AFFAIRE LOYEN c. FRANCE (n° 2)

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

30.09.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LOYEN c. FRANCE (n° 2) (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA LOYEN c. FRANȚA (n (solicitare nr. 46022/99) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 30 septembrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Loyen c. Franța (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jundsson Jungwiert Butkevych Thomassen, Ugrekhelidze, judecători și judecători ai dlui T.L. Early, grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 septembrie 2003, se pronunță hotărârea că, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 46022/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl René Loyen ( La 15 august 1998, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dl Loyen a decedat la 3 noiembrie 1999. Moștenitoarele sale - văduva sa, dl Marie-Louise Loyen și fiica sa, dl Sophie Loyen soție Bruneel - au făcut cunoscut faptul că acestea intenționează să continue procedura în fața Curții; prin urmare, este necesar să li se atribuie calitatea de reclamante (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Raimondo c. Italia din 22 februarie 1994, seria A n 281-A, § 2). Recurentele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul P. Bernardet, sociolog. Dânsul este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, director pentru afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Dl Loyen se plângea în special de durata procedurii administrative. La 1 noiembrie 1998, cauza a fost transferată Curții în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 11 martie 2003, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă cu privire la cauza menționată anterior. La 17 iulie 2003, recurentele și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Ca urmare a internării sale la instituția publică de sănătate mintală (EPSM) d. Armentières, dl Loyen l-a întrebat pe acesta din urmă, în conformitate cu legea din 17 iulie 1978 (în ceea ce privește comunicarea documentelor administrative), comunicarea mai multor documente administrative și medicale care îl privesc, ceea ce a condus la sesizarea comisiei pentru accesul la documentele administrative și la două hotărâri ale Tribunalului Administrativ din Lille. La 30 iulie 1996, dl Loyen a depus o cerere prealabilă de despăgubire de la directorul l La 30 ianuarie 1997, Tribunalul Administrativ din Lille a introdus o acțiune care viza, pe de o parte, comunicarea documentelor administrative pe care le-ar fi obținut încă și, pe de altă parte, condamnarea la plata a 100 000 de franci franțuzești de despăgubiri. Administrația a depus un memoriu în apărare la 13 iunie 1997. Loyen a răspuns într-un memoriu din data de 27 iunie 1997. La tribunal a avut loc la 7 mai 1998. Prin hotărârea din 20 mai, Tribunalul a declarat inadmisibilă cererea de comunicare din cauza imprecisenței sale, dar a făcut parțial dreptul la surplusul acțiunii și l-a condamnat pe dl Loyen să plătească suma de 20 La 2 noiembrie 1998, dl Loyen sesizează instanța administrativă a Nancy cu privire la o cerere de executare a hotărârii. La 22 decembrie 1998, la EPSM a vărsat suma de 23 000 FRF și, la 12 februarie 1999, președintele Curții a decis să clasifice această cerere fără întârziere. În urma unei noi cereri a dlui Loyen, la 12 martie 1999 (în ceea ce privește interesele și capitalizarea acestora), președintele a decis, la 18 martie 1999, să demareze o procedură judiciară. Prin hotărârea din 15 iulie 1999, Curtea a declarat că nu va avea loc să se pronunțe asupra intereselor, care fuseseră plătite de Între timp, la 17 august 1998, la EPSM a făcut apel la judecată în fața Curții Administrative de Apel a lui Nancy. Transplantul Curții l-a informat pe dl Loyen cu privire la apel la 30 septembrie 1998. La 2 noiembrie 1998, dl Loyen a depus o memorie în apărare și a formulat un apel incident. 1999, președintele Curții a dispus transmiterea dosarului Curții Administrative din Douai, nou-înființată. Prin Hotărârea din 28 iunie 2001 notificată la 3 iulie 2001, Curtea din Douai a respins recursul la EPSM, pronunțând capitalizarea intereselor la care a fost condamnată de către instanța administrativă (începând cu 8 Noiembrie 1998) și a condamnat la plata către titularii de drepturi ai domnului Loyen a sumei de 5 000 FRF pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. La 25 februarie 2002, recurentele au sesizat Curtea a lui Douai cu o cerere de ajutor pentru executare. 2002 care indică plata cheltuielilor, președintele Curții din Douai a trimis o scrisoare de rechemare pentru dobânda datorată. Acestea din urmă au fost plătite la 4 octombrie 2002. ÎN DREPT la 17 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea agentului guvernamental: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul francez propune plata către moștenitoarele domnului Loyen, și anume dl Marie-Louise Loyen și dl Sophie Loyen soție Bruneel, care au continuat procedura în numele defunctului, suma de 7 500 EUR, în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va fi soluționată definitiv. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, în acest caz nu se solicită retrimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. La 17 iulie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamante, notam că guvernul francez este pregătit să ne plătească suma de 7 500 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Acceptăm această propunere și notăm că, în lipsa unui regulament în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții, Ö Õ se angajează să plătească, începând de la termenul respectiv și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, un interes simplu la o rată care va fi egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns noi și guvernul. În plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție și, în plus, să reluăm orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele inițiale ale cererii menționate. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 11. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Decide să șteargă cauza din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 30 septembrie 2003 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Premier Adjunct Președinte