în pregătirea acordului general sau în cazul în care au existat alte motive specifice care susțin îndoieli legitime cu privire la independența lor și imparțialitatea în determinarea anumitor chestiuni juridice. ...” Prin urmare, Comisia Regională de Apel nu a acceptat că decizia Comisiei Regionale de Apel a încălcat drepturile constituționale ale reclamantului și nu a constatat nici o indicație că membrii Comisiei Regionale de Apel în acest caz nu sunt imparțiale.Dispoziții interne relevante În conformitate cu secțiunea 341 ff. din Legea privind asigurările sociale (Allgemeines Sozialversicherungsgesetz ) Asociația Consiliilor de Asigurare ( Hauptverband der Sozialversicherungsträger) în numele Consiliului Regional de Asigurare Sănătății ( Gebietskrankenkasse ) încheie cu respectiva Asociație Medicală Regională un acord general ( Gesamtvertrag ). Consiliul Regional de Asigurare Sănătății în cauză trebuie să acorde acordul general care este baza contractelor individuale ( Einzelvertrag ) între respectivul Consiliu Regional de Asigurare Sănătății și profesioniști medicali, care reglementează, printre altele , remunerația pentru tratamentele medicale efectuate de practicieni în temeiul contractului. Compoziția Comisiei Regionale de Apeluri În conformitate cu Legea Asigurării Sociale, în versiunea în vigoare la momentul material, prevăzută după cum urmează: "344 (1) Pentru a se arbitra și a se hotărî cu privire la litigiile juridice sau factuale care decurg în legătură cu un contract individual, se înființează un comitet mixt de arbitraj în fiecare țară ... (2) Comitetul mixt de arbitraj este format din patru membri, dintre care doi sunt desemnați de Asociația Medicală Regională și doi de Consiliul Regional de Asigurare, care este parte la contractul individual. ... (4) Un recurs poate fi depus la Comisia Regională de Apel împotriva unei decizii adoptate de Comitetul Mixt de Arbitraj. .... 345 (1) Pentru fiecare teren, se înființează o comisie de apel regional permanentă, fiind constituită de un judecător profesionist în calitate de președinte și de patru evaluatori. Președintele este desemnat de Ministrul Federal al Justiției. Președintele trebuie să fie un judecător care, la data numării, lucrează la o instanță judecătorească în cadrul legislației privind asigurarea muncii și sociale. Asociația Medicală Regională și Asociația Consiliilor de Asigurare furnizează fiecare doi evaluatori." Membrii nejudiciari ai Comisiei Regionale de Apel sunt desemnați pentru o perioadă regenerabilă de cinci ani și nu sunt supuse autorității ierarhice ale organismelor care le-au trimis (art. 21 din Constituția Federală). Ele pot fi reamintite numai dacă nu mai îndeplinesc cerințele profesionale care trebuie numite sau dacă încalcă sau neglijează datoria lor oficială. În plus, ele pot fi reamintite la cererea organizației de expediere din motive personale importante de către Ministrul Federal al Justiției. Deciziile Comisiei regionale de apel sunt excluse din competența Curții administrative ( Verwaltungsgerichtshof ) prin art. 133 § 4 din Legea Constituțională Federală. La 1 septembrie 2002 a intrat în vigoare o modificare a Legii privind asigurările sociale, modificată modalitatea de numire a evaluatorilor. Versiunea modificată a Secțiunii 345, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „... Ministrul Federal al Justiției numește doi evaluatori la propunerea Asociației Medice Austriece, respectiv două la propunerea Asociației Consiliilor de Asigurare. Reprezentanții și angajații Consiliului Regional de Asigurare Sănătății și membrii și angajații Asociației Medice Regionale care sunt părți la acordul general pe care se bazează contractul individual care face obiectul litigiului nu trebuie să fie evaluatori în procedurile respective.” COMPLAINT Restul plângerii reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție a fost faptul că Comisia Regională de Apeluri nu a putut fi considerată independentă și imparțială, deoarece a contestat un contract încheiat de cele două organisme, și anume Asociația Consiliilor de Asigurare și Asociația Medicală Tirol, care a trimis evaluatorii. Referindu-se la cazul Hortolomei c. Austria (nr. 17291/90, raportul Comisiei din 16 aprilie 1998, § 46, nedeclarat) a susținut că, având în vedere modalitatea de numire a evaluatorilor și faptul că, în al doilea set al procedurii, Asociația Consiliilor de Asigurare are ca evaluatori doi administratori adjuncți ai Consiliului Regional de Asigurare a Sănătății din Tirol, care a fost atât parte în acordul general, cât și în contractul individual, ar putea să se temă legitim că evaluatorii au un interes comun contrar propriului său. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că Comisia Regională de Apeluri care a hotărât asupra afirmației sale nu a putut fi considerată un tribunal independent și imparțial. "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege." În ceea ce privește prima serie a procedurii, Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, conform articolului 35 din Convenție, în timp ce a adus acuzațiile sale privind tribunalul independent și imparțial numai după termenul de șase săptămâni legale. Aceștia au admis că Curtea Constituțională ar putea face față de argumentele făcute din timp, dar nu a fost obligată să o facă. Reclamantul a răspuns că a epuizat măsurile interne, deoarece Curtea Constituțională a abordat, de asemenea, în primul set al procedurii cu plângerea în cauză. În ceea ce privește nerespectarea reclamantului cu privire la tribunalul independent și imparțial în timp util, Curtea reiterează că scopul articolului privind epuizarea recourslor interne este de a permite statului să aibă posibilitatea de a remedia daunele presupuse prin mijloace interne în cadrul propriului său sistem juridic înainte de a fi introdus într-o instanță internațională (a se vedea citatul anterior) Jurnalul Adkivar și alții, p. 1210, § 65. În plus, regula epuizării trebuie aplicată cu un anumit grad de flexibilitate și fără formalitate excesivă. În examinarea dacă a fost observată, este esențial să se țină seama de circumstanțele specifice ale fiecărui caz individual (ibid, p. 1211, § 69). Curtea reiterează că nu s-au epuizat recours interne atunci când un recurs nu este admis din cauza unei erori procedurale ale recurentei. Cu toate acestea, neepuizarea recoursurilor interne nu poate fi reținută împotriva reclamantului dacă, în ciuda nerespectării formularelor prevăzute de lege, autoritatea competentă a examinat totuși substanța recursului ( Huber v. Elveția, nr. 12794/87, Decizia Comisiei din 9 iulie 1988, Deciziile și rapoartele 57, [PB2] 251 (265); Voggendreiter v. Germania (dec.), nr. 47169/99, 28 noiembrie 2002, nepublicată. Cu toate acestea, Curtea Constituțională nu a respins plângerea sa ca fiind inadmisibilă din motive procedurale, ci, deși numai în mod contrar, a abordat meritele sale, oferindu-i răspunsul clar că nu ar putea fi formulată nicio încălcare a drepturilor sale constituționale. Având în vedere decizia Curții Constituționale, Curtea nu constată nicio bază pentru respingerea plângerii referitoare la primul set al procedurii de neepuizare. 2. În ceea ce privește fondul, Guvernul a susținut că nu exista nici o indicație de imparțialitate a Comisiei de Apel Regional și a invocat în primul rând decizia Curții Constituționale din 16 decembrie 1999 (citată mai sus). Guvernul, în continuare, a subliniat că prezentul caz este în conformitate cu jurisprudența Curții și a făcut trimitere la cazul Siglfirdingur EHF v. Islanda (dec.), nr. 34142/96, 7 septembrie 1999, nepublicată) în care Curtea a trebuit să decidă dacă instanța de muncă în temeiul legislației islandeze, ședința cu evaluatorii desemnați de Confederația angajatorilor islandezi, de Federația islandeză a muncii și de Ministrul Comerțului, calificat ca tribunale independente și imparțiale în temeiul articolului 6 § 1 din convenție. Guvernul a susținut că Comisia Regională de Apel a îndeplinit cerințele prevăzute în decizia respectivă și a atras atenția asupra iremovabilității evaluatorilor din birou. În plus, ei au subliniat faptul că niciun membru al Comisiei Regionale de Apel nu a fost implicat în negocierea sau încheierea contractelor care urmează să fie examinate în cadrul procedurii în cauză. (n. 28488/95, §§ 53-58, CEHR 2000-II). În acest sens, au subliniat că Curtea Constituțională a anulat mai multe decizii ale Comisiei de Apel Regional, dacă unul dintre evaluatori a fost implicat direct în negocierile contractelor care urmează să fie examinate în cadrul procedurilor ulterioare (de exemplu, VfSlg. 15981). În sfârșit, ei au susținut că legea privind asigurările sociale a fost modificată în 2002 (a se vedea partea legislativă internă) și că această modificare, în urma practicii administrative recente, a adus clarificări și a asigurat o distanță tot mai mare între membrii Comisiei regionale de apel și obiectul care urmează să fie stabilit. Reclamantul a răspuns că Guvernul nu a luat în considerare faptul că, în a doua serie a procedurii, doi dintre evaluatorii Comisiei de Apel Regional au fost administratori adjuncți ai Consiliului Regional de Asigurare a Sănătății din Tirol. El a susținut că a solicitat o plată pentru onorare împotriva Consiliului Regional de Asigurare Sănătății din Tirol și că, prin urmare, întrucât reprezentanții acuzatului erau evaluatori în Comisia Regională de Apeluri, acest organism nu a avut aspectul necesar de independență sau imparțialitate obiectivă necesară. Deși el se bazase pe aceleași fapte în fața Curții Constituționale, acesta din urmă a constatat că Comisia Regională de Apel poate fi considerată drept tribunal imparțial. În plus, el a reiterat argumentul său că Asociația Consiliilor de Asigurare și Asociația Medicală Regională au fost părți la acordul general care a fost baza contractului său individual cu Consiliul Regional de Asigurare de Sănătate. Aceste două organisme au furnizat fiecare doi evaluatori pentru Comisia Regională de Apel, care trebuia să decidă în ce privește validitatea acordului general contestat de el. Reclamantul a concluzionat că, în aceste circumstanțe, temerile sale cu privire la lipsa de independență și imparțialitate a Comisiei Regionale de Apel sunt justificate. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a aduce judecată asupra fondurilor cauzei. Søren nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului [Notă1] care urmează să fie verificat. [PB2] Adaugă o a doua „p” dacă se referă la mai mult de o pagină. Numerele trebuie indicate după cum urmează: 1-2, 12-14, 115-16, 1122-24.

FIRST SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 58141/00

by Michael THALER

against Austria

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 15

September 2003 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

A.

Kovler

,

Mrs

E.

Steiner,

judges

,

and Mr S

.

Nielsen

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 14 April 2000,

Having regard to the partial decision of 4 July 2002,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Michael Thaler, is an Austrian

[Note1]

national, who was born in 1944 and lives in Innsbruck (Austria). He is represented before the Court by Mr B. Oberhofer, a lawyer practising in Innsbruck (Austria).

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is a medical practitioner whose contract with the Tyrol Regional Health Insurance Board (

Gebietskrankenkasse

) was terminated by the latter on 31 December 1996. Subsequently the applicant was practising without contract with the Health Insurance Board and is meanwhile retired. He complains about two sets of proceedings.

On 29 October 1996 the applicant instituted proceedings against the Tyrol Regional Health Insurance Board. He claimed that the defendant had to pay an additional amount of ATS 120 for honoraria.

On 2 April 1997 the Joint Arbitration Committee (

Paritätische Schiedskommission

) dismissed the applicant’s claim. The applicant appealed against this decision.

On 2 July 1998 the Regional Appeals Commission (

Landesberufungskommission

) dismissed the appeal.

On 25 September 1998 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court. He alleged,

inter alia

, that the contract between the Association of Insurance Boards (

Hauptverband der Sozialversicherungsträger

) and the Tyrol Medical Association (

Ärztekammer

) on which his honoraria was based violated his constitutional right to non-discrimination (

Recht auf Gleichheit

).

On 15 April 1999 he amended his complaint and alleged that the Regional Appeals Commission was no independent and impartial tribunal within the meaning of Article 6 of the Convention by virtue of its composition.

On 17 December 1999 the Constitutional Court dismissed the complaint. It did not accept that the Regional Appeals Commission’s decision had violated the applicant’s constitutional rights. As regards the composition of the Regional Appeals Commission, the Constitutional Court noted that the applicant’s complaint had been lodged out of the statutory six months time-limit. However, referring to its constant case-law, it found that the applicant’s constitutional rights were not violated.

On 11 February 1997 the applicant instituted proceedings against the Regional Insurance Board. He claimed that it had to pay ATS

18,327,701.01 as the fees for effected treatments provided for in the honorary agreement between the Association of Insurance Boards and the Tyrol Medical Association were too low and, therefore, his contract with the Regional Health Insurance Board was null and void.

On 11 August 1997 the applicant made a request for transfer of jurisdiction (

Devolutionsantrag

) as the Joint Arbitration Committee failed to decide within the statutory six months-period.

On 28 October 1997 the Regional Appeals Commission, after having held a hearing, dismissed the applicant’s claim.

On 15 December 1997 the applicant lodged a complaint with the Constitutional Court. He alleged that the contract between the Association of Insurance Boards and the Tyrol Medical Association on which his honoraria were based violated his constitutional right to non-discrimination. Further, he complained that the Regional Appeals Commission was no independent and impartial tribunal within the meaning of Article 6 of the Convention by virtue of its composition and submitted that the Association of Insurance Boards provided as assessors two deputy directors of the Tyrol Regional Health Insurance Board.

On 16 December 1999 the Constitutional Court dismissed the complaint. Referring to its constant case law, the Constitutional Court found that the Regional Appeals Commission in general may be considered as an independent and impartial tribunal because of the term of office of the members and because members were not bound by any instructions. Further it found that ....

“... It is true that the assessors of the Regional Appeals Commission are representatives of two conflicting spheres of interest. However, these members are not bound by instructions from the sending organisation ... and they are by no means spokespersons of these organisations. Their task is rather to bring their experience to bear in the proceedings. ... A violation of the required impartiality could, thus, ... be due to specific circumstances in the individual case resulting, for example from an official or organisational dependence of the appointed member of the Regional Appeals Commission. ...

Such official or organisational dependence does, however, in the Constiutional Court’s view, not arise from the mere fact that the parties of the general agreement provide the assessors of the Regional Appeals Commission. ... In view of the legally guaranteed freedom from instructions of the members of the Regional Appeals Commission, a constellation affecting the appearance of independence and impartiality could - also in the light of the case

Hortolomei v. Austria

(cited above) - only exist if the appointed assessors had been involved in the preparation of the general agreement or if there were other specific reasons raising legitimate doubts about their independence and impartiality in determining certain legal matters. ...”

It, thus, did not accept that the Regional Appeals Commission’s decision had violated the applicant’s constitutional rights and found no indication that the Regional Appeals Commission’s members in the present case were not impartial.

B.

Relevant domestic law

1)

General provisions

Pursuant to Sections 341 ff. of the Social Insurance Act (

Allgemeines Sozialversicherungsgesetz

) the Association of Insurance Boards (

Hauptverband der Sozialversicherungsträger)

on behalf of the Regional Health Insurance Board (

Gebietskrankenkasse

) concludes with the respective Regional Medical Association a general agreement (

Gesamtvertrag

). The Regional Health Insurance Board concerned has to consent to the general agreement which is the basis of individual contracts (

Einzelvertrag

) between the respective Regional Health Insurance Board and medical practitioners. It regulates,

inter alia

, the remuneration for medical treatments effected by practitioners under contract.

2)

The composition of the Regional Appeals Commission

a)

Pursuant to the Social Insurance Act, in the version in force at the material time, provided as follows:

"344 (1) In order to arbitrate and give a decision on disputes of a legal or factual nature arising in connection with an individual contract, a Joint Arbitration Committee shall be established in each Land ...

(2) The Joint Arbitration Committee shall consist of four members, two of whom shall be appointed by the Regional Medical Association and two by the Regional Insurance Board, which is party to the individual contract. ...

(4) An appeal can be lodged with the Regional Appeals Commission against a decision given by the Joint Arbitration Committee. ....

345 (1) For each Land, a permanent Regional Appeals Commission shall be established.

It shall consist of a professional judge as Chairman and of four assessors.

The Chairman shall be appointed by the Federal Minister of Justice. The Chairman must be a judge who, at the time of his appointment, is working at a court trying cases under labour and social insurance legislation.

The Regional Medical Association and the Association of Insurance Boards each provide two assessors."

The non-judicial members of the Regional Appeals Commission are appointed for a renewable period of five years and not subject to the hierarchical authority of the bodies which sent them (Article

21 of the Federal Constitution). They may only be recalled, if they do not anymore fulfil the professional requirements to be appointed or if they violate or neglect their official duties. Moreover, they may be recalled upon request of the sending organisation for important personal reasons by the Federal Minister of Justice.

Decisions of the Regional Appeals Commissions are excluded from the competence of the Administrative Court (

Verwaltungsgerichtshof

) by Article 133 § 4 of the Federal Constitutional Law.

b)

On 1 September 2002 an amendment of the Social Insurance Act, modifying the manner of appointment of the assessors, entered into force. The amended version of Section 345, in so far as relevant, provides as follows:

“... The Federal Minister of Justice shall appoint two assessors upon proposal of the Austrian Medical Association respectively and two upon proposal of the Association of Insurance Boards. Representatives and employees of the Regional Health Insurance Board and members and employees of the Regional Medical Association who are parties to the general agreement on which the individual contract subject to the dispute is based, must not be assessors in the respective proceedings.”

COMPLAINT

The applicant’s remaining complaint under Article 6 of the Convention was that the Regional Appeals Commission could not be regarded as independent and impartial as he was challenging a contract concluded by the two bodies, namely the Association of Insurance Boards and the Tyrol Medical Association, which had sent the assessors. Referring to the case of

Hortolomei v. Austria

(no. 17291/90, Commission’s report of 16 April 1998, § 46, unreported) he argued that, considering the manner of appointment of the assessors and the fact that, in the second set of the proceedings, the Association of Insurance Boards provided as assessors two deputy directors of the Tyrol Regional Health Insurance Board, which was both party to the general agreement and to the individual contract, he could legitimately fear that the assessors had a common interest contrary to his own.

THE LAW

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the Regional Appeals Commission which decided on his claim could not be considered as an independent and impartial tribunal. Article

6

§

1, so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.”

The applicant replied that he had exhausted domestic remedies as the Constitutional Court also dealt in the first set of the proceedings with the complaint at issue.

As to the applicant’s failure to submit his complaint concerning the independent and impartial tribunal in due time, the Court reiterates that the purpose of the rule on exhaustion of domestic remedies is to enable the State to have the opportunity to redress the alleged damage by domestic means within the framework of its own legal system before proceedings are brought in an international court (see the above-mentioned

Adkivar and Others

judgment, p. 1210, § 65). Moreover, the rule of exhaustion must be applied with some degree of flexibility and without excessive formalism. In reviewing whether it has been observed, it is essential to have regard to the particular circumstances of each individual case (

ibid

, p. 1211, § 69).

The Court reiterates that domestic remedies have not been exhausted when an appeal is not admitted because of a procedural mistake by the appellant. However, non-exhaustion of domestic remedies cannot be held against the applicant if, in spite of the latter’s failure to observe the forms prescribed by law, the competent authority has nevertheless examined the substance of the appeal (

Huber v. Switzerland,

no. 12794/87, Commission decision of 9 July 1988, Decisions and Reports 57,

p

[PB2]

. 251 (265);

Voggenreiter v. Germany

(dec.), no. 47169/99, 28 November 2002, unpublished).

It is true that, in the present case, the applicant did not file the complaint at issue in time. However, the Constitutional Court did not reject his complaint as being inadmissible for procedural reasons but, albeit only compendiously, dealt with its merits, giving him the clear reply that no violation of his constitutional rights could be made out.

In the light of the Constitutional Court’s decision, the Court finds no basis for rejecting the complaint relating to the first set of the proceedings for non-exhaustion.

It follows that the Government’s objection on non-exhaustion has to be rejected.

The Government, further, pointed out that the present case was in compliance with the Court’s case law and referred to the case

Siglfirdingur EHF v. Iceland

((dec.), no. 34142/96, 7 September 1999, unpublished) in which the Court had to decide whether Labour Courts under Icelandic law, sitting with assessors appointed by the Confederation of Icelandic Employers, by the Icelandic Federation of Labour and by the Minister of Trade qualified as independent and impartial tribunals pursuant to Article 6 § 1 of the Convention. The Government contended that the Regional Appeals Commission met the requirements set out in that decision and drew attention to the irremovability of the assessors from office.

Moreover, they stressed that no member of the Regional Appeals Commission was involved in the negotiation or conclusion of the contracts to be considered in the proceedings at issue. They concluded that these circumstances excluded a situation which led the Court to its finding in the case

McGonnel v. United Kingdom

(no. 28488/95, §§ 53-58, ECHR 2000-II). In this respect they pointed out that the Constitutional Court had quashed several decisions of the Regional Appeals Commission, if one of the assessors had been directly involved in the negotiations of the contracts to be examined in subsequent proceedings (e.g. VfSlg. 15981).

Finally, they submitted that the Social Insurance Act was amended in 2002 (see domestic law part) and that this amendment, following the recent administrative practice, brought clarification and ensured an ever greater distance between the members of the Regional Appeals Commission and the subject-matter to be determined.

The applicant replied that the Government disregarded the fact that, in the second set of the proceedings, two of the assessors of the Regional Appeals Commission had been deputy directors of the Tyrol Regional Health Insurance Board. He argued that he had claimed payment for honorary against the Tyrol Regional Health Insurance Board and that, therefore, as representatives of the defendant were assessors in the Regional Appeals Commission, this body did not have the required appearance of independence, or the required objective impartiality. Although he had relied on the same facts before the Constitutional Court, the latter found that the Regional Appeals Commission may be regarded as impartial tribunal.

Further he reiterated his argument that the Association of Insurance Boards and the Regional Medical Association were parties to the general agreement which was the basis for his individual contract with the Regional Health Insurance Board. These two bodies each provided two assessors for the Regional Appeals Commission which had to decide on the validity of the general agreement which was challenged by him. The applicant concluded that in these circumstances his fears as to a lack of independence and impartiality of the Regional Appeals Commission were justified.

The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Søren

nielsen

Christos

Rozakis

Deputy Registrar

President

[Note1]

To be checked.

[PB2]

1

Add a second "p" if referring to more than one page. Numbers are to be indicated as follows: 1-2, 12-14, 115-16, 1122-24.