A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46809/99 prezentate de Paul LOISEAU împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 noiembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Gaukur Jörundsson președintele J.-P. Costa Loucaide Bîrsan Jungwiert Thomassen Ugrekhelidze, judecători S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 aprilie 1995, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul care a formulat cererea și observațiile prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Paul L Pasăre, este un resortisant francez, născut în 1932 și are reședința în La Bachellerie. Guvernul este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Timp de șase luni, din noiembrie 1979 până în aprilie 1980, reclamantul a asigurat înlocuirea unui profesor titular la liceul Albert Cleveland de Perigous. Acesta susține că educația națională i-a refuzat în mod nejustificat statutul de "master-adjutant," a omis să-i elibereze foi de plată pentru lunile noiembrie și decembrie 1979 și nu l-a declarat Uniunii de recuperare a contribuțiilor de securitate socială și de alocații în scop de afaceri ( Pentru a fi în măsură să își exercite drepturile și să solicite refacerea carierei sale, reclamantul a invitat în mod corespunzător administrația să îi furnizeze o copie a documentelor referitoare la angajarea sa, a declarațiilor la ui AFF și a foilor de plată pentru lunile noiembrie și decembrie 1979. La 5 aprilie 1990, rectorul a emis un aviz favorabil pentru comunicarea acestor documente de către rector. La 15 mai 1990, rectorul l-a informat pe reclamant că nu deține documentele în cauză și, prin urmare, este în imposibilitatea de a efectua această comunicare. În consecință, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Bordeaux, care a anulat această decizie de refuz printr-o hotărâre din 19 noiembrie 1992, astfel formulată (...) Din documentele din dosar reiese că dl L Pasăre a fost recrutat de directorul liceului profesionist Albert Claveau de Perigous, în calitate de agent contractual, (...) în perioada cuprinsă între 6 noiembrie 1979 și 30 aprilie 1980. ; că persoana interesată a solicitat comunicarea declarațiilor întocmite pe lângă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că, indiferent de natura exactă a ocupării forței de muncă exercitat efectiv de dl L Pasăre, circumstanța că aceste documente nu se găseau în instanță nu îl putea scuti pe acesta să le obțină de la șeful instituției angajatore, care se afla sub controlul autorităților academice ; că, în cazul în care rectorul declară totuși că a făcut cercetări, el nu face dovada diligențelor întreprinderilor; că nu a fost nici pe departe implicat în comunicarea documentelor solicitate; că, prin urmare, reclamantul are dreptul de a solicita anularea deciziei atacate (...) nu a fost interjat apelul acestei hotărâri. La 15 iulie 1993, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o hotărâre judecătorească pronunțată împotriva rectorului Academiei Bordeaux și a ministrului educației naționale, în vederea executării sentinței din 19 noiembrie 1992. Guvernul prezintă că, după examinarea de către secțiunea din raportul de studii și cereri de rechiziții pe lângă ministrul educației naționale din 16 septembrie 1993 și la 26 ianuarie 1994, dosarul a fost adresat secțiunii de judecată la 28 februarie 1994. Înalta instanță a respins această cerere printr-o hotărâre din 14 februarie 1996 astfel motivată (...) Având în vedere (...) că, în urma hotărârii din 19 noiembrie 1992, rectorul Academiei de Bordeaux l-a rugat pe directorul liceului profesionist Albert Cleveland să-i comunice documentele administrative referitoare la dl Lois pe care l-ar fi putut deține. ; că, într-un certificat din 20 ianuarie 1994, directorul liceului profesionist a declarat că nu deține documentele solicitate de domnul Lăsătoare que que que quelé quelé quelé quel de mai sus nu poate fi privit ca nu a tras toate consecințele sentinței din 19 noiembrie 1992; că M. Pasărea nu este, prin urmare, justificată de a solicita să se pronunțe penalități împotriva sa (...) Reclamantul nu a obținut încă documentele în cauză, în ciuda diferitelor demersuri de la administrație. Dreptul intern relevant Legea n 78-753 din 17 iulie 1978 privind diferite măsuri de îmbunătățire a relațiilor dintre administrație și public și diverse dispoziții administrative, sociale și fiscale (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2000-311 din 12 aprilie 2000; JORF 13 aprilie 2000) conține în special următoarele dispoziții: Dreptul oricărei persoane la informare este precizat și garantat prin prezentul titlu în ceea ce privește libertatea de acces la documentele administrative. (...)art. 2 Sub rezerva dispozițiilor art. 6, autoritățile menționate la art. 1 sunt obligate să comunice documentele administrative pe care le dețin persoanelor care le solicită, în condițiile prevăzute în prezentul titlu. (...) Art. 4 Accesul la documentele administrative (a) prin consultare gratuită la fața locului, cu excepția cazului în care păstrarea documentului nu permite acest lucru; (b) Cu condiția ca reproducerea să nu afecteze conservarea documentului, prin emiterea unei copii ușor de înțeles pe un suport identic cu cel utilizat de administrație sau pe suport de hârtie, la alegerea reclamantului în limita posibilităților tehnice de administrare și pe cheltuiala acestuia din urmă, fără ca aceste costuri să poată depăși costul acestei reproduceri, în condițiile prevăzute prin decret. art. 5 O comisie (denumită în continuare "Comisia") are responsabilitatea de a asigura respectarea libertății de acces la documentele administrative și arhivele publice, în condițiile prevăzute în prezentul titlu și în titlul II din Legea nr. 79-18 din 3 ianuarie 1979 privind arhivele. Aceasta emite avize în cazul în care este sesizată de o persoană care se confruntă cu dificultăți în obținerea comunicării unui document administrativ sau în vederea consultării documentelor din mai multe documente publice, cu excepția documentelor menționate la art. 3 din Legea nr. 79-18 din 3 ianuarie 1979 menționată anterior. Sesizarea comisiei pentru aviz este o condiție prealabilă obligatorie pentru exercitarea unei acțiuni în litigiu. (...) art. 7 Refuzul comunicării este notificat reclamantului sub forma unei decizii scrise motivate. În cazul în care este sesizat cu privire la o cale de atac împotriva unui refuz de comunicare a unui document administrativ, instanța administrativă trebuie să se pronunțe în termen de șase luni de la data la care a fost înregistrată în mod legal art. 2 din Legea nr. 80-539 din 16 iulie 1980 privind penalitățile cu titlu cominatoriu pronunțate în materie administrativă și privind executarea hotărârilor judecătorești de către persoanele juridice de drept public (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 87-588 din 30 iulie 1987; codificată la articolul L. 911-5 din Codul de justiție administrativă) este astfel redactat: În cazul executării unei hotărâri pronunțate de o instanță administrativă, Consiliul de Stat poate, chiar și din oficiu, pronunța o penalitate împotriva persoanelor juridice de drept public sau a organismelor de drept privat însărcinate cu gestionarea unui serviciu public pentru a asigura executarea acestei decizii. (...) GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de execuție a sentinței din 19 noiembrie 1992 și de durata procedurii inițiate de acesta în fața Consiliului de Miniștri în scopul acestei execuții. În plus, el denunță durata procedurii inițiate de către el în fața Consiliului de Stat în scopul acestei execuții. În art. 6 alin. (1) din Convenție, conform căruia orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Cu privire la respectarea termenului de șase luni de la art. 35 alin. (1) din Convenție Guvernul arată că hotărârea Consiliului din 14 februarie 1996 a fost notificat reclamantului la 18 martie 1996. C. este de la această dată în care termenul de șase luni de la art. 35 alin. (1) din Convenție. Cererea a fost înregistrată la 25 ianuarie 1999 de către modul Curții, aceasta ar fi întârziată și inadmisibilă. Reclamantul concluzionează respingerea excepției. Curtea reamintește că în termenii art. 35 alin. nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne (...) și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive 11, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului și care oferă anumite detalii cu privire la natura diferendelor pe care intenționează să le dezvolte în fața acesteia (a se vedea, de exemplu, Allan c. Regatul Unit (dec.), n 48539/99, 28 august 2001). Nu contează în acest sens data la care cererea a fost înregistrată în mod oficial de Secretariatul Comisiei sau de modul Curții. În speță, reclamantul a adresat Comisiei o primă scrisoare la 24 aprilie 1995, în care prezenta faptele, invoca art. 6 alineatul (1) din Convenție și se plângea de neîndeplinirea hotărârii Tribunalului Administrativ din Bordeaux din 19 noiembrie 1992, precum și de durata procedurii pe care o inițiase în fața Consiliului de Stat în scopul executării acesteia. Întrucât decizia internă definitivă este la data de 14 februarie 1996, este evident că termenul de șase luni de la art. 35 alin. (1) din Convenție a fost respectat. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția din acest punct de vedere a guvernului. Guvernul susține că dreptul la comunicarea documentelor administrative, recunoscute și reglementate prin legea din 17 iulie 1978 nu este un drept cu caracter civil în sensul articolului 6 alineatul (1). În această privință, CESE susține, pe de o parte, că singura chestiune a comunicării documentelor administrative nu intră, ca atare, în domeniul de aplicare al articolului 6 și, pe de altă parte, că reclamantul nu allegă și nici nu: că lipsa comunicării documentelor solicitate are efecte directe asupra unuia dintre drepturile sale de natură civilă. În acest sens, Tribunalul concluzionează că art. 6 alin. (1) nu se aplică în speță și că cererea trebuie respinsă ca fiind incompatibilă cu dispozițiile Convenției. Reclamantul nu se pronunță. Curtea reamintește că, pentru ca art. 6 alin. (1) să găsească să se aplice sub titlul său A se vedea, de exemplu, Hotărârea Allan Jacobsson c. Suedia din 25 octombrie 1989, seria A nr 163, § 72), pe care o putem susține, cel puțin în mod susținutabil, recunoscută în dreptul intern. ;se poate referi atât la existența unui drept, cât și la întinderea sau modalitățile de exercitare a acestuia.Încheierea procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul în cauză, o legătură neclară sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru a aduce în joc art. 6 alineatul (1) (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Balmer-Schafroth c. Elveția din 26 august 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-IV, punctul 32. Curtea constată că, în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux, recurentul contesta refuzul administrației de a furniza documente administrative referitoare la condițiile de angajare a acestuia de către un liceu public. Potrivit acesteia, în măsura în care dreptul francez consacră un drept individual de acces la documentele administrative și oferă posibilitatea administratorilor care se confruntă cu un refuz al administrației de a sesiza instanța administrativă (Legea nr. 78-753 din 17 iulie 1978; extrasele de mai sus), reclamantul ridica fără îndoială o dreptul recunoscut în dreptul intern mai mult decât atât. Curtea consideră că acest Syndicat CFDT și Jacques Vesce c. Franța , n 11678585, Decizia Comisiei Europene pentru Drepturile Omului din 7 decembrie 1987 : Comisia a considerat că dreptul pentru un sindicat să obțină de la angajator informații privind o anumită categorie de personal nu este un drept de caracter civil în sensul art. 6 alin. (1) ; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Nadine Barry și alte c. Franța, n 14497/89, Decizia din 14 octombrie 1991) ; Curtea subliniază în special că documentele menționate trebuie să permită reclamantului să dea curs unei cereri de refacere a carierei sale, ceea ce conferă litigiului o anumită culoare patrimonială. În această privință, Curtea constată, de asemenea, că, în cazul în care este dificil să se deducă din Convenție un drept general de acces la date și documente cu caracter administrativ (a se vedea, mutatis mutandis, Tribunalul Gaskin c. Regatul Unit din 7 iulie 1989, seria A n 160, § 37), jurisprudența sa ține seama de importanța pe care o are comunicarea acestor date și documente, dacă este cazul, pentru situația personală a reclamantului (a se vedea, sub aspectul aplicabiliei articolului 8 din Convenție, aceeași hotărâre sau hotărârea M.G. c. Regatul Unit , nr. 39393/98, 24 septembrie 2002). În cele din urmă, la sfârșitul procedurii a fost Curtea deduce din aceasta că art. 6 alin. (1) se aplica procedurii în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux. În consecință, acesta se aplica și procedurii în fața Consiliului de Stat privind executarea hotărârii pronunțate la 19 noiembrie 1992 de această instanță (a se vedea, de exemplu, Scollo c. Italia, Hotărârea din 28 septembrie 1995, Seria A n 315-C, § 44 ; a se vedea, de asemenea, Hotărârile Zappia c. Italia Di Pede c. Italia , din 29 august 1996, Rec., 1996-IV, § 20. Prin urmare, este necesar să se respingă excepia . Cu privire la epuizarea căilor de atac interne, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenie Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește ramura de judecată referitoare la neexecutarea hotărârii Tribunalului Administrativ din Bordeaux din 19 noiembrie 1992. În acest