NOVOTKA v. SLOVAKIA

Reclamantul, dl Tibor Novotka, este un național slovac, născut în 1963 și trăiește în Pezinok. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dl P. Vršanský, succesat de dl P. Kresák începând cu 1 aprilie 2003. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul susține că la 8 august 1995, el a așteptat un vizitator în fața unei case în care se afla apartamentul său. Doi polițiști l-au abordat și au cerut cardul cetățenilor săi (,občiansky preukaz). Reclamantul a răspuns că termenul card al cetățenilor folosit de poliție este incorect și că, în conformitate cu art. 18 alineatul (1) din Legea Corpsului de Poliție, ar fi trebuit să-i ceară un document care să-și permită identificarea (,doklad totožnosti). Reclamantul a declarat în continuare poliției că ar trebui să respecte art. 9 alineatul (1) din Legea Corpsului de Poliție. Polițiștii au informat reclamantul că va fi adus (,,predvedený) la o secție de poliție și au chemat o mașină de poliție. Reclamantul susține că, înainte de sosirea mașinii, el a vorbit cu doi vecini dintre care unul dintre ei a indicat polițiștii cine era reclamantul. Reclamantul a fost transportat la o secție de poliție unde a fost căutat și plasat într-o celulă. El a fost eliberat aproximativ o oră mai târziu după ce a fost verificat identitatea sa. Un raport de poliție stabilit în aceeași zi indică că poliția în datorie a observat un om care s-a mutat printre mașini parcate și apoi a traversat strada la ora 18:15. După cum au considerat comportamentul său suspect, poliția a decis să verifice identitatea sa. Omul a informat poliția că stătea în fața casei în care locuia și că nu avea nici un document care să-și permită să-și arate identitatea. El a spus poliției că nu avea dreptul să-l controleze și că va depune o plângere despre ei. Poliția a sunat apoi o mașină de poliție și l-a informat pe omul că va fi adus la secția de poliție în conformitate cu Legea Corpsului de Poliție. La sosirea la secția de poliție, omul a fost căutat pentru motive de securitate. Potrivit raportului, poliția a verificat identitatea reclamantului în registrul relevant și l-a eliberat la ora 7.10. La 7 februarie 1996, reclamantul s-a plâns în legătură cu incidentul adresat procurorului orașului Bratislava. El a susținut, în special, că poliția a decurs ilegal și că a fost supus la tratamente degradante, deoarece a fost căutat și plasat într-o celulă. Reclamantul a exprimat, de asemenea, opinia că aprecierea sa are legătură cu faptul că Primul Ministru a depus o plângere penală împotriva lui în 1994 și că această plângere penală are legătură cu încercarea presupusului reclamant asupra vieții prim-ministrului. La 12 iunie 1996, Departamentul de Inspecție al Corpului de Poliție a respins plângerea reclamantului ca fiind nefondat. Scrisoarea a declarat că polițiștii nu au comis nicio infracțiune și că nu există nici un motiv pentru a lua o acțiune suplimentară asupra plângerii reclamantului. La 22 august 1996, reclamantul a depus o plângere la Biroul Procurorului de districtul Bratislava I. La 21 octombrie 1996, acesta din urmă a trimis cazul înapoi la Departamentul de Inspecție al Corpului de Poliție cu instrucția de a efectua anchete suplimentare în acest caz. Potrivit unui raport de poliție, la 6 mai 1997, un ofițer de poliție a cerut unsprezece persoane care locuiesc în aceeași casă, inclusiv vecinul vecin al reclamantului, dacă au cunoscut cel de-al doilea. Nimeni nu a admis cunoștința reclamantului. La 12 mai 1997, Departamentul de Inspecție al Corpului de Poliție a informat reclamantul că nici o infracțiune penală nu a fost comisă în contextul transportului său către o secție de poliție la 8 august 1995, și că orice infracțiune minoră care ar fi fost comisă în această ocazie a devenit obligată de lege. La 4 august 1997, un procuror public al Procurorului de district Bratislava I a respins plângerea reclamantului din 22 august 1996 din cauza faptului că reclamantul nu a fost în stare să o depună. Decizia a declarat că procurorul public a examinat totuși faptele cazului și a concluzionat că Departamentul de Inspecție al Corpului de Poliție a acționat în conformitate cu legea. La 13 septembrie 1997, reclamantul a contestat această concluzie în fața Biroului Procurorului Regional Bratislava. La 7 noiembrie 1997, acesta a respins plângerea. Scrisoarea a declarat, în legătură cu documentele incluse în dosarul de caz, că doi polițiști au cerut reclamantului să-și dovedească identitatea, la 8 august 1995, la ora 18:15, în timp ce stătea în stradă în fața intrării unei case. Procurorul public a stabilit, de asemenea, că reclamantul a refuzat să respecte cererea și că a indicat polițiștilor că nu au dreptul de a face acest lucru. Polițiștii au transportat reclamantul la o secție de poliție în vederea stabilirii identității sale. De asemenea, scrisoarea procurorului public indică că poliția avea dreptul să verifice identitatea reclamantului în conformitate cu art. 18 alineatul (1) din Legea Corpului de Poliție și că cei doi polițiști au făcut acest lucru în timp ce au considerat că reclamantul s-a mutat într-o manieră suspectă în apropierea mașinilor parcate și pentru că purta jeans rupt. Întrucât reclamantul a refuzat să-și stabilească identitatea, polițiștii l-au adus la secția de poliție în conformitate cu art. 18 alin. (3) din Legea Corpului de Poliție. Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi la 19:10 după ce i s-a stabilit identitatea. Procurorul public a constatat, în continuare, că afirmația reclamantului că vecinii săi îi informaseră pe cei doi polițiști care era reclamantul. Scrisoarea procurorului public din 7 noiembrie 1997 indică, de asemenea, că poliția a contactat ulterior vecinii reclamantului și că acesta a refuzat să cunoască reclamantul. În ceea ce privește căutarea reclamantului, aceaceasta a fost în conformitate cu art. 22 alineatul (1) din Legea Corpului de Poliție. Nu a existat nici o indicație că există o legătură între aprecierea de mai sus a reclamantului și activitățile prim-ministrului sau ale serviciului secret, astfel cum a afirmat reclamantul. La 5 decembrie 1997, reclamantul a depus o plângere Biroului Procurorului General. El a afirmat, printre altele, că a fost identificat de către un vecin în momentul în care a fost îndepărtat. Reclamantul a afirmat în continuare că a oferit astfel asistență poliției în vederea stabilirii identității sale. El solicită ca vecinul să fie auzit și să susțină că privarea sa de libertate a fost contrară articolului 5 din Convenție în sensul că, în special, poliția l-a privat de libertate fără niciun motiv juridic relevant. La 18 decembrie 1997, reclamația a fost transferată în Biroul Procurorului Regional, care a informat reclamantul că noile sale cereri nu vor fi tratate dacă nu conțin informații noi relevante. La 28 mai 1998, reclamantul a depus o cerere constituțională în temeiul articolului 130 din Constituție. El susține că dreptul său constituțional la libertatea de circulație și drepturile sale în temeiul articolului 5 din Convenție au fost încălcate ca urmare a incidentului din 8 august 1995. Reclamantul a propus ca Curtea Constituțională să audă două persoane care au fost martori de arestare la 8 august 1995. La 12 august 1998, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului ca fiind evident nefondată. Partea relevantă a deciziei afirmă: „... faptul că poliția și-a exercitat dreptul statutar (art. 18 din Legea Corpului de Poliție din 1993) de a cere unei persoane să-și dovedească identitatea în cazul în care este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor legale nu poate duce la o încălcare a articolului 5 din Convenție.” În conformitate cu art. 130 alineatul (3) din Constituție, astfel cum este în vigoare până la 30 iunie 2001, Curtea Constituțională ar putea iniția proceduri privind petiția (,podnet) prezentată de orice persoană sau societate care susține că drepturile lor au fost încălcate. În conformitate cu jurisprudența sa în temeiul art. 130 alin. (3) din Constituție, Curtea Constituțională nu are competența de a trage consecințe juridice de la o încălcare a drepturilor reclamantului, nici nu poate acorda persoanei în cauză daune, nici nu poate impune autorității publice o sancțiune care să răspundă de încălcarea constatată. Prin urmare, în opinia Curții Constituționale, autoritatea în cauză trebuie să ofere remediere persoanei ale căror drepturi au fost încălcate. În temeiul articolului 2 alineatele (1) și (3), sarcinile poliției includ, printre altele, protecția securității persoanelor și a proprietăților și identificarea infracțiunilor și a infracțiunilor minore, precum și a infracțiunilor lor. De asemenea, poliția ia măsuri preventive în limitele competenței lor, astfel cum este definită în Legea Corpului de Poliție. Secțiunea 9 prevede că poliția acționează în limitele specificate în Legea Corpului de Poliție atunci când o infracțiune sau o infracțiune minoră sunt comise sau când există o suspiciune justificată de a fi comisă o infracțiune sau o infracțiune minoră. În conformitate cu secțiunea 18 alineatul (1), poliția are dreptul să ceară unei persoane să-și dovedească identitatea prin intermediul unui document relevant (doklad totožnosti), atunci când este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor în temeiul Legii Corpurilor de Poliție. Punctul 3 din secțiunea 18 prevede că o persoană care refuză să-și demonstreze identitatea prin intermediul unui document relevant poate fi adusă în sediile de poliție în vederea stabilirii identitatii sale. În conformitate cu alineatul (4) din secțiunea 18, poliția are, de asemenea, dreptul de a proceda în conformitate cu secțiunea 18 alineatul (3), atunci când persoana în cauză nu poate dovedi identitatea sa prin intermediul unui document relevant, și atunci când o astfel de persoană nu poate indica în mod fiabil numele său, data nașterii și locul de reședință, în ciuda faptului că i s-a dat posibilitatea de a face acest lucru. Poliția evaluează dacă o indicație a numelui, a datei nașterii și a locului de reședință a persoanei în cauză este fiabilă în funcție de motivele pentru care trebuie verificată identitatea unei astfel de persoane. Alineatul 9 din secțiunea 18 prevede că poliția elaborează un raport atunci când o persoană este adusă în sediul lor în vederea stabilirii identitatii sale. În conformitate cu secțiunea 22 alineatul (1), poliția are dreptul să verifice dacă o persoană care este pe cale de a fi adusă în sediul lor sau care a fost prinsă sau arestat transportă o armă.

The applicant, Mr Tibor Novotka, is a Slovakian national, who was born in 1963 and lives in Pezinok. The respondent Government were represented by their Agent, Mr P. Vršanský, succeeded by Mr P. Kresák as from 1 April 2003. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant submits that on 8 August 1995 he waited for a visitor in front of a house in which his flat was situated. Two policemen approached him and asked for his citizen’s card (,,občiansky preukaz”). The applicant replied that the term citizen’s card used by the police was incorrect and that in accordance with Section 18(1) of the Police Corps Act they should have asked him for a document permitting his identification (,,doklad totožnosti”). The applicant further stated to the police that they should respect Section 9(1) of the Police Corps Act. The policemen informed the applicant that he would be brought (,,predvedený”) to a police station and called a police car. The applicant submits that prior to the arrival of the car he spoke with two neighbours one of whom had indicated to the policemen who the applicant was. The applicant was transported to a police station where he was searched and placed in a cell. He was released approximately one hour later after his identity had been checked. A police report established on the same day indicates that the police on duty spotted a man who moved among parked cars and then crossed the street at 6.15 p.m. As they considered his behaviour to be suspicious, the police decided to check his identity. The man informed the police that he was standing in front of the house in which he lived and that he had no document on him permitting to show his identity. He told the police that they had no right to control him and that he would file a complaint about them. The police then called a police car and informed the man that he would be brought to a police station in accordance with the Police Corps Act. Upon the arrival at the police station the man was searched for security reasons. According to the report, the police checked the applicant’s identity in the relevant register and released him on 7.10 p.m. On 7 February 1996 the applicant complained about the incident to the Bratislava City Prosecutor’s Office. He alleged, in particular, that the police had proceeded unlawfully, and that he had been subjected to degrading treatment in that he had been searched and placed in a cell. The applicant further expressed the view that his apprehension related to the fact that the Prime Minister had filed a criminal complaint against him in 1994. That criminal complaint concerned the alleged applicant’s attempt on the Prime Minister’s life. On 12 June 1996 the Inspection Department of the Police Corps dismissed the applicant’s complaint as being unsubstantiated. The letter stated that the policemen had committed no offence and that there was no reason for taking any further action on the applicant’s complaint. On 22 August 1996 the applicant filed a complaint with the Bratislava I District Prosecutor’s Office. On 21 October 1996 the latter sent the case back to the Inspection Department of the Police Corps with the instruction to carry out further investigation into the case. According to a police report, on 6 May 1997 a police officer asked eleven persons living in the same house, including the next door neighbour of the applicant, whether they knew the latter. No one admitted knowing the applicant. On 12 May 1997 the Inspection Department of the Police Corps informed the applicant that no criminal offence had been committed in the context of his transport to a police station on 8 August 1995, and that any minor offence which might have been committed on that occasion had become statute-barred. On 4 August 1997 a public prosecutor of the Bratislava I District Prosecutor’s Office dismissed the applicant’s complaint of 22 August 1996 on the ground that the applicant lacked standing to file it. The decision stated that the public prosecutor had nevertheless examined the facts of the case and concluded that the Inspection Department of the Police Corps had acted in accordance with the law. On 13 September 1997 the applicant challenged this conclusion before the Bratislava Regional Prosecutor’s Office. On 7 November 1997 the latter dismissed the complaint. The letter stated, with reference to the documents included in the case file, that two policemen had asked the applicant to prove his identity, on 8 August 1995 at 6.15 p.m., while he was standing in the street in front of the entry of a house. The public prosecutor further established that the applicant had refused to comply with the request and that he had indicated to the policemen that they had no right to do so. The policemen therefore transported the applicant to a police station with a view to establishing his identity. The public prosecutor’s letter further indicates that the police were entitled to check the applicant’s identity in accordance with Section 18(1) of the Police Corps Act, and that the two policemen did so as they considered that the applicant had moved in a suspicious manner in the vicinity of parked cars and because he wore torn jeans. As the applicant had refused to establish his identity, the policemen had brought him to a police station in accordance with Section 18(3) of the Police Corps Act. The applicant was released on the same day at 7.10 p.m., after his identity had been established. The public prosecutor further found unsubstantiated the applicant’s allegation that his neighbours had informed the two policemen who the applicant was. The public prosecutor’s letter of 7 November 1997 also indicates that the police subsequently contacted the applicant’s neighbours and that the latter denied knowing the applicant. As to the search of the applicant, it was in conformity with Section 22(1) of the Police Corps Act. There was no indication that there was a link between the applicant’s above apprehension and the activities of the Prime Minister or of the secret service as alleged by the applicant. On 5 December 1997 the applicant filed a complaint to the General Prosecutor’s Office. He alleged, inter alia, that he had been identified by a neighbour at the moment of his apprehension. The applicant further stated that he had thus offered assistance to the police with a view to establishing his identity. He requested that the neighbour be heard and maintained that his deprivation of liberty had been contrary to Article 5 of the Convention in that, in particular, the police had deprived him of liberty without any relevant legal ground. The complaint was transferred to the Regional Prosecutor’s Office which informed the applicant, on 18 December 1997, that his further submissions would not be dealt with unless they contained relevant new information. On 28 May 1998 the applicant filed a constitutional petition pursuant to Article 130 of the Constitution. He claimed that his constitutional right to freedom of movement and his rights under Article 5 of the Convention had been violated as a result of the above incident of 8 August 1995. The applicant proposed that the Constitutional Court hear two persons who had witnessed his apprehension on 8 August 1995. On 12 August 1998 the Constitutional Court dismissed the applicant’s complaint as being manifestly ill-founded. The relevant part of the decision states: “... the fact that the police availed themselves of their statutory right (Section 18 of the Police Corps Act of 1993) to ask a person to prove his identity where it is necessary for carrying out their statutory duties cannot result in a violation of Article 5 of the Convention.” Pursuant to Article 130(3) of the Constitution, as in force until 30 June 2001, the Constitutional Court could commence proceedings upon the petition (,,podnet”) presented by any individual or a corporation claiming that their rights had been violated. According to its case-law under Article 130(3) of the Constitution, the Constitutional Court lacked jurisdiction to draw legal consequences from a violation of a petitioner’s rights. It could neither grant damages to the person concerned nor quash the relevant decision or impose a sanction on the public authority liable for the violation found. In the Constitutional Court’s view, it was therefore for the authority concerned to provide redress to the person whose rights were violated. Under Section 2(1) and (3), the duties of the police comprise, inter alia, the protection of the security of persons and of property and identification of criminal offences and of minor offences as well as of their perpetrators. The police shall also take preventive action within the limits of their competence as defined by the Police Corps Act. Section 9 provides that the police shall act within the limits specified in the Police Corps Act when an offence or a minor offence is being committed or when there is a justified suspicion that an offence or a minor offence will be committed. Under Section 18(1), the police are entitled to ask a person to prove his or her identity by means of a relevant document (,,doklad totožnosti”) when it is necessary for the fulfilment of their duties under the Police Corps Act. Paragraph 3 of Section 18 provides that a person who refuses to prove his or her identity by means of a relevant document may be brought to the police premises with a view to establishing his or her identity. Pursuant to paragraph 4 of Section 18, the police are also entitled to proceed in accordance with Section 18(3) when the person concerned is unable to prove his or her identity by means of a relevant document, and when such a person is unable to reliably indicate his or her name, date of birth and place of residence despite the fact that he or she was given an opportunity to do so. The police shall assess whether an indication of the name, date of birth and place of residence of the person concerned is reliable in the light of the reasons for which the identity of such a person is to be checked. Paragraph 9 of Section 18 provides that the police shall draw up a report when a person is brought to their premises with a view to establishing his or her identity. Under Section 22(1) the police are entitled to check whether a person who is about to be brought to their premises or who was apprehended or arrested carries a weapon.