NAGY v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
NAGY v. HUNGARY (CtEDO, 2003)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 59565/00 de către Lajosné NAGY împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 noiembrie 2003 în calitate de Cameră compusă de J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaides Bîrsan Ugrekhelidze, judecători și dna S. Dollé Grefier Având în vedere cererea depusă la 17 martie 2000, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Lajosné Nagy, este un național maghiar, născut în 1939 și trăiește în Budapesta. Guvernul contestat este reprezentat de dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, reclamantul a semnat două contracte cu un liceu de stat. Unul a reglementat slujba sa full-time ca porter în zilele de zi și celălalt inspecție rotundă în timpul nopții și în weekend-ul. Pentru a putea îndeplini aceste ultime sarcini, a fost oferit un apartament de serviciu pe sediul școlii. În 1991, reclamantul a solicitat consiliului de arbitraj de la locul de muncă care solicită remunerarea pentru munca de inspecție efectuată și pentru ore suplimentare de lucru în zilele de zi. Consiliul a organizat o audiere, dar nu a ajuns la o decizie în termenul prevăzut de lege. Datorită modificării legislației, aceste consilii au fost abolite. La 3 august 1992, reclamantul a interzis o acțiune împotriva angajatorului său înainte de Curtea de Muncire din Budapesta care a contestat concluziile în procesul de procedură și a solicitat compensații pentru inspecțiile efectuate în timpul liber. La 15 mai 1995, a solicitat Curtea de Muncire să organizeze o audiere, raționând că nimic nu s-a întâmplat în acest caz timp de aproximativ 2 ani și 6 luni. La 3 octombrie și 28 noiembrie 1995 au fost desfășurate audieri. La 30 ianuarie 1996, Curtea de Muncire a respins acțiunea reclamantului. Curtea a susținut că remunerația solicitată pentru activitatea de inspecție pe care a efectuat-o făcea parte din contractul privind furnizarea unui apartament de servicii pentru ea. În cadrul procedurii de recurs, la 16 decembrie 1996, Curtea Regională de la Budapesta a anulat decizia de primă instanță și a remis cazul, constatând că este necesară o examinare mai aprofundată a cazului. Într-o hotărâre din 18 martie 1998, Curtea de Muncire din Budapesta a respins acțiunea reclamantului și a susținut că remunerația solicitată pentru activitatea de inspecție are competența unei instanțe civile. La 23 aprilie 1998, a apelat împotriva acestei decizii. La 23 iunie 1999, Curtea regională de Budapesta a susținut decizia de primă instanță. În urma hotărârii din 18 martie 1998 a Curții de Muncire din Budapesta, la 19 martie 1998, reclamantul a interzis o acțiune în fața Curții de district XX, XXI și XXIII, cerând remunerarea pentru lucrările de inspecție desfășurate în cadrul contractului foral de servicii. La 16 iunie 1998, Curtea de district a pronunțat o audiție și a suspendat cazul în așteptarea hotărârii în cadrul litigiului privind forța de muncă. La 29 iunie 1999, reclamantul a solicitat instanței să organizeze o ședință, referindu-se la decizia finală în cadrul litigiului de muncă luată o săptămână mai devreme. La 29 iunie 2000, Curtea de District a respins acțiunea reclamantului, susținând că afirmațiile sale nu erau justificate. Într-o hotărâre din 18 octombrie 2000, Curtea regională de Budapesta a respins apelul reclamantului. La 26 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la solicitant: „Not că Guvernul Ungariei este pregătit să-mi plătească suma de euro. 5.500 (cincă mii cinci sute de euro), sau echivalentul său în forints maghiari convertit la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data decontarii, care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, plus dobânzi în cazul în care plata este întârziată, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii nr. 59565/00 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice alte cereri împotriva Ungariei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că această plată constituie o rezoluție finală a cazului.” La 26 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la guvernul maghiar: „Declar că Guvernul Ungariei oferă să plătească 5 500 EUR (cincă mii cinci sute de euro) sau echivalentul său în forints maghiari convertiți la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data de decontare, dnei Lajosné Nagy, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii înregistrate în temeiul nr. 59565/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă se plătește unui cont bancar numit de solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Dobânzi simple la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, cererea la cazul de la art. 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă și cazul scos din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa