Henryka Malinowska împotriva Poloniei

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A HENRYKA MALINOWSKA c. POLONIA (Depunerea nr. 76446/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 14 octombrie 2003 FINAL 14/01/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale.

În cazul Henryka Malinowska c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Președintele Sir Nicolas Bratza, dna Strážnická Fischbach Casadevall Maruste Garlicki, dna Fura-Sandström, judecătorii și dl. O’Boyle, grefierul Secțiunii, care s-a deliberat în particular la 23 octombrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 76446/01) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Henryka Malinowska („reclamantul”), la 24 ianuarie 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl K. Drzewicki, al Ministerului Afacerilor Externe.

La 17 decembrie 2002, secțiunea a patra a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice reclamația privind durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. De asemenea, aceasta a dat prioritate cererii, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul Curții. FACTILE Reclamantul s-a născut în 1914 și trăiește în Varșovia, Polonia. Fapte înainte de 1 mai 1993. În noiembrie și decembrie 1989 vecinii reclamantului au fost renovarea unui pod peste apartamentul ei și au îndepărtat parțial acoperișul. Ca urmare, apartamentul reclamantului a fost inundat și lucrurile ei au fost deteriorate.

La 3 iunie 1992, reclamantul a depus la Curtea de District din Varșovia ( Sād Rejonowy w Warszawie ) o acțiune civilă împotriva vecinilor ei. Ea a solicitat PLN La 16 octombrie 1992, cazul a fost transferat Curții Regionale din Varșovia (Sād Wojewódzki w Warszawie La 17 februarie 1993, instanța de judecată a desfășurat prima audiere la care a auzit ambele părți. Fapte după 30 aprilie 1993 Reclamantul a contestat un judecător. La 4 ianuarie 1994, cererea a fost respinsă. În 1994 judecătorul judecător a organizat cinci audieri. Avocatul reclamantului a cerut de două ori Curtea să nu programeze audieri în timpul unei perioade totale de cinci săptămâni din cauza sarcinilor sale. 10. În 1995 au fost desfășurate șase audieri.

Curtea de judecată a ordonat pregătirea unui aviz de experți și a ținut opinia asupra proprietății. 11. La 28 decembrie 1995, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărâre. În august 1996, Președintele Curții Regionale de Varșovia a informat reclamantul că dosarul ei a fost pierdut. În continuare, reclamantul a fost solicitat să furnizeze copii ale tuturor documentelor pentru a-l reconstrui. 14. La 13 noiembrie 1996, Curtea de Apel din Varșovia ( Såd Apelacyjny w Warszawie ) a avut o audiere la care a dat o hotărâre. În parte, a anulat hotărârea Curții Regionale și a trimis cazul la instanța de primă instanță. 15. La 24 iulie 1997, Curtea de district din Varșovia a desfășurat prima audiere.

16. La 2 octombrie 1997, instanța a stat în camera , a ordonat un aviz expert. Apoi, expertul curții care a fost ordonat să inspecteze apartamentul și să evalueze daunele au informat instanța cu privire la dificultățile sale de intrare în apartamentul în cauză. 17. Între 25 iulie 1997 și 8 iunie 1998 nu au avut loc audieri. 18. La 9 iunie 1998, Curtea a organizat o audiere și a hotărât să stabilească un nou termen pentru avizul expert. Reclamantul a informat instanța că în 1994 apartamentul ei a fost vândut de Consiliul Municipal și că noul proprietar nu a acceptat inspecția. Ședința a fost suspendată sine die 19. La 22 octombrie 1998, instanța de judecată a organizat o audiere la care a decis din nou să trimită dosarul expertului și să stabilească un termen de o lună pentru avizul expert.

20. În noiembrie 1998, reclamantul a contestat un judecător. La 19 noiembrie 1998, cererea ei a fost respinsă. 21. În aprilie 1999, avocatul reclamantului a cerut instanței să nu programeze audieri în timpul unei perioade de trei săptămâni din iulie. 22. Între 23 octombrie 1998 și 29 ianuarie 2001 nu au avut loc audieri. 23. În ianuarie 2001, cazul a fost preluat de un alt judecător. 24. În 30 ianuarie, 10 aprilie și 16 mai 2001, instanța a desfășurat audieri. 25. În audierea din 16 mai 2001, Curtea a hotărât din nou să trimită dosarul expertului. 26. Între 17 mai 2001 și 3 decembrie 2002, nu s-a desfășurat nici o audiere. 27. La 4 decembrie 2002, Curtea de district din Varșovia a desfășurat o audiere și la 18 decembrie 2002 a pronunțat o hotărâre.

28. La 25 februarie 2002, reclamantul a depus recursul. Se pare că procedura este în așteptare în fața instanței de apel. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 29. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] tribunal...” 30. 31. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare nu a început la 3 iunie 1992 când reclamantul a inițiat procedura, ci la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale, iar procedurile sunt încă în așteptare (a se vedea punctele 6 și 28 de mai sus).

În consecință, procesul a durat până acum peste unsprezece ani și patru luni din care zece ani și șase luni sunt luate în considerare de către Curte. 32. În evaluarea raționalității timpului în cauză, Curtea va avea în vedere situația cauzei la 1 mai 1993. Admisibilitatea 33. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, Curtea va declara cazul admisibil. Guvernul a susținut că cazul este complex și a remarcat că instanța de judecată a ordonat mai multe avize de experți, susținând că experții în patru ocazii nu au fost autorizați să inspecteze apartamentul din cauza lipsei de ajutor din partea reclamantului.

35. Guvernul a susținut în continuare că reclamantul a contribuit semnificativ la durata procedurii, deoarece, printre altele, , a contestat judecătorii și a solicitat instanței să nu programeze audieri în timpul sărbătorii avocatului ei . 36. În ceea ce privește comportamentul autorităților interne, Guvernul a susținut că au continuat cu diligența corectă și a contestat afirmația că instanța de judecată a pierdut dosarul și a susținut, în continuare, că în cazul instant, nu este necesară diligența specială a autorităților interne. 37. În cele din urmă, Guvernul a fost de părere că ceea ce era în joc pentru reclamant era de natură pecuniară minoră și era deja satisfăcută de instanța de judecată.

38. Reclamantul nu a fost de acord cu afirmația guvernului că cazul ei este complex. Ea a susținut că faptele din acest caz sunt simple și că afirmația ei a fost bine susținută începând cu 1995 nu au fost aduse noi dovezi. 39. Reclamantul a refuzat că comportamentul ei în timpul procedurii a contribuit la întârziere, susținând că, în mai multe ocazii, a solicitat președinților districtului și instanțelor regionale să intervină pentru a accelera procedura. În plus, ea a susținut că două cereri de suspendare a ședințelor în timpul vacanțelor de vară depuse de avocatul ei nu au contribuit la durata generală a procedurii.

40. În ceea ce privește conduita autorităților interne, reclamantul a susținut că nu au fost diligente în examinarea cazului ei, deoarece, printre altele, audierile au fost adesea suspendate sine moare În cele din urmă, în ceea ce privește ceea ce este în joc pentru ea, reclamantul a susținut că litigiul intern se referă la pierderea tuturor bunurilor sale care au o valoare financiară și emoțională substanțială și pentru care nu a fost în niciun fel compensată.

Evaluarea Curții 42. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII și Humen c. Polonia [GC], nr. 26614/95, § 60, 15 octombrie 1999). 43. Curtea consideră că cazul implică un anumit grad de complexitate, deoarece faptele din cauze au trebuit evaluate în raport cu dovezile experte. Cu toate acestea, lungimea generală a procedurii nu poate fi explicată prin complexitatea acestora.

44. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că reclamanta a contribuit semnificativ la întârziere și constată că comportamentul ei nu poate justifica durata generală a procedurii. 45. În ceea ce privește comportamentul autorităților interne, Curtea observă trei perioade semnificative de inactivitate din partea instanței de judecată care au durat în total peste patru ani și opt luni (a se vedea punctele 17, 22 și 26 de mai sus). Deși în acest timp instanța internă a luat unele măsuri, cum ar fi ordonarea avizelor de experți, acest lucru nu explică astfel de întârzieri lungi între ședințe.

Este adevărat că instanța internă a avut dificultăți în obținerea unui aviz satisfăcător de experți, cu toate acestea, activitatea expertului în contextul procedurii judiciare este supravegheată de un judecător, care rămâne responsabil pentru pregătirea și conduita rapidă a procedurii (a se vedea Hotărârea Proszak c. Polonia din 16 decembrie 1997, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1997-VIII, § 44). 46. În plus, Curtea este de părere că ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiul intern a fost de o importanță semnificativă pentru ea. 47. Prin urmare, Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale cazului instant, o perioadă de peste zece ani și șase luni, în cadrul competenței sale ratione temporis, depășește un timp rezonabil.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 48. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 49. Reclamantul a solicitat 4.000 de zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește pecuniarul și 20 000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 50. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la afirmațiile reclamantului. 51. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.

52. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit daune de natură morală, cum ar fi durerea și frustrarea rezultate din lungimea prolungată a procedurii. În consecință, acordă reclamantului 4,800 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 53. Reclamantul a solicitat, de asemenea, PLN 585 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 54. Din nou, Guvernul nu a făcut comentarii cu privire la cererea reclamantului. 55. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, Curtea constată că reclamantul a documentat în mod corespunzător cheltuielile pe corespondență și traducere în legătură cu procedura de față. Prin urmare, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea conferă reclamantului 140 EUR. Interes implicit 56. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea privind durata procedurii admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în zloti poloneze la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,800 EUR (4 mii opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 140 EUR (o sută patruzeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.

Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 14 octombrie 2003, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF HENRYKA MALINOWSKA v. POLAND (Application no. 76446/01) JUDGMENT STRASBOURG 14 October 2003 FINAL 14/01/2004 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Henryka Malinowska v. Poland, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mrs V. Strážnická , Mr M. Fischbach , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , Mr L. Garlicki , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 23 October 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

29. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

48. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning the length of the proceedings admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 4,800 (four thousand eight hundred euros) in respect of non ‑ pecuniary damage; (ii) EUR 140 (one hundred forty euros) in respect of costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 14 October 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President