În cauza Hager c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte J.-P. Costa Caflisch Kūris Türmen mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și a dlui Berger, grefierul secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 septembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 56616/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, Roland Hager (attenentul) a sesizat Curtea la 7 aprilie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția de la Lisabona). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl F. Vallens, avocată la Saverne. Guvernul francez (atlânz) este reprezentat de agentul său, dl R. Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție, întrucât, în cadrul recursului său la Casația în fața Camerei Penale a Curții de Casație, format fără asistența unui avocat în cadrul Consiliului, nu a putut să comunice concluziile avocatului general și, prin urmare, nu a putut să răspundă la aceasta, nefiind de altă parte informată cu privire la data ședinței. La 24 octombrie 2002, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește aceste obiecțiuni. Alte obiecțiuni ale reclamantului au fost declarate inadmisibile la aceeași dată, precum și, în prealabil, la 22 mai 2001. La 4 aprilie 2003 și 9 mai 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Waldolwisheim. La 5 noiembrie 1997, reclamantul, care călătorea în afara aglomerației, și-a pierdut controlul asupra vehiculului într-o curbă și a lovit un alt vehicul în sens invers. Testul de impregnare alcoolică efectuat la reclamant s-a dovedit pozitiv. Etilometrul a arătat o rată a alcoolului de 0,52 mg/litru de aer expirat. Prin hotărârea din 19 decembrie 1997, tribunalul corecțional de la Strasbourg l-a declarat pe reclamant vinovat de infracțiunea de conducere sub imperiul unei stări alcoolice și de amendarea în mod clar a defectului de control al vehiculului său și l-a condamnat la suspendarea permisului său de conducere pe o perioadă de două luni, precum și la o amendă de 400 de franci. Prin hotărârea din 18 decembrie 1998, Curtea de Apel de la Colmar a confirmat hotărârea pronunțată, cu excepția pedepsei cu amendă care a fost extinsă la 800 de franci francezi (FRF). 10. La 22 decembrie 1998, reclamantul a formulat un recurs în casație. La 18 ianuarie 1999, el a ales să nu fie reprezentat de un avocat la Curtea de Casație și la Consiliul de Stat, dar a fost asistat de un avocat înscris într-un barou. La 18 ianuarie 1999, el a depus o memoriul amplificativ personal. 11. La 17 noiembrie 1999, camera criminală a Curții de Casație a respins recursul său. La 4 aprilie 2003, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Roland Hager suma de 500 EUR (mii de cinci sute de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 13. La 16 mai 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei menționate anterior, guvernul francez oferă domnului Roland Hager suma de 1 00 EUR (mii de euro). 500 EUR) în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; această plată va fi soluționată definitiv. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către Guvernul Franței a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. În plus, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 9 octombrie 2003 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
HAGER c. FRANCE
(Requête n
o
56616/00)
ARRÊT
(règlement amiable)
9 octobre 2003
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Hager c. France,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve,
juges
,
et de M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 septembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
56616/00) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, Roland
Hager («
le requérant
»), a saisi la Cour le 7 avril 2000 en vertu de l'article
34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. R. Abraham, Directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
3.
Le requérant alléguait notamment qu'il avait été victime d'une violation de l'article 6 § 1 de la Convention en ce que, dans le cadre de son pourvoi en cassation devant la chambre criminelle de la Cour de cassation, formé sans l'assistance d'un avocat aux Conseils, il n'a pu avoir communication des conclusions de l'avocat général et n'a donc pu y répondre, n'étant du reste pas informé de la date d'audience.
4.
Le 24 octobre 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable en ce qui concerne ces griefs. D'autres griefs du requérant ont été déclarés irrecevables à la même date, ainsi que, préalablement, le 22 mai 2001.
5.
Les 4 avril et 9 mai 2003 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
6.
Le requérant est né en 1948 et réside à Waldolwisheim.
7.
Le 5 novembre 1997, le requérant, circulant hors agglomération, perdit le contrôle de son véhicule dans un virage et percuta un autre véhicule venant en sens inverse. Le dépistage de l'imprégnation alcoolique effectué chez le requérant s'avéra positif. L'éthylomètre révéla un taux d'alcool de 0,52
mg/litre d'air expiré.
8.
Par un jugement du 19 décembre 1997, le tribunal correctionnel de Strasbourg déclara le requérant coupable du délit de conduite sous l'empire d'un état alcoolique et de la contravention de défaut manifeste de maîtrise de son véhicule. Il le condamna à la suspension de son permis de conduire pour une durée de deux mois, ainsi qu'à une peine d'amende de quatre cents francs. Le requérant interjeta appel de la décision.
9.
Par un arrêt du 18 décembre 1998, la cour d'appel de Colmar confirma le jugement entrepris, à l'exception de la peine d'amende qui fut portée à 800
francs français (FRF).
10.
Le 22 décembre 1998, le requérant forma un pourvoi en cassation. Il choisit de ne pas se faire représenter par un avocat à la Cour de cassation et au Conseil d'Etat, mais se fit assister d'un avocat inscrit à un barreau. Le 18
janvier 1999, il déposa un mémoire ampliatif personnel.
11.
Le 17 novembre 1999, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta son pourvoi.
12.
Le 4 avril 2003, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant
:
«
Je note que le gouvernement français est prêt à verser à M. Roland Hager la somme de
1
500 € (mille
cinq cents euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la France à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
13.
Le 16 mai 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à M. Roland Hager la somme de 1
5
00 € (mille
cinq cents euros) dans les trois mois suivant la date du prononcé de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux qui sera égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d'une violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme en l'espèce.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
14.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 octobre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président