ALIJA contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
ALIJA contre la GRECE (CtEDO, 2003)
Prima DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 73717/01 prezentată de Aggim ALIJA împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea întâi), care are loc la 2 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Levits Botoutarova, judecători Nielsen grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 25 iunie 2001, având în vedere decizia parțială din 4 iulie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Aggim Alija, este un resortisant albanez, născut în 1969 și rezident în Salonic. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Yannakou, avocat în Salonic. Guvernul pârât este reprezentat de domnul M. Apessos, consilier al Consiliului Juridic de la ï ï și domnul V. Pelekou, auditor în Consiliul Juridic al statului. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul, refugiat economic, avea reședința în Monolofos, din 1990, în regiunea Salonic. La 9 ianuarie 1997, reclamantul a fost arestat de poliție pentru că a avut loc o întâlnire cu alte persoane necunoscute, în iulie și august 1996, două jafuri armate, precum și o tentativă a acestei infracțiuni. În urma arestării sale, reclamantul fusese recunoscut de către una dintre victime. Reclamantul a fost pus în detenție provizorie în temeiul unui mandat de arestare nr. Sentinel. Durata detenției a fost prelungită, în primul rând la 16 iunie 1997 și apoi la 22 decembrie 1997, pentru o perioadă de șase luni. Camera de acuzare a instanței judecătorești a subliniat riscul de evadare a reclamantului, de naționalitate albaneză și fără reședință în Grecia. În decembrie 1997, camera de acuzare a instanței judecătorești a respins o cerere de punere în libertate depusă de reclamant. Reclamantul a negat că a comis infracțiunile acuzate deoarece, la data comisiei lor, pretindea că se află în Albania, unde fusese expulzat în urma arestării sale fără viză în Grecia. Prin hotărârea din 11 februarie 1998, Tribunalul de apel din Salonic, hotărând ca instanță de primă instanță, l-a numit pe reclamant (hotărârea nr. 134/1998). La 7 septembrie 2000, reclamantul a introdus în fața instanței de recurs din Salonic o acțiune în despăgubire pentru perioada de treisprezece luni în care a rămas în detenție. La 8 noiembrie 2000, instanța de apel a respins cererea, pe motiv că exista în momentul deținerii unor indicii serioase care lăsau să se presupună că recurentul a comis infracțiunile reproșate (hotărârea nr. 989/2000). La 12 decembrie 2000, reclamantul l-a invitat pe procuror să se adreseze Curții de Casație împotriva hotărârii nr. 989/2000, deoarece acesta nu a fost motivat. La 14 decembrie 2000, procurorul, pe care nu l-a avut în vedere, a respins cererea reclamantului. Respingerea, exprimată în trei cuvinte scrise de mână, apărea pe cererea reclamantului. Dreptul și practica internă relevante la momentul faptelor, Codul de procedură penală conținea următoarele dispoziții relevante art. 139: Hotărârile, ordonanțele camerei de judecători, ordonanțele judecătorului instructor sau ale procurorului trebuie să fie motivate în mod special și precis (...). Toate judecățile și ordonanțele trebuie să fie motivate, chiar dacă nu există dispoziții speciale care să impună, dacă hotărârile sau ordonanțele sunt definitive sau incidente și dacă pronunțarea lor depinde de puterea discreționară a judecătorului care le-a pronunțat art. 505 cu 1 (...) Poate să se aplice în Casație (a) (l) acuzat (b) responsabilul civil împotriva 1 Persoanele aflate în custodia provizorie și apoi plătite 5 au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii pe care nu au comis-o au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) Art. 535 de. 1 În cazul în care o persoană a fost reținută temporar, în mod intenționat sau ca urmare a unei abateri grave, aceaceasta este răspunzătoare pentru detenția sa. art. 536 (1) La cererea orală a persoanei soluționate, instanța care a examinat cauza se pronunță asupra obligației de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita obligația de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a acționa dreptul de a-și exercita dreptul de a acționa dreptul de a-a obligația de a acționa sau de a-a obligația de a-l-a obligația de a-l-l-l de a-l de a-a-a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a-a-a-a-a-a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a obligația de a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a obligația de a-a obligația de a nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu-l-l-l-l-l-l-a-a-a-a-a-a-a-l-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a 1 Persoanele care au fost reținute în mod nedrept (...) trebuie să fie despăgubite pentru orice prejudiciu material pe care l-ar fi suferit din cauza... detenției lor. De asemenea, trebuie să fie despăgubite pentru prejudiciul moral (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a făcut obiectul unui proces echitabil. ÎN Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În primul rând, guvernul afirmă că cererea este inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni. Cererea reclamantului în apropierea Curții de Casație nu constituie o acțiune de epuizare, întrucât procurorul nu este obligat să răspundă la aceasta. Prin urmare, termenul de șase luni a început la 15 noiembrie 2000, data la care hotărârea a fost netă n 989/2000 al Tribunalului de apel din Salonic. Reclamantul respinge această teză, susținând că, în conformitate cu legislația națională, hotărârea nr. 989/2000 a devenit definitivă la 14 decembrie 2000, data respingerii cererii sale de către procuror în apropierea Curții de Casație. În plus, potrivit reclamantului, art. 505 din Codul de procedură penală i-ar recunoaște implicit dreptul de a solicita procurorului să se adreseze Curții de Casație în apropierea Curții de Casație. În cele din urmă, cererea adresată procurorului în apropierea Curții de Casație constituie o practică judiciară bine stabilită în ordinea juridică națională. Din acest motiv, omisiunea de a răspunde unei astfel de cereri poate implica răspunderea disciplinară a procurorului în sensul articolelor 239 și 259 din Codul penal. Curtea ia notă de faptul că nu poate fi considerată o cale de atac pentru a epuiza, în temeiul articolului 35 din convenție, decât cea care poate determina autoritățile naționale nu numai să recunoască, în mod explicit sau în esență, presupusa încălcare a convenției, ci și să o repare ulterior (a se vedea, mutatis mutandis, Eckle c. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982 [PV1], seria A n 51, [PV2] . 30, [PV3] 66. În cazul de față, acceptarea cererii reclamantului de către procuror în apropierea Curții de Casație ar fi condus la un recurs în casație împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță. Prin urmare, a fost vorba despre un motiv de drept oferit de sistemul juridic intern pe care reclamantul îl putea utiliza pentru a fi compensat pentru detenția sa. Cu atât mai mult cu cât procurorul din apropierea Curții de Casație a răspuns în mod explicit cererii reclamantului (Öztürk c. Turcia, Hotărârea din 28 septembrie 1999 [PV4] Recuperarea hotărârilor și deciziilor [PV5] 1999-VI, [PV6] . 297, [PV7] 45). Prin urmare, termenul de șase luni a început să curgă începând cu 14 decembrie 2000, data respingerii cererii reclamantului de către procurorul districtual în apropierea Curții de Casație. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cererea nu este întârziată în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. Potrivit guvernului, reclamantul nu se plânge de lipsa motivării hotărârilor incriminate. Potrivit formulării cererii, art. 6 alin. (1) din Convenție ar fi fost încălcat pentru motivul exclusiv că reclamantul ar fi fost privat de dreptul de a-și judeca cauza a doua oară de către o instanță superioară, ținând cont de refuzul procurorului în apropierea Curții de Casație. A lua în considerare din oficiu problema motivării hotărârilor incriminate ar echivala cu depășirea competenței Curții în această privință. Reclamantul respinge teza guvernului. Curtea reamintește că, în termenii articolului 32 din Convenția Competența Curții se extinde la toate aspectele legate de interpretare și aplicare a Convenției și a protocoalelor sale care îi vor fi supuse în condițiile prevăzute la articolele 33, 34 și 47. (2). În cazul unei contestații privind dacă Curtea este competentă, Curtea decide. În ceea ce privește art. 34 din convenție, Curtea dispune de Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică, de orice organizație guvernamentală sau de orice grup de particulari care pretind a fi victima unei încălcări de către una dintre părțile înalți contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale (...) Curtea observă că, având în vedere caracterul convenției d Printre altele, îi este permis să dea faptelor cauzei o calificare juridică diferită de cea pe care o dețin ei sau, dacă este necesar, să o ia în considerare dintr-un alt unghi; în plus, trebuie să ia în considerare nu numai cererea inițială, ci și scrierile complementare destinate să o finalizeze prin eliminarea lacunelor sau a întunericului inițial ( Hotărârea din 10 decembrie 1982 [PV8] , seria A n 56, [PV9] . 15, [PV10] 44. În cazul de față, este adevărat că, în acea parte a cererii sale în care expune încălcările convenției, reclamantul nu se plânge în mod explicit de lipsa motivării și nici de hotărârea nr. 989/2000 a instanței de apel și nici de hotărârea procurorului în apropierea Curții de Casație. Cu toate acestea, în ceea ce privește faptele cererii sale, reclamantul ridică lipsa motivării de a se pronunța în instanță. În plus, el susține, în esență, că ordonanța procurorului era incompletă și nemotivată, plângându-se că procurorul era mulțumit să-și respingă cererea scriind doar trei cuvinte despre aceasta. Această afirmație elimină, fără îndoială, eventualele lacune în cadrul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 989/2000 a Tribunalului de apel din Salonic a fost motivat în totalitate și suficient de mult în ceea ce privește judecata reclamantului. Această hotărâre menționa faptul că reținerea provizorie a reclamantului era justificată din cauza dovezilor serioase ale vinovăției sale. În plus, în hotărârea sa anterioară (n 134/1998), care a stat la baza reclamantului, doamna salonică a prezentat în detaliu aceste indicii. În ceea ce privește ordonanța procurorului, guvernul afirmă că acesta nu constituie un organism judiciar în cadrul procesului penal; sarcina sa se limitează la a reprezenta interesul public și social în acest domeniu; cu toate acestea, recursul său în casare, după cererea reclamantului, era exclusiv de competența sa discreționară. Recurentul reamintește că legislația națională face obligatorie motivarea specială și precizează toate hotărârile, ordonanțele camerei de judecători și ordonanțele judecătorului instructor sau ale procurorului. În plus, el susține că hotărârea nr. 989/2000 a instanței de apel din Salonic nu formează un ansamblu cu hotărârea sa anterioară nr 138/1998. Întradevăr, hotărârea nr. 989/2000 a fost pronunțat la cererea reclamantului, întrucât Tribunalul nr. 138/1998 nu i-a acordat o despăgubire pentru arestarea sa provizorie. În ceea ce privește procurorul din apropierea Curții de Casație, reclamantul afirmă că, potrivit Constituției Elene, acesta este considerat un organism judiciar care beneficiază de garanții și este supus obligațiilor judecătorilor obișnuiți. Faptul că acesta se poate aplica în casarea împotriva hotărârilor tribunalelor penale face să se dea un serviciu de drept și moralitate, în beneficiul justițiarului. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte [PV1] Se adaugă, după caz, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: ""; art. 50) sau "(excepții preliminare)"). [PV2] Se adaugă un al doilea "p" dacă se referă la mai mult de o pagină. Dacă se face trimitere la avizul Comisiei, se adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV3] Se adaugă un al doilea "§" dacă se face trimitere la mai mult de un paragraf. [PV4] Se adaugă, dacă este cazul, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: "(art. 50) " sau "(excepții preliminare) ." [PV5] Numai pentru prima trimitere; pentru următoarele trimiteri se utilizează "Recuperare [PV6] Se adaugă un al doilea "p" în cazul în care se face trimitere la mai mult de o pagină. Dacă citați avizul Comisiei adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV7] Se adaugă un al doilea "§" în cazul în care se referă la mai mult de un punct. [PV8] Se adaugă, dacă este cazul, tipul de hotărâre în limba romană după data (de exemplu: ""; art. 50) " sau "(excepții preliminare)"). [PV9] Se adaugă un al doilea "p" în cazul în care se face trimitere la mai mult de o pagină. Dacă citați avizul Comisiei adaugă "aviz al Comisiei" înainte de trimiterea la pagină. [PV10] Se adaugă un al doilea "§" dacă se referă la mai mult de un punct.