sens, acesta arată că, să presupună că lipsa comunicării documentelor solicitate are un efect direct asupra drepturilor sale la pensie, (...) procedura inițiată în zadar de [reclamantul] pentru a obține comunicarea acestor documente nu a împiedicat ca, în măsura în care consideră că a suferit un prejudiciu, acesta să prezinte o cerere de despăgubire la instanța administrativă prin prezentarea unei dovezi a unui serviciu făcut și prin faptul că se prevalează de o eroare comisă de către administrație prin neanunțarea documentelor solicitate sau prin pierderea acestora 10 Curtea reamintește că regula epuizării prealabile a căilor de atac interne are ca scop acordarea instanțelor interne o ocazie pe care art. 35 alin. (1) din Convenție o are ca scop să o menajeze în principiu statelor contractante: evitarea sau corectarea presupuselor încălcări ale acestora (a se vedea, de exemplu, Mifsud c. Franța (cc.) [GC], 57220/00, 11 septembrie 2002. Ea constată că reclamantul, care nu respectă art. 6 1 din Convenție, rectorul Academiei Bordeaux nu executase judecata Tribunalului Administrativ Bordeaux din 19 noiembrie 1992, a sesizat Consiliul de Stat în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 80-539 din 16 iulie 1980, o astfel de măsură vizează tocmai să asigure executarea Prin urmare, prin utilizarea acestei căi de atac, reclamantul a oferit Franței posibilitatea de a remedia presupusa încălcare și a epuizat căile de atac interne. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția din această privință a guvernului. Pe baza cererii 1) Teze ale comparatorilor 11. În primul rând, guvernul concluzionează că hotărârea din 19 noiembrie 1992 se limitează la a-l învinui pe rector pentru că nu a demonstrat că a căutat la liceul care l-a angajat pe reclamant, documentele solicitate de acesta din urmă. El adaugă că, în urma hotărârii menționate, rectorul i-a cerut directorului acestui liceu să-i comunice documentele menționate și că directorul a declarat că nu le deține, Consiliul de Stat a considerat că statul nu putea fi privit ca neatrăgând toate consecințele sentinței din 19 decembrie 1992. În ceea ce privește durata procedurii, guvernul este de acord că examinarea cauzei nu a ridicat nicio dificultate specială. El adaugă că, la momentul respectiv, în ceea ce privește textele care prevaloreau la momentul faptei, la adresa unei cereri de executare sub arest la o hotărâre a unei instanțe administrative se afla în două faze : Inițial, secțiunea din raport și din studiile Consiliului de Stat a intervenit la administrația competentă pentru a-i ajuta să execute fără constrângeri ; într-o a doua etapă, președintele secțiunii raportului și al studiilor transmitea cererea președintelui secțiunii pentru a se pronunța cauza. În aceste circumstanțe, durata procedurii: doi ani, șase luni și douăzeci și nouă de zile În primul rând, reclamantul reamintește că nu a avut niciodată un litigiu cu privire la prezența sa profesională la liceul Clautour în perioada cuprinsă între 6 noiembrie 1979 și 30 aprilie 1980 (numai problema naturii contractului său a fost controversată) ; prin urmare, documentele referitoare la angajarea sa au existat în mod necesar și foile de plată au fost înregistrate pe o carte de plată. În al doilea rând, reclamantul subliniază faptul că au trecut douăzeci și trei de ani de când a repetat demersurile pentru a-și exercita drepturile. 2) Evaluarea Curții 13. Curtea consideră că, în ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din Convenție și neexecutarea hotărârii Tribunalului Administrativ din Bordeaux din 19 noiembrie 1992, cererea ridică întrebări de fapt și de drept în ceea ce privește Convenia, care necesită o examinare de fond. În consecință, Comisia concluzionează că această parte a cererii nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Constatând, de altfel, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea consideră că este necesar să fie declarată admisibilă. 14. În ceea ce privește al doilea motiv, Curtea constată că recurentul se plânge numai de durata procedurii în fața Consiliului de Stat, referitoare la pronunțarea unei penalități cu titlu cominatoriu împotriva rectorului Academiei de Bordeaux și a ministrului educației naționale în vederea executării hotărârii din 19 noiembrie 1992. Perioada care trebuie luată în considerare din punctul de vedere al termenului rezonabil În consecință, art. 6 alin. (1) din Convenție începe la data de 15 iulie 1993, data la care reclamantul a sesizat Consiliul de Stat și se încheie la data de 14 februarie 1996, data la care Curtea Supremă de Justiție Administrativă , și, prin urmare, este de doi ani și șapte luni. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, precum și comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). În speță, cauza nu prezenta nicio dificultate și niciun motiv pentru care comportamentul reclamantului a contribuit la prelungirea procedurii. Cu toate acestea, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare împrejurarea că, așa cum se impunea, procedura despre care se discută este în două etape. : Într-o primă etapă, secțiunea din raport și din studiile Consiliului de Stat se adresează ministrului educației naționale, pentru a putea executa fără restricții ; deoarece acest demers nu a dus la prezentarea documentelor în litigiu, la 28 februarie 1994, secțiunea menționată a transmis apoi cererea reclamantului către președintele secțiunii din Québec pentru a se proceda la judecarea cauzei; ea împărtășește concluzia guvernului potrivit căreia, în aceste condiții, durata procedurii nu ar depăși limitele rațiunii. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, Declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, în acest sens, se referă la spătarul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție și referitor la neexecutarea hotărârii Tribunalului Administrativ din Bordeaux din 19 noiembrie 1992 Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle Gaukur Jörundsson Președinte
de la requête n
o
46809/99
présentée par Paul LOISEAU
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le
18 novembre 2003 en une chambre composée de
:
MM.
Gaukur
Jörundsson
,
président
,
J.-P.
Costa
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze,
juges
,
et
de
M
me
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 avril 1995,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur («
le Gouvernement
») et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Paul Loiseau, est un ressortissant français, né en 1932 et résidant à La Bachellerie. Le Gouvernement est représenté par son agent, M.
Ronny Abraham, directeur des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Durant 6 mois, de novembre 1979 à avril 1980, le requérant a assuré le remplacement d’un professeur titulaire au lycée Albert Claveille de Périgueux. Il soutient que l’éducation nationale lui a indûment refusé le statut de maître-auxiliaire, a omis de lui délivrer des feuilles de paye pour les mois de novembre et décembre 1979, et ne l’a pas déclaré à l’Union de recouvrement des cotisations de sécurité sociale et d’allocations familiales («
») pour ces deux mois. Afin d’être en mesure de faire valoir ses droits et de demander la reconstitution de sa carrière, le requérant a –vainement – invité l’administration de lui fournir une copie des documents relatifs à son embauche, des déclarations à l’URSAFF, et des feuilles de paye pour les mois de novembre et décembre 1979. Saisie par le requérant, la Commission d’accès aux documents administratif a rendu, le 5 avril 1990, un avis favorable à la communication de ces documents par le recteur. Le 15 mai 1990, le recteur a informé le requérant qu’il ne détenait pas les documents litigieux et était donc dans l’impossibilité de procéder à cette communication. Le requérant saisit en conséquence le tribunal administratif de Bordeaux, lequel a annulé cette décision de refus par un jugement du 19 novembre 1992, ainsi libellé
:
«
(...)
Considérant qu’il ressort des pièces du dossier que M. Loiseau a été recruté par le proviseur du lycée professionnel Albert Claveille de Périgueux, en qualité d’agent contractuel, (...) pendant la période du 6 novembre 1979 au 30 avril 1980
; que l’intéressé a demandé communication des déclarations établies auprès de l’URSAFF relatives à son emploi pour les mois de novembre et de décembre 1979, les feuilles de paie correspondantes ainsi que les documents relatifs à son embauche
; que, quelle que soit la nature exacte de l’emploi réellement exercé par M. Loiseau, la circonstance que ces documents ne se trouvaient pas au rectorat ne pouvait dispenser celui-ci de les obtenir auprès du chef d’établissement employeur, lequel était placé sous le contrôle des autorités académiques
; que si le recteur allègue néanmoins avoir fait entreprendre des recherches, il n’apporte pas la preuve des diligences entreprises
; qu’ainsi, il n’établit pas qu’il était dans l’impossibilité de communiquer les documents demandés
; que, dès lors, le requérant est fondé à demander l’annulation de la décision attaquée
;
(...)
