CASE OF HENRYKA MALINOWSKA v. POLAND

CASE OF HENRYKA MALINOWSKA v. POLAND (CtEDO, 2003)

CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A HENRYKA MALINOWSKA c. POLONIA (Depunerea nr. 76446/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 14 octombrie 2003 FINAL 14/01/2004 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Henryka Malinowska c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Președintele Sir Nicolas Bratza, dna Strážnická Fischbach Casadevall Maruste Garlicki, dna Fura-Sandström, judecătorii și dl. O’Boyle, grefierul Secțiunii, care s-a deliberat în particular la 23 octombrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 76446/01) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Henryka Malinowska („reclamantul”), la 24 ianuarie 2001. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl K. Drzewicki, al Ministerului Afacerilor Externe. La 17 decembrie 2002, secțiunea a patra a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice reclamația privind durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. De asemenea, aceasta a dat prioritate cererii, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul Curții. FACTILE Reclamantul s-a născut în 1914 și trăiește în Varșovia, Polonia. Fapte înainte de 1 mai 1993. În noiembrie și decembrie 1989 vecinii reclamantului au fost renovarea unui pod peste apartamentul ei și au îndepărtat parțial acoperișul. Ca urmare, apartamentul reclamantului a fost inundat și lucrurile ei au fost deteriorate. La 3 iunie 1992, reclamantul a depus la Curtea de District din Varșovia ( Sād Rejonowy w Warszawie ) o acțiune civilă împotriva vecinilor ei. Ea a solicitat PLN La 16 octombrie 1992, cazul a fost transferat Curții Regionale din Varșovia (Sād Wojewódzki w Warszawie La 17 februarie 1993, instanța de judecată a desfășurat prima audiere la care a auzit ambele părți. Fapte după 30 aprilie 1993 Reclamantul a contestat un judecător. La 4 ianuarie 1994, cererea a fost respinsă. În 1994 judecătorul judecător a organizat cinci audieri. Avocatul reclamantului a cerut de două ori Curtea să nu programeze audieri în timpul unei perioade totale de cinci săptămâni din cauza sarcinilor sale. 10. În 1995 au fost desfășurate șase audieri. Curtea de judecată a ordonat pregătirea unui aviz de experți și a ținut opinia asupra proprietății. 11. La 28 decembrie 1995, Curtea Regională de Varșovia a pronunțat hotărâre. În august 1996, Președintele Curții Regionale de Varșovia a informat reclamantul că dosarul ei a fost pierdut. În continuare, reclamantul a fost solicitat să furnizeze copii ale tuturor documentelor pentru a-l reconstrui. 14. La 13 noiembrie 1996, Curtea de Apel din Varșovia ( Såd Apelacyjny w Warszawie ) a avut o audiere la care a dat o hotărâre. În parte, a anulat hotărârea Curții Regionale și a trimis cazul la instanța de primă instanță. 15. La 24 iulie 1997, Curtea de district din Varșovia a desfășurat prima audiere. 16. La 2 octombrie 1997, instanța a stat în camera , a ordonat un aviz expert. Apoi, expertul curții care a fost ordonat să inspecteze apartamentul și să evalueze daunele au informat instanța cu privire la dificultățile sale de intrare în apartamentul în cauză. 17. Între 25 iulie 1997 și 8 iunie 1998 nu au avut loc audieri. 18. La 9 iunie 1998, Curtea a organizat o audiere și a hotărât să stabilească un nou termen pentru avizul expert. Reclamantul a informat instanța că în 1994 apartamentul ei a fost vândut de Consiliul Municipal și că noul proprietar nu a acceptat inspecția. Ședința a fost suspendată sine die 19. La 22 octombrie 1998, instanța de judecată a organizat o audiere la care a decis din nou să trimită dosarul expertului și să stabilească un termen de o lună pentru avizul expert. 20. În noiembrie 1998, reclamantul a contestat un judecător. La 19 noiembrie 1998, cererea ei a fost respinsă. 21. În aprilie 1999, avocatul reclamantului a cerut instanței să nu programeze audieri în timpul unei perioade de trei săptămâni din iulie. 22. Între 23 octombrie 1998 și 29 ianuarie 2001 nu au avut loc audieri. 23. În ianuarie 2001, cazul a fost preluat de un alt judecător. 24. În 30 ianuarie, 10 aprilie și 16 mai 2001, instanța a desfășurat audieri. 25. În audierea din 16 mai 2001, Curtea a hotărât din nou să trimită dosarul expertului. 26. Între 17 mai 2001 și 3 decembrie 2002, nu s-a desfășurat nici o audiere. 27. La 4 decembrie 2002, Curtea de district din Varșovia a desfășurat o audiere și la 18 decembrie 2002 a pronunțat o hotărâre. 28. La 25 februarie 2002, reclamantul a depus recursul. Se pare că procedura este în așteptare în fața instanței de apel. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 29. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] tribunal...” 30. 31. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare nu a început la 3 iunie 1992 când reclamantul a inițiat procedura, ci la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale, iar procedurile sunt încă în așteptare (a se vedea punctele 6 și 28 de mai sus). În consecință, procesul a durat până acum peste unsprezece ani și patru luni din care zece ani și șase luni sunt luate în considerare de către Curte. 32. În evaluarea raționalității timpului în cauză, Curtea va avea în vedere situația cauzei la 1 mai 1993. Admisibilitatea 33. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, Curtea va declara cazul admisibil. Guvernul a susținut că cazul este complex și a remarcat că instanța de judecată a ordonat mai multe avize de experți, susținând că experții în patru ocazii nu au fost autorizați să inspecteze apartamentul din cauza lipsei de ajutor din partea reclamantului. 35. Guvernul a susținut în continuare că reclamantul a contribuit semnificativ la durata procedurii, deoarece, printre altele, , a contestat judecătorii și a solicitat instanței să nu programeze audieri în timpul sărbătorii avocatului ei . 36. În ceea ce privește comportamentul autorităților interne, Guvernul a susținut că au continuat cu diligența corectă și a contestat afirmația că instanța de judecată a pierdut dosarul și a susținut, în continuare, că în cazul instant, nu este necesară diligența specială a autorităților interne. 37. În cele din urmă, Guvernul a fost de părere că ceea ce era în joc pentru reclamant era de natură pecuniară minoră și era deja satisfăcută de instanța de judecată. 38. Reclamantul nu a fost de acord cu afirmația guvernului că cazul ei este complex. Ea a susținut că faptele din acest caz sunt simple și că afirmația ei a fost bine susținută începând cu 1995 nu au fost aduse noi dovezi. 39. Reclamantul a refuzat că comportamentul ei în timpul procedurii a contribuit la întârziere, susținând că, în mai multe ocazii, a solicitat președinților districtului și instanțelor regionale să intervină pentru a accelera procedura. În plus, ea a susținut că două cereri de suspendare a ședințelor în timpul vacanțelor de vară depuse de avocatul ei nu au contribuit la durata generală a procedurii. 40. În ceea ce privește conduita autorităților interne, reclamantul a susținut că nu au fost diligente în examinarea cazului ei, deoarece, printre altele, audierile au fost adesea suspendate sine moare În cele din urmă, în ceea ce privește ceea ce este în joc pentru ea, reclamantul a susținut că litigiul intern se referă la pierderea tuturor bunurilor sale care au o valoare financiară și emoțională substanțială și pentru care nu a fost în niciun fel compensată. Evaluarea Curții 42. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile stabilite de jurisprudența sa, în special de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului și de autoritățile relevante și de ceea ce era în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII și Humen c. Polonia [GC], nr. 26614/95, § 60, 15 octombrie 1999). 43. Curtea consideră că cazul implică un anumit grad de complexitate, deoarece faptele din cauze au trebuit evaluate în raport cu dovezile experte. Cu toate acestea, lungimea generală a procedurii nu poate fi explicată prin complexitatea acestora. 44. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că reclamanta a contribuit semnificativ la întârziere și constată că comportamentul ei nu poate justifica durata generală a procedurii. 45. În ceea ce privește comportamentul autorităților interne, Curtea observă trei perioade semnificative de inactivitate din partea instanței de judecată care au durat în total peste patru ani și opt luni (a se vedea punctele 17, 22 și 26 de mai sus). Deși în acest timp instanța internă a luat unele măsuri, cum ar fi ordonarea avizelor de experți, acest lucru nu explică astfel de întârzieri lungi între ședințe. Este adevărat că instanța internă a avut dificultăți în obținerea unui aviz satisfăcător de experți, cu toate acestea, activitatea expertului în contextul procedurii judiciare este supravegheată de un judecător, care rămâne responsabil pentru pregătirea și conduita rapidă a procedurii (a se vedea Hotărârea Proszak c. Polonia din 16 decembrie 1997, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1997-VIII, § 44). 46. În plus, Curtea este de părere că ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiul intern a fost de o importanță semnificativă pentru ea. 47. Prin urmare, Curtea consideră că, în circumstanțele particulare ale cazului instant, o perioadă de peste zece ani și șase luni, în cadrul competenței sale ratione temporis, depășește un timp rezonabil. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 48. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 49. Reclamantul a solicitat 4.000 de zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește pecuniarul și 20 000 PLN în ceea ce privește prejudiciile morale. 50. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la afirmațiile reclamantului. 51. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 52. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit daune de natură morală, cum ar fi durerea și frustrarea rezultate din lungimea prolungată a procedurii. În consecință, acordă reclamantului 4,800 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 53. Reclamantul a solicitat, de asemenea, PLN 585 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 54. Din nou, Guvernul nu a făcut comentarii cu privire la cererea reclamantului. 55. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, Curtea constată că reclamantul a documentat în mod corespunzător cheltuielile pe corespondență și traducere în legătură cu procedura de față. Prin urmare, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea conferă reclamantului 140 EUR. Interes implicit 56. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea privind durata procedurii admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în zloti poloneze la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,800 EUR (4 mii opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 140 EUR (o sută patruzeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 14 octombrie 2003, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF

HENRYKA MALINOWSKA v. POLAND

(Application no. 76446/01)

JUDGMENT

STRASBOURG

14 October 2003

FINAL

14/01/2004

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Henryka Malinowska v. Poland,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

L.

Garlicki

,

Mrs

E.

Fura-Sandström,

judges

,

and Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 23 October 2003,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 76446/01) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mrs Henryka Malinowska (“the applicant”), on 24 January 2001.

2.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr K. Drzewicki, of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

On 17 December 2002 the Fourth Section declared the application partly inadmissible and decided to communicate the complaint concerning the length of the proceedings to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. It also gave priority to the application, pursuant to Rule 41 of the Rules of the Court.

THE FACTS

4.

The applicant was born in 1914 and lives in Warsaw, Poland.

A.

Facts prior to 1 May 1993

5.

In November and December 1989 the applicant’s neighbours were renovating an attic over her flat and partly removed the roof. As a result, the applicant’s flat was flooded and her belongings were damaged.

6.

On 3 June 1992 the applicant lodged with the Warsaw District Court (

Sąd Rejonowy w Warszawie

) a civil action against her neighbours. She requested PLN

4,000 in compensation for damage to her property. On 16

October 1992 the case was transferred to the Warsaw Regional Court (

Sąd Wojewódzki w Warszawie

).

7.

On 17 February 1993 the trial court held its first hearing at which it heard both parties.

B.

Facts after 30 April 1993

8.

In December 1993 the applicant challenged a judge. On 4

January

1994 her application was dismissed.

9.

In 1994 the trial court held five hearings. The applicant’s lawyer twice asked the court not to schedule any hearings during a total period of five weeks because of her holidays.

10.

In 1995 six hearings were held. The trial court ordered preparation of an expert opinion and held a view of the property.

11.

On 28 December 1995 the Warsaw Regional Court gave judgment. It awarded the applicant PLN

1,500 by way of pecuniary damage and dismissed the remaining part of her action.

12.

Both parties lodged appeals.

13.

In August 1996 the President of the Warsaw Regional Court informed the applicant that her case-file was lost. Subsequently, the applicant was requested to provide copies of all documents in order to reconstruct it.

14.

On 13 November 1996 the Warsaw Court of Appeal (

Sąd Apelacyjny w Warszawie

) held a hearing at which it gave a judgment. It partly quashed the Regional Court’s judgment and remitted the case to the court of first

‑

instance.

15.

On 24 July 1997 the Warsaw District Court held the first hearing.

16.

On 2 October 1997 the court, sitting

in camera

, ordered an expert opinion. Subsequently, the court expert who was ordered to inspect the flat and evaluate the damages informed the court about his difficulties in entering the apartment in question.

17.

Between 25 July 1997 and 8 June 1998 no hearings were held.

18.

On 9 June 1998 the court held a hearing and decided to set a new deadline for the expert opinion. The applicant informed the court that in 1994 her flat had been sold by the City Council and that the new owner did not agree to the inspection. The hearing was adjourned

sine die

.

19.

On 22 October 1998 the trial court held a hearing at which it again decided to send the case-file to the expert and set a one-month deadline for the expert opinion.

20.

In November 1998 the applicant challenged a judge. On 19

November 1998 her application was dismissed.

21.

In April 1999 the applicant’s lawyer asked the court not to schedule any hearings during a three-week period in July because of her holidays.

22.

Between 23 October 1998 and 29 January 2001 no hearings were held.

23.

In January 2001 the case was taken over by another judge.

24.

On 30 January, 10 April and 16 May 2001 the court held hearings.

25.

At the hearing held on 16 May 2001 the court again decided to send the case-file to the expert.

26.

Between 17 May 2001 and 3 December 2002 no hearings were held.

27.

On 4 December 2002 the Warsaw District Court held a hearing and on 18 December 2002 it gave a judgment.

28.

On 25 February 2002 the applicant lodged an appeal. It appears that the proceedings are pending before the appellate court.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

29.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement in Article

6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

30.

The Government contested that argument.

31.

The Court notes that the period to be taken into consideration began not on 3 June 1992 when the applicant initiated the proceedings, but on 1

May

1993, when the recognition by Poland of the right of individual petition took effect. The proceedings are still pending (see paragraphs

6 and

28 above).

It follows that the proceedings have lasted so far over eleven years and four months out of which ten years and six months are taken into consideration by the Court.

32.

In assessing the reasonableness of time in question the Court will have regard to the state of the case on 1 May 1993.

A.

Admissibility

33.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. The Court will therefore declare the case admissible.

B.

Merits

1.

The submissions before the Court

34.

The Government submitted that the case was complex and noted that the trial court ordered several expert opinions. They argued that the experts on four occasions had not been allowed to inspect the flat because of the lack of help from the applicant.

35.

The Government further argued that the applicant significantly contributed to the length of the proceedings because,

inter alia

, she had challenged judges and had requested the court not to schedule hearings during her lawyer’s holidays.

36.

As regards the conduct of the domestic authorities the Government submitted that they had proceeded with due diligence and contested the assertion that the trial court had lost the case file. They further argued that in the instant case no special diligence was required of the domestic authorities.

37.

Finally, the Government were of the opinion that what was at stake for the applicant was of a minor pecuniary nature and had already been satisfied by the trial court.

38.

The applicant did not agree with the Government’s submission that her case was complex. She submitted that facts of the case were simple and her claim was well-substantiated since after 1995 no new evidence had been adduced.

39.

The applicant denied that her conduct during the proceedings contributed to the delay. She argued that on several occasions she had asked presidents of the District and the Regional Courts to intervene in order to speed up the proceedings. In addition, she submitted that two applications for the adjournment of hearings during the summer holidays filed by her counsel did not contribute to the overall length of the proceedings.

40.

With regard to the conduct of the domestic authorities the applicant submitted that they were not diligent in examining her case because,

inter

alia,

the hearings had been often adjourned

sine die

, there had been two long periods of inactivity and the trial court had lost the case-file.

41.

Finally, as regards what was at stake for her, the applicant submitted that the domestic litigation concerned loss of all her belongings which were of substantial financial and emotional value and for which she was not in any way compensated.

2.

The Court’s assessment

42.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the criteria established by its case-law, particularly the complexity of the case, the conduct of the applicant and of the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR

2000-VII and

Humen v. Poland

[GC], no. 26614/95, §

60, 15

October 1999).

43.

The Court considers that the case involved a certain degree of complexity as the facts of the case had to be assessed against the expert evidence. However, the overall length of the proceedings cannot be explained by their complexity.

44.

The Court is not persuaded by the Government’s argument that the applicant significantly contributed to the delay and finds that her conduct cannot justify the overall length of the proceedings.

45.

As regards the conduct of the domestic authorities, the Court notes three significant periods of inactivity on the part of the trial court which lasted in total over four years and eight months (see paragraphs

17,

22 and

26 above). Although during that time the domestic court took some action, such as ordering expert opinions, this does not explain such long delays between the hearings. It is true that the domestic court had difficulty in obtaining a satisfactory expert opinion, nevertheless the expert’s work in the context of judicial proceedings is supervised by a judge, who remains responsible for the preparation and speedy conduct of proceedings (see, the Proszak v. Poland judgment of 16 December 1997,

Reports of Judgments and Decisions

1997-VIII, § 44).

46.

Furthermore, the Court is of the view that what was at stake for the applicant in the domestic litigation was of significant importance for her.

47.

Consequently, the Court considers that, in the particular circumstances of the instant case, a period of over ten years and six months, within its competence

ratione temporis

, exceeds a reasonable time.

There has accordingly been a violation of Article

6

§

1 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

48.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

49.

The applicant claimed 4,000 Polish zlotys (PLN) in respect of pecuniary and PLN 20,000 in respect of non-pecuniary damage.

50.

The Government did not comment on the applicant’s claims.

51.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim.

52.

On the other hand, the Court is of the view that the applicant suffered damage of non-pecuniary nature such as distress and frustration resulting from the protracted length of the proceedings. Accordingly, it awards the applicant 4,800 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

53.

The applicant also claimed PLN 585 for the costs and expenses incurred before the Court.

54.

Again, the Government did not comment on the applicant’s claim.

55.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, the Court notes that the applicant duly documented her expenses on correspondence and translation in connection with the procedure before it. Accordingly, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court awards the applicant EUR 140.

C.

Default interest

56.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the length of the proceedings admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts to be converted into Polish zlotys at the rate applicable at the date of settlement:

(i) EUR 4,800 (four thousand eight hundred euros) in respect of non

‑

pecuniary damage;

(ii) EUR 140 (one hundred forty euros) in respect of costs and expenses;

(iii) any tax that may be chargeable on the above amounts;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 14 October 2003, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President