CtEDO 23.10.2003 Auto

DIMITRELLOS contre la GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
23.10.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DIMITRELLOS contre la GRECE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 75483/01 prezentată de Dimitrios DIMITRELLOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 23 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Levits Botomarova, judecătorii domnului S. Nielsen grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 22 octombrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Dimitrios Dimitrellois, este un resortisant grec, născut în 1932 și rezident la Atena. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Georges Stefanakis, avocat în barou d . Guvernul pârât este reprezentat de delegații agentului său, domnul Apessos, consilier pe lângă Consiliul Juridic al statului și domnul C. Georgiadis, auditor pe lângă Consiliul Juridic al statului. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1999, reclamantul a fost acuzat că, în calitate de notar, a redactat contracte pentru vânzarea de terenuri cu o suprafață totală de 1 200 000 m2 și în care el certifica în mod eronat că vânzătorul acestor terenuri era și proprietarul lor, în timp ce el nu știa că proprietarul lor era de fapt o mănăstire. La 25 iunie 1999, reclamantul a fost pus în detenție provizorie la închisoarea Korydallos, unde a rămas până la 26 iunie 2000. Instanța de inculpare a considerat că au existat indicii serioase pentru a afirma că reclamantul a comis o încălcare a dreptului comunitar și că a riscat să comită noi sigilări. La 21 ianuarie 2000, recursul său împotriva mandatului de depunere a cererii a fost respins de Camera de Acuzare a Tribunalului de Primă Instană (hotărârea nr. 101/2000). Pe de altă parte, la 23 iunie 2000, această cameră de acuzare și-a respins cererea de eliberare condiționată (Decizia nr. 1464/2000). La 26 iunie 2000, instanța de apel infracțional din partea reclamantului a considerat că, în cazul său, condițiile prevăzute de lege pentru constituirea infracțiunii în cauză nu erau îndeplinite. Prin aceeași hotărâre, Curtea a considerat că recurentul nu avea dreptul la nicio despăgubire pentru perioada de detenție provizorie, deoarece faptele în litigiu constituiau indicii grave ale vinovăției sale și justificau reținerea sa (hotărârea nr. 1926/2000). Această hotărâre a fost netă și certificată în conformitate cu 27 aprilie 2001. Articolele relevante din Codul de procedură penală dispun de art. 533 alineatul (2) Persoanele aflate în detenție provizorie și apoi plătite (...) au dreptul de a solicita despăgubiri (...), în cazul în care a fost stabilit în cursul procedurii pe care nu au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) sau în cazul în care au existat cel puțin indicii grave împotriva inculpaților. art. 535 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). La cererea verbală a persoanei soluționate, instanța care a examinat cauza se pronunță cu privire la obligația de a-și exercita obligația de a-și exercita dreptul la o astfel de hotărâre în același timp cu verdictul. Totuși, această instanță poate, de asemenea, pronunța din oficiu o astfel de hotărâre (...) Cu toate acestea, decizia privind obligația de a plăti despăgubiri nu poate fi contestată separat; aceaceasta este anulată în cazul în care decizia privind problema principală a instanței penale este infirmată. art. 537 Oricine a suferit un prejudiciu poate, într-o etapă ulterioară, să sesizeze aceeași instanță cu privire la o cerere de despăgubire. În acest caz, cererea trebuie prezentată procurorului [Epitropos] al acestei instanțe în termen de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii în instanță publică. art. 539 Persoanele care au fost reținute în mod nedrept (...) trebuie să fie despăgubite pentru orice prejudiciu material pe care l-ar fi suferit din cauza... detenției lor. Ele trebuie, de asemenea, să fie despăgubite pentru prejudiciul moral (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cererea sa de a obține o despăgubire pentru detenția sa a fost respinsă fără nici o motivație. Reclamantul se plânge că hotărârea instanței de apel penal care i-a refuzat orice despăgubire pentru detenție provizorie nu a fost motivată. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că instanța penală nu este mulțumită să repete textul art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală, după cum susține reclamantul, dar a motivat suficient decizia sa de refuzare a unei despăgubiri. Într-adevăr, guvernul afirmă că instanța de apel se referă la faptele care au condus la arestarea reclamantului și pe care se întemeiază camera de judecată pentru a se concluziona că sunt suficiente indicii ale vinovăției sale. Reclamantul precizează că Hotărârea nr. 1926/2001 a instanței de apel infracțional se mulțumește să repete condițiile de aplicabilitate a articolului 533 2 din Codul de procedură penală, fără a expune în detaliu informațiile grave, care există împotriva lui. Astfel, motivele de pronunțare, în acest punct special, sunt stereotipate și contradictorii, deoarece ele se referă la faptele cauzei pe care se întemeiază instanța de apel pe care se bazează pentru a-l achita. Instanța nu l-a acuzat pe reclamant din lipsă de probe relevante, ci din cauză că, în acest caz, condițiile prevăzute de lege pentru a constitui infracțiunea în cauză nu erau îndeplinite. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ; se presupune că cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen modulier adjunct Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă