AFFAIRE LENAERTS c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

11.03.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE LENAERTS c. BELGIQUE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL C. BELGIA (solicitarea nr. 50857/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 martie 2004 DEFINITIVF 11/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Lenaerts c. Belgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele meu Tulkens Vajić Levits Botoutarova dnii Kovler Zagrebelsky judecători și al dlui S. Nielsen grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 19 februarie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 50857/99) îndreptată împotriva Regatului Belgiei și al cărei resortisant al acestui stat, dl Nicole Lenaerts ( reclamanta a sesizat Curtea la 2 septembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( (art. 52) este reprezentat de agentul său, Claude Debruulle, director general la Ministerul Justiției. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanta declară că procedura civilă la care a fost parte a avut o durată excesivă. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 3 mai 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 15 iulie 1994, domnul M. a introdus în fața Tribunalului de Comerț din Bruxelles o acțiune în justiție împotriva S.A. Citibank pentru a-l condamna la plata contravalorii a două titluri în valoare totală de 10 La 30 ianuarie 1995, recurenta a depus o cerere de intervenție împotriva domnului M. care intenționa să declare că deține ambele obligații și că Citibank trebuia să îi plătească domnului M. valoarea acestor două bonuri, iar prin hotărârea din 25 martie 1996, instanța a demisionat reclamanta, care a făcut obiectul acestei decizii la 23 mai 1996. 10. La 6 decembrie 1996, avocatul recurentei a solicitat fixarea pentru a obliga adversarii să încheie și a pus concluzii principale. Printr-o scrisoare din 10 februarie 1997, grefa Curții de Apel din Bruxelles a informat recurenta că cauza fusese stabilită în ședința din 3 iunie 1997, în cursul căreia nu putea fi invocată, ședința având ca obiect numai verificarea depunerii concluziilor părților adverse; acestea din urmă și-au retras concluziile la 8 și, respectiv, 10 aprilie 1997. În ședința din 3 iunie 1997, nimeni nu s-a prezentat și, întrucât concluziile fuseseră depuse în termenul legal, cauza a fost retrimisă la rol. La 4 septembrie 1997, recurenta a comunicat concluzii suplimentare. Citibank a făcut același lucru la 17 septembrie 1997. În decembrie 1997, recurenta a solicitat stabilirea cauzei. Cazul a fost stabilit la 22 ianuarie 1998 pentru a permite Consiliului recurentei să nu își îndeplinească obligațiile. Cu toate acestea, domnul M. M. a prezentat concluzii suplimentare la 30 decembrie 1997 astfel încât, în ședința din 22 ianuarie 1998, cauza a fost repusă în aplicare din nou. La 9 februarie 1998, avocații celor trei părți au solicitat în comun stabilirea pledoariilor. La 17 februarie 1998, grefa Curții de Apel le-a răspuns că nu i se putea comunica o dată. Ca răspuns la o scrisoare din 4 noiembrie 1998 a unuia dintre avocați, grefa a informat că cazul a fost plasat pe o listă de așteptare a uneia dintre camerele suplimentare instituite în temeiul legii din 9 iulie 1997. 12. Ședința în fața Curții de Apel a avut loc la 25 mai 2000. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2001, Curtea de Apel a anulat hotărârea atacată și a primit pretențiile recurentei, ordonând Citibanki să îi plătească valoarea celor două titluri, cu dobânda contractuală pentru această sumă și, pe de altă parte, dobânda moratorie începând cu 25 noiembrie 1989, precum și dobânda judiciară. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 13. recurenta susține că durata procedurii, în special a celei de apel, a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. Guvernul se opune acestei teze, considerând, printre altele, că miza cauzei era pur pecuniară. În ceea ce privește nivelul de apel, părțile adverse ar fi rămas în imposibilitatea de a concluziona, astfel încât recurenta ar fi trebuit să solicite, de două ori, o fixare pentru a le obliga să încheie o astfel de întârziere și nu ar fi putut fi imputată autorităților. Expusă că întârzierea stabilită pentru stabilirea pledoariilor cauzei în gradul de apel ar fi cauzată de congestionarea pasagerului a rolului Curții de Apel de la Bruxelles, acesta susține că a luat măsurile necesare pentru a elimina această întârziere. Perioada care trebuie luată în considerare 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 ianuarie 1995, data cererii de intervenție a recurentei și s-a încheiat la 18 ianuarie 2001 cu hotărârea Curții de Apel și, prin urmare, a durat aproape șase ani pentru două instanțe. Caracterul rezonabil al procedurii 16. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Comingersoll c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 19, CEDO 2000-IV, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 17. Curtea consideră că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. În ceea ce privește comportamentul recurentei, din dosar nu reiese că aceasta a provocat întârzieri semnificative. 18. În schimb, în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare la nivelul procedurii de apel, Curtea constată în special că au trecut mai mult de doi ani și trei luni între cererea de stabilire a ședinței de apel depusă la 9 februarie 1998 de către cele trei părți (punctul 11 de mai sus) și organizarea acesteia la 25 mai 2000 (punctul 12 de mai sus). Având în vedere recentele hotărâri pronunțate împotriva statului belgian (a se vedea, printre altele, Gillet c. Belgia, n 50859/99, 30 ianuarie 2003 Gökce și alții c. Belgia, n 50624/99, 30 ianuarie 2003, Lefebvre c. Belgia, n 49546/99, 15 noiembrie 2002 și S.A. Sitram c. Belgia, 49495/99, 15 noiembrie 2002), Curtea este de părere că nu a fost furnizată nicio explicație relevantă a acestui termen de către guvern. În această privință, Curtea amintește că este o jurisprudență constantă că congestionarea cronică a rolului unei instanțe nu constituie o explicație valabilă (a se vedea Hotărârea Probstmeier c. Germania din 1 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (a se vedea Hotărârea Portington c. Grecia din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2633, punctul 33) 19. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza recurentei nu a fost audiată într-un termen rezonabil; prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parti contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 22. Guvernul, având în vedere conținutul hotărârii Curții de Apel din 18 ianuarie 2001 de acordare a unui câștig de cauză recurentei, este de părere că eventuala constatare prin hotărâre ar constitui în sine o satisfacție echitabilă ca prejudiciu moral. 23. Curtea consideră că prelungirea procedurii dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, recurentei un prejudiciu moral care justifică acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, îi alocă 2 500 EUR. Cheltuieli și cheltuieli 24. Pentru nevoile cererii în fața Curții, recurenta solicită 50 000 BEF, adică 1 239,47 EUR, reprezentând cheltuielile și onorariile consiliului său. Un raport detaliat al cheltuielilor și onorariilor, întocmit la 5 iulie 2001, se anexează la această cerere în valoare de 31 145 BEF, adică 772,06 EUR. 25. Guvernul nu se pronunță în mod explicit cu privire la problema cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], n 34484/97, § 30, CEDO 1999 V. Curtea arată că cererea recurentei se referă la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața acesteia. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile amintite, Curtea consideră rezonabilă suma solicitată și acordă recurentei 1240 EUR. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3 740 EUR (trei mii șapte sute patruzeci de euro) pentru daune morale și proaspete și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe suma respectivă decât de la data expirării termenului menționat și până la data la care a expirat termenul respectiv. la plată, această sumă va majora dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 martie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.