ENG. J. Arantes și Oliveira, Construcoes, Lda împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66566/01 prezentate de Eng. J. ARANTES ȘI OLIVIERA, CONSTRUÇÕES, LDA. împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 25 septembrie 2003 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Zupančič H.S. Greve Traja judecători și de Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 26 ianuarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Recurenta este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Lisabona. Ea acționează prin intermediul managerului său, dl J. Arantes e Oliveira, și este reprezentată în fața Curții de către J. Delgado Martins, avocat la Lisabona.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 septembrie 1990, recurenta a înaintat Tribunalului de la Lisabona o cerere de despăgubire a prejudiciilor suferite ca urmare a executării unui contract pe care îl încheiase cu o altă societate comercială. Procedura este în continuare pendinte în fața acestei instanțe. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii.

Plângerea reclamantei cu privire la durata procedurii și a art. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește în special astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În opinia sa, din jurisprudența Curții Supreme Administrative reiese clar că încălcarea dreptului la o decizie într-un termen rezonabil implică răspunderea civilă extracontractuală a statului și, prin urmare, implică obligația, pentru acesta din urmă, de a-i afecta pe cei afectați. Guvernul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967 este un mijloc accesibil, adecvat și eficient de a remedia situația pusă în discuție de solicitant.

Guvernul subliniază că trebuie să se facă distincție între mijloacele de prevenire, cum ar fi cererile de accelerare a procedurii, care vizează în principal prevenirea încălcării sau încetarea imediată a acesteia, și mijloacele de reparație, care privesc o încălcare care a avut loc deja. În cazul de față, deoarece presupusa încălcare fusese deja comisă, singura întrebare este dacă reclamanta avea la dispoziție un mijloc eficient de a obține despăgubiri. Pentru guvern, acesta era cazul. Pentru reclamantă, acțiunea în răspundere extracontractuală a t ă ț ii nu este o ac ț iune eficientă pentru a aborda durata unei proceduri, nici măcar din cauza duratei foarte mari a unei astfel de ac ț iuni. Curtea reamintește mai întâi că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căii de atac interne.

Comisia reamintește apoi că a fost deja chemată să examineze eficiența acțiunii în răspundere extracontractuală a statului, prevăzută în Decretul-lege nr. 48051 din 21 noiembrie 1967. În Decizia sa Gouveia da Silva Torrado din 22 mai 2003 (dec., 65305/01, CEDO 2003), care se referea la o procedură internă pendinte, a considerat că o astfel de acțiune avea, cel puțin începând cu luna decembrie 1999, data la care Hotărârea Pires Neno, pronunțată la 15 octombrie 1998 de Curtea Supremă Administrativă, a fost publicată și comentată în revista juridică Cadernos de Justiça Administrativa 17 septembrie/octombrie 1999), dobândit un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, de asemenea, Paulino Tomás c. Portugalia, dec., n 58698/00, CEDO 2003). În speță, recurenta nu a sesizat instanțele administrative cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală a la . În plus, în momentul introducerii prezentei acțiuni, la 26 ianuarie 2001, o astfel de acțiune avea deja caracterul unei acțiuni care trebuia să fie exercitată pentru a epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție.

Prin urmare, recurenta nu a reușit să dea curs căilor de atac interne. Întrucât procedura în litigiu este, de altfel, pendinte, nimic nu o împiedică pe reclamantă să introducă această cale de atac în fața instanțelor administrative. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 66566/01 présentée par Eng. J. ARANTES ET OLIVEIRA, CONSTRUÇÕES, LDA. contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 26 janvier 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une société à responsabilité limitée ayant son siège à Lisbonne.

Elle agit par l’intermédiaire de son gérant, M. J. Arantes e Oliveira, et est représentée devant la Cour par M e J. Delgado Martins, avocat à Lisbonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 25 septembre 1990, la requérante introduisit devant le tribunal de Lisbonne une demande en réparation des préjudices subis suite à l’inexécution d’un contrat qu’elle avait conclu avec une autre société commerciale. La procédure est toujours pendante devant ce tribunal. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure.

EN DROIT La requérante se plaint de la durée de la procédure et invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui se lit notamment ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soulève d’emblée une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Pour lui, il ressort clairement de la jurisprudence de la Cour suprême administrative que la violation du droit à une décision dans un délai raisonnable engage la responsabilité civile extra-contractuelle de l’Etat et implique, par conséquent, le devoir, pour ce dernier, d’indemniser les lésés.

Le Gouvernement soutient que l’action en responsabilité extra-contractuelle, prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967, est un moyen accessible, adéquat et efficace pour redresser la situation mise en cause par le requérant. D’après lui, on ne saurait contester l’efficacité de ce recours sur la seule base de critères statistiques. Le Gouvernement relève qu’il faut distinguer les moyens de prévention, tels que les demandes tendant à l’accélération de la procédure, qui visent, pour l’essentiel, à prévenir la violation ou à lui mettre fin immédiatement, des moyens de réparation, qui concernent une violation qui a déjà eu lieu. En l’espèce, la violation alléguée ayant déjà été commise, la seule question est de savoir si la requérante avait à sa disposition un moyen efficace d’obtenir réparation.

Pour le Gouvernement, tel était le cas. Pour la requérante, l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat n’est pas un recours efficace afin d’attaquer la durée d’une procédure, ne serait-ce qu’en raison de la durée vraisemblablement elle-même excessive d’une telle action. La Cour rappelle d’abord qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes.

Elle rappelle ensuite avoir déjà été appelée à examiner l’efficacité de l’action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat prévue par le décret-loi n o 48051 du 21 novembre 1967. Dans sa décision Gouveia da Silva Torrado c. Portugal du 22 mai 2003 (déc., n o 65305/01, CEDH 2003), qui concernait une procédure interne pendante, elle a considéré qu’une telle action avait, au moins à partir du mois d’octobre 1999, date à laquelle l’arrêt Pires Neno , rendu le 15 octobre 1998 par la Cour suprême administrative, a été publié et commenté dans la revue juridique Cadernos de Justiça Administrativa (n o 17 de septembre/octobre 1999), acquis un degré de certitude juridique suffisant pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention (voir également Paulino Tomás c. Portugal , déc., n o 58698/00, CEDH 2003). En l’espèce, la requérante n’a pas saisi les juridictions administratives d’une action en responsabilité extra-contractuelle de l’Etat.

Par ailleurs, lors de l’introduction de la présente requête, le 26 janvier 2001, une telle action avait déjà le caractère d’un recours devant être exercé pour épuiser les voies de recours internes, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention. La requérante a donc manqué d’épuiser les voies de recours internes. La procédure litigieuse étant d’ailleurs pendante, rien n’empêche la requérante d’introduire ce recours devant les juridictions administratives. La requête doit dès lors être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président