CASE OF STEUR v. NETHERLANDS

Reclamantul este un național Țările de Jos care s-a născut în 1951 și locuiește în Oegstgeest. El este un avocat practicant (advocat en procureur). El nu a fost reprezentat în fața Curții. 10. La 26 noiembrie 1992, ofițerul de investigare a securității sociale (socialchercheur) dl W. a luat și a înregistrat o declarație de la un dl B., o persoană de origine Suriname care a fost suspectată că a primit în mod incorect prestații de securitate socială și, în acest context, că a comis falsificare. dl B. a fost singur cu dl W. atunci și nu a avut asistența fie a unui avocat sau a unui interpret. 11. ulterior, dl B. a fost urmărit pentru fraudă de securitate socială. În plus, au fost instituite proceduri civile împotriva lui de către autoritățile de securitate socială pentru recuperarea prestațiilor excesive plătite acestuia. Reclamantul a acționat ca avocat al dlui B. în ambele seturi de proceduri. 12. În procedura civilă, reclamantul a declarat, printre altele: „Declarația înregistrată în scris de dl W. nu au fost obținute în alt mod decât prin aplicarea presiunii într-un mod inacceptabil pentru a obține declarații incriminatoare, a căror semnificație nu a fost sau nu a fost suficient de înțelesă de dl B. Având în vedere absența unui interpret.” Această listă apare în avize de apel prezentate Curții Regionale de la Haga (arrondissementsrechtbank) la o audiere care a avut loc la 27 iunie 1994. 13. Având aflat de această declarație în mai 1995, dl W. A depus o plângere disciplinară în sensul articolului 46c din Legea privind profesiile juridice (Advocatenwet) împotriva reclamantului decanului (deken) al Asociației de Baruri locale (Orde van Advocaten). El s-a plâns că insinuările nefondate ale reclamantului și-au atenuat onoarea profesională și bună reputație, că reclamantul a încălcat limitele de decență și că reclamantul l-a acuzat oblic de a fi comis perjuriul în elaborarea dosarului în cauză. 14. În urma unui schimb de corespondență, decanul a transmis plângerea dlui W. către Consiliul Disciplinar (Raad van Disciplina) din Haga. 15. În decizia sa din 1 iulie 1996, în urma procedurilor adversare, Consiliul Disciplinar a respins, în mod nefondat, plângerea pe care reclamantul o avea, în termeni voal, a acuzat pe dl W. de perjur. Cu toate acestea, a considerat că reclamantul, susținând că dl W. a exercitat o presiune inacceptabilă asupra dlui B., a făcut o afirmație care nu a fost susținută de niciun fapt. A concluzionat că reclamantul a încălcat astfel limitele de comportament acceptabil și nu a respectat standardele așteptate de la un avocat („... de grenzen van het toelaatbare overschreden en heeft hij in strijd gehandeld s-a întâlnit cu hetgeen een behoorlijk advocaat betaamt”). Observarea naturii și a gradului limitat de gravitate a comportamentului reclamantului, Consiliul disciplinar a considerat suficient pentru a declara plângerea dlui W. parțial bine fundamentată fără a impune nicio sancțiune. 16. Reclamantul a depus un recurs la Tribunalul de Apel Disciplinar (Hof van Disciplina). El a susținut că dl B. nu a avut asistența unui avocat înainte de a semna declarația sa scrisă, deși a cerut ca un avocat să fie prezent, că nici un interpret nu a fost prezent la interogatoriu, că dl B. este un dependent de droguri și că i-a spus că a fost adusă presiune pentru a suporta. De asemenea, reclamantul s-a referit la o declarație adoptată de judecătorul de investigare (rechter-commissaris) de dl B. la 5 decembrie 1994, care se menționează după cum urmează: „În răspuns la întrebarea de ce am declarat poliției că am trăit împreună cu fosta mea soție în perioada relevantă ... spun că am fost presionată în timpul interogatoriului. Această presiune a consistat în a lovi împotriva masei și a lovi mișcările în direcția mea. Am fost, de asemenea, abuzat verbal. Când a venit la semnarea declarației, am cerut șeful, dar s-a spus că a plecat deja acasă. Apoi am cerut un avocat pentru că am vrut un interpret să vină și să-mi citească declarația. Poliția a spus, totuși, că niciun avocat ar putea veni. Deci, în cele din urmă am semnat declarația.” 17. Reclamantul a susținut că, în apărarea clientului său, ar fi trebuit să fie liber să încheie, așa cum a făcut el, că mărturisirea clientului său ar fi putut fi rezultat doar de presiune inacceptabilă a fost adusă de ofițer de investigare. Atunci ar fi fost în favoarea instanței la care s-a prezentat această concluzie să decidă dacă sau nu s-a stabilit că această presiune inacceptabilă a fost exercitată de fapt. Dar nu a fost în favoarea unui tribunal disciplinar să constate că o declarație făcută într-un proces în apărarea clientului său este inacceptabilă deoarece nu a fost suficient de verificată. 18. În decizia sa din 26 mai 1997, în urma procedurilor adversare, Tribunalul de Apel disciplinar a respins recursul reclamantului și a susținut în întregime decizia din 1 iulie 1996. 19. Acesta a remarcat faptul că, în cadrul procedurii civile care implică domnului B., argumentarea în cauză a fost formulată în observațiile reclamantei în cadrul procedurii de primă instanță, precum și în cadrul procedurii de recurs în fața Curții regionale de la Haga (în cadrul acesteia din urmă, în cadrul unei audieri de la 27 iunie 1994). Nu s-a constatat că, în momentul material, reclamantul a fost, de fapt, informat de dl B. că a considerat că o presiune inacceptabilă a fost exercitată asupra lui atunci când dl W. a luat declarația sa. Tribunalul de Apel disciplinar a convenit cu Consiliul disciplinar că un avocat nu are dreptul să exprime replici de tipul în cauză fără nici un sprijin de fapt, ceea ce presupune că un avocat, înainte de a ridica astfel de acuzații, ar trebui să solicite informații clientului său cu privire la circumstanțele care constituie presiunea inacceptabilă exercitată. 21. Secțiunea 46 din Legea privind profesiile juridice prevede următoarele: „Avocatele sunt supuse procedurilor disciplinare în ceea ce privește orice act sau omisiune care este încălcarea îngrijirii corespunzătoare pe care ar trebui să le exercite ca avocați față de cei a căror interese au grijă sau ar trebui să aibă grijă de orice încălcare a Regulamentelor Barului Național și orice act sau omisiune care nu corespunde unui avocat respectabil. Această justiție disciplinară este eliberată în primul rând de către Consilii Discipline și, în apel, de către Tribunalul de Apel Discipline, care este, de asemenea, cea mai înaltă instanță.” 22. O plângere împotriva unui avocat este depusă Decanului Asociației Barierelor Locale (secțiunea 46c alineatul (1)), care îl investighează (secțiunea 46c alineatul (2)). Acesta poate transmite Consiliului de Supraveghere (Raad van Toezicht) o acțiune suplimentară (secțiunea 46c alineatul (3)). 23. Dacă nu se poate ajunge la o soluție prietenoasă, această chestiune este adresată Consiliului disciplinar de către președinte al Asociației Bariere (sau de supraveghere, după caz), fie la cererea reclamantului, fie de oficiu (secțiunea 46c alineatul (3) și secțiunea 46d). 24. Sancțiunile de care dispun consiliile disciplinare și Tribunalul de Apel disciplinar sunt: doar avertizare; reprimare; suspendare de la practicare pentru o perioadă de maximum un an; și disbarcare (secțiunea 48). 25. Orientările privind natura unui „act sau omisiune care nu corespunde unui avocat respectabil” se găsesc în Regulile de conduită pentru avocati (Gedragsregels voor advocaten), cea mai recentă versiune din 1992. art. 1 se citește după cum urmează: „Avocatele trebuie să se comporte astfel încât încrederea în profesie sau în exercitarea lor a profesiei să nu fie afectată.”