CtEDO 13.11.2003 Auto

MORBY contre le LUXEMBOURG

RESPONDENT
LUX
HOTĂRÂRE
13.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MORBY contre le LUXEMBOURG (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 27166/02 prezentate de Jean MORBY împotriva Luxemburg Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 13 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din Pellonpääst președinte Strážnická dnii Fischbach Casadevall Maruste Garlicki Fura-Sandström, judecători și domnul O'Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 iulie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la recurentul, dl Jean Morby, este un resortisant luxemburghez, născut în 1940 și rezident la Mamer - Luxemburg. El este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Vogel, avocat la Luxemburg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 16 iunie 1993, procurorul general a solicitat judecătorului de instrucțiune să deschidă împotriva reclamantului o informație a șefului corupției pasive. Prin rechiziționare suplimentară la 25 ianuarie 1995, instrucțiunea a fost extinsă la alte fapte descoperite în cursul investigațiilor. În urma executării numeroaselor măsuri de investigare, instrucțiunea a fost încheiată la 22 octombrie 1999. Prin ordonanța din 30 mai 2000, aceasta din urmă a decis că nu era necesar să se dea în judecată pe reclamantul șefului faptelor al căror judecător de instrucție fusese sesizat în urma rechiziționării Parchetului din 16 iunie 1993. Având în vedere rechizitoriul Parchetului din 26 aprilie 2000 de ordonare a faptului că nu este necesar să se dea în judecată [reclamantul] șefului de corupție al funcționarilor publici (...). Articolul [permanent] din Codul de instruire penală prevede că, în cazul în care camera consiliului consideră că faptele nu constituie nici o infracțiune, nici o infracțiune, nici o amendă, sau dacă autorul a rămas necunoscut sau, în cazul în care nu există suficiente acuzații împotriva persoanei acuzate, aceasta declară, printr-o ordonanță, că nu este necesar să se urmeze. Camera Consiliului constată că ancheta efectuată în cauză a scos la iveală indicii grave că au fost efectuate plăți mai mult decât dubioase de către diferite întreprinderi de transport fie el însuși [reclamantului], care, la momentul respectiv, deținea funcția de prim consilier de guvern însărcinat cu acordarea de autorizații de transport către aceleași întreprinderi de transport, fie [clubul sportiv], a cărui funcție de președinte era, la momentul respectiv, acuzatul. Cu toate acestea, instrucțiunea nu a permis colectarea unor sarcini suficiente pentru a reuni toate elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție care [reclamantul] au fost acuzate de către instanța de instrucție la 9 octombrie 1996, astfel încât camera consiliului să decidă să accepte rechizițiile procurorului de stat, de altfel aprobate de judecătorul de anchetă. La data de 6 iunie 2000, avocatul general a răspuns la apelul împotriva acestei ordonanțe. Prin hotărârea din 21 februarie 2002, camera Consiliului Curții de Apel din Luxemburg a reformat ordonanța din 30 mai 2000 și a ordonat trimiterea reclamantului la o cameră corecțională a tribunalului de raion. La 27 iunie 2002, Curtea de Casație a declarat inadmisibil recursul pe care îl formulase recurentul în ziua următoare pronunțării hotărârii din 21 februarie 2002. La 6 august 2002, procurorul de stat l-a solicitat pe reclamant să se prezinte la tribunalul corecțional pentru a se pronunța în acest sens cu privire la prevenirea corupției funcționarilor publici și subsidiar cu privire la infracțiunea de imigrare. Cazul a fost menționat în cadrul mai multor audieri care au avut loc între 19 noiembrie și 18 decembrie 2002. La 10 martie 2003, camera corecțională a tribunalului de raion și-a dat sentința, în primul rând, în afara diferitelor motive de nulitate și inadmisibilitate ridicate de apărare. În special, ca răspuns la o excepție de inadmisibilitate ridicată de reclamant în legătură cu art. 6 alin. (1) din Convenție, judecătorii au luat poziție în următoarele condiții: Susținătorii