DELBOS et AUTRES contre la FRANCE

DELBOS et AUTRES contre la FRANCE (CtEDO, 2003)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60819/00 prezentate de Detmar DELBOS și alții împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 septembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto J.-P. Costa Kūris Zupančič Hedigan Traja, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 10 august 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFACT Primul reclamant, dl Dettmar Delbos, este un resortisant german, născut în 1950 și rezident la München. Al doilea reclamant, dl Deltmar Delbos. Guy Goeffers, este un resortisant belgian, născut în 1946 și rezident în Saint-Petersburg. Al treilea reclamant, dl Jan Willem Schipper, este un resortisant olandez, născut în 1941 și rezident în Breda. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Dominique Foussard, avocat în Consiliul de Stat și Curtea de Casație, și domnul Philippe Xavier-Bender, avocat în baroul din Paris. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este directorul de producție al societății de drept german Philip Morris GmbH . Al doilea reclamant este directorul de producție al societății de drept olandez Philip Morris Holland BV . Al treilea este directorul general al acesteia din urmă. Ambele societăți fabrică și distribuie țigări în Franța cu mai multe mărci. În conformitate cu legislația și reglementările adoptate în temeiul directivei nr. 89/622/CEE a Consiliului Comunităților Europene din 13 noiembrie 1989, acestea au inclus pe una dintre fețele pachetelor de țigări puse de acestea pe piața franceză la înscrierea pe piața franceză la înscrierea pe piața franceză la înscrierea pe piața franceză la intrarea pe piața franceză a produselor din tutun și, cu toate acestea, au făcut referire la următoarea mențiune: (a se vedea mai jos) mențiunea menționată anterior pe pachetele de țigări. La 13 noiembrie 1997, tribunalul corecțional i-a judecat pe reclamanții vinovați de încălcarea dreptului comunitar pedepsită prin articolul L. 355-31 din Codul de sănătate publică. El a condamnat fiecare dintre ei la o amendă de 150 000 franci și a declarat societățile Philip Morris Holland BV Philip Morris Gmbh În plus, el i-a condamnat solidar pe reclamanți și pe cele două societăți la plata a 400 000 de franci de daune-interese către CNCT. Hotărârea precizează în special următoarele: (...) În ceea ce privește mențiunea referitoare la data de ... în conformitate cu Legea nr. 91-32 (...) în temeiul articolului 4.3 din Directiva Consiliului European din 13 noiembrie 1989, Statele membre pot prevedea ca avertismentele menționate la alin. (1), (2) și (2a) să fie însoțite de mențiunea autorității care este la adresa acesteia: autorul lanului francez nu a optat pentru această posibilitate din [articolele L. 355-27 II și III din Codul de sănătate publică, 9 de l Acest lucru nu este valabil în cazul mențiunii mai sus, conform Legii nr. 91-32. Pe pachetele lor de țigări înainte de avertismentele de sănătate, în cazul în care această adăugare denaturează aceste mesaje prin slăbirea domeniului lor de aplicare pentru că poate sugera că caracterul dăunător al tutunului ar avea un temei nu medical, ci legislativ, în timp ce nocivitatea tutunului rezultă din studii științifice recunoscute Având în vedere textele menționate anterior, mențiunea în litigiu are, prin urmare, un caracter ilicit Deși au fost puse la îndoială prin scrisorile din 4 aprilie 1993, 12 mai 1993 și 2 aprilie 1995 de [CNCT] cu privire la faptul că conformitatea pachetelor fabricate și importate în Franța de către acestea a fost contestată, liderii societăților Philip Morris au refuzat să modifice ambalajele în litigiu, chiar dacă în acest scop a fost adusă împotriva acestora o procedură de investigare în fața Tribunalului de Mare Instanță din Quimper în iunie 1995. Încălcarea în cunoștință de cauză a cerințelor legale și de reglementare aplicabile și persistența acestui demers în ceea ce privește caracterul vinovat al inculpatului, care nu se pot prevala în mod util de faptul că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu Legea nr. 91 a legii nr. 91 a fost, prin urmare, constituită din cele trei elemente, legale, materiale și intenționale (...) Pe la mai multe fapte El nu este discutat că la data faptelor Jan Willem Schipper a fost a Managing director Detmar Delbos, directorul de producție al Philip Morris Gmbh (...) se pare că, având în vedere nivelul lor de responsabilitate și domeniul lor de acțiune, cei trei [solicitanți] ( În acest sens, nu putea fi ignorată specificitatea reglementărilor franceze în domeniu și era obligat să controleze regularitatea fabricațiilor lor în conformitate cu această reglementare (...) printr-o hotărâre din 4 februarie 1999, instanța de apel a lui Rennes a reformat hotărârea pronunțată asupra pedepsei cu închisoarea, care o aducea la o amendă de 300 000. Sincer pentru fiecare dintre instanțe, confirmându-l pentru restul. La articolul L. 355-27 din Codul de sănătate publică prevede tipărirea, pe ambalajele pachetelor de țigări, a unui avertisment sanitar cu caracter general și a unui avertisment sanitar cu caracter specific, în conformitate cu terminologia decretului de punere în aplicare din 26 aprilie 1991, legea prin care se introduc termeni Aceste termeni presupun transmiterea în scris a unei informații. Din aceste texte rezultă că, în cazul în care redactarea landului nu mai constituie, din motive de formă sau de prezentare, A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-75/03, ECLI:EU:C:2006:291, punctul 66. Examenul său sub aspect al redactării sale permite să se vadă că ea acționează o distanțiere de la deținătorul de aviz în raport cu cel care este autorul acestuia. Această distanță nu poate fi primită de cititor decât ca o neutralitate formală: aderarea și nu incompatibilă cu criticul. Aceasta constituie un fel de comentariu implicit privind un act constrâns și nejustificat, care absoarbe și transformă sensul comunicării sanitare. Aceste considerații permit să se conchisească că obligația de informare prevăzută în temeiul legii este deviată pentru a încărca redactarea textelor ATE un sens implicit, dar clar, care afectează și distorsionează sensul și domeniul de aplicare a mesajului dorit de lege. În aceste condiții, trebuie să se considere că, din moment ce mesajul de reglementare este însoțit de mențiunea [Plângătorii] nu pot găsi o justificare a acestei încălcări a legii în practici străine, nici în respectarea unei directive europene, în timp ce aceasta din urmă nu se află în posesia lor și nici nu au respectat nici litera, nici spiritul. În mod suficient, textul enigmatic al formulei atașate textului legal îi permite acestuia să nu transporte nici un conținut informativ și eventual să caute acoperirea autorității legislative. (...) În special, în temeiul articolului 7 din Convenție, aceștia susțineau în mod special condamnarea penală, în timp ce articolul L. 355-27 II din Codul sănătății publice și art. 9-1 din Convenție din 2 aprilie 1991 nu sancționau faptul că mențiunea anterioară nu afectează grav sănătatea. În conformitate cu Legea nr. 91 a Curții, judecătorii din fond încălcaseră principiile de legalitate a actelor cu putere de lege și a pedepselor și de interpretare strictă a legii penale și au adăugat că articolul L. 335-31 din Codul de sănătate publică era în orice caz imprecis, astfel încât judecătorii fondului ar fi trebuit să refuze aplicarea acesteia. La 15 februarie 2000, camera penală a Curții de Casație a respins recursul printr-o hotărâre astfel motivată (...) Prevăzut că a rezultat din hotărârea atacată că Dettmar Delbos, Guy Goeffers, Jan Willem Schipper, directori respectivi de companii Philip Morris Group, sunt acuzate pentru a avea, pe pachetele de țigări comercializate de aceste companii, a pus în pericol avertismentul sanitar: Întrucât, pentru a caracteriza infracțiunea, judecătorii au reținut că, prin modificarea textului avertismentului sanitar general impus de dispozițiile legale și de reglementare, inculpații au denaturat sensul prevăzut în această stare, instanța de apel și-a justificat decizia în fapt, în lipsa transpunerii în legislația internă a dispozițiilor facultative prevăzute la art. 4.3. din Directiva nr. 89/622/CEE din 13 noiembrie 1989, caracterizează dreptul la liberă circulație sancționată prin art. L. 355-31 din Codul sănătății publice orice modificare a textului de avertisment sanitar impus de dispozițiile art. 355-27 II din Codul sănătății publice (...) Dreptul comunitar și intern relevant Consiliul Comunităților Europene a adoptat, la 13 noiembrie 1989, Directiva nr. 89/622/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de etichetare a produselor din tutun. art. 4 (astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 92/41/CEE din 15 mai 1992) a fost astfel formulat. Toate unitățile de ambalare a produselor din tutun se referă la suprafața lor cea mai vizibilă, în limba sau limbile oficiale ale țării de comercializare finală, la avertismentul general "Noapte gravă pentru sănătate." În cazul pachetelor de țigări, cealaltă suprafață mare a ambalajului poartă, în limba sau limbile oficiale ale țării de comercializare finală, avertismente specifice alternând conform următoarei reguli - fiecare stat membru stabilește o listă de avertismente exclusiv din cele menționate în anexa I; - avertismentele specifice reținute se tipăresc pe unitățile de ambalare astfel încât să se asigure apariția fiecărui avertisment pe o cantitate egală de unități de ambalare, cu o toleranță mai mare sau mai mică de 5%. 2a. (...) Statele membre pot prevedea ca avertismentele menționate la alin. (1), (2) și (2a) să fie însoțite de mențiunea autorității care le este adresată. Pe pachetele de țigări, avertismentele menționate la alin. (1) și (2) au cel puțin 4 % din fiecare suprafață mare a unității de ambalare, inclusiv menționarea autorității menționate la alin. (3). Acest procent se ridică la 6% pentru țările cu două limbi oficiale și la 8 % pentru țările cu trei limbi oficiale. Avertizările necesare pe cele două suprafețe mari ale fiecărui pachet de țigări (a) trebuie să fie clare și lizibile (b) trebuie imprimate cu caractere grase (c) pe fond contrastant (d) nu trebuie să figureze într-un loc în care riscă să fie țesute atunci când pachetul este deschis. (e) nu trebuie să fie plasate pe foaia transparentă sau pe orice alt suport de hârtie de ambalaj exterior. (...) Această directivă a fost transpusă în dreptul francez prin Legea nr. 31-93 din 10 ianuarie 1991; în acest fel, articolul următor a fost introdus în Codul de sănătate publică Articolul L. 355-27 (...) II. Fiecare unitate de ambalare a tutunului sau a produselor din tutun trebuie să poarte, în conformitate cu normele stabilite prin decretul ministrului însărcinat cu sănătatea, mențiunea: . Toate unitățile de ambalare a tutunului și a produselor din tutun trebuie să poarte, în condițiile stabilite de un ordin al ministrului responsabil cu sănătatea, un mesaj specific de natură sanitară. (...) Pe baza acestor dispoziții, ministrul sănătății a luat, la 26 aprilie 1991, un reținut. de stabilire a metodelor de analiză a conținutului de nicotină și gudron și a metodelor de verificare a exactității mențiunilor de pe ambalaje, precum și a modalităților de înscriere a mesajelor cu caracter sanitar și a mențiunilor obligatorii pe unitățile de ambalare a tutunului și a produselor din tutun (1) Toate unitățile de ambalare a tutunului și a produselor din tutun poartă, pe suprafața lor cea mai lizibilă, avertismentul general : Fumatul dăunează sănătății copilului dumneavoastră Fumatul dăunează anturajului dumneavoastră Pentru a fi sănătos, nu fumați. (...) 4. Pe pachetele de țigări, avertismentele menționate la alin. (1) și (2) acoperă cel puțin 4 % din fiecare suprafață mare a unității de ambalare. Avertismentele necesare pe cele două suprafețe mari ale fiecărui pachet de țigări (a) Trebuie să fie clare și lizibile (b) Trebuie să fie imprimate cu caractere grase, pe fond contrastant (c) Nu trebuie să figureze într-un loc în care riscă să fie tăiate în momentul în care pachetul este deschis (d) Nu trebuie să fie plasate pe foaia transparentă sau pe orice alt suport de hârtie de ambalaj exterior. (...) În conformitate cu art. L. 355-31 din Codul sănătății publice încălcarea dispozițiilor [articolului] L. 355-27 sunt pedepsite cu o amendă de 50 000 F-500 000 F 1. Invocând art. 7 din Convenție, reclamanții susțin că condamnarea lor se bazează pe necunoașterea principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor. 2. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil în fața camerei criminale a Curții de Casație. În acest sens, aceștia susțin că hotărârea din 15 februarie 2000 nu răspunde pe deplin motivului întemeiat pe art. 7 din convenție și, prin urmare, nu este suficient de motivată. Reclamanții susțin că condamnarea lor se bazează pe o necunoaștere a principiului legalității infracțiunilor și a pedepselor. În acest sens, aceștia expun că: prin sancționarea încălcării normelor prevăzute la articolul L. 355-27 II din Codul public al sănătății publice, articolul L. 355-31 din același cod se limitează la a se limita la a purta pe pachetele de țigări mențiunea Prin urmare, condamnându-i pe reclamanți pentru adăugarea indicației în aceasta, în conformitate cu Legea nr. 91ui, instanțele interne ar fi încălcat principiul interpretării stricte a textelor de incriminare: pentru a anula o adăugare, în timp ce numai omisiunea este prevăzută de texte, acestea ar fi recurs în mod necesar la un raționament prin analogie. În plus, reclamanții denunță o încălcare a principiului securității juridice. În opinia lor, având în vedere formularea articolelor L. 355-27 II și L. 355-31 din Codul sănătății publice și lipsa unei jurisprudențe uniforme în acest sens, nu era previzibil în mod rezonabil să se adauge o mențiune la cea prevăzută de primul articol citat să poată constitui o condamnare penală. Acestea adaugă că art. 4.3 din Directiva 89/622/CEE autorizează statele membre să prevadă ca avertismentele să fie însoțite de indicația autorității care le are. ; în aceste condiții, dacă autoritățile franceze ar intenționa să interzică adăugarea, sub pedeapsa sancțiunilor penale, a trebuit cu atât mai mult să menționeze în mod expres. El nu ar fi de înțeles că un comportament autorizat, chiar obligatoriu, în anumite state membre ale Uniunii Europene poate fi, într-un alt stat membru, condamnat penal fără un text clar de incriminare. În acest fel, nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune în conformitate cu dreptul național sau internațional. Prezentul articol nu va aduce atingere judecății și pedepsei unei persoane vinovate de o acțiune sau de omisiune care, în momentul comiterii acesteia, era infracțională în conformitate cu principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei părți a cererii și consideră necesar să o comunice guvernului pârât pentru observații, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil în fața camerei penale a Curții de Casație. În această privință, aceștia susțin că hotărârea din 15 februarie 2000 nu răspunde pe deplin motivului lor întemeiat pe art. 7 din convenție și, prin urmare, nu este suficient de motivată. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Curtea amintește că hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează. L . Domeniul de aplicare al acestei obligații poate totuși varia în funcție de natura deciziei și trebuie să analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii ; în cazul în care art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, această obligație nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea, de exemplu, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, Hotărârea din 21 ianuarie 1999, CEDH 1999-I, § 26). În speță, Camera Penală a Curții de Casație a respins motivul dezvoltat de reclamanți pe teren, în special de art. 7 din convenție pe motiv că: în lipsa transpunerii, în legea internă a dispozițiilor facultative prevăzute la art. 4.3 din Directiva nr. 89/622/CEE din 13 noiembrie 1989, caracterizând culpa pedepsită prin art. L. 355-31 din Codul sănătății publice, orice modificare a textului de avertizare sanitară impus de dispozițiile art. 355-27 II din Codul sănătății publice În acest fel, în limitele căsării, aceasta și-a motivat suficient hotărârea în raport cu cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână În cazul în care cererea este depusă în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 6 alineatul (2) litera (b) punctul (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 1).

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

60819/00

présentée par Dettmar DELBOS et autres

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 18 septembre 2003 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

J.-P.

Costa

,

P.

Kūris

,

B.

Zupančič

,

J.

Hedigan

,

K.

Traja,

juges

,

et de M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 août 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le premier requérant, M.

Dettmar Delbos, est un ressortissant allemand, né en 1950 et résidant à Munich. Le deuxième requérant, M.

Guy Goeffers, est un ressortissant belge, né en 1946 et résidant à Saint-Petersbourg. Le troisième requérant, M. Jan Willem Schipper, est un ressortissant néerlandais, né en 1941 et résidant à Breda.

Les requérants sont représentés devant la Cour par M

e

Dominique Foussard, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation, et M

e

Philippe Xavier-Bender, avocat au barreau de Paris.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Le premier requérant est le directeur de production de la société de droit allemand

Philip Morris GmbH

. Le deuxième requérant est le directeur de production de la société de droit néerlandais

Philip Morris Holland BV

. Le troisième est le directeur général de cette dernière.

Ces deux sociétés fabriquent et distribuent en France des cigarettes de plusieurs marques. Conformément aux législation et réglementation prises en application de la directive n

o

89/622/CEE du Conseil des Communautés européennes du 13 novembre 1989, elles firent figurer sur l’une des faces des paquets de cigarettes mis par elles sur le marché français l’inscription «

Nuit gravement à la santé

»

; elles la firent cependant précéder de la mention suivante

: «

Selon la loi n

o

91-32

».

Le 16 septembre 1996, le Comité national contre le tabagisme («

CNCT

») cita devant le tribunal correctionnel de Quimper les sociétés

Philip Morris Holland BV

et

Philip Morris GmbH

ainsi que – en leur qualité de dirigeants de celles-ci – les trois requérants. Il leur reprochait notamment de méconnaître l’article L.

355-27 du code de la santé publique et l’arrêté du 26 avril 1991 (voir ci-dessous) en faisant figurer la mention précitée sur les paquets de cigarettes.

Le 13 novembre 1997, le tribunal correctionnel jugea les requérants coupables de l’infraction punie par l’article L. 355-31 du code de la santé publique. Il condamna chacun d’entre eux à une amende de 150 000 francs et déclara les sociétés

Philip Morris Holland BV

et

Philip Morris Gmbh

solidairement responsables du paiement. Il condamna en outre solidairement les requérants et les deux sociétés au paiement de 400 000 francs de dommages-intérêts au CNCT.

Le jugement précise notamment ce qui suit

:

«

(...)

Sur l’adjonction de la mention «

Selon la loi n

o

91-32

»

(...)

Aux termes de l’article 4.3 de la directive du conseil européen du 13

novembre

1989, «

les Etats membres peuvent prévoir que les avertissements visés aux paragraphes 1, 2 et 2[bis] sont accompagnés de la mention de l’autorité qui en est l’auteur

»

;

L’Etat français n’a pas opté pour cette possibilité

;

Il ressort de[s articles L. 355-27 II et III du code de la santé publique, 9 de l’arrêté du 26 avril 1991 et 4.3 de la directive précitée] que les avertissements sanitaires sont des mentions obligatoires visant à informer le consommateur et répondant de ce fait à des exigences de forme dont ne peut s’affranchir le fabricant de cigarettes, que la possibilité d’y adjoindre la mention de l’autorité qui en est l’auteur, est en tous cas réservée aux seuls Etats membres de la CEE, que sous peine de contrevenir à ces dispositions le fabricant de cigarettes doit au moins apposer les mentions minimales dont le libellé est strictement défini par les textes et ne peut les compléter qu’à condition que ces adjonctions renforcent le message légal

;

Tel n’est pas le cas de la mention «

Selon la loi n

o

91-32

» apposée par les sociétés Philip Morris BV et Philip Morris Gmbh, sur leurs paquets de cigarettes avant les avertissements sanitaires dès lors que cette adjonction dénature ces messages en affaiblissant leur portée parce qu’elle peut laisser penser que le caractère nocif du tabac aurait un fondement non pas médical mais législatif alors que la nocivité du tabac résulte d’études scientifiques reconnues

;

Au regard des textes précités la mention litigieuse revêt donc un caractère illicite

;

Bien qu’alertés par lettres des 4 avril 1993, 12 mai 1993 et 2 avril 1995 par le [CNCT] sur le fait que la conformité des paquets fabriqués et importés en France par leurs soins était contestée, les dirigeants des sociétés Philip Morris ont refusé de modifier les emballages litigieux et ce alors même qu’était diligentée contre eux à cette fin une procédure de référé devant le tribunal de grande instance de Quimper au mois de juin 1995

;

La violation en connaissance de cause des prescriptions légales et réglementaires applicables et la persistance dans cette démarche caractérisent l’intention coupable des prévenus, lesquels ne peuvent utilement se prévaloir du fait que l’adjonction litigieuses aurait été tolérée pendant 20 ans en France, cette tolérance n’étant pas créatrice de droits, et qu’elle serait obligatoire dans leurs pays d’origine cette circonstance étant sans incidence sur leur responsabilité au regard de la loi française

;

L’infraction tenant de l’adjonction de la mention illicite «

Selon la loi n

o

91-32

» apparaît dès lors constituée en ses trois éléments, légal, matériel et intentionnel

;

(...)

Sur l’imputabilité des faits

Il n’est pas discuté qu’à la date des faits Jan Willem Schipper était le «

managing director

» de la société Philip Morris Holland BV, Guy Goeffers, le directeur de la fabrication de cette société, Dettmar Delbos, le directeur de la production de la société Philip Morris Gmbh (...)

;

(...) il apparaît que compte tenu de leur niveau de responsabilité et de leur domaine d’intervention les trois [requérants] («

managing director

» et directeurs de fabrication) ne pouvaient ignorer la spécificité de la réglementation française en la matière et étaient tenus de contrôler la régularité de leurs fabrications au regard de cette réglementation

;

(...)

»

Par un arrêt du 4 février 1999, la cour d’appel de Rennes réforma le jugement déféré sur la peine – portant celle-ci à une amende de 300

000

francs pour chacun des requérants –, le confirmant pour le reste. L’arrêt indique en particulier ceci

:

«

(...)

L’article L. 355-27 du code de la santé publique prescrit l’impression, sur les emballages des paquets de cigarettes, d’un avertissement sanitaire à caractère général et d’un avertissement sanitaire à caractère spécifique, suivant la terminologie du décret d’application du 26 avril 1991, loi usant des termes «

mention

» et «

message spécifique

». Ces termes supposent la transmission par écrit d’une information.

Il résulte de ces textes que si la rédaction de l’avis ne constitue plus, pour des raisons de forme ou de présentation, le «

message

», ou la «

mention

», qui est voulue par le texte, alors la loi aura été violée.

Dans la formule «

selon la loi n

o

91-32

», l’autorité source de l’avertissement est indiquée de manière elliptique, inappropriée dans sa définition, et plutôt imprécise dans son identité (le renvoi à un texte législatif se faisant suivant l’usage par sa date, ou parfois par sa date accompagnée du numéro, jamais par ce dernier seul)

; il doit donc s’en déduire que la formule «

selon la loi n

o

91-32

» n’a pas de caractère normatif.

Son examen sous l’angle de sa rédaction permet de voir qu’elle opère une distanciation de l’émetteur de l’avis par rapport à l’opinion de celui qui en est l’auteur. Cette distanciation ne peut être reçue par le lecteur que comme une neutralité formelle excluant l’adhésion et non incompatible avec le critique. Elle constitue une sorte de commentaire implicite sur un acte contraint et non justifié, qui absorbe et transforme le sens de la communication sanitaire.

Ces considérations permettent de conclure que l’obligation d’information prescrite aux termes de la loi est dévoyée pour charger la rédaction des textes imposés d’un sens implicite mais clair, qui altère et dénature le sens et la portée du message voulu par la loi.

Dans ces conditions, il doit être considéré que, dès lors que le message réglementaire est accompagné de la mention «

selon la loi n

o

91-32

», il est émis dans des conditions violant l’article L. 355-27 du code de la santé publique.

[Les requérants] ne sauraient trouver une justification de cette violation de la loi dans des pratiques étrangères, ni dans l’obéissance à une directive européenne, alors que cette dernière ne s’imposait pas à eux, et qu’au surplus ils n’en ont respecté ni la lettre ni l’esprit.

L’élément intentionnel résulte suffisamment du caractère raffiné de la formulation du texte énigmatique de la formule adjointe au texte légal, qui lui permet à la fois de ne véhiculer aucun contenu informatif et de rechercher éventuellement le couvert de l’autorité législative.

(...)

»

Les requérant se pourvurent en cassation contre cet arrêt. Invoquant notamment l’article 7 de la Convention, ils soutenaient en particulier qu’en prononçant une condamnation pénale alors que l’article L. 355-27 II du code de la santé publique et l’article 9-1

o

de l’arrêté du 2 avril 1991 ne punissaient pas le fait de faire précéder la mention «

nuit gravement à la santé

» d’une énonciation telle que «

selon la loi n

o

91-32

», les juges du fond avaient violé les principes de légalité des délits et des peines et de l’interprétation stricte de la loi pénale. Ils ajoutaient que l’article L. 335-31 du code de la santé publique était en tout état de cause imprécis, de sorte que les juges du fonds auraient dû refuser de l’appliquer.

Le 15 février 2000, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi par un arrêt ainsi motivé

:

«

(...)

Attendu qu’il résulte de l’arrêt attaqué que Dettmar Delbos, Guy Goeffers, Jan Willem Schipper, dirigeants respectifs des sociétés du groupe Philip Morris, sont poursuivis pour avoir, sur les paquets de cigarettes commercialisés par ces sociétés, fait précéder l’avertissement sanitaire

: «

Nuit gravement à la santé

» des termes

: «

Selon la loi 91-32

»

;

Attendu que, pour caractériser le délit, les juges d’appel retiennent qu’en modifiant le texte de l’avertissement sanitaire général imposé par les dispositions légales et réglementaires, les prévenus en ont dénaturé le sens

;

Attendu qu’en cet état, la cour d’appel a justifié sa décision

;

Qu’en effet, en l’absence de transposition, dans la loi interne, des dispositions facultatives de l’article 4.3

o

de la directive n

o

89/622/CEE du 13 novembre 1989, caractérise l’infraction punie par l’article L. 355-31 du code de la santé publique toute modification du texte de l’avertissement sanitaire imposé par les dispositions de l’article L. 355-27 II du code de la santé publique

;

(...)

»

B.

Le droit communautaire et interne pertinent

Le Conseil des Communautés européennes a adopté, le 13

novembre

1989, la directive n

o

89/622/CEE relative au rapprochement des dispositions législatives, réglementaires et administratives des Etats membres en matière d’étiquetage des produits du tabac. Son article 4 (dans sa version modifiée par la directive n

o

92/41/CEE du 15 mai 1992) était ainsi libellé

:

«

1.

Toutes les unités de conditionnement des produits du tabac portent sur leur surface la plus visible, dans la ou

les langues officielles du pays de commercialisation finale, l’avertissement général Nuit gravement à la santé.

2.

Pour les paquets de cigarettes, l’autre grande surface du conditionnement porte, dans la ou les langues officielles du pays de commercialisation finale, des avertissements spécifique alternant selon la règle suivante

:

- chaque Etat membre établit une liste d’avertissements exclusivement à partir de ceux figurant à l’annexe I,

- les avertissements spécifiques retenus sont imprimés sur les unités de conditionnement de manière à garantir l’apparition de chaque avertissement sur une quantité égale d’unités de conditionnement, avec une tolérance de plus ou moins 5 %.

2bis. (...)

3.

Les Etats membres peuvent prévoir que les avertissements visés aux paragraphes 1, 2 et 2 bis sont accompagnés de la mention de l’autorité qui en est l’auteur.

4.

Sur les paquets de cigarettes, les avertissements visés aux paragraphes 1 et 2 courent au moins 4 % de chaque grande surface de l’unité de conditionnement, on compris la mention de l’autorité visée au paragraphe 3. Ce pourcentage est porté à 6 % pour les pays à deux langues officielles et à 8 % pour les pays à trois langues officielles.

Les avertissements requis sur les deux grandes surfaces de chaque paquet de cigarettes

:

a) doivent êtres clairs et lisibles

;

b) doivent être imprimés en caractères gras

;

c) doivent être imprimés sur fond contrastant

;

d) ne doivent pas figurer à un endroit où ils risquent d’être abîmés lorsque le paquet est ouvert

;

e) ne doivent pas être placés sur la feuille transparente ou sur tout autre papier d’emballage extérieur au conditionnement.

(...)

»

Cette directive fut transposée en droit français par la loi n

o

31-93 du 10

janvier 1991

; l’article suivant fut ainsi inséré dans le code de la santé publique

:

Article L. 355-27

«

(...)

II. Chaque unité de conditionnement du tabac ou de produits du tabac doivent porter selon les modalités précisées par arrêté du ministre chargé de la santé la mention

: «

Nuit gravement à la santé

».

(...)

III

bis

. Toutes les unités de conditionnement du tabac et des produits du tabac doivent porter, dans les conditions fixées par un arrêté du ministre chargé de la santé, un message spécifique de caractère sanitaire.

(...)

»

Sur le fondement de ces dispositions, le ministre de la Santé prit, le 26

avril 1991, un arrêté «

fixant les méthodes d’analyse des teneurs en nicotine et en goudron et les méthodes de vérification de l’exactitude des mentions portées sur les conditionnements, ainsi que les modalités d’inscription des messages de caractère sanitaire et des mentions obligatoires sur les unités de conditionnement du tabac et des produits du tabac

», dont l’article 9 était ainsi rédigé

:

«

Nuit gravement à la santé

».

:

Fumer provoque le cancer

;

Fumer provoque des maladies cardio-vasculaires

;

Femmes enceintes

: fumer nuit à la santé de votre enfant

;

Fumer nuit à votre entourage

;

Pour être en bonne santé, ne fumez pas.

(...)

Les avertissements requis sur les deux grandes surfaces de chaque paquet de cigarettes

:

a) Doivent être clairs et lisibles

:

b) Doivent être imprimés en caractères gras, sur fond contrastant

;

c) Ne doivent pas figurer à un endroit où ils risquent d’être abîmés lorsque le paquet est ouvert

;

d) Ne doivent pas être placés sur la feuille transparente ou sur tout autre papier d’emballage extérieur au conditionnement.

