AFFAIRE S.C., V.P., F.C., M.C. ET E.C. c. ITALIE

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL S.C., V.P., F.C., M.C. ȘI E.C. ITALIA (solicitarea nr. 52985/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 noiembrie 2003 FINAL 06/02/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cazul S.C., V.P., F.C., M.C. ȘI E.C. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Lorenzen președinte Tulkens, Bonello Vajić Levits mea Botomararova judecători Del Tufo, judecător ad hoc, și domnul S. Nielsen, grefier adjunct După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 octombrie 2003, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aici, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 52985/99) îndreptată împotriva Republicii Italiene și ale căror resortisanți ai acestui stat, domnii S.C.

și V.P., au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 19 ianuarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Iunie 2001. V.P., soția sa și a doua reclamantă, precum și F.C., M.C. și E.C., copiii săi, au indicat că doresc să continue procedura în fața Curții. Președintele camerei a accesat cererea de nedivulgare a identității lor formulată de solicitanți [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. F. Furnari, avocat în Catania. Guvernul italian (adică Zagrebelsky) a fost reprezentat de agentul său, dl U. Leanza și co-agentul său, dl V. Esposito. Ca urmare a deportării domnului V. Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei (art. 28), guvernul a desemnat-o pe dna Del Tufo ca judecător ad-hoc pentru a se afla în locul său (art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură).

La 4 iulie 2002, Curtea a declarat admisibil motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 6 alineatul (1) la Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 4 iulie 2002, Curtea a declarat admisibil motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. Prin hotărârea din 19 iulie 1991, tribunalul din Catania a pronunțat falimentul societății de fapt constituite între S.C. și V.P., precum și falimentul lor personal. Din cele zece audieri stabilite între 9 decembrie 1991 și 9 mai 1994, una a fost amânată din oficiu și nouă s-au referit la admiterea creanțelor. Mai 1994, judecătorul a efectuat închiderea datoriei. Ulterior, au avut loc cinci tentative de vânzare a bunurilor, dintre care ultima la 14 iulie 1998. Cu toate acestea, aceste vânzări au fost dezertate, până la audierile stabilite la 18 ianuarie și 18 aprilie 2000. La 21 aprilie și 24 noiembrie 1998 și la 18 aprilie 2000, licitația anumitor bunuri ale reclamanților a avut loc.

S.C. a făcut, de asemenea, obiectul mai multor proceduri penale pentru calomnie împotriva lichidatorului și a anumitor magistrați. La 26 octombrie 1999, acesta a primit, de asemenea, trei ani și patru luni de condamnare a șefului falimentului fraudulos pentru eliminarea anumitor bunuri din procedura de faliment. 10. Conform informațiilor furnizate de solicitanți la 4 septembrie În 2003, procedura de faliment era încă în curs de desfășurare. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 11. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Luordo c. Italia 32190/96, § 57-61, 17 iulie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12. Reclamanții se plâng că declarația de faliment i-a privat de bunurile lor.

13. Acestea invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum a fost formulat art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea în special Hotărârea Luordo, citată anterior, §§ 65-71).

15. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Procedura de faliment a durat aproximativ 12 ani pentru un grad de jurisdicție, ceea ce a dus la ruperea echilibrului corect dintre interesul general la plata creditorilor falimentului și interesele individuale ale reclamanților, și anume dreptul acestora la respectarea bunurilor lor. Ingerința în drepturile și libertățile reclamanților s-a dovedit disproporționată în raport cu obiectivul urmărit. 16. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții consideră că bunurile lor au fost vândute la prețuri cu mult sub prețul pieței și solicită daune materiale 1 539 722,22 EUR (EUR), conform unei expertize private din 12 septembrie 2002 19. Guvernul contestă aceste pretenții. 20. Curtea arată că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă dintr-o necunoaștere a dreptului reclamantului la respectarea proprietăților sale, în special din cauza duratei procedurii.

În aceste împrejurări, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material solicitat de reclamanți Prin urmare, trebuie respins acest aspect al pretențiilor lor (a se vedea, de exemplu, Arvois France, nr. 38249/97, § 18, 23 noiembrie 1999). Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. În ceea ce privește echitatea, Curtea acordă 21 000 EUR V.P. și 5000 EUR fiecăruia dintre ceilalți solicitanți. Taxa și cheltuielile de judecată 24. Reclamanții solicită, de asemenea, 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Comisiei și a Curții, plus 32 271,58 EUR pentru cheltuielile de expertiză. 25. Guvernul nu se pronunță.

26. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR și o acordă fiecărui solicitant. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, A spus , că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. ii. 500 EUR (cinci sute EUR) fiecărui reclamant pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii. plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge , cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 6 noiembrie 2003 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE S.C., V.P., F.C., M.C. ET E.C. c. ITALIE (Requête n o 52985/99) ARRÊT STRASBOURG 6 novembre 2003 FINAL 06/02/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire S.C., V.P., F.C., M.C. ET E.C. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M. P. Lorenzen , président , M me F. Tulkens, M. G. Bonello , M me N. Vajić , M. E. Levits , M mes S. Botoucharova , juges , M. Del Tufo, juge ad hoc, et de M. S. Nielsen, greffier adjoint , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 octobre 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5. Les requérants sont nés respectivement en 1949, 1970, 1974 et 1976 et résidant à Biancavilla (Catane).

LE DROIT INTERNE PERTINENT

11. Le droit interne pertinent est décrit dans l'arrêt Luordo c. Italie (n o 32190/96, §§ 57-61, 17 juillet 2003). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

17. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel