AFFAIRE EREN ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA EREN ȘI ALTE C. TURCIA (solicitarea nr. 4248/98) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 2 octombrie 2003 Această hotărâre este definitivă. În cauza Eren și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve, Traja, judecătorii și judecătorii dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 septembrie 2003, înmânează hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 4248/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care opt resortisanți ai acestui stat, domnii Hanifi Eren, Serdin Eren, Umut Eren, domnul Halise Eren, și domnul Lles Evin Eren, Nevin Eren, Bahar Eren și Hevin Eren (în numele acestora), au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (în numele Comisiei Europene) la 3 iunie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în conformitate cu Convenția privind libertățile fundamentale). Reclamanții, care au fost admiși în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de către M. S. Güzel, avocat în Diyarbakýr. Guvernul turc (adică, . . .) este reprezentat de agentul său, dl E. Șcan, ministru plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al Drepturilor Omului. Invocând articolele 2 și 5 din Convenție, reclamanții susțineau că a dispărut în timpul unei perioade de detenție nerecunoscute. La 4 iulie 2002, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 10 decembrie 2002, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. În august 2003, reclamanții și, respectiv, guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. Potrivit reclamanților, la 11 martie 1997 în jurul orei 13:50, în timp ce se afla în stația de autobuz Kulp în centrul orașului Diyarbakr, Eren a fost arestat de patru persoane în uniformă civilă care se prezentau în calitate de ofițeri de poliție. La 17 martie 1997, Hanifi Eren, fratele lui Pentru a afla ce s-a întâmplat cu Kulp. Cererea lui de informații a fost formulată după cum urmează, fratele meu, Eren, a fost arestat de patru polițiști în civil la 11 martie 1997 la 1350 la sfârșitul lui Kulp, aflat în centrul orașului Diyarbakr. Nu am avut nici o informație despre el de când a fost arestat. Procurorul a transmis această cerere de informații conducerii securității din Diyarbakýr (de la conducerea securității) cerându-i să examineze registrele de detenție pentru a stabili dacă Eren a fost arestat de către forțele de securitate. La 24 decembrie 1997, referindu-se la cererea lui Hanifi Eren depusă la 17 martie 1997, avocatul reclamanților s-a adresat, de asemenea, Parchetului pentru a se informa cu privire la soarta persoanei dispărute. 11. În aceeași zi, Parchetul a informat avocatul reclamanților că, în urma plângerii depuse de Alaattin Eren, unul dintre fiii persoanei dispărute, Parchetul Kulp a emis o decizie de incompetență și că acesta din urmă i-a transmis plângerea înregistrată la nr. 1997 7410. De asemenea, acesta a explicat că, la 29 septembrie 1997, Parchetul Diyarbakýr i-a cerut procurorului Kulp să colecteze depoziția reclamantului și să stabilească identitatea persoanelor care au presupus că au arestat-o pe Diyas Eren. Depoziția reclamantului fusese luată. Apoi, la 18 decembrie 1997, Parchetul solicitase de la Hotărârea de Securitate informații cu privire la această presupusă arestare, însă nu primise nici un răspuns, iar cercetările continuau. La 6 februarie 1998, E. Alper, procuror general la Centrul de consultare a drepturilor omului (Biroul pentru dispariții), a adresat o scrisoare Direcției de Securitate, solicitând să fie informat cu privire la problema dacă Alyas Eren a fost arestat și, în caz afirmativ, din ce motive 13. Printr-o scrisoare din 13 ianuarie 1998, Hotărârea de Securitate a informat că din registrul lor nu fusese arestat niciodată. 14. Printr-o scrisoare din 24 februarie 1998 adresată Parchetului, Hotărârea de Securitate a confirmat faptul că presupusa arestare a ui Eren nu a fost înregistrată. 15. printr-o scrisoare din 30 aprilie 1998, la cererea procurorului E. Alper, conducerea securității i-a spus că, în urma depoziției lui Hanifi Eren, diferite secțiuni ale Direcției de Securitate (secțiunea de combatere a terorismului, secțiunea de droguri etc.), precum și jandarmeria departamentală au afirmat că numele de Eren nu apare pe nici unul dintre registrele lor. 16. La 4 mai 1998, procurorul general E Alper a declarat că nu s-a dat niciun răspuns la cererea sa de informare cu privire la dispariția părintelui reclamanților, iar procurorul general E. Alper a solicitat Parchetului din Diyarbakír să inițieze o urmărire penală împotriva funcționarilor de poliție responsabili de omisiune în cadrul atribuțiilor lor. Septembrie 1998, Parchetul a decis că nu era necesar să fie dați în judecată funcționarii în cauză. 18. Potrivit reprezentantului reclamanților, mai mulți martori, Ekrem Güzel, Meki Güzel, Yahya Eren, Alaettin Eren, Aziz Eren și Tahsin Eren, au fost audiați în 2002 de către Parchet cu privire la dispariția lui Ancheta cu privire la dispariția lui Eren este încă în curs de desfășurare în fața autorităților interne. LA 11 august 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la guvern: Guvernul regretă apariția faptelor care au condus la introducerea prezentei cauze, cum ar fi în circumstanțele în care s-a înregistrat dispariția atloyas Eren, fără a aduce atingere legislației turce existente și cu privire la hotărârea guvernului de a preveni astfel de incidente. Acesta recunoaște că insuficiența investigațiilor atunci când este vorba de o plângere privind dispariția unei persoane constituie o încălcare a articolului 2 din convenție și se angajează să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viață care implică obligația de a efectua investigații efective în viitor. În acest sens, Comitetul observă că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de privare de libertate neînregistrată și de dispariție în circumstanțe similare celor din prezenta cauză și creșterea eficacității investigațiilor efectuate. 42248/98, guvernul oferă reclamantului 25 000 EUR (25 000 EUR) pentru daune și 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, ceea ce reprezintă o sumă totală de 30 000 EUR (trei mii EUR). Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul relevant și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți sau de consiliul autorizat corespunzător al acestora. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei plăți în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, cu trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a executării hotărârii Curții în prezenta cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea continuă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În această privință, se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În cele din urmă, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul articolului 43 alineatul (1) din convenție după pronunțarea hotărârii. 21. La 20 iulie 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților În calitate de reprezentant al reclamanților, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele asumate în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 44248/98, inclusiv cea de a plăti reclamanților o sumă globală de 30 000 EUR (trei mii EUR). În urma consultării mele, reclamanții acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza cererii. Ei declară cauza soluționată definitiv și se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 22. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine din convenție și 3 din Regulamentul de procedură]. 23. Prin urmare, cauza trebuie eliminată. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 2 octombrie 2003 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

EREN ET AUTRES c. TURQUIE

(Requête n

o

42428/98)

ARRÊT

(Règlement amiable)

STRASBOURG

2 octobre 2003

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Eren et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve,

M.

K.

Traja,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 septembre 2003,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

42428/98) dirigée contre la République de Turquie et dont huit ressortissants de cet Etat, MM.

Hanifi Eren, Serdin Eren, Umut Eren, M

me

Halise Eren, et M

lles

Evin Eren, Nevin Eren, Bahar Eren et Hevin Eren («

les requérants

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («

la Commission

») le 3 juin 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, sont représentés par M

e

S. Güzel, avocat à Diyarbakır. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.

3.

Invoquant les articles 2 et 5 de la Convention, les requérants alléguaient qu'İlyas Eren avait disparu au cours d'une période de détention non reconnue.

4.

Le 4 juillet 2002, la Cour a déclaré la requête recevable.

5.

Le 10 décembre 2002, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article 38 § 1 b) de la Convention. Les 10 juillet et 11

août 2003 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.

EN FAIT

6.

Les requérants résident à Diyarbakır. Ils sont l'épouse, les enfants et le frère d'İlyas Eren, né en 1954 et porté disparu depuis 11 mars 1997.

7.

D'après les requérants, le 11 mars 1997 aux environs de 13 h 50, alors qu'il se trouvait à la gare routière de Kulp au centre de Diyarbakır, İlyas Eren fut arrêté par quatre personnes en tenue civile qui se présentaient en tant que policiers.

8.

Le 17 mars 1997, Hanifi Eren, le frère d'İlyas Eren, s'adressa au parquet de Diyarbakır («

le parquet

») pour s'informer du sort de celui-ci. Sa demande d'information est libellée comme suit

:

«

Mon frère, İlyas Eren, a été arrêté par quatre policiers en civil le 11 mars 1997 à 13

h

50 au terminus de Kulp se trouvant au centre de Diyarbakır. Je n'ai eu aucune information à son sujet depuis son arrestation. J'aimerais être informé de la raison de son arrestation et de son sort.

».

9.

Le procureur transmit cette demande d'information à la direction de la sûreté de Diyarbakır («

la direction de la sûreté

») en lui demandant d'examiner les registres de garde à vue afin de déterminer si İlyas Eren avait été arrêté par les forces de sécurité.

10.

Le 24 décembre 1997, se référant à la demande d'Hanifi Eren déposée le 17 mars 1997, l'avocat des requérants s'adressa également au parquet pour s'informer du sort du disparu.

11.

Le même jour, le parquet informa l'avocat des requérants que, suite à la plainte déposée par Alaattin Eren, l'un des fils du disparu, le parquet de Kulp avait rendu une décision d'incompétence et que ce dernier lui avait transmis la plainte qui avait été enregistrée sous le n

o

1997

‑

12.

Le 6 février 1998, E. Alper, procureur auprès du centre de consultation des droits de l'homme (bureau chargé des disparitions), adressa une lettre à la direction de la sûreté, demandant à être informé sur la question de savoir si İlyas Eren avait été arrêté, et, dans l'affirmative, pour quelles raisons.

13.

Par une lettre du 13 janvier 1998, la direction de la sûreté l'informa qu'il ressortait de leur registre que l'intéressé n'avait jamais été arrêté.

14.

Par une lettre du 24 février 1998 adressée au parquet, la direction de la sûreté confirma que la prétendue arrestation d'İlyas Eren n'avait pas été enregistrée.

15.

Par une lettre du 30 avril 1998, à la demande du procureur E.

Alper, la direction de la sûreté lui indiqua que, suite à la déposition de Hanifi Eren, différentes sections de la direction de la sûreté (section de la lutte contre le terrorisme, section des stupéfiants, etc.) ainsi que la gendarmerie départementale avaient affirmé que le nom d'İlyas Eren ne figurait sur aucun de leurs registres.

16.

Le 4 mai 1998, faisant état de ce qu'aucune suite n'avait été donnée à sa demande d'information au sujet de la disparition du parent des requérants, le procureur E. Alper demanda au parquet de Diyarbakır qu'une poursuite fût engagée à l'encontre des fonctionnaires de police responsables d'une omission dans le cadre de leurs fonctions.

17.

Le 1

er

septembre 1998, le parquet décida qu'il n'y avait pas lieu de poursuivre les fonctionnaires en question.

18.

Selon le représentant des requérants, plusieurs témoins, à savoir Ekrem Güzel, Meki Güzel, Yahya Eren, Alaettin Eren, Aziz Eren et Tahsin Eren, ont été entendus en 2002 par le parquet au sujet de la disparition d'İlyas Eren.

19.

L'enquête au sujet de la disparition d'İlyas Eren est toujours pendante devant les autorités internes.

EN DROIT

20.

Le 11 août 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

1.

Le Gouvernement regrette la survenance des faits ayant entraîné l'introduction de la présente affaire, tel que dans les circonstances entourant la disparition d'İlyas Eren, nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels incidents. Il admet que l'insuffisance d'investigations lorsqu'il s'agit d'une plainte concernant la disparition d'une personne constitue une violation de l'article

2 de la Convention, et s'engage à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que le droit à la vie – qui implique l'obligation de mener des enquêtes effectives – soit respecté à l'avenir. Il note à cet égard que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de privation de liberté non enregistrés et de disparition dans les circonstances similaires à celles de la présente affaire et d'accroître l'effectivité des enquêtes menées.

2.

En vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n

o

42428/98, le Gouvernement offre de verser

ex gratia

aux requérants 25

000

EUR (vingt-cinq mille euros) au titre des préjudices et 5 000 EUR (cinq mille euros) au titre des frais et dépens, soit une somme de 30 000 EUR (trente mille euros) au total. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l'époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants ou par leur conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu en vertu de l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

3.

Le Gouvernement considère que la surveillance par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe de l'exécution de l'arrêt de la Cour dans la présente affaire ainsi que de ceux rendus dans les affaires similaires concernant la Turquie, constitue un mécanisme approprié pour garantir l'amélioration constante de la situation en matière de protection des droits de l'homme. Il s'engage à cet égard à poursuivre sa coopération, nécessaire pour atteindre cet objectif.

4.

Enfin, le Gouvernement s'engage à ne pas solliciter le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre au titre de l'article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt.

»

21.

Le 20 juillet 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants

:

«

En ma qualité de représentant des requérants, j'ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n

o

42428/98, en ce compris celle de verser aux requérants une somme globale de 30

000 EUR (trente mille euros).

Dûment consulté par mes soins, les requérants acceptent les termes de cette déclaration et, en conséquence, renoncent à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de la requête. Ils déclarent l'affaire définitivement réglée et s'engagent à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre en application de l'article

43 § 1 de la Convention.

»

22.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et

62

§

3 du règlement).

23.

Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Décide

de rayer l'affaire du rôle

;

2.

Prend acte

de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 octobre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président