acuzatului au susținut că termenul rezonabil prevăzut la art. 6-1 din Convenția europeană de salvgardare a drepturilor omului nu ar fi fost respectat în cazul de față, în timp ce faptele reproșate [reclamantului] datează de peste 10 ani. [reclamantul] solicită ca urmărirea penală împotriva acestuia să fie declarată inadmisibilă. În conformitate cu art. 6-1 din Convenția europeană a Salvarii Drepturilor Omului, Cu toate acestea, nici art. 6-1 din Convenția menționată, nici o lege națională nu precizează efectele pe care judecătorul fondului ar trebui să le deducă dintr-o depășire pe care ar constata-o din termenul rezonabil; în special, Convenția nu prevede că sancțiunea pentru această depășire ar consta în inadmisibilitatea urmăririi penale motivate de constatarea expresă a duratei excesive a procedurii. În lumina datelor din fiecare cauză, este de competența instanței judecătorești să aprecieze dacă cauza este audiată într-un termen rezonabil și, în caz contrar, să determine consecințele care ar putea rezulta din aceasta. Potrivit unei jurisprudențe belgiene constante, care este adoptată și de instanțele luxemburgheze, consecințele care ar rezulta din depășirea termenului rezonabil trebuie examinate, pe de o parte, din perspectiva probei și, pe de altă parte, din perspectiva sancțiunii penale care ar trebui să fie legată de aceste fapte (Cass. Belgian, 24.01.1990, Pas. 1990, p. 60707). ; Cass. Belgian, 27.05.1990, RDP 1992, p. 998 ; TA Lux., nr. 409/95, 22.02.95). Trebuie subliniat faptul că, în afara principiului oportunitatea urmăririi penale a Parchetului, Codul nostru de instrucțiuni penale nu permite decât instanței de instrucție să decidă că nu este necesar să se dea în judecată un individ, în ipoteza exactă a articolului 128 din Codul de instrucțiuni penale. Prin urmare, instanța de judecată nu poate reține, în cazul în care ar reține depășirea termenului rezonabil, decât o reducere a pedepsei care trebuie pronunțată în caz de condamnare. Punctul de plecare al termenului se află la data la care o persoană este acuzată, această dată putând fi în funcție de cazul de deschidere a anchetelor preliminare, de acuzare sau de arestare (a se vedea Curtea de Apel, 12 iulie 1994, Hotărârea nr. 273/94). În acest caz, faptele reproșate pârâtului au avut loc între 1988 și 1993. O informare a fost deschisă la 16 iunie 1993. Cazul a fost închis de judecătorul de instrucțiune la 15 octombrie 1999. Camera Consiliului a dispus respingerea printr-o ordonanță din 30 mai 2000. Procurorul general de stat a introdus recursul, iar Camera Consiliului Curții de Apel a dispus, la 21 februarie 2002, trimiterea cauzei. Împotriva acestei hotărâri, [reclamantul] s-a ocupat de casare. Această acțiune a fost declarată inadmisibilă printr-o decizie nr. 18/2002 din 27 iunie 2002. Caracterul rezonabil al procedurii se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și nu în abstract (a se vedea S.GUINCHARD, J. BUISSON, Procedura penală, nr. 377, p. 263, Litec). Trei criterii s-au desprins de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a evalua termenul rezonabil al unui proces, și anume complexitatea cazului, comportamentul infractorului și, în cele din urmă, comportamentul autorităților naționale. Această specie a fost, fără îndoială, de o anumită complexitate și a necesitat o anchetă laborioasă în cursul căreia au trebuit să fie executate comisii internaționale de rodatorii. În ceea ce privește comportamentul [reclamantului], este adevărat că nu a fost foarte cooperant, dar nu se poate pune în discuție nicio atitudine dilatorie. În ceea ce privește comportamentul autorităților naționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că statul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerința de celeritate a serviciilor sale. În cazul de față, ancheta a necesitat aproape șase ani, ceea ce constituie o durată anormală, chiar dacă faptele sunt de o anumită complexitate și chiar dacă au fost necesare sarcini în străinătate. Pe de altă parte, instrucțiunile din cadrul audierii au scos la iveală faptul că ancheta conține multe deficiențe (...) și a evidențiat neglijențe grave, în special în ceea ce privește exploatarea documentelor confiscate. A mai fost necesar un termen de trei ani și două luni între data închiderii anchetei și data citatului inculpatului în cadrul audierii, ceea ce constituie un termen anormal de lung, chiar dacă toate instanțele au fost epuizate după ordonanța de nejudiciare. Trebuie remarcat încă faptul că trei martori importanți au decedat între timp (...) ; altor martori citați le - a fost greu să - și amintească momentul în care au avut loc faptele. Având în vedere evoluțiile de mai sus, Tribunalul consideră că a trecut un interval de timp important de la începutul anchetei până la ședința publică, și anume mai mult de nouă ani și, prin urmare, trebuie reținut faptul că termenul rezonabil prevăzut la art. 6-1 din Convenția europeană de salvgardare a drepturilor omului nu a fost respectat. Acest termen rezonabil a avut ca rezultat faptul că acuzatul a fost în tot acest interval de timp în incertitudinea cu privire la soarta cazului său, în ceea ce privește rezultatul procesului și, respectiv, cu privire la moartea a trei martori importanți în acest interval de timp. Din cele de mai sus rezultă că motivul întemeiat pe depășirea termenului rezonabil este întemeiat. Judecătorii s-au axat apoi pe faptele reproșate reclamantului. Din cele cincisprezece încălcări formulate în citatul din 6 august 2002, ei au declarat trei dintre acestea și l-au imputat pe reclamant pentru o mare parte din restul. Pe de altă parte, ei l-au găsit vinovat, în legătură cu infracțiunea de corupție, de unele dintre faptele enumerate în citație. În ceea ce privește pedepsele care trebuie aplicate, judecătorii s-au pronunțat și au urmărit infracțiunile reținute (...) în sarcina [reclamantului] se află în comcerere reală între ele și, prin urmare, trebuie să se pronunțe în conformitate cu art. 60 din Codul penal. Articolul [permanent] din Codul penal, aplicabil în momentul faptelor, prevede ca pedeapsa să fie de opt zile până la șase luni și o amendă de 2 600 LUF până la 50 000 LUF. art. 60 din Codul penal prevede că, în cazul unor concursuri de mai multe infracțiuni, pedeapsa cea mai mare va fi singură, dar că această pedeapsă poate fi chiar dublă. În ceea ce privește pedeapsa care trebuie aplicată, este important să se sublinieze că corupția reprezintă o amenințare gravă și gravă la adresa democrației, în timp ce aceasta subminează bazele acesteia și riscă să o discrediteze. Aspectul moral joacă un rol esențial, deoarece, în cazul în care corupția conduce nepedepsit, principiul egalității de tratament a cetățenilor de către deținătorii autorității este încălcat în mod șocant și, prin urmare, infracțiunea de corupție constituie o încălcare gravă a ordinii publice și trebuie subliniată încă intenția delicventă a inculpatului. Tribunalul apreciază că, în conformitate cu interpretarea dată de jurisprudența consecințelor care trebuie trase din depășirea termenului rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenția menționată anterior (C.A. 28 ianuarie 1997, 46/97V MP c/K. Newsletter privind drepturile omului, 7 iulie 1997, p. 269), trebuie pronunțată o pedeapsă mai mică împotriva [reclamanților]. Având în vedere lipsa unor antecedente judiciare în cadrul [reclamantului] tribunalul consideră că infracțiunile reținute în sarcina sa sunt sancționate în mod corespunzător cu o pedeapsă cu închisoarea de 9 luni, această pedeapsă fiind însoțită de o suspendare integrală. Având în vedere situația financiară a pârâtului, Tribunalul emite, de asemenea, o amendă de 2 500 EUR. Având în vedere depășirea termenului rezonabil, nu mai este oportun să se sancționeze comportamentul [reclamantului] printr-o [privare a drepturilor civile și politice] prevăzută [de] Codul penal. GRIEF invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurilor penale care îl privesc. Recurentul se plânge de durata procedurii penale care a început la 16 iunie 1993, data rechiziționării procurorului de stat și care s-a încheiat prin hotărârea din 10 martie 2003. Curtea constată că procedura a durat puțin mai mult de 9 ani și 8 luni pentru o singură instanță, ceea ce pare a fi a priori prea lung. Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă reclamantul mai poate fi considerat ca fiind victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere faptul că judecătorii au redus pedeapsa, în special făcând referire la depășirea termenului rezonabil. Astfel, pe de o parte, aceștia au însoțit pedeapsa cu închisoarea de 9 luni de suspendare integrală și au decis, pe de altă parte, să nu priveze reclamantul de drepturile sale civile și politice. Potrivit jurisprudenței organelor convenției, o simplă atenuare a pedepsei nu poate, în principiu, să remedieze nerespectarea termenului rezonabil 6 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește o procedură penală. Cu toate acestea, organismele Convenției au admis că această regulă generală poate suferi o excepție atunci când autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, și au reparat apoi încălcarea Convenției (Eckle c. Germania), Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 51, p. 30 alin. 66 Beck c. Norvegia , n 26390/95, Hotărârea din 26 iunie 2001. În acest caz, Curtea constată că judecătorii naționali au reamintit că articolul aplicabil în materie prevedea ca pedeapsă o pedeapsă cu închisoarea între opt zile și șase luni și o amendă de 2 600 de franci luxemburghezi (LUF) la 50 000 LUF. Având în vedere că infracțiunile reținute de reclamant au fost în concurs real, legislația relevantă prevedea că pedeapsa cea mai mare va fi pronunțată singură, această pedeapsă putând fi chiar dublă față de cea mai mare pedeapsă. După ce au reamintit încălcarea gravă a ordinii publice reprezentate de comiterea infracțiunii de corupție, judecătorii au insistat în continuare asupra intenției delincvente a reclamantului. Ei au decis apoi că pedeapsa care trebuia pronunțată în privința sa era de a ușura, ținând cont de depășirea termenului rezonabil; ținând cont încă de absența antecedentelor judiciare în numele persoanei interesate, judecătorii rețin astfel o pedeapsă cu închisoarea de nouă luni, însoțită de suspendarea integrală; amenda a fost fixată la 2 500 EUR (EUR), având în vedere situația financiară a reclamantului. În plus, Tribunalul a decis că, având în vedere depășirea termenului rezonabil, nu mai era oportun să se sancționeze comportamentul reclamantului prin privarea drepturilor civile și politice prevăzută de Codul penal. Având în vedere circumstanțele de mai sus, Curtea este de părere că autoritățile luxemburgheze au recunoscut în mod expres și ulterior au remediat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. În aceste condiții, reclamantul nu se mai poate pretinde a fi victima unei încălcări a dreptului de a-și face auzită cauza într-un termen rezonabil, garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O'Boyle Matti Pellonpääup Premier

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-05-28
0,93
G.M. contre le LUXEMBOURG
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 48841/99 présentée par G. M. contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 28 mai 2002 en une chambre composée de Sir Ni
CtEDO 2003-01-07
0,93
SCHUMACHER contre le LUXEMBOURG
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63286/00 présentée par Jean SCHUMACHER contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 7 janvier 2003 en une chambre composée de
CtEDO 2003-11-25
0,93
AFFAIRE SCHUMACHER c. LUXEMBOURG
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE SCHUMACHER c. LUXEMBOURG (Requête n o 63286/00) ARRÊT STRASBOURG 25 novembre 2003 DÉFINITIF 25/02/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2005-08-30
0,93
WONG c. LUXEMBOURG
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITE de la requête n o 38871/02 présentée par Fuk Yin WONG contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de : MM.
CtEDO 2000-08-31
0,93
SCHEELE contre le LUXEMBOURG
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41761/98 présentée par Werner SCHEELE contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 31 août 2000 en une chambre composée de M. C
Sursă