(...)

»

Aux termes de l’article L. 355-31 du code de la santé publique «

les infractions aux dispositions [de l’article] L. 355-27 sont punies d’une amende de 50 000 F à 500 000 F

». L’article L. 355-32 autorisait «

les associations dont l’objet statutaire comporte la lutte contre le tabagisme, régulièrement déclarées depuis au moins cinq ans à la date des faits [à] exercer les droits reconnus à a partie civile pour

[l’infraction précitée]

».

GRIEFS

Ils soutiennent à cet égard que l’arrêt du 15 février 2000 ne répond pas pleinement à leur moyen tiré de l’article 7 de la Convention et, de ce fait, n’est pas suffisamment motivé.

EN DROIT

1.

Les requérants affirment que leur condamnation repose sur une méconnaissance du principe de la légalité des délits et des peines. Ils exposent à cet égard qu’en sanctionnant les infractions aux règles énoncées à l’article L.

355-27 II du code de la santé publique, l’article L. 355-31 du même code se borne à réprimer l’omission de porter sur les paquets de cigarettes la mention «

Nuit gravement à la santé

». Ainsi, en condamnant les requérants pour y avoir ajouté l’indication «

selon la loi n

o

91-32

», les juridictions internes auraient méconnu le principe de l’interprétation stricte des textes d’incrimination

: pour réprimer un ajout alors que seule l’omission est prévue par les textes, elles auraient nécessairement recouru à un raisonnement par analogie.

Les requérants dénoncent en outre une violation du «

principe de sécurité juridique

». Selon eux, vu le libellé des articles L.

355-27 II et L. 355-31 du code de la santé publique et l’absence de jurisprudence uniforme dans ce sens, il n’était pas «

raisonnablement prévisible

» que l’ajout d’une mention à celle prévue par le premier des articles cités puisse fonder une condamnation pénale.

Ils ajoutent que l’article 4.3 de la directive n

o

89/622/CEE autorisait les Etats membres à prévoir que les avertissements fussent accompagnés de l’indication de l’autorité qui en est l’auteur

; dans ces conditions, si les autorités françaises entendaient interdire l’ajout sous peine de sanctions pénales, il leur fallait d’autant plus l’indiquer expressément. Il ne serait pas concevable qu’un comportement autorisé –

voire obligatoire – dans certains Etats membres de l’Union européenne puisse être, dans un autre Etat membre,

pénalement répréhensible sans un texte clair d’incrimination.

Les requérants invoquent l’article 7 de la Convention, lequel est ainsi

libellé

:

«

1.

Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.

2.

Le présent article ne portera pas atteinte au jugement et à la punition d’une personne coupable d’une action ou d’une omission qui, au moment où elle a été commise, était criminelle d’après les principes généraux de droit reconnus par les nations civilisées.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de cette partie de la requête et juge nécessaire de la communiquer au gouvernement défendeur pour observations, conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2.

Les requérants se plaignent d’une violation de leur droit à un procès équitable devant la chambre criminelle de la Cour de cassation.

Ils soutiennent à cet égard que l’arrêt du 15 février 2000 ne répond pas pleinement à leur moyen tiré de l’article 7 de la Convention et, de ce fait, n’est pas suffisamment motivé. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

La Cour rappelle que les décisions judiciaires doivent indiquer de manière suffisante les motifs sur lesquels elles se fondent. L’étendue de ce devoir peut cependant varier selon la nature de la décision et doit s’analyser à la lumière des circonstances de chaque espèce

; si l’article 6 § 1 oblige les tribunaux à motiver leurs décisions, cette obligation ne peut se comprendre comme exigeant une réponse détaillée à chaque argument (voir, par exemple,

García Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, arrêt du 21

janvier

1999, CEDH 1999-I, § 26).

En l’espèce, la chambre criminelle de la Cour de cassation a rejeté le moyen développé par les requérants sur le terrain notamment de l’article 7 de la Convention au motif qu’«

en l’absence de transposition, dans la loi interne des dispositions facultatives de l’article 4.3

o

de la directive n

o

89/622/CEE du 13 novembre 1989, caractérise l’infraction punie par l’article L. 355-31 du code de la santé publique toute modification du texte de l’avertissement sanitaire imposé par les dispositions de l’article L. 355-27 II du code de la santé publique

». Statuant ainsi dans les limites de la cassation, elle a suffisamment motivé son arrêt au regard des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief des requérants tiré de l’article 7 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président