AFFAIRE ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-CORROSAO, LDA c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

23.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-CORROSAO, LDA c. PORTUGAL (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE ANTICOR-SOCIEDADE DE ANTI-COROSÃO, LDA c. PORTUGALIA Cerere n 33661/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 februarie 2010 DEFINITIVF 23/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Anticor-Sociedade de Anti-Corrosão, Lda. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș La originea cauzei se află o cerere (n 33661/06) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și a cărei recurentă Anticor-Sociedade de Anti-Corrosão, Lda. a sesizat Curtea la 21 iulie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( J.J.F. Alves, avocat în Matosinhos (Portugalia). Guvernul portughez ( La 27 august 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Recurenta este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Matosinhos (Portugalia). Aceasta acționează prin intermediul administratorilor săi, dnii Couto Begonha și V.M. Lobato de Oliveira Dias. Faptele, așa cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura civilă la 7 februarie 1994, societatea La 25 martie 1994, recurenta și-a prezentat concluziile în răspuns și a formulat o cerere reconvențională împotriva reclamantei. La 8 iunie 1998, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador ) specificând faptele deja stabilite și cele care rămân de stabilit. Au avut loc audieri la 14 iunie 1999, la 5 iulie 1999 și la 12 iulie 1999. La 9 ianuarie 2001, judecătorul și-a dat sentința parțial îndreptățită la cerere, aducând totuși pe reclamantă cererea sa reconvențională. Acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului 10. La 6 aprilie 2004, recurenta a introdus în fața Tribunalului Administrativ din Porto o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului, care se plângea de durata excesivă a procedurii civile. 11. La 26 martie 2004, statul, reprezentat de ministerul public, și-a prezentat concluziile ca răspuns la faptul că reclamanta nu stabilise prejudiciile suferite și că, în orice caz, ordinea juridică portugheză nu prevedea răspunderea statului ca urmare a unui act jurisdicțional. 12. Prin hotărârea din 22 septembrie 2004, tribunalul administrativ a fost parțial îndreptățit la pretențiile recurentei și a condamnat statul la plata a 1 068 EUR pentru despăgubiri. 13. reclamanta și statul au făcut apel la Tribunalul Administrativ Central din Nord împotriva acestei decizii. 14. Prin hotărârea din 30 martie 2006, Tribunalul Central Administrativ din Nord a acceptat pretențiile statului și a anulat decizia din 22 septembrie 2004, întrucât reclamanta nu prezentase dovada prejudiciilor pretinse. 15. La 11 aprilie 2006, recurenta a introdus o acțiune extraordinară în temeiul articolului 150 din Codul de procedură al instanțelor administrative în fața Curții Supreme Administrative. Prin decizia din 12 iulie 2006, Curtea Supremă administrativă a declarat acțiunea inadmisibilă, pe motiv că problema ridicată era lipsită de un interes juridic sau social substanțial Cererea n 6114/00 în fața Curții 16. La 13 octombrie 2000, recurenta a introdus o cerere nr. 6214/00 în fața Curții care se plângea de durata excesivă a procedurii în litigiu. Prin decizia din 25 septembrie 2003, Curtea a declarat cererea inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE 17. Decizia Paulino Tomás c. Portugalia 58698/00, CEDO 2003 VIII) conține o descriere a dreptului și a practicii interne relevante aplicabile la momentul faptelor care au stat la baza prezentei cereri. În ceea ce privește noul sistem portughez de răspundere extracontractuală a statului, a se vedea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (nr. 3372/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, § 20-28). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Guvernul se opune acestei teze. Despre admisibilitate 20. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 21. Pentru recurentă, instanțele naționale sunt responsabile pentru prelungirea procedurii. 22. Comisia consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 7 februarie 1994, cu sesizarea Tribunalului din Matosinhos de către La 12 iulie 2006, Curtea Supremă Administrativă a hotărât că recursul recurentei nu poate fi acceptat în cadrul acestei acțiuni în răspundere extracontractuală intentată împotriva statului. Astfel, potrivit recurentei, procedura a durat mai mult de 12 ani 23. Guvernul recunoaște că procedura a cunoscut anumite întârzieri ca urmare a volumului important de muncă cu care se confrunta tribunalul care se ocupa de caz la momentul faptelor și subliniază ulterior că au fost luate măsuri pentru a remedia acest tip de situație în întreaga țară. 24. În ceea ce privește durata procedurii, guvernul consideră că aceasta a început cu introducerea acțiunii la Tribunalul din Matosinhos la 7 februarie 1994 și s-a încheiat prin Hotărârea din 9 ianuarie 2001. 25. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început cu introducerea acțiunii la 7 februarie 1994 împotriva recurentei și s-a încheiat prin hotărârea Tribunalului din Matosinhos din 9 ianuarie 2001. Prin urmare, procedura a durat șase ani și unsprezece luni pe un singur nivel de jurisdicție. 26. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender) În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. 28. Curtea arată în special că a durat aproape patru ani la Tribunalul din Matosinhos pentru a încheia punerea în aplicare a cauzei în pofida simplității sale. 29. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 31. În plus, recurenta denunță ineficiența acțiunii în răspundere extracontractuală în ceea ce privește afirmațiile referitoare la durata excesivă a unei proceduri judiciare și invocă art. 13 din convenție, care prevede în special: Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale (...) Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fondul 34. Recurenta susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac efectivă. În sensul articolului 13 din convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 35. Guvernul consideră că nu există niciun motiv pentru a se abate de la jurisprudența stabilită de Curte în decizia sa Paulino Tomás Considerând că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului rămâne un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare în Portugalia. 36. Referindu-se la jurisprudența recentă stabilită în Hotărârea Martins de Castro (precision), Curtea consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu a oferit o cale de atac în sensul articolului 13 din Convenție în cazul de față. Aceasta reiterează că o astfel de acțiune nu poate constitui o cale de atac efectivă Atâta timp cât jurisprudența care se desprinde din hotărârea Curții Supreme Administrative din 28 noiembrie 2007 nu a fost consolidată în ordinea juridică portugheză, prin armonizarea divergențelor jurisdicționale care se aplică în prezent. 37. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 38. În sprijinul afirmațiilor sale, recurenta invocă în continuare articolele 17, 34, 35, 41 și 46 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 39. Cu toate acestea, Curtea consideră că cererea nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată din perspectiva acestor dispoziții, cu excepția considerațiilor pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 42. Guvernul contestă aceste pretenții, care le consideră supraevaluate. 43. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 6 400 EUR pentru prejudiciul moral (Comingersoll S.A.c. Portugalia [GC], nu 35382/97, § 35, CEDO 2000 IV. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 44. Recurenta solicită 10 518,06 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată efectuate la nivel intern și 4 350 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată suportate în fața Curții. 45. Guvernul consideră aceste sume neraționale și excesive. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și pentru acordarea acesteia recurentei. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea art. 13 din Convenție A se vedea că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 17, 34, 35 și 46 din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenția (i) 6 400 EUR (șase mii patru sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 23 februarie 2010 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte