Alija împotriva Greciei

Prima DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 73717/01 prezentată de Aggim ALIJA împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea întâi), care are loc la 2 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Levits Botoutarova, judecători Nielsen grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 iunie 2001, având în vedere decizia parțială din 4 iulie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Aggim Alija, este un resortisant albanez, născut în 1969 și rezident în Salonic.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Yannakou, avocat în Salonic. Guvernul pârât este reprezentat de domnul M. Apessos, consilier al Consiliului Juridic de la ï ï și domnul V. Pelekou, auditor în Consiliul Juridic al statului. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul, refugiat economic, avea reședința în Monolofos, din 1990, în regiunea Salonic. La 9 ianuarie 1997, reclamantul a fost arestat de poliție pentru că a avut loc o întâlnire cu alte persoane necunoscute, în iulie și august 1996, două jafuri armate, precum și o tentativă a acestei infracțiuni. În urma arestării sale, reclamantul fusese recunoscut de către una dintre victime.

Reclamantul a fost pus în detenție provizorie în temeiul unui mandat de arestare nr. Sentinel. Durata detenției a fost prelungită, în primul rând la 16 iunie 1997 și apoi la 22 decembrie 1997, pentru o perioadă de șase luni. Camera de acuzare a instanței judecătorești a subliniat riscul de evadare a reclamantului, de naționalitate albaneză și fără reședință în Grecia. În decembrie 1997, camera de acuzare a instanței judecătorești a respins o cerere de punere în libertate depusă de reclamant. Reclamantul a negat că a comis infracțiunile acuzate deoarece, la data comisiei lor, pretindea că se află în Albania, unde fusese expulzat în urma arestării sale fără viză în Grecia. Prin hotărârea din 11 februarie 1998, Tribunalul de apel din Salonic, hotărând ca instanță de primă instanță, l-a numit pe reclamant (hotărârea nr. 134/1998).

La 7 septembrie 2000, reclamantul a introdus în fața instanței de recurs din Salonic o acțiune în despăgubire pentru perioada de treisprezece luni în care a rămas în detenție. La 8 noiembrie 2000, instanța de apel a respins cererea, pe motiv că exista în momentul deținerii unor indicii serioase care lăsau să se presupună că recurentul a comis infracțiunile reproșate (hotărârea nr. 989/2000). La 12 decembrie 2000, reclamantul l-a invitat pe procuror să se adreseze Curții de Casație împotriva hotărârii nr. 989/2000, deoarece acesta nu a fost motivat. La 14 decembrie 2000, procurorul, pe care nu l-a avut în vedere, a respins cererea reclamantului. Respingerea, exprimată în trei cuvinte scrise de mână, apărea pe cererea reclamantului.

Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor, Codul de procedură penală conținea următoarele dispoziții relevante art. 139: Hotărârile, ordonanțele camerei de judecători, ordonanțele judecătorului instructor sau ale procurorului trebuie să fie motivate în mod special și precis (...). Toate judecățile și ordonanțele trebuie să fie motivate, chiar dacă nu există dispoziții speciale care să impună, dacă hotărârile sau ordonanțele sunt definitive sau incidente și dacă pronunțarea lor depinde de puterea discreționară a judecătorului care le-a pronunțat art. 505 cu 1 (...) Poate să se aplice în Casație (a) (l) acuzat (b) responsabilul civil împotriva 1 Persoanele aflate în custodia provizorie și apoi plătite 5 au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii pe care nu au comis-o au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) Art. 535 de.

1 În cazul în care o persoană a fost reținută temporar, în mod intenționat sau ca urmare a unei abateri grave, aceaceasta este răspunzătoare pentru detenția sa.

art. 536 (1) La cererea orală a persoanei soluționate, instanța care a examinat cauza se pronunță asupra obligației de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita obligația de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a acționa dreptul de a-și exercita dreptul de a acționa dreptul de a-a obligația de a acționa sau de a-a obligația de a-l-a obligația de a-l-l-l de a-l de a-a-a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a-a-a-a-a-a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a obligația de a-a obligația de a nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu

nu-l-l-l-l-l-l-a-a-a-a-a-a-a-l-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a 1 Persoanele care au fost reținute în mod nedrept (...) trebuie să fie despăgubite pentru orice prejudiciu material pe care l-ar fi suferit din cauza... detenției lor. De asemenea, trebuie să fie despăgubite pentru prejudiciul moral (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a făcut obiectul unui proces echitabil. ÎN Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În primul rând, guvernul afirmă că cererea este inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni.

Cererea reclamantului în apropierea Curții de Casație nu constituie o acțiune de epuizare, întrucât procurorul nu este obligat să răspundă la aceasta. Prin urmare, termenul de șase luni a început la 15 noiembrie 2000, data la care hotărârea a fost netă n 989/2000 al Tribunalului de apel din Salonic. Reclamantul respinge această teză, susținând că, în conformitate cu legislația națională, hotărârea nr. 989/2000 a devenit definitivă la 14 decembrie 2000, data respingerii cererii sale de către procuror în apropierea Curții de Casație. În plus, potrivit reclamantului, art. 505 din Codul de procedură penală i-ar recunoaște implicit dreptul de a solicita procurorului să se adreseze Curții de Casație în apropierea Curții de Casație.

În cele din urmă, cererea adresată procurorului în apropierea Curții de Casație constituie o practică judiciară bine stabilită în ordinea juridică națională. Din acest motiv, omisiunea de a răspunde unei astfel de cereri poate implica răspunderea disciplinară a procurorului în sensul articolelor 239 și 259 din Codul penal. Curtea ia notă de faptul că nu poate fi considerată o cale de atac pentru a epuiza, în temeiul articolului 35 din convenție, decât cea care poate determina autoritățile naționale nu numai să recunoască, în mod explicit sau în esență, presupusa încălcare a convenției, ci și să o repare ulterior (a se vedea, mutatis mutandis, Eckle c. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982 [PV1], seria A n 51, [PV2] . 30, [PV3] 66. În cazul de față, acceptarea cererii reclamantului de către procuror în apropierea Curții de Casație ar fi condus la un recurs în casație împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță.

Prin urmare, a fost vorba despre un motiv de drept oferit de sistemul juridic intern pe care reclamantul îl putea utiliza pentru a fi compensat pentru detenția sa. Cu atât mai mult cu cât procurorul din apropierea Curții de Casație a răspuns în mod explicit cererii reclamantului (Öztürk c. Turcia, Hotărârea din 28 septembrie 1999 [PV4] Recuperarea hotărârilor și deciziilor [PV5] 1999-VI, [PV6] . 297, [PV7] 45). Prin urmare, termenul de șase luni a început să curgă începând cu 14 decembrie 2000, data respingerii cererii reclamantului de către procurorul districtual în apropierea Curții de Casație. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cererea nu este întârziată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție.

Potrivit guvernului, reclamantul nu se plânge de lipsa motivării hotărârilor incriminate. Potrivit formulării cererii, art. 6 alin. (1) din Convenție ar fi fost încălcat pentru motivul exclusiv că reclamantul ar fi fost privat de dreptul de a-și judeca cauza a doua oară de către o instanță superioară, ținând cont de refuzul procurorului în apropierea Curții de Casație. A lua în considerare din oficiu problema motivării hotărârilor incriminate ar echivala cu depășirea competenței Curții în această privință. Reclamantul respinge teza guvernului. Curtea reamintește că, în termenii articolului 32 din Convenția Competența Curții se extinde la toate aspectele legate de interpretare și aplicare a Convenției și a protocoalelor sale care îi vor fi supuse în condițiile prevăzute la articolele 33, 34 și 47. (2). În cazul unei contestații privind dacă Curtea este competentă, Curtea decide.

În ceea ce privește art. 34 din convenție, Curtea dispune de Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică, de orice organizație guvernamentală sau de orice grup de particulari care pretind a fi victima unei încălcări de către una dintre părțile înalți contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale (...) Curtea observă că, având în vedere caracterul convenției d Printre altele, îi este permis să dea faptelor cauzei o calificare juridică diferită de cea pe care o dețin ei sau, dacă este necesar, să o ia în considerare dintr-un alt unghi; în plus, trebuie să ia în considerare nu numai cererea inițială, ci și scrierile complementare destinate să o finalizeze prin eliminarea lacunelor sau a întunericului inițial ( Hotărârea din 10 decembrie 1982 [PV8] , seria A n 56, [PV9] . 15, [PV10] 44. În cazul de față, este adevărat că, în acea parte a cererii sale în care expune încălcările convenției, reclamantul nu se plânge în mod explicit de lipsa motivării și nici de hotărârea nr. 989/2000 a instanței de apel și nici de hotărârea procurorului în apropierea Curții de Casație.

Cu toate acestea, în ceea ce privește faptele cererii sale, reclamantul ridică lipsa motivării de a se pronunța în instanță. În plus, el susține, în esență, că ordonanța procurorului era incompletă și nemotivată, plângându-se că procurorul era mulțumit să-și respingă cererea scriind doar trei cuvinte despre aceasta. Această afirmație elimină, fără îndoială, eventualele lacune în cadrul … 989/2000 a Tribunalului de apel din Salonic a fost motivat în totalitate și suficient de mult în ceea ce privește judecata reclamantului. Această hotărâre menționa faptul că reținerea provizorie a reclamantului era justificată din cauza dovezilor serioase ale vinovăției sale. În plus, în hotărârea sa anterioară (n 134/1998), care a stat la baza reclamantului, doamna salonică a prezentat în detaliu aceste indicii.

În ceea ce privește ordonanța procurorului, guvernul afirmă că acesta nu constituie un organism judiciar în cadrul procesului penal; sarcina sa se limitează la a reprezenta interesul public și social în acest domeniu; cu toate acestea, recursul său în casare, după cererea reclamantului, era exclusiv de competența sa discreționară. Recurentul reamintește că legislația națională face obligatorie motivarea specială și precizează toate hotărârile, ordonanțele camerei de judecători și ordonanțele judecătorului instructor sau ale procurorului. În plus, el susține că hotărârea nr. 989/2000 a instanței de apel din Salonic nu formează un ansamblu cu hotărârea sa anterioară nr 138/1998. Întradevăr, hotărârea nr. 989/2000 a fost pronunțat la cererea reclamantului, întrucât Tribunalul nr. 138/1998 nu i-a acordat o despăgubire pentru arestarea sa provizorie.

În ceea ce privește procurorul din apropierea Curții de Casație, reclamantul afirmă că, potrivit Constituției Elene, acesta este considerat un organism judiciar care beneficiază de garanții și este supus obligațiilor judecătorilor obișnuiți. Faptul că acesta se poate aplica în casarea împotriva hotărârilor tribunalelor penale face să se dea un serviciu de drept și moralitate, în beneficiul justițiarului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte [PV1] Se adaugă, după caz, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: ""; art. 50) sau "(excepții preliminare)"). [PV2] Se adaugă un al doilea "p" dacă se referă la mai mult de o pagină. Dacă se face trimitere la avizul Comisiei, se adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV3] Se adaugă un al doilea "§" dacă se face trimitere la mai mult de un paragraf. [PV4] Se adaugă, dacă este cazul, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: "(art. 50) " sau "(excepții preliminare) ." [PV5] Numai pentru prima trimitere; pentru următoarele trimiteri se utilizează "Recuperare [PV6] Se adaugă un al doilea "p" în cazul în care se face trimitere la mai mult de o pagină.

Dacă citați avizul Comisiei adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV7] Se adaugă un al doilea "§" în cazul în care se referă la mai mult de un punct. [PV8] Se adaugă, dacă este cazul, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: ""; art. 50) " sau "(excepții preliminare)"). [PV9] Se adaugă un al doilea "p" în cazul în care se face trimitere la mai mult de o pagină. Dacă citați avizul Comisiei adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV10] Se adaugă un al doilea "§" dacă se referă la mai mult de un punct.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 73717/01 présentée par Aggim ALIJA contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 2 octobre 2003 en une chambre composée de MM. P. Lorenzen , président , C.L. Rozakis , G. Bonello , M mes F. Tulkens , N. Vajić , M. E. Levits , M me S. Botoucharova, juges , et de M. Nielsen , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 25 juin 2001, Vu la décision partielle du 4 juillet 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Aggim Alija, est un ressortissant albanais, né en 1969 et résidant à Thessalonique.

Il est représenté devant la Cour par M e Y. Yannacou, avocat à Thessalonique. Le gouvernement défendeur est représenté par M. M. Apessos, conseiller au Conseil Juridique de l’Etat et M me V. Pelekou, auditrice au Conseil Juridique de l’Etat. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit : Le requérant, réfugié économique, résidait depuis 1990 à Monolophos, dans la région de Thessalonique. Le 9 janvier 1997, le requérant fut arrêté par la police car soupçonné d’avoir commis en réunion avec d’autres personnes inconnues, en juillet et en août 1996, deux vols à main armée ainsi qu’une tentative de cette infraction.

A la suite de son arrestation, le requérant avait été reconnu par l’une des victimes. Le requérant fut placé en détention provisoire en vertu d’un mandat d’arrêt n o 2/97. La durée de la détention fut prolongée, d’abord le 16 juin 1997 puis le 22 décembre 1997, pour une période de six mois. La chambre d’accusation de la cour d’appel soulignait le risque de fuite du requérant, de nationalité albanaise et sans résidence en Grèce. Le 29 décembre 1997, la chambre d’accusation de la cour d’appel rejeta une demande de mise en liberté déposée par le requérant. Le requérant nia avoir commis les infractions reprochées car, à la date de leur commission, il prétendait se trouver en Albanie, où il avait été expulsé suite à son arrestation sans visa en Grèce.

Par un arrêt du 11 février 1998, la cour d’appel de Salonique, statuant comme juridiction de première instance, acquitta le requérant (arrêt n o 134/1998). Le 7 septembre 2000, le requérant introduisit devant la cour d’appel de Salonique une action en indemnisation pour la période de treize mois pendant laquelle il était resté en détention. Le 8 novembre 2000, la cour d’appel rejeta la demande, au motif qu’il existait au moment de la mise en détention des indices sérieux laissant à supposer que le requérant avait commis les infractions reprochées (arrêt n o 989/2000). Le 12 décembre 2000, le requérant invita le procureur près la Cour de cassation à se pourvoir contre l’arrêt n o 989/2000 car celui-ci n’était pas motivé.

Le 14 décembre 2000, le procureur, estimant qu’il n’y avait pas lieu à se pourvoir, rejeta la demande du requérant. Le rejet, exprimé en trois mots écrits à la main, figurait sur la demande du requérant. B. Le droit et la pratique internes pertinents A l’époque des faits, le code de procédure pénale contenait les dispositions pertinentes suivantes : Article 139 « Les jugements, les ordonnances de la chambre des juges, les ordonnances du juge instructeur ou du procureur doivent être spécialement et précisément motivés (...).

(...) Tous les jugements et ordonnances doivent être motivés, même si il n’y a pas de disposition spéciale l’exigeant, si les jugements ou ordonnances sont définitifs ou incidents et si leur prononcé dépend du pouvoir discrétionnaire du juge qui les a rendus ». Article 505 par 1 « (...) Peut se pourvoir en cassation a) l’accusé b) le responsable civilement contre l’arrêt de condamnation reconnaissant sa responsabilité civile (...) » Article 533 par. 1 « Les personnes placées en détention provisoire puis acquittées 5... o ont le droit de demander réparation (...), s’il a été établi au cours de la procédure qu’elles n’avaient pas commis l’infraction pénale pour laquelle elles avaient été détenues (...) » Article 535 par. 1 « L’Etat n’est nullement dans l’obligation d’indemniser une personne qui (...) a été placée en détention provisoire si celle-ci, volontairement ou à la suite d’une faute lourde, d’est rendue responsable de sa propre détention.

» Article 536 « 1. Sur demande orale de la personne acquittée, la juridiction qui a examiné l’affaire statue sur l’obligation de l’Etat d’indemniser l’intéressé en rendant, en même temps que le verdict, une décision distincte. Toutefois, cette juridiction peut aussi rendre d’office une telle décision (...) 2. La décision relative à l’obligation d’indemnisation de l’Etat ne peut être attaquée séparément ; elle est toutefois annulée lorsque la décision portant sur la question principale de l’instance pénale est infirmée. » Article 540 par. 1 « Les personnes qui ont été injustement (...) mises en détention provisoire doivent être indemnisées pour tout préjudice matériel qu’elles pourraient avoir subi en raison de leur (...) détention.

Elles doivent également être indemnisées du préjudice moral (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir fait l’objet d’un procès équitable. EN DROIT Le requérant se plaint que la cour d’appel et le procureur près la Cour de cassation n’ont pas suffisamment motivé leurs décisions. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes disposent : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » a) Le Gouvernement affirme en premier lieu que la requête est irrecevable pour non-respect du délai de six mois.

La demande du requérant auprès du procureur près la Cour de cassation ne constitue pas un recours à épuiser, puisque le procureur n’est pas obligé d’y répondre. Par conséquent, le délai de six mois a commencé le 15 novembre 2000, date de la mise au net de l’arrêt n o 989/2000 de la cour d’appel de Salonique. Le requérant réfute cette thèse. Il affirme que, selon la législation nationale, l’arrêt n o 989/2000 est devenu définitif le 14 décembre 2000, date du rejet de sa demande par le procureur près la Cour de cassation. De surcroît, selon le requérant, l’article 505 du code de procédure pénale lui reconnaîtrait implicitement le droit de demander au procureur près la Cour de cassation de se pourvoir en cassation.

En dernier lieu, la demande auprès du procureur près la Cour de cassation constitue une pratique judiciaire bien établie dans l’ordre juridique national. C’est pour cette raison que l’omission de répondre à une telle demande peut engager la responsabilité disciplinaire du procureur au sens des articles 239 et 259 du code pénal. La Cour note que ne peut être considérée comme une voie de recours à épuiser, au titre de l’article 35 de la Convention, que celle qui peut amener les autorités nationales non seulement à reconnaître, explicitement ou en substance, la violation alléguée par la Convention, mais aussi à la réparer par la suite (voir, mutatis mutandis, Eckle c. Allemagne , arrêt du 15 juillet 1982 [PV1] , série A n o 51, p [PV2] . 30, § [PV3] 66). Dans le cas d’espèce, l’acceptation de la demande du requérant par le procureur près la Cour de cassation aurait abouti à un pourvoi en cassation contre l’arrêt de la cour d’appel.

Par conséquent, il s’agissait d’un moyen de droit offert par le système juridique interne que le requérant pouvait utiliser afin de se voir indemniser pour sa détention. D’autant plus que le procureur près la Cour de cassation répondit explicitement à la demande du requérant ( Öztürk c. Turquie , arrêt du 28 septembre 1999 [PV4] , Recueil des arrêts et décisions [PV5] 1999-VI, p [PV6] . 297, § [PV7] 45). Partant, le délai de six mois a commencé à courir à compter du 14 décembre 2000, date du rejet de la demande du requérant par le procureur près la Cour de cassation. Au vu de ce qui précède, la Cour considère que la requête n’est pas tardive au sens de l’article 35 § 1 de la Convention. b) Selon le Gouvernement, le requérant ne se plaint pas de l’absence de motivation des décisions incriminées.

D’après le libellé de la requête, l’article 6 § 1 de la Convention aurait été violé pour la raison exclusive que le requérant aurait été privé du droit de faire juger son affaire une deuxième fois par une juridiction supérieure compte tenu du refus du procureur près la Cour de cassation de se pourvoir en cassation. Prendre d’office en considération la question de la motivation des décisions incriminées équivaudrait à un dépassement de la compétence de la Cour en la matière. Le requérant réfute la thèse du Gouvernement. La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 32 de la Convention : «1. La compétence de la Cour s’étend à toutes les questions concernant l’interprétation et l’application de la Convention et de ses protocoles qui lui seront soumises dans les conditions prévues par les articles 33, 34 et 47. 2. En cas de contestation sur le point de savoir si la Cour est compétente, la Cour décide.

» Quant à l’article 34 de la Convention, il dispose : « La Cour peut être saisie d’une requête par toute personne physique, toute organisation non gouvernementale ou tout groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses Protocoles (...) » La Cour observe que, vu le caractère de la Convention d’instrument vivant, les règles des articles 32 et 34 de la Convention doivent s’interpréter avec souplesse et sans formalisme excessif. Par conséquent, la Cour n’en a pas moins compétence pour apprécier au regard de l’ensemble des exigences de la Convention, les circonstances dont se plaint un requérant.

Il lui est notamment loisible de donner aux faits de la cause une qualification juridique différente de celle que leur attribue l’intéressé ou, au besoin, de les envisager sous un autre angle ; de plus, il lui faut prendre en compte non seulement la requête initiale, mais aussi les écrits complémentaires destinés à la parachever en éliminant des lacunes ou obscurités initiales ( Foti et autres c. Italie , arrêt du 10 décembre 1982 [PV8] , série A n o 56, p [PV9] . 15, § [PV10] 44). Dans le cas d’espèce, il est vrai que, dans la partie de sa requête où il expose les violations de la Convention, le requérant ne se plaint pas explicitement du manque de motivation ni de l’arrêt n o 989/2000 de la cour d’appel ni de la décision du procureur près la Cour de cassation.

Pourtant, dans l’exposé des faits de sa requête, le requérant soulève le manque de motivation de l’arrêt de la cour d’appel. De surcroît, il soulève, en substance, que l’ordonnance du procureur était incomplète et non motivée, en se plaignant de ce que le procureur s’était contenté de rejeter sa demande en écrivant seulement trois mots sur celle-ci. Ces affirmations éliminent, sans aucun doute, les lacunes éventuelles dans l’exposé des griefs qui figure dans le formulaire de la requête. Au vu des considérations précédentes, l’exception soulevée par le Gouvernement ne saurait être retenue. c) Quant au fond, le Gouvernement affirme que l’arrêt n o 989/2000 de la cour d’appel de Salonique était entièrement et suffisamment motivé au sujet de l’indemnisation du requérant.

Cet arrêt mentionnait que la détention provisoire du requérant était justifiée en raison des indices sérieux de sa culpabilité. En outre, dans son arrêt précédent (n o 134/1998) qui acquittait le requérant, la cour d’appel de Salonique exposait de manière détaillée ces indices. En ce qui concerne l’ordonnance du procureur, le Gouvernement allègue que celui-ci ne constitue pas un organe judiciaire dans le cadre du procès pénal. Sa tâche se limite à représenter l’intérêt public et social dans ce domaine. Cela étant, son pourvoi en cassation, après la demande du requérant, relevait exclusivement de son pouvoir discrétionnaire. Le requérant rétorque que la législation nationale rend obligatoire la motivation spéciale et précise de tous les jugements, les ordonnances de la chambre des juges et les ordonnances du juge instructeur ou du procureur.

En outre, il allègue que l’arrêt n o 989/2000 de la cour d’appel de Salonique ne forme pas un ensemble avec son arrêt précédent n o 138/1998. En effet, l’arrêt n o 989/2000 fut rendu sur demande du requérant, puisque l’arrêt n o 138/1998 ne lui accorda pas d’indemnisation pour sa détention provisoire. En ce qui concerne le procureur près la Cour de cassation, le requérant affirme que, selon la Constitution hellénique, il est considéré comme un organe judiciaire qui bénéficie de garanties et est soumis aux obligations des juges ordinaires. Le fait qu’il puisse se pourvoir en cassation contre les arrêts des tribunaux pénaux rend service « au droit et à la moralité », au profit du justiciable.

La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Søren Nielsen Peer Lorenzen Greffier adjoint Président [PV1] 1 Ajouter, le cas échéant, le type d'arrêt en romain après la date (ex. : "(article 50)" ou "(exceptions préliminaires)"). [PV2] 1 Ajouter un deuxième "p" si référence à plus d'une page.

Si vous citez l'avis de la Commission ajoutez "avis de la Commission" avant la référence à la page. [PV3] 1 Ajouter un deuxième "§" si référence à plus d'un paragraphe. [PV4] 1 Ajouter, le cas échéant, le type d'arrêt en romain après la date (ex. : "(article 50)" ou "(exceptions préliminaires)"). [PV5] 1 Uniquement pour la première référence ; pour les références suivantes utiliser " Recueil ". [PV6] 1 Ajouter un deuxième "p" si référence à plus d'une page. Si vous citez l'avis de la Commission ajoutez "avis de la Commission" avant la référence à la page. [PV7] 1 Ajouter un deuxième "§" si référence à plus d'un paragraphe. [PV8] 1 Ajouter, le cas échéant, le type d'arrêt en romain après la date (ex.

: "(article 50)" ou "(exceptions préliminaires)"). [PV9] 1 Ajouter un deuxième "p" si référence à plus d'une page. Si vous citez l'avis de la Commission ajoutez "avis de la Commission" avant la référence à la page. [PV10] 1 Ajouter un deuxième "§" si référence à plus d'un paragraphe.