CtEDO 06.11.2003 Auto

ZENNARI contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
06.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ZENNARI contre l'ITALIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 9294/02 prezentate de Giovanna ZENNARI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 6 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Levits Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky, Hajiyev, judecători și S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 noiembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAVOAREA recurentei, domnul Giovanna Zennari, este un resortisant italian, născut în 1947 și rezident la Casalserugo (Padoue). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: La 6 octombrie 1997, recurenta a atribuit Hotelului T. în fața judecătorului de pace din Padova pentru a obține repararea daunelor suferite ca urmare a căderii. Deoarece valoarea cauzei nu depășește limita legală de 2 000 000 de lire (aproximativ 1 032 EUR), judecătorul de pace era chemat să se pronunțe în mod echitabil și împotriva deciziilor sale nu putea fi invocat niciun apel, singura cale de atac disponibilă fiind recursul în casare. La tribunalul de pace Z. În timpul dezbaterilor au fost audiați martori. Prin hotărârea din 25 mai 1998, judecătorul de pace a respins cererea reclamantei și a condamnat-o la plata cheltuielilor de procedură, a cărei sumă a fost stabilită la 1510 În lumina declarațiilor martorilor, nu s-a stabilit că locul în care a căzut reclamanta era periculos și că căderea acesteia din urmă era mai degrabă o lipsă de atenție din partea reclamantului. Prin hotărârea din 2 februarie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 28 mai 2001, Curtea de Casație, considerând că motivarea deciziei în cauză nu era vădit arbitrară, a decăzut reclamanta recursului său. Între timp, Hotelul T. începuse o procedură de executare împotriva recurentei pentru a obține plata cheltuielilor de procedură care îi erau datorate. La 23 noiembrie și 3 decembrie 1998, Z. a respins aceste cereri pe motiv că reclamanta a furnizat dovada că recursul a fost introdus. După ce această dovadă a fost depusă, Z. a fixat o audiere la 26 În februarie 1999, în cursul căreia consiliile recurentei și ale hotelului T și-au prezentat pledoariile. Prin ordonanța din 1 martie 1999, Z. a respins cererea de suspendare a recurentei, cu privire la faptul că nu reiese din dosar că aceaceasta ar putea suferi consecințe grave. ) a două proprietăți imobiliare aparținând reclamantei și a început o procedură de licitație. Pentru a pune capăt acestei proceduri, la 25 septembrie 2001, reclamanta a solicitat ca confiscarea asigurătorie să fie înlocuită cu plata unei sume de bani. GRIFS invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge de o lipsă de echitate a procedurii inițiate în fața judecătorului de pace din Padova. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o lipsă de injumătățire a judecătorului de pace. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta se plânge că nu dispune, în dreptul italian, de nicio acțiune eficientă pentru a contesta hotărârea judecătorului de pace de la Padova din 25 mai 1998. Recurenta invocă o încălcare a articolelor 28, 50 și 60 din Convenție. Recurenta consideră că procedura în fața judecătorului de pace din Padova nu a fost echitabilă. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 6 alineatul (1) din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1. În părțile lor relevante, aceste dispoziții se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Recurenta consideră că deciziile adoptate de Z. se bazează pe erori de fapt și de drept și se plâng de valoarea sumei acordate Hotelului T. cu titlu de cheltuieli de procedură. În plus, recurenta susține că Z.n. nu ar fi trebuit să fie numit judecător, dat fiind faptul că nu ar deține cunoștințele juridice și calitățile umane necesare pentru a-și îndeplini funcțiile. În primul rând, Curtea constată că respingerea cererii recurentei, condamnarea acesteia la plata cheltuielilor și procedura de executare urmată de aceasta nu identifică nicio aparență de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, aceasta va examina doleanțele recurentei numai din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În această privință, Curtea amintește că nu are sarcina de a înlocui instanțele interne. Hotărârea din 19 februarie 1998, Rec., 1998, p. 290, § 33, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra calităților umane și profesionale ale unui anumit magistrat. În speță, Curtea arată că hotărârea din 25 mai 1998 a intervenit în urma unei proceduri contradictorii și pe baza unor dovezi discutate în instanță. În plus, judecătorul de pace și-a motivat pe deplin decizia de a respinge cererea recurentei, ceea ce permite să se elimine orice risc derbitrar. În cele din urmă, Curtea nu poate identifica nicio nedreptate în decizia de a o condamna pe reclamantă să ramburseze cheltuielile suportate de partea care a obținut câștig de cauză; în plus, aceasta arată că valoarea cheltuielilor în cauză Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat. Recurenta a afirmat că Z. nu a fost un judecător în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Aceasta se referă, în această privință, la faptul că nepotul lui Z. lucra în cabinetul legal al avocatului său. Curtea reamintește că, în sensul articolului 6 alineatul (1), imparțialitatea trebuie să fie apreciată printr-un demers subiectiv, încercând să determine convingerea și comportamentul personal al unui astfel de judecător în această ocazie și, de asemenea, printr-un demers obiectiv care să ducă la asigurarea faptului că acesta oferă garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (a se vedea, printre altele, Hauschildt c. Danemarca , Hotărârea din 24 mai 1989, seria A n 154, p. 21, § 46, și Thomann c. Elveția , Hotărârea din 10 iunie 1996, Rec., 1996-III, p. 815, § 30). În ceea ce privește prima, latura personală a magistraților se referă până la proba contrarie (Padovani c. Italia , Hotărârea din 26 februarie 1993, seria A n 257-B, p. 26, § 20 ; a se vedea, de asemenea, Priebke c. Italia (dec.), 48799/99, 5 aprilie 2001). În speță, Curtea nu a ridicat niciun element care ar putea pune la îndoială imparțialitatea personală a lui Z. În ceea ce privește a doua demers, aceasta conduce la întrebarea dacă, independent de conduita judecătorului, anumite fapte verificabile permit să se pună în discuție imparțialitatea acestuia din urmă. În această privință, chiar aparențele pot avea importanță. Este vorba despre încrederea pe care tribunalele unei societăți democratice trebuie să o dedice justițiabilului. Prin urmare, pentru a se pronunța asupra existenței, într-un anumit caz, a unui motiv legitim de a se teme de un judecător o deficiență de inechivoc, punctul de vedere al persoanei în cauză, dar nu joacă un rol decisiv. La momentul respectiv, în cazul în care se poate considera că apii de la mai puțin de un an pot fi considerate justificate în mod obiectiv (a se vedea Morel c. Franța, nr. 34130/96, [ATA1] 42, CEDH 2000-VI [ATA2] Ferrantelli și Santangello c. Italia, Hotărârea din 7 august 1996, Rec., 1996-III, p. 951-952, § 58 M.D.U. c. Italia (dec.) n 58540/00, 28 ianuarie 2003). Curtea ia notă că, în speță, teama de o lipsă de imparțialitate se datorează faptului că nepotul judecătorului de pace lucra în cabinetul legal al avocatului hotelului T., partea pârâtă a recurentei în cadrul procedurii judiciare în litigiu. Chiar dacă acest fapt putea ridica îndoieli la adresa persoanei în cauză, nu se poate totuși considera că acestea sunt justificate în mod obiectiv. În special, Curtea consideră că împrejurarea că un membru de familie al judecătorului are relații profesionale cu reprezentantul legal al uneia dintre părțile procesului nu poate, în sine, să conducă la un conflict de interese de natură să justifice retragerea judecătorului în cauză. În această privință, ar trebui să se observe că nepotul pus în discuție de recurentă nu a intervenit niciodată în mod oficial în procedura în litigiu și că nu reiese din dosarul pe care l-a desfășurat el a desfășurat nicio activitate în favoarea Hotelului T. Având în vedere cele de mai sus, Curtea este de părere că situația denunțată de reclamantă nu poate trece în sine pentru a justifica temerile cu privire la imparțialitatea judecătorului de pace din Padova (a se vedea, mutatis mutandis, Pullar c. Regatul Unit, Hotărârea din 10 iunie 1996, Recuperare 1996-III, pp. 794-795, § 36-41, în care Curtea a considerat că nu sunt justificate în mod obiectiv reticența de a se ține seama de faptul că unul dintre jurați lucrase în cabinetul unui martor la acuzare. Recurenta se plânge că nu dispune, în dreptul italian, de nicio acțiune eficientă pentru a contesta hotărârea judecătorului de pace din Padova din 25 mai 1998. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Recurenta observă în special că, pentru cauzele în care judecătorul de pace hotărăște în echitate, nu se poate introduce niciun apel, singura cale de atac fiind recursul în casare. Curtea amintește că garanțiile prevăzute la art. 13 din Convenție se aplică numai plângerilor pe care le poate considera a fi reprovocabile mai mult decât o altă clauză normativă din Convenție ( Boyle și Rice c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23, § 52, și Powell și Rayner c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1990, seria A n 172, p. 14, § 31). Or, Curtea tocmai a declarat în mod vădit nefondat obiecțiunile invocate de recurentă sub aspectul articolului 6, 27436/95 și 28406/95, Decizia Comisiei din 2 iulie 1997, Deciziile și rapoartele (DR) 90-B, pp. 45, 55. Prin urmare, art. 13 nu se aplică în speță. Recurenta invocă articolele 28, 50 și 60 din Convenție, fără a indica totuși în ce mod ar fi avut loc încălcarea. Curtea arată că art. 60 menționat de reclamantă nu există și că celelalte articole invocate de către persoana în cauză nu garantează niciun drept persoanelor fizice; prin urmare, acestea nu pot fi invocate în cadrul unei acțiuni individuale. Prin urmare, este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respins în conformitate cu articolul Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte [ATA1] Adaugă un al doilea "§" în cazul în care se face trimitere la mai mult de un paragraf. [ATA2] În cazul în care numărul de carte nu este cunoscut pentru a pune elipsă (de exemplu: CEDO 2002-...).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-10-04
0,94
ZANNETTI contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 36377/97 présentée par Anna Maria ZANNETTI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2001 en une chambre composée de MM.
CtEDO 2000-09-26
0,94
CESARO contre l'ITALIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 48418/99 présentée par Irma Cesaro contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 26 septembre 2000 en une chambre composée de M. J.-
CtEDO 2000-11-09
0,94
CHINNICI contre l'ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 49374/99 présentée par Giuseppe Chinnici contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 9 novembre 2000 en une chambre composée de M.
CtEDO 2000-05-30
0,94
A.T.F. contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n° 36004/97 présentée par A.T.F. contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 mai 2000 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis, président, M. B. Conforti, M
CtEDO 2003-09-11
0,94
TESTORI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n o 62262/00 présentée par Liliana TESTORI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme première section, siégeant le 11 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis, président,
Sursă