ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-CORROSAO, LDA contre le PORTUGAL
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-CORROSAO, LDA contre le PORTUGAL (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 6214/00 prezentată de ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-CORROSÃO, LDA. împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 25 septembrie 2003 într-o cameră compusă din domnul Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Zupančič H.S. Greve Traja judecători și grefier de secțiune, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 octombrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Matosinhos (Portugalia). Ea acționează prin intermediul administratorilor săi, domnii A. Couto Begonha și V.M. Lobato de Oliveira Dias, și este reprezentată în fața Curții de către domnul J.J.F. Alves, avocat la Matosinhos. Faptele, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 februarie 1994, o societate La 25 martie 1994, recurenta și-a prezentat concluziile în răspuns și a formulat o cerere reconvențională împotriva reclamantei. Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Matosinhos. GRIEF Invochuchon la a articolului 6 alineatul (1) din convenție, recurenta se plânge de durata procedurii. Plângerea reclamantei cu privire la durata procedurii și a art. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește în special astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia sa, din jurisprudența Curții Supreme Administrative reiese clar că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului și, prin urmare, implică obligația, pentru acesta din urmă, de a-i afecta pe cei afectați. Guvernul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967 este un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pusă în discuție de reclamantă. Guvernul subliniază că trebuie să se facă distincție între mijloacele de prevenire, cum ar fi cererile de accelerare a procedurii, care vizează în principal prevenirea încălcării sau încetarea imediată a acesteia, și mijloacele de reparație, care privesc o încălcare care a avut loc deja. În cazul de față, deoarece presupusa încălcare fusese deja comisă, singura întrebare este dacă reclamanta avea la dispoziție un mijloc eficient de a obține despăgubiri. Pentru guvern, acesta era cazul. Pentru reclamantă, acțiunea în răspundere extracontractuală a t ă ț ii nu este o ac ț iune eficientă pentru a aborda durata unei proceduri, nici măcar din cauza duratei foarte mari a unei astfel de ac ț iuni. Curtea reamintește mai întâi că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căii de atac interne. Comisia reamintește apoi că a fost deja chemată să examineze eficiența acțiunii în răspundere extracontractuală a statului, prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967. În Decizia sa Gouveia da Silva Torrado din 22 mai 2003 (dec., 65305/01, CEDO 2003), care se referea la o procedură internă pendinte, a considerat că o astfel de acțiune avea, cel puțin începând cu luna decembrie 1999, data la care Hotărârea Pires Neno, pronunțată la 15 octombrie 1998 de Curtea Supremă Administrativă, a fost publicată și comentată în revista juridică Cadernos de Justiça Administrativa 17 septembrie/octombrie 1999), dobândit un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, de asemenea, Paulino Tomás c. Portugalia , dec., nr. 58698/00, CEDO 2003). În speță, recurenta nu a sesizat instanțele administrative cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală a la . În plus, în momentul introducerii prezentei acțiuni, la 13 octombrie 2000, o astfel de acțiune avea deja caracterul unei acțiuni care trebuia să fie exercitată pentru a epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, recurenta nu a reușit să dea curs căilor de atac interne. Întrucât procedura în litigiu este, de altfel, pendinte, nimic nu o împiedică pe reclamantă să introducă această cale de atac în fața instanțelor administrative. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte