LESCHIUTTA contre l'ITALIE et la BELGIQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
LESCHIUTTA contre l'ITALIE et la BELGIQUE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58081/00 prezentate de Carlo și Andrea Leschiutta împotriva Italiei și Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Lângă (secțiunea a patra), care are loc la 18 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte ale mele Tulkens Strážnická dnii Fischbach Casadevall MarUSTE, Zagrebelsky, judecători și dl Elens-Passos; Grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 14 aprilie 2000, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamanți, domnul C. Leschiutta și A. Leschiutta, sunt resortisanți italieni, născuți în 1948 și 1995 și rezidenți în Tolmezzo (Udine). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M.A. Fochesato Spadaro și dl Rebesani, avocați în Vicenza. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 23 iunie 1993, tribunalul Verona a pronunțat separarea de corp între L.F. și soția sa, A.M., și a încredințat custodia fiului lor, E.F., acesteia din urmă. La 11 septembrie 1995, a avut loc A. Leschiutta (adică Andrea Printr-o decizie din 8 iulie 1994, tribunalul Verona, la cererea L.F., a ordonat ca garda E.F. să fie încredințată acestuia. El a considerat că copilul locuia de fapt în casa tatălui său, că a fost foarte liniștit și că a păstrat relații afectuoase cu ambii părinți. La o dată nespecificată, A.M., întrucât E.F. suferea de privarea mamei sale, a depus o plângere la tribunalul din Veneția. Această plângere a fost respinsă printr-o decizie a instanței de apel din 30 ianuarie 1995, deoarece decizia atacată fusese motivată în mod corespunzător. Printr-o decizie din 24 martie 1997, Tribunalul din Veneția a încredințat custodia lui Andrea mamei sale și a stabilit un regim de vizită cu tatăl său. La o dată nespecificată, C. Leschiutta a introdus o acțiune în fața tribunalului pentru copii din Veneția pentru a obține decăderea autorității părintești a lui A.M., care, între timp, se mutase în Belgia cu Andrea. Prin decizia din 25 august 1998, tribunalul pentru copii a confirmat custodia lui Andrea mamei sale. C. Leschiutta, care a depus o plângere împotriva acestei decizii, la 30 octombrie 1998, instanța pentru copii a constatat că A.M. locuia de un an în Belgia cu Andrea și că aceasta îl împiedica pe acesta să-și vadă tatăl. Prin urmare, a ordonat ca custodia copilului să fie încredințată lui C. Leschiutta. Între timp, la 12 octombrie 1998, L.F. a depus o plângere împotriva A.M. în fața jandarmeriei Cerea (Verona) declarând că, în aceeași zi, E.F. fusese răpit atunci când a mers la școală. La 16 noiembrie 1998, Ministerul Justiției din Italia, solicitat de L.F., a solicitat Ministerului Justiției din Belgia să dea de urgență deciziei Tribunalului de Justiție din Veneția din 30 ianuarie 1995. printr-o ordonanță din 21 decembrie 1998, Tribunalul din Hasselt (Belgia) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 23 decembrie 1998, la cererea consulatului din Italia de la Gand, consulatul, a fost instituit un serviciu de vigilență la locul unde A.M. și copiii trebuiau să fie găsiți. În aceeași zi, polițiștii și un aprod au încercat să execute hotărârea tribunalului din Hasselt. Cu toate acestea, A.M. a refuzat să lase copiii să plece. Printr-o scrisoare din 23 decembrie 1998, consulatul a solicitat Tribunalului din Hasselt să ia măsurile necesare pentru ca drepturile copiilor să fie respectate prin scrisorile din 28 și 30 decembrie 1998, L.F. și C. Leschiutta au solicitat Ministerului Justiției din Belgia să fie repatriați de urgență în Italia. Printr-o scrisoare din 6 ianuarie 1999 adresată ambasadei din Italia la Bruxelles, la lambasada din Bruxelles, la consulat, la Ministerul Justiției și la Ministerul Afacerilor Externe din Italia, L.F. și C. Leschiutta, suspectând că A.M. plănuia o scurgere în Maroc împreună cu copiii, au cerut ca aceștia din urmă să fie în foarte mare grabă de mama lor. Printr-o scrisoare din 15 ianuarie 1999, Ministerul Afacerilor Externe din Italia a informat L.F. și C. Leschiutta că ambasada și consulatul au luat, în limita competenței lor, toate măsurile posibile pentru a obține executarea hotărârilor judecătorești din Veneția. În plus, ambasadorul a solicitat în mod personal, de mai multe ori, autoritățile belgiene competente care au declarat importanța și sensibilitatea profundă a cauzei. În plus, consulatul se adresa autorităților locale, solicitând, printre altele, să se organizeze o întâlnire cu cei doi copii. Ministerul a indicat, de asemenea, că ambasadorul și consulul au solicitat autorităților judiciare competente să localizeze locul de reședință al copiilor și să controleze eventualele deplasări ale acestora. Prin scrisoarea din 4 februarie 1999 adresată ambasadei, consulatului, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe din Italia, L.F. și C. Leschiutta au solicitat din nou executarea hotărârilor judecătorești din Veneția. La 9 februarie 1999, consulul i-a informat pe L.F. și C. Leschiutta că vizitase copiii la o prietenă de-a lui A. La cererea L.F. și C. Leschiutta pentru a cunoaște numele și adresa acestei prietene, consulul a răspuns că nu poate interveni în cazuri de natură privată. Prin scrisoarea din 15 februarie 1999, adresată consulatului, L.F. și C. Leschiutta au solicitat să cunoască numele și adresa școlilor frecventate de copii. Printr-o scrisoare din 18 februarie 1999, consulul a reamintit L.F. și C. Leschiutta că, în urma exequatur, executarea hotărârilor Tribunalului de Primă Instanță a căzut în sfera de competență a autorităților belgiene. În plus, acesta a subliniat că relațiile cu A.M. erau de natură privată și că consulatul italian avea numai o obligație de a acorda asistență și de a proteja interesele copiilor. Printr-o scrisoare din 6 mai 1999, Ministerul Afacerilor Externe din Italia a informat L.F. și C. Leschiutta că A.M. și E.F. erau predate consulatului, că copilul era sănătos și că își exprimase dorința de a rămâne în Belgia la mama sa. Prin deciziile din 11 mai și 9 iunie 1999, tribunalul pentru copii din Veneția a constatat că A.M. nu și-a îndeplinit obligațiile părintești care au scăzut violent E.F. în mediul familial și școlar și că aceasta o împiedica pe Andrea să-și vadă tatăl. Prin urmare, a decăzut-o de la autoritatea părintească. Sollicitatea printr-o scrisoare de la L.F. și C. Leschiutta, la 9 august 1999, consulul a amintit din nou că nu avea competența de a executa hotărârile Tribunalului de Apel din Veneția. El a indicat, în special, că autoritatea competentă era tribunalul din Hasselt. Printr-o ordonanță din 3 septembrie 1999, tribunalul pentru copii al lui Hasselt, considerând că Andrea locuia de mult timp la mama sa și pentru a evita ca aceasta să fie smulsă brusc din mediul său, a încredințat temporar custodia copilului lui A.M. La o dată nespecificată, tribunalul din Hasselt i-a încredințat lui A.M., de asemenea, custodia d'E.F. Prin hotărârea din 24 septembrie 1999, Tribunalul Penal din Verona l-a condamnat pe A.M. la o sentință de 10 luni de condamnare pentru răpirea lui E.F. printr-o scrisoare din 5 noiembrie 1999 adresată Ministerului Justiției din Belgia, Ministerul Justiției din Italia a indicat că decizia Tribunalului din Hasselt din 3 septembrie 1999 era în contradicție cu exequaturul din 21 septembrie 1999 Decembrie 1998 și a solicitat executarea hotărârilor judecătorești ale tribunalului din Veneția. Printr-o hotărâre a tribunalului din Hasselt din 19 noiembrie 1999, A.M. a fost condamnată la opt zile de detenție, plus o amendă pentru răpirea copiilor săi. În urma unui acord între autoritățile diplomatice italiene din Belgia și autoritățile belgiene, o întâlnire între tați și copii a fost stabilită la 14 ianuarie 2000 și, ca urmare a eșecului său, a fost amânată până la 21, 22 și 23 aprilie 2000. Conform informațiilor furnizate de solicitanți, în timpul acestei întâlniri, copiii au declarat că doresc să rămână cu tatăl lor. Între timp, la o dată nespecificată, L.F. și C. Leschiutta au introdus apelul în fața tribunalului de apel da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 9 martie 2000, instanța de apel a lui Iehova, întrucât copiii se opuneau în mod oficial întoarcerii în Italia la domiciliul tatălui lor, că întoarcerea forțată în Italia ar duce la o traumă psihologică pentru ei și că interesul taților era subordonat celui al minorilor, a respins recursurile. La 19 mai 2000, ambasada a transmis autorităților belgiene o cerere din partea L.F. și C. Leschiutta de a organiza o întâlnire cu copiii lor în perioada 26-28 mai 2000. La 30 iunie 2000, L.F. și C. Leschiutta s-au dus în Belgia pentru a-și căuta copiii. Părinții și fiii au făcut, prin urmare, înapoi în Italia. GRIFS (1) Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții de familie deoarece, în ciuda deciziei Tribunalului de la Hasselt din 23 decembrie 1998, autoritățile belgiene nu au luat măsurile necesare pentru a le reuni. 2. Invocând același articol, reclamanții se plâng că autoritățile diplomatice italiene din Belgia ar fi omis să furnizeze C. Leschiutta informații cu privire la situația copilului și că, prin urmare, acestea nu și-ar fi respectat obligația de a acorda asistență. 1. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții de familie. Acest articol este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale (...) familiale (...). O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Invocând același articol, reclamanții se plâng că autoritățile diplomatice italiene din Belgia ar fi omis să furnizeze C. Leschiutta informații cu privire la situația copilului și că, prin urmare, acestea nu și-ar fi respectat obligația de a acorda asistență. Curtea constată că autoritățile diplomatice italiene din Belgia au instituit, în limita competenței lor, toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor reclamanților. În special, autoritățile respective au solicitat în mai multe rânduri autorităților belgiene competente pentru a obține executarea hotărârilor Tribunalului de Primă Instanță, au răspuns fără întârziere cererilor depuse de C. Leschiutta și s-au activat pentru a organiza reuniuni între cei doi reclamanți. În plus, Curtea arată că această cauză este formulată în termeni destul de vagi și nu a fost susținută mai în detaliu. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână Recuperarea cauzei reclamanților retrăiți din art. 8 din Convenția privind guvernul belgian Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Francoise Elens-Passos Nicolas Bratza grefier adjunct Președinte