CASE OF JERUSALEM AGAINST AUSTRIA

Rezoluția ResDH(2003)150 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 februarie 2001 (finală la 27 mai 2001) în cazul Ierusalimului împotriva Austria (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 octombrie 2003 la a 854-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza din Ierusalim, pronunțată la 27 februarie 2001 și transmisă Comitetului de Miniștri după ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; Amintind că cazul a apărut într-o cerere (nr. 26958/95) împotriva Austria, depusă la 2 martie 1995 la Comisia Europeană a Dnei Susanne în temeiul articolului 25 din Convenția Ierusalim, cetățean austriac, și că Curtea, sesizată din cauza cazului în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea reclamantului că dreptul ei la libertate de exprimare a fost încălcat din cauza unei injecții, în 1993, interzicând-o, în temeiul articolului 1330 din Codul Civil austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) , de la repetarea anumitor declarații pe care le-a făcut în exercitarea funcțiilor sale politice, în cursul dezbaterii în Consiliul Municipal de la Viena; întrucât în hotărârea sa din 27 februarie 2001 Curtea în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție, în măsura în care instanțele austriece au considerat că reclamantul a exprimat declarații de fapt, mai degrabă decât hotărârile de valoare, și a solicitat-o, prin urmare, să dovedească adevărul acestor declarații, fără, totuși, să-și ofere o oportunitate eficace de a adăuga dovezi pentru a le susține; a considerat că nu este necesar să se examineze separat dacă a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție; - a considerat că constatarea unei încălcări în sine constituie o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de solicitant; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 101 531.140 șhillinguri austriece pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și 110 000 șhilling austriece pentru costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii dinainte de organele convenției și că dobânzile simple la o rată anuală de 4% vor fi plătite pentru sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la soluționare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 27 februarie 2001, având în vedere obligația austriei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 9 iulie 2001, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 27 februarie 2001, Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul austriei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2003)150 Informații furnizate de Guvernul Austria în cursul examinării cazului Ierusalim de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile individuale , trebuie remarcat faptul că , în conformitate cu sistemul juridic austriac o injunție în temeiul articolului 1330 din Codul Civil austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch), Prin urmare, reclamantul nu a suferit nicio altă consecință a hotărârii atacate decât injuncția în sine. Ea poate solicita în orice moment ridicarea acestei măsuri și, dacă face acest lucru, instanțele austriece nu ar renunța la punerea în aplicare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în acest caz. , se reamintește că instanțele austriece au adaptat, din 1993, interpretarea infracțiunii de difamare, inclusiv diferența dintre hotărârile privind valoarea și declarațiile de fapt, la cerințele convenției, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană (a se vedea Rezoluția DH(93)60 în cazul Oberschlick nr. 1 din 23/05/91). În ceea ce privește aspectele legislației civile ale difamării în cauză în acest caz, hotărârea Curții Europene a fost comunicată imediat Curții Supreme austriece. Acesta a fost, de asemenea, adusă în atenția publicului, precum și a tuturor autorităților în cauză, prin publicarea sa în limba germană într-o serie de jurnalii juridice austriece, adică Medien und Recht 2001 (p. 89 ff), Österreichisch Juristenzeitung 2001 (p. 23 ff), Österreichisches Institut für Menschenrechte Newsletter 2001 (p. 52 ff). Ca urmare a efectului direct al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a hotărârilor Curții Europene în dreptul austriac, hotărârea în cazul Ierusalimului a fost, de asemenea, încorporată pe deplin în sistemul juridic austriac, astfel cum s-a reflectat, de exemplu, în hotărârea Curții Supreme din 5 iulie 2001, 6 Ob 149/01 g privind interpretarea articolului 1330 din Codul Civil austriac (Allgeimeines Bürgerliches Gesetzbuch) Având în vedere dreptul la libertate de exprimare, astfel cum este consemnat la art. 10 din Convenție. În această hotărâre, Curtea Supremă a evaluat în special echilibrul intereselor publice și private, având în vedere noțiunea de „critica admisibilă” a persoanelor fizice și asociațiilor care intră în arena dezbaterii politice, astfel cum a dezvoltat Curtea Europeană în cazul Ierusalimului. Guvernul consideră că, având în vedere evoluțiile menționate mai sus, nu va mai exista un risc de repetare a încălcării constatate în acest caz și că, în consecință, Austria și-a îndeplinit obligația în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Resolution ResDH(2003)150

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 27 February 2001 (final on 27 May 2001)

in the case of Jerusalem against Austria

(Adopted by the Committee of Ministers on 20 October 2003

at the 854th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Jerusalem case delivered on 27 February 2001 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 26958/95) against Austria, lodged with the European Commission of Human Rights on 2 March 1995 under former Article 25 of the Convention by Mrs

Susanne

Jerusalem, an Austrian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the applicant’s complaint that her right to freedom of expression had been violated on account of an injunction, in 1993, prohibiting her, under Article 1330 of the Austrian Civil Code

(Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch)

, from repeating certain statements she had made in the exercise of her political functions, in the course of debate in the Vienna Municipal Council;

Whereas in its judgment of 27 February 2001 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 10 of the Convention, insofar as the Austrian courts considered that the applicant had expressed statements of fact, rather than value judgments, and had therefore required her to prove the truth of such statements without however giving her an effective opportunity to adduce evidence to support them;

-

held that it was not necessary to examine separately whether there had been a violation of Article 6 of the Convention;

- held that the finding of a violation in itself constituted sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicant;

-

held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 101 531,140 Austrian schillings for costs and expenses incurred in the domestic proceedings and 110 000 Austrian schillings for costs and expenses incurred in the proceedings before the Convention organs and that simple interest at an annual rate of 4% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 27 February 2001, having regard to Austria’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that on 9 July 2001, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 27 February 2001,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Austria, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2003)150

Information provided by the Government of Austria

during the examination of the Jerusalem case

by the Committee of Ministers

As regards the individual measures

, it should be noted that, according to the Austrian legal system an injunction under Article 1330 of the Austrian Civil Code

(Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch),

such as that at the origin of the Jerusalem case, constitutes a civil claim rather than a criminal judgment. Accordingly, the applicant never suffered from any other consequence of the contested judgment than the injunction itself. She can at any time request the lifting of this measure and should she do so, the Austrian courts would not fail to give effect to the judgment of the European Court of Human Rights in this case.

As regards the general measures

, it is recalled that the Austrian courts have, since 1993, adapted their interpretation of the crime of defamation, including the difference between value judgments and statements of fact, to the requirements of the Convention, as interpreted by the European Court (see Resolution DH(93)60 in the case of Oberschlick No. 1 of 23/05/91). As regards the civil-law aspects of defamation at issue in the present case, the judgment of the European Court was immediately communicated to the Austrian Supreme Court. It was also brought to the attention of the public, as well as of all authorities concerned, by its publication in German in a number of Austrian legal journals, i.e

Medien und Recht 2001

(p.

89 ff),

Österreichisch Juristenzeitung 2001

(p. 23 ff),

Österreichisches Institut für Menschenrechte Newsletter

2001 (p. 52 ff).

As a result of the direct effect of the European Convention on Human Rights and of the judgments of the European Court in Austrian law, the judgment in the case of Jerusalem has also been fully incorporated into the Austrian legal system as reflected, for example, in the Judgment of the Supreme Court of July 5, 2001, 6

Ob 149/01 g concerning the interpretation of Article 1330 of the Austrian Civil Code

(Allgeimeines Bürgerliches Gesetzbuch)

in the light of the right to free expression as enshrined in Article 10 of the Convention. In this judgment, the Supreme Court notably assessed the balance of public and private interests in the light of the notion of “permissible criticism” of individuals and associations that enter the arena of political debate, as developed by the European Court in the Jerusalem case.

The Government considers that, in the light of the abovementioned developments, there will no longer exist a risk of repetition of the violation found in the present case and that, consequently, Austria has met its obligation under Article 46, paragraph 1 of the Convention.