AFFAIRE PEKER c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.10.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 14+6;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PEKER c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PEKER c. TURCIA (solicitarea nr. 53014/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2003 DEFINITIVF 24/03/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Peker c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan H.S. Greve Traja, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 53014/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Nurettin Peker ( La 15 septembrie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul G. Tuncer, avocată la Istanbul. Guvernul turc nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. La 14 septembrie 2000, Curtea (secțiunea a patra) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. La 29 ianuarie 1997, el a fost arestat de poliție și reținut și acuzat de a fi membru al unei organizații ilegale, și anume TKRP-C (Parteneriatul pentru eliberarea poporului turc - Front). La 6 februarie 1997, a fost adus în fața judecătorului-sef lângă curtea de securitate a statului Istanbul, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 14 februarie 1997, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a acuzat pe reclamant de apartenența la organizația respectivă și a solicitat, printre altele, aplicarea articolelor 168 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. La 6 iulie 1998, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de căpitan, a declarat reclamantul vinovat de infracțiunea menționată la art. 168 alineatul (2) din Codul Penal și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. 10. La 23 octombrie 1998, procurorul general a prezentat Curții de Casație avizul său cu privire la recursul prin care solicita ca această hotărâre să fie infirmată. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. 12. La 11 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 13. La 23 martie 1999, textul hotărârii Curții de Casație a fost depus la dosarul cauzei care se află în cadrul grefei Curții de Securitate a Statului și astfel pus la dispoziția părților. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia 59659/00, §§ 21-22, 6 februarie 2003). art. 327 din Codul de procedură penală enumeră cazurile în care o cauză care a dus la o hotărâre anterioară în forță de lucru judecat poate face obiectul unui nou proces în favoarea condamnatului El a fost modificat prin art. 3 din Legea nr. 4793, care a adăugat un al șaselea caz de redeschidere. Atunci când se stabilește printr-o hotărâre definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului că o hotărâre penală a fost pronunțată cu încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor suplimentare ale acesteia. În acest caz, redeschiderea procesului poate fi solicitată în termen de un an de la data la care hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a devenit definitivă. Legea nr. 4793 a intrat în vigoare la 3 februarie 2003 în conformitate cu articolul provizoriu nr. 1, art. 3 se aplică numai în următoarele două ipoteze: : hotărârea în care Curtea a făcut o hotărâre definitivă înainte de intrarea în vigoare a legii; hotărârea în care Curtea va pronunța o hotărâre definitivă cu privire la o cerere formulată după intrarea în vigoare a legii. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE, COMBINATĂ CU ARTICOLUL 14 16. Recurentul susține în principal că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal echitabil și independent Pretinde că a suferit încălcări ale dreptului său la apărare în timpul urmăririi penale. În special, acesta se plânge că nu a putut dispune de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale și că nu a beneficiat de asistență din partea unui avocat în cursul anchetei pregătitoare pentru că a fost supus unor norme procedurale privind drepturile de apărare mai puțin favorabile decât cele ale dreptului penal comun. În cele din urmă, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Casație din cauza lipsei de comunicare a avizului procurorului general. 17. În acest sens, se invocă art. 6 alineatul (1), (2) și (3) litera (b) și (c) din Convenția combinată cu art. 14. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) orice persoană acuzată de o infracțiune este presupusă nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Orice acuzat are dreptul în special la (...) să aibă timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale să se apere pe sine însuși sau să aibă asistența unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer (...) art. 14 se citește după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate bazată pe neobosirea căilor de atac interne și susține că reclamantul a omis să solicite corectarea hotărârii de rupere în temeiul articolului 322 din Codul de procedură penală 19. Reclamantul contestă aceste argumente susținând că acțiunea de rectificare a hotărârii nu este o cale de atac eficientă în dreptul intern 20. Curtea amintește că regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă în ceea ce privește presupusa încălcare. Or, aceasta amintește că, în dreptul penal turc, o acțiune în rectificare a hotărârii nu constituie un mijloc de drept intern direct accesibil justițiabililor (a se vedea Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special art. 35 din Convenție, în special, art. 35 din Convenție, punctul 34, CEDO 2000-VI). CElirAKlar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, constată, de asemenea, că aceste obiecțiuni trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir , citată anterior, §§ 36.23). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe ( Õncal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale în fața Curții de Securitate a statului și în fața Curții de Casație 25. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 26. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1), 2, 3 litera (b) și (c) din Convenția combinată cu art. 14 (a se vedea, printre altele, șteiraklar, citată anterior, p. 3074, § 44-45 ; în ceea ce privește lipsa comunicării avizului procurorului general, a se vedea Ișik c. Turcia 50102/99, § 38-39, 5juin 2003; în ceea ce privește presupusa discriminare privind dreptul la apărare, a se vedea Coëme și alții c. Belgia, n 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 și 33210/96, § 108 CEDO 2000 VII). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 27. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 28. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 60 000 EUR 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o compensație în acest sens (a se vedea Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85). 31. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (a se vedea Éliraklar, citată anterior, p. 3074, § 49). 32. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, redresarea cea mai adecvată ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială. De asemenea, reclamantul solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. El nu furnizează nicio justificare. 34. Guvernul contestă aceste pretenții. 35. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR minus 660 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Istanbul afirmă că nu este necesar să se examineze celelalte obiecții care rezultă din art. 6 din Convenția combinată cu art. Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 2 000 EUR (două mii EUR), minus 660 EUR EUR (șase sute șaizeci de euro) percepute pentru asistență judiciară, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte