- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 noiembrie 2003
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Hanim Tosun împotriva Turciei
Traducere în română Auto
TURCIA (Cercetarea nr. 31731/96) HOTĂRÂREA (Regulament amiabil) STRASBURG 6 noiembrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Han Electroluxm Tosun c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președintele Bonello Kovler, Zagrebelsky Steiner judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 octombrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 31731/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care o resortisantă a acestui stat, M Han La 8 aprilie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta, care a fost acceptată în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentată de dl Ayzit, avocat la Istanbul.
A fost reprezentat de agentul său, dl E. Șcan, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Recurenta a susținut încălcarea art. 2, 3 și 5 (combinați cu 14) precum și art. 13 din Convenție. Ea susținea că soțul ei fusese răpit de agenți de stat la 19 octombrie 1995 și că nu mai avea nicio veste de la el de atunci. La 1 noiembrie 1998, cazul a fost transferat Curții în temeiul art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 29 noiembrie 2001, Curtea a anexat pe fond chestiunile privind epuizarea căilor de atac interne și întârzierea cererii și a declarat cererea admisibilă. La 22 august și respectiv 12 septembrie 2003, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei.
La 19 octombrie 1995, soțul reclamantei, Fehmi Tosun (F.T.), a fost răpit de două persoane în uniformă civilă. În aceeași zi, reclamanta a informat secția de poliție din Avcilar (Istanbul) cu privire la răpirea soțului ei. La 2 noiembrie 1995, reclamanta s-a adresat procurorului districtual al Republicii Bakurköy (Istanbul). La 2 noiembrie 1995, a solicitat să fie informată cu privire la soarta soțului ei. O anchetă preliminară a fost inițiată de procurorul Republicii Küçükçčcekmece. 10. La 2 noiembrie 1995, 29 ianuarie, 28 martie, 16 septembrie 1996 și 24 În ianuarie 1997, procurorul districtual a trimis scrisori secției de poliție din Avcilar, solicitând informații despre răpirea F.T. și a fost informat cu privire la elementele colectate în acest caz.
Întrucât nu a primit niciun răspuns, procurorul a intentat o acțiune penală în fața tribunalului corecțional împotriva polițistului de la secția de poliție din Avcilar, responsabil de cazul de investigare a neglijenței în funcțiile judiciare. 11. La 4 aprilie 1997, recurenta a depus o depoziție în fața polițiștilor din cadrul Direcției pentru Securitate din Küçükçčekmece și a solicitat să fie informată cu privire la soarta soțului ei. 12. Prin scrisorile trimise la 25 martie și 5 iunie 1998, procurorul Republicii a solicitat Parchetului din Aydên audierea deținutului menționat de reprezentantul reclamantei în cererea sa din 17 martie 1998 13. Ancheta este încă în curs de desfășurare în fața autorităților judiciare, iar reclamanta nu are încă nicio veste de la soțul ei.
LA 17 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la guvern: Guvernul regretă apariția faptelor care au condus la introducerea prezentei cauze, cum ar fi în circumstanțele în care Fehmi Tosun a dispărut, în pofida legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de incidente. Acesta recunoaște că insuficiența investigațiilor atunci când este vorba de o plângere privind dispariția unei persoane constituie o încălcare a articolului 2 din convenție și se angajează să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viață care implică obligația de a efectua investigații efective în viitor. În acest sens, Comitetul observă că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de privare de libertate neînregistrată și de dispariție în circumstanțe similare celor din prezenta cauză și creșterea eficacității investigațiilor efectuate.
31731/96, guvernul propune plata ex gratia reclamantei 40 000 EUR (cca o mie de euro) pentru prejudicii, precum și cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul relevant și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamantă sau de consiliul său autorizat în mod corespunzător. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa plății în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.
Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a executării hotărârii Curții în prezenta cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea continuă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În această privință, se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul articolului 43 alineatul (1) din convenție după pronunțarea hotărârii.
15. La 28 august 2003, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul recurentei În calitate de reprezentant al recurentei, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele luate în vederea unei soluționări amiabile a cazului care are ca origine cererea nr. 31731/96, inclusiv cea de a plăti recurentei suma de 40 000 EUR (aproximativ o mie de euro). În urma consultării mele, recurenta acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza cererii. Aceasta declară cauza soluționată definitiv și se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
16. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 6 noiembrie 2003 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE HANIM TOSUN c. TURQUIE (Requête n o 31731/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 6 novembre 2003 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Hanım Tosun c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. P. Lorenzen , président , G. Bonello , A. Kovler, V. Zagrebelsky , M me E. Steiner , MM. K. Hajiyev , juges , F. Gölcüklü, juge ad hoc, et de M. S. Nielsen, greffier adjoint , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 octobre 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 31731/96) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Hanım Tosun (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme (« la Commission ») le 8 avril 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante, qui a été admise au bénéfice de l'assistance judiciaire, est représentée par M e M. Ayzit, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. E. İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
La requérante alléguait la violation des articles 2, 3 et 5 (combinés avec 14) ainsi que de l'article 13 de la Convention. Elle prétendait que son mari avait été enlevé par des agents de l'Etat le 19 octobre 1995 et qu'elle était sans nouvelles de lui depuis lors.
Le 1 er novembre 1998, l'affaire a été transférée à la Cour en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention. Le 29 novembre 2001, la Cour a joint au fond les questions de l'épuisement des voies de recours internes et de la tardiveté de la requête, et a déclaré la requête recevable.
Les 22 août et 12 septembre 2003 respectivement, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire. EN FAIT
La requérante est née en 1966 et réside à Avcılar (Istanbul).
Le 19 octobre 1995, le mari de la requérante, Fehmi Tosun (F.T.), fut enlevé par deux personnes en tenue civile. Le même jour, la requérante informa le commissariat d'Avcılar (Istanbul) de l'enlèvement de son mari.
Le 2 novembre 1995, la requérante s'adressa au procureur de la République de Bakırköy (Istanbul). Elle demanda à être informée du sort de son mari.
Une enquête préliminaire fut entamée par le procureur de la République de Küçükçekmece.
Les 2 novembre 1995, 29 janvier, 28 mars, 16 septembre 1996 et 24 janvier 1997, le procureur de la République adressa des courriers au commissariat d'Avcılar demandant des renseignements sur l'enlèvement de F.T. et à être informé des éléments recueillis dans cette affaire. N'ayant reçu aucune réponse, le procureur intenta une action pénale devant le tribunal correctionnel à l'encontre du policier du commissariat d'Avcılar responsable du dossier d'investigation pour négligence dans les fonctions judiciaires.
Le 4 avril 1997, la requérante fit une déposition devant les policiers de la direction de la sûreté de Küçükçekmece et demanda à être informée du sort de son mari.
Par des courriers adressés les 25 mars et 5 juin 1998, le procureur de la République demanda au parquet d'Aydın l'audition du détenu mentionné par le représentant de la requérante dans sa requête du 17 mars 1998.
L'enquête est toujours pendante devant les autorités judiciaires et la requérante n'a toujours aucune nouvelle de son mari. EN DROIT
Le 17 septembre 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « 1. Le Gouvernement regrette la survenance des faits ayant entraîné l'introduction de la présente affaire, tel que dans les circonstances entourant la disparition de Fehmi Tosun nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels incidents. Il admet que l'insuffisance d'investigations lorsqu'il s'agit d'une plainte concernant la disparition d'une personne constitue une violation de l'article 2 de la Convention, et s'engage à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que le droit à la vie – qui implique l'obligation de mener des enquêtes effectives – soit respecté à l'avenir. Il note à cet égard que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de privation de liberté non enregistrés et de disparition dans les circonstances similaires à celles de la présente affaire et d'accroître l'effectivité des enquêtes menées. 2. En vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n o 31731/96, le Gouvernement offre de verser ex gratia à la requérante 40 000 EUR (quarante mille euros) au titre des préjudices ainsi que des frais et dépens. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l'époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par la requérante ou par son conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu en vertu de l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage. 3. Le Gouvernement considère que la surveillance par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe de l'exécution de l'arrêt de la Cour dans la présente affaire ainsi que de ceux rendus dans les affaires similaires concernant la Turquie, constitue un mécanisme approprié pour garantir l'amélioration constante de la situation en matière de protection des droits de l'homme. Il s'engage à cet égard à poursuivre sa coopération, nécessaire pour atteindre cet objectif. 4. Enfin, le Gouvernement s'engage à ne pas solliciter le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre au titre de l'article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt. »
Le 28 août 2003, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant de la requérante : « En ma qualité de représentant de la requérante, j'ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n o 31731/96, en ce compris celle de verser à la requérante la somme de 40 000 EUR (quarante mille euros). Dûment consultée par mes soins, la requérante accepte les termes de cette déclaration et, en conséquence, renonce à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de la requête. Elle déclare l'affaire définitivement réglée et s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre en application de l'article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l'affaire du rôle ; 2. Prend acte de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 novembre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Peer Lorenzen Greffier adjoint Président