».
Il ne fut pas interjeté appel de ce jugement.
Le 15 juillet 1993, le requérant saisit le Conseil d’Etat d’une requête tendant à ce qu’une astreinte soit prononcée à l’encontre du recteur de l’académie de Bordeaux et du ministre de l’éducation nationale, en vue de l’exécution du jugement du 19 novembre 1992.
Le Gouvernement expose qu’après examen par la section du rapport des études et demandes d’explications auprès du ministre de l’éducation nationale formulée le 16 septembre 1993 et le 26 janvier 1994, le dossier fut adressé à la section du contentieux le 28 février 1994.
La haute juridiction rejeta cette requête par un arrêt du 14 février 1996 ainsi motivé
:
«
(...)
Considérant (...) qu’à la suite du jugement du 19 novembre 1992, le recteur d’académie de Bordeaux a demandé au proviseur du lycée professionnel Albert Claveille de Périgueux de lui communiquer les documents administratifs concernant M. Loiseau qu’il pouvait détenir
; que, dans une attestation du 20 janvier 1994, le proviseur du lycée professionnel a déclaré ne pas posséder les documents demandés par M. Loiseau
;
Considérant qu’il ressort de ce qui précède que l’Etat ne peut être regardé comme n’ayant pas tiré toutes les conséquences du jugement du 19 novembre 1992
; que M.
Loiseau n’est, par suite, pas fondé à demander que des astreintes soient prononcées à son encontre
;
(...)
».
Le requérant n’a toujours pas obtenu les documents litigieux, malgré diverses démarches auprès de l’administration.
B.
Le droit interne pertinent
La loi n
o
78-753 du 17 juillet 1978 portant diverses mesures d’amélioration des relations entre l’administration et le public et diverses dispositions d’ordre administratif, social et fiscal (telle que modifiée par loi n
o
2000-321 du 12 avril 2000
; JORF 13 avril 2000) contient notamment les dispositions suivantes
:
Article 1
:
«
Le droit de toute personne à l’information est précisé et garanti par le présent titre en ce qui concerne la liberté d’accès aux documents administratifs.
(...)
».
Article 2
:
«
Sous réserve des dispositions de l’article 6, les autorités mentionnées à l’article 1er sont tenues de communiquer les documents administratifs qu’elles détiennent aux personnes qui en font la demande, dans les conditions prévues par le présent titre.
(...)
».
Article 4
:
«
L’accès aux documents administratifs s’exerce :
a) Par consultation gratuite sur place, sauf si la préservation du document ne le permet pas ;
b) Sous réserve que la reproduction ne nuise pas à la conservation du document, par la délivrance d’une copie facilement intelligible sur un support identique à celui utilisé par l’administration ou sur papier, au choix du demandeur dans la limite des possibilités techniques de l’administration et aux frais de ce dernier, sans que ces frais puissent excéder le coût de cette reproduction, dans des conditions prévues par décret.
»
Article 5
:
«
Une commission dite «
Commission d’accès aux documents administratifs
» est chargée de veiller au respect de la liberté d’accès aux documents administratifs et aux archives publiques, dans les conditions prévues par le présent titre et par le titre II de la loi n
o
79-18 du 3 janvier 1979 sur les archives. Elle émet des avis lorsqu’elle est saisie par une personne qui rencontre des difficultés pour obtenir la communication d’un document administratif ou pour consulter des documents d’archives publiques, à l’exception des documents mentionnés au 3
o
de l’article 3 de la loi n
o
79-18 du 3 janvier 1979 précitée. La saisine de la commission pour avis est un préalable obligatoire à l’exercice d’un recours contentieux.
(...)
».
Article 7
:
«
Le refus de communication est notifié au demandeur sous forme de décision écrite motivée.
Lorsqu’il est saisi d’un recours contentieux contre un refus de communication d’un document administratif, le juge administratif doit statuer dans le délai de six mois à compter de l’enregistrement de la requête
».
L’article 2 de la loi n
o
80-539 du 16 juillet 1980 relative aux astreintes prononcées en matière administrative et à l’exécution des jugements par les personnes morales de droit public (tel que modifié par la loi n
o
87-588 du 30 juillet 1987
; codifié à l’article L. 911-5 du code de justice administrative)
est ainsi rédigé :
«
En cas d’inexécution d’une décision rendue par une juridiction administrative, le Conseil d’Etat peut, même d’office, prononcer une astreinte contre les personnes morales de droit public ou les organismes de droit privé chargés de la gestion d’un service public pour assurer l’exécution de cette décision.
(...)
».
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’exécution du jugement du 19 novembre 1992 et de la durée de la procédure engagée par lui devant le Conseil d’Etat aux fins de cette exécution.
1.
Le requérant se plaint du défaut d’exécution du jugement du 19
novembre 1992. Il dénonce par ailleurs la durée de la procédure engagée par lui devant le Conseil d’Etat aux fins de cette exécution. Il invoque l’article 6
1.de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
A.
Sur le respect du délai de six mois de l’article 35 § 1 de la Convention
2.
Le Gouvernement expose que l’arrêt du Conseil d’Etat du 14
février
1996 a été notifié au requérant le 18 mars 1996. C’est à partir de cette date que courrait le délai de six mois de l’article 35 § 1 de la Convention. La requête ayant été enregistrée le 25 janvier 1999 par le Greffe de la Cour, elle serait tardive et irrecevable.
3.
Le requérant conclut au rejet de l’exception.
4.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle «
ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes (...)
et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive
». Ce délai est en principe interrompu par la première lettre du requérant indiquant son intention de saisir la Cour – ou, avant l’entrée en vigueur du Protocole n
o
11, la Commission européenne des Droits de l’Homme – et donnant certaines précisions quant à la nature des griefs qu’il entend développer devant elle (voir, par exemple,
Allan c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
48539/99, 28 août 2001). Peu importe à cet égard la date à laquelle la requête a été formellement enregistrée par le Secrétariat de la Commission ou le Greffe de la Cour.
En l’espèce, le requérant a adressé un premier courrier à la Commission le 24 avril 1995, dans lequel il exposait les faits, invoquait l’article 6 § 1 de la Convention et se plaignait du défaut d’exécution du jugement du tribunal administratif de Bordeaux du 19 novembre 1992 ainsi que de la durée de la procédure qu’il avait engagée devant le Conseil d’Etat aux fins de cette exécution. La décision interne définitive étant l’arrêt du Conseil d’Etat du 14 février 1996, il est manifeste que le délai de six mois de l’article 35 § 1 de la Convention a été respecté. Partant, il y a lieu de rejeter l’exception soulevée à cet égard par le Gouvernement.
B.
Sur l’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention
5.
Le Gouvernement plaide que le droit à la communication de documents administratifs, reconnu et réglementé par la loi du 17
juillet
1978, n’est pas un droit de caractère civil au sens de l’article 6 § 1. Il soutient à cet égard, d’une part, que la seule question de la communication des pièces administratives ne relève pas, en tant que telle, du champ d’application de l’article 6 et, d’autre part, que le requérant n’allègue ni n’établit que l’absence de communication des documents demandés comporte des effets directs sur l’un de ses droits de caractère civil. Il en déduit que l’article 6 § 1 n’est pas applicable en l’espèce et que la requête doit être rejetée comme étant incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
6.
Le requérant ne se prononce pas.
7.
La Cour rappelle que, pour que l’article
6 §
1 trouve à s’appliquer sous sa rubrique «
civile
», il faut qu’il y ait « contestation » sur un «
droit » «
de caractère privé
» (sur ce point particulier, voir, par exemple, l’arrêt
Allan Jacobsson c. Suède
du 25 octobre 1989, série A n
o
163, § 72) que l’on peut prétendre, au moins de manière défendable, reconnu en droit interne. Il doit s’agir d’une «
contestation
» réelle et sérieuse
; elle peut concerner aussi bien l’existence même d’un droit que son étendue ou ses modalités d’exercice. L’issue de la procédure doit être directement déterminante pour le droit en question, un lien ténu ou des répercussions lointaines ne suffisant pas à faire entrer en jeu l’article
6 §
1 (voir, par exemple, l’arrêt
Balmer-Schafroth c. Suisse
du 26 août 1997,
Recueil des arrêts et décision
La Cour constate que, devant le tribunal administratif de Bordeaux, le requérant contestait le refus de l’administration de lui communiquer des documents administratifs relatifs aux conditions de son embauche par un lycée public. Selon elle, dans la mesure où le droit français consacre un droit individuel d’accès aux documents administratifs et donne la possibilité aux administrés qui se heurtent à un refus de l’administration d’en saisir le juge administratif (loi n
o
78-753 du 17 juillet 1978
; extraits ci-dessus), le requérant soulevait une «
contestation
» – sans nul doute «
réelle et sérieuse
» – se rapportant à un «
droit
reconnu en droit interne
». La Cour estime par ailleurs que ce «
droit
» est de nature «
privée
»
: d’une part, il s’agit d’un droit individuel dont le requérant peut se dire lui-même titulaire
; d’autre part, les documents réclamés par le requérant – tous relatifs aux conditions de son embauche – se rapportaient directement et exclusivement à sa situation personnelle (voir,
a contrario
,
Syndicat CFDT et Jacques Vesque c. France
, n
o
11678/85, décision de la Commission européenne des Droits de l’Homme du 7 décembre 1987
: la Commission a jugé que le droit pour un syndicat d’obtenir de l’employeur des informations concernant une certaine catégorie de personnel n’est pas un droit de caractère civil au sens de l’article 6 § 1
; voir aussi,
mutatis mutandis
,
Nadine Barry et autres c.
France
, n
o
14497/89, décision du 14 octobre 1991)
; la Cour relève en particulier que lesdits documents devaient permettre au requérant d’asseoir une demande visant à la reconstitution de sa carrière, ce qui confère au litige une certaine coloration patrimoniale. A cet égard, la Cour observe également que, s’il est difficile de déduire de la Convention un droit général d’accès aux données et documents de caractère administratif (voir,
mutatis mutandis
, l’arrêt
Gaskin c. Royaume-Uni
du 7 juillet 1989, série A n
o
160, §
37), sa jurisprudence tient compte de l’importance que revêt le cas échéant la communication de ces données et documents pour la situation personnelle du demandeur (voir, sous l’angle de l’applicabilité de l’article 8 de la Convention, le même arrêt, ou l’arrêt
M.G. c. Royaume-Uni
, no. 39393/98, 24 septembre 2002). Enfin, l’issue de la procédure était «
directement déterminante
» pour le droit en question.
La Cour en déduit que l’article 6 § 1 était applicable à la procédure devant le tribunal administratif de Bordeaux. Par voie de conséquence, il était également applicable à la procédure devant le Conseil d’Etat visant à l’exécution du jugement rendu le 19 novembre 1992 par ce tribunal (voir, par exemple,
Scollo c. Italie
, arrêt du 28 septembre 1995, Série A n
o
; voir également les arrêts
Zappia c. Italie
et
Di Pede c. Italie
, du 29
août 1996,
Recueil
1996-IV, § 20). Partant, il y a lieu de rejeter l’exception soulevée à cet égard par le Gouvernement.
C.
Sur l’épuisement des voies de recours internes, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention
8.
Le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes s’agissant de la branche du grief relative au défaut d’exécution du jugement du tribunal administratif de Bordeaux du 19
novembre 1992. Il expose à cet égard que, «
à supposer que l’absence de communication des documents sollicités ait un effet direct sur ses droits à pension, (...) la procédure engagée en vain par [le requérant] pour obtenir communication de ces documents ne faisait pas obstacle à ce que, dans la mesure où il estimait avoir subi un préjudice, il présente une demande de réparation auprès de la juridiction administrative en apportant la preuve d’un service fait et en se prévalant d’une faute commise par l’administration en n’établissant pas les documents sollicités ou en les ayant perdus
».
9.
Le requérