AFFAIRE HAGER c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Scoasă de pe rol
AFFAIRE HAGER c. FRANCE (CtEDO, 2003)
În cauza Hager c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte J.-P. Costa Caflisch Kūris Türmen mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și a dlui Berger, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 56616/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, Roland Hager (attenentul) a sesizat Curtea la 7 aprilie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția de la Lisabona).
Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl F. Vallens, avocată la Saverne. Guvernul francez (atlânz) este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție, întrucât, în cadrul recursului său la Casația în fața Camerei Penale a Curții de Casație, format fără asistența unui avocat în cadrul Consiliului, nu a putut să comunice concluziile avocatului general și, prin urmare, nu a putut să răspundă la aceasta, nefiind de altă parte informată cu privire la data ședinței. La 24 octombrie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește aceste obiecțiuni.
Alte obiecțiuni ale reclamantului au fost declarate inadmisibile la aceeași dată, precum și, în prealabil, la 22 mai 2001. La 4 aprilie 2003 și 9 mai 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Waldolwisheim. La 5 noiembrie 1997, reclamantul, care călătorea în afara aglomerației, și-a pierdut controlul asupra vehiculului într-o curbă și a lovit un alt vehicul în sens invers. Testul de impregnare alcoolică efectuat la reclamant s-a dovedit pozitiv. Etilometrul a arătat o rată a alcoolului de 0,52 mg/litru de aer expirat.
Prin hotărârea din 19 decembrie 1997, tribunalul corecțional de la Strasbourg l-a declarat pe reclamant vinovat de infracțiunea de conducere sub imperiul unei stări alcoolice și de amendarea în mod clar a defectului de control al vehiculului său și l-a condamnat la suspendarea permisului său de conducere pe o perioadă de două luni, precum și la o amendă de 400 de franci. Prin hotărârea din 18 decembrie 1998, Curtea de Apel de la Colmar a confirmat hotărârea pronunțată, cu excepția pedepsei cu amendă care a fost extinsă la 800 de franci francezi (FRF). 10. La 22 decembrie 1998, reclamantul a formulat un recurs în casație. La 18 ianuarie 1999, el a ales să nu fie reprezentat de un avocat la Curtea de Casație și la Consiliul de Stat, dar a fost asistat de un avocat înscris într-un barou.
La 18 ianuarie 1999, el a depus o memoriul amplificativ personal. 11. La 17 noiembrie 1999, camera criminală a Curții de Casație a respins recursul său. La 4 aprilie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Roland Hager suma de 500 EUR (mii de cinci sute de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul.
În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 13. La 16 mai 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei menționate anterior, guvernul francez oferă domnului Roland Hager suma de 1 00 EUR (mii de euro). 500 EUR) în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; această plată va fi soluționată definitiv. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către Guvernul Franței a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. În plus, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.
Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2003 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.