AFFAIRE ANTUNES c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

02.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANTUNES c. PORTUGAL (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Secțiunea a doua din Convenția nr. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Antunes c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 12750/07) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Manuel Afonso Fernandes Antunes, a sesizat Curtea la 14 martie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( J.J.F. Alves, avocat în Matosinhos (Portugalia). Guvernul portughez ( La 27 august 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea. După cum se permite la art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Faptele, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează: procedura civilă principală La 14 februarie 1995, soții S. au înaintat în fața Tribunalului din Porto o cerere în despăgubire împotriva reclamantului în scopul de a obține despăgubiri pentru viciile ascunse ale unui apartament vândut acestora. În acest caz, viciile priveau garajul și făceau imposibilă utilizarea acestuia. Punerea în funcțiune a cazului a fost încheiată la 23 ianuarie 1997 și printr-o hotărâre din 2 aprilie 1998, tribunalul din Porto a acceptat parțial cererea soților S., ordonând reducerea prețului de vânzare al apartamentului la valoarea garajului, care urmează să fie stabilită în cadrul procedurii ulterioare de execuție. La 29 aprilie 1998, reclamantul a făcut apel la hotărârea în fața Curții de Apel din Porto. Prin ordonanța din 11 mai 1998, judecătorul a stabilit un efect suspensiv la apel și a trimis dosarul în fața Curții de Apel. Prin hotărârea din 11 martie 1999, Curtea de Apel a confirmat hotărârea atacată. Procedura în depunerea cauțiunii (connexă la procedura principală) 10. La 29 mai 1998, soții S. au solicitat instanței din Porto să dispună ca reclamantul să plătească o cauțiune pentru a-și garanta creanța față de solicitant, în urma hotărârii privind acțiunea principală. 11. printr-o decizie din 22 octombrie 1998, instanța a acceptat această cerere și a desemnat un expert în vederea evaluării valorii cauțiunii. 12. La 12 noiembrie 1998, reclamantul a făcut apel la această decizie în fața Curții de Apel din Porto. 13. Prin ordonanța din 29 iunie 1999, judecătorul a constatat că instanța de apel își pronunțase deja decizia în cadrul procedurii principale. La 14 martie 2002, soții S. au introdus în fața aceleiași camere a Tribunalului din Porto o procedură de executare a hotărârii din 2 aprilie 1998. 15. După un schimb de memorii între părți, tribunalul le-a permis să indice și experți în vederea stabilirii valorii garajului. 16. La sfârșitul lunii martie 2003, experții numiți de instanță și părțile au depus rapoartele lor. 17. O audiere a avut loc la 30 iunie 2003. În aceeași zi, instanța și-a dat hotărârea de stabilire a sumei în cauză la 1 076 000 PTE (adică 5 367 EUR). 18. La 8 iulie 2003, reclamantul a solicitat recurs la Curtea de Apel din Porto. Prin hotărârea din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel a respins recursul și a confirmat decizia atacată. Acțiunea în răspundere extracontractuală a statului 19. La 11 martie 2004, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Porto cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului, care se plânge de durata excesivă a procedurii civile 20. Prin hotărârea din 8 februarie 2006, Tribunalul Administrativ din Porto a respins cererea reclamantului, considerând că termenul rezonabil nu a fost depășit și că prejudiciile nu au fost susținute. 21. martie 2007 a Tribunalului Central Administrativ din Nord, care a recunoscut că procedura a trecut prin câteva prelungiri, dar că aceasta nu a fost suficientă pentru a stabili încălcarea dreptului la o hotărâre într-un termen rezonabil. Cererea nr. 7623/04 în fața Curții 22. La 25 februarie 2004, reclamantul și o altă persoană au depus o cerere n 7623/04 în fața Curții care se plângea, printre altele, de durata excesivă a procedurii în litigiu. Prin decizia din 26 aprilie 2005, Curtea declarase apoi această parte a cererii inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, Curtea a pronunțat Hotărârea Antunes și Pires c. Portugalia, nr 7623/04, 21 iunie 2007. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ 23. Decizia Paulino Tomás c. Portugalia 58698/00, CEDO 2003 VIII) conține o descriere a dreptului și a practicii interne relevante aplicabile la momentul faptelor care au stat la baza prezentei cereri. În ceea ce privește noul sistem portughez de răspundere extracontractuală a statului, a se vedea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (nr. 3372/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, §§ 20-28). În temeiul articolului 6 alineatul (1) din CONVENȚIA 24. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timpul rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 25. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 26. Curtea consideră că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 27. Reclamantul denunță durata procedurii civile 28. În opinia sa, data introducerii acțiunii în cadrul Tribunalului din Porto de către soții S. (14 februarie 1995) și decizia Tribunalului Central Administrativ din Nord (8 martie 2007) marchează începutul și sfârșitul procedurii în cauză. Pentru solicitant, procedura a durat mai mult de 13 ani. 29. Guvernul consideră că procedura nu a avut loc în niciun caz, cu excepția unei mici întârzieri în pronunțarea hotărârii în primă instanță a acțiunii civile principale. 30. În ceea ce privește perioada care trebuie luată în considerare, guvernul susține, pe de o parte, că procedura civilă a început la 14 februarie 1995 și s-a încheiat la 11 martie 1999, adică după 3 ani, 11 luni și 9 zile. Pe de altă parte, observă că acțiunea în aplicare a fost introdusă numai la 14 martie 2002 și a fost încheiată la 20 ianuarie 2004, adică la 1 an, 10 luni și 6 luni. În consecință, pentru guvern, procedura globală nu a depășit termenul rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 31. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 32. Curtea reamintește, de asemenea, că termenul unei proceduri a cărei durată este examinată în conformitate cu art. 6 alineatul (1) este momentul în care dreptul revendicat își regăsește executarea efectivă (a se vedea Estima Jorge c. Portugalia, 21 aprilie 1998, § 37, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1998 Zappia c. Italia, 26 septembrie 1996, § 23, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1996 IV). 33. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 februarie 1995 cu introducerea acțiunii împotriva reclamantului și s-a încheiat prin hotărârea Curții de Apel din Porto din 15 ianuarie 2004, adusă la cunoștința reclamantului la 20 ianuarie 2004. Constatând că, în cazul de față, acțiunea în executare nu a fost introdusă decât la trei ani de la hotărârea finală a procedurii civile principale, Curtea concluzionează că durata procedurii este de aproape șase ani, pentru două instanțe sesizate și o acțiune în executare. 34. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față 35. Curtea observă în special că Tribunalul din Porto a luat mai mult de un an pentru a-și pronunța hotărârea după încheierea punerii în aplicare a cauzei. 36. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința mai devreme de 37. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenție 38, reclamantul se plânge și de ineficiența acțiunii în răspundere extracontractuală pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale (...) Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 41. Reclamantul susține că acțiunea în răspundere extracontractuală nu poate constitui o cale de atac efectivă În sensul articolului 13 din convenție, pentru a sancționa durata excesivă a unei proceduri judiciare. 42. Guvernul consideră că nu există niciun motiv pentru a se abate de la jurisprudența stabilită de Curte în decizia sa Paulino Tomás Considerând că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului rămâne un mijloc eficient, adecvat și accesibil tuturor celor care doresc să se plângă de durata excesivă a procedurilor judiciare în Portugalia. 43. Referindu-se la jurisprudența recentă stabilită în Hotărârea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (precision), Curtea consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu a oferit o cale de atac în sensul articolului 13 din Convenție în cazul de față. Aceasta reiterează că o astfel de acțiune nu poate constitui o cale de atac efectivă Atâta timp cât jurisprudența care se desprinde din hotărârea Curții Supreme Administrative din 28 noiembrie 2007 nu a fost consolidată în ordinea juridică portugheză, prin armonizarea divergențelor jurisdicționale care se aplică în prezent. 44. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 45. Reclamantul invocă în continuare, în sprijinul afirmațiilor sale, articolele 17, 34, 35, 41 și 46 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 46. Cu toate acestea, Curtea consideră că cererea nu ridică nicio altă întrebare separată care ar putea fi examinată din perspectiva acestor dispoziții, cu excepția considerațiilor pe care le va face în continuare cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 47. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă doar în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 49. Guvernul contestă aceste pretenții, judecându-le supraevaluate. 50. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 51. 050,36 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată efectuate la nivel intern și 4 350 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată suportate în fața Curții. 52. Guvernul consideră aceste sume excesive și excesive. 53. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate la nivel intern și în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 54. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea art. 13 din Convenție A se vedea că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 17, 34, 35 și 46 din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 2 din Convenția (i) 4 000 EUR (patru mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 2 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte