AFFAIRE NELISSENNE c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

23.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE NELISSENNE c. BELGIQUE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CERINȚA NELISSENĂ c. BELGIA (solicitarea nr. 49518/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2003 DEFINITIVF 23/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Nelissenne c. Belgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele meu, Tulkens Vajić Levits Botoutarova dnii Kovler, Zagrebelsky, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2003, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 49518/99) îndreptată împotriva Regatului Belgiei și al cărei resortisant al acestui stat, dl. În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul F. de Patoul, avocat la Bruxelles. Claude Debruulle, director general la Ministerul Justiției. La 9 iulie 2002, prima secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. La 29 iulie și 3 august 1993, reclamanta a prezentat cele două fiice ale sale în fața instanței de primă instanță din Nivelles. Această acțiune tindea să revoce două donații pe care le făcuse. Prin hotărârea din 14 martie 1996, a zecea cameră a Tribunalului de Primă Instanță din Nivelles pronunța revocarea celor două donații. La 21 iunie 1996, fiicele reclamantului au solicitat această decizie la Curtea de Apel de la Bruxelles. Reclamantul, care a solicitat data de 1 iulie 1996 ca cauza să fie retrimisă rolului general la prima audiere stabilită la 6 septembrie 1996 (ceea ce s-a făcut în absența unei înfățișări a părților), a pus la grefa Curții de Apel principalele sale concluzii la 31 octombrie 1996. Prin scrisoarea din 10 decembrie 1996, el a solicitat stabilirea cauzei pe baza art. 751 din Codul judiciar care deschide posibilitatea de a obține o hotărâre sau o hotărâre în lipsă în cazul inacțiunii părții pârâte. La 7 ianuarie 1997, cauza a fost stabilită la 6 mai 1997. Părțile adverse și-au depus concluziile la grefă la 6 martie 1997 și reclamantul a prezentat concluzii suplimentare la 17 aprilie 1997. Nici o parte nu s-a prezentat la ședința din 6 mai 1997 și, prin urmare, cauza a fost retrimisă rolului general. La 23 septembrie 1997, reclamantul a adresat președintelui celei de a noua camere a Curții de Apel de la Bruxelles o cerere de fixare a cauzei pentru pledoarii. La 21 iunie 1999, grefierul i-a răspuns în termenii următori: În conformitate cu legea din 9 iulie 1997, cazul dvs. a fost atribuit, împreună cu mai mult de 5 500 de camere suplimentare create pentru a elimina întârzierea judiciară. Această intervenție a legiuitorului obligă Curtea să acorde în toate aceste cazuri, pe baza cererii de fixare originare, o nouă dată de fixare în fața camerelor suplimentare. În acest scop, toate aceste cazuri au fost plasate pe o listă de așteptare în funcție de ordinea datelor cererii de fixare și vor fi, în principiu, tratate în această ordine pentru a garanta justiția distributivă. Cazul dvs. are numărul de ordine (fix) 3 522 pe această listă de așteptare de peste 5 500 Cauze, stabilite la 13 februarie 1998. Ea a fost atribuită camerei suplimentare 4, unde are numărul de ordine (variabil) 231 care indică numărul de cauze care o precedă până în prezent pe lista de așteptare a acestei camere. Pe baza previziunilor și posibilităților actuale, trebuie să se țină seama încă de o perioadă de așteptare de aproximativ 29 de luni. 10. Prin scrisoarea din 11 septembrie 2000, Consiliul reclamantului a scris grefei Curții de Apel care îl informează, printre altele, că reclamantul era relativ în vârstă și spera să cunoască el însuși încheierea acestei cauze (revocarea donației către copiii săi). 11. Prin scrisoarea din 15 septembrie 2000, magistratul coordonator i-a răspuns prin scrisoarea din 15 septembrie 2000. Am primit scrisoarea dvs. prin care invocați circumstanțe speciale pentru a justifica o cerere de prioritate și, într-adevăr, solicitarea dvs. mi se pare pertinentă și, prin urmare, am dat instrucțiunile necesare pentru a vă acorda, pe cât posibil, o dată mai apropiată a pledoariilor. Dacă, în urma instrucțiunilor mele, nu veți primi nici un anunț de fixare în trei luni, vă invit să-mi trimiteți un memento împreună cu o copie a scrisorii dvs. și a răspunsului meu. Subliniez faptul că o astfel de măsură constituie o excepție și că este luată numai în circumstanțe excepționale, pentru a menține egalitatea între toți justițiabilii. Prin scrisoarea din 18 octombrie 2000, reclamantul a fost informat că cauza a fost stabilită pentru pledoarie la ședința din 4 ianuarie 2001 data la care cauza a fost pledată și luată în deliberare. 13. printr-o hotărâre din 10 mai 2001, devenit definitivă din lipsă de recurs, Curtea de Apel a declarat apelul admisibil și întemeiat și a pus capăt hotărârii atacate. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul, care insistă în special asupra provocării specifice a litigiului și a vârstei sale avansate, susține că durata procedurii de apel nu a respectat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 15. Guvernul se opune acestei teze, considerând, printre altele, că reclamantul a avut satisfacție rapidă atunci când a depus o cerere de prioritate la 11 septembrie 2000. Susținând că întârzierea care a avut loc în acest caz ar fi cauzată, printre altele, de o congestionare trecătoare a rolului Curții de Apel de la Bruxelles, acesta susține că a luat mai multe măsuri pentru a remedia întârzierile, în special în două legi din 29 noiembrie 2001 de stabilire a unui cadru temporar de consilieri în vederea eliminării întârzierii judiciare în cadrul cursurilor de apel și de creare a 12 locuri de consilieri supleanți la Bruxelles și într-o lege din 18 iulie 2002 de relaxare semnificativă a condițiilor stricte de bilingvism pe care candidații magistrați bruxelloi trebuiau să le întâlnească în cadrul Tribunalului de Primă Instanță. 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 iulie 1993 și s-a încheiat la 10 mai 2001. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 19. Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială și că din dosar nu reiese că reclamantul a provocat întârzieri semnificative. În schimb, în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea constată în special că au trecut mai mult de trei ani între cererea de stabilire a ședinței de apel depusă la 23 septembrie 1997 (punctul 9 de mai sus) și desfășurarea acesteia la 4 ianuarie 2001 (punctul 12 de mai sus). În lumina hotărârilor recente pronunțate împotriva statului belgian (a se vedea, printre altele, Gillet c. Belgia, nr. 50859/99, 30 ianuarie 2003 Gökce și alții c. Belgia, nr. 50624/99, 30 ianuarie 2003, Lefebvre c. Belgia, nr. 49546/99, 15 noiembrie 2002 și S.A. Sitram c. Belgia, 49495/99, 15 noiembrie 2002), Curtea este de părere că nu a fost furnizată nicio explicație relevantă a acestui termen de către guvern. În această privință, aceasta intră sub incidența legislației din 29 noiembrie 2001 și 18 iulie 2002 nu au putut avea niciun efect asupra desfășurării prezentei cauze. Este o jurisprudență constantă că congestionarea cronică a rolului unei instanțe nu constituie o explicație valabilă (a se vedea Probstmeier c. Germania, Hotărârea din 1 iulie 1997, Rec. art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (a se vedea Portington c. Grecia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2633, punctul 33). Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil; prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Interese moratorii 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă Spune: 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe aceste sume; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 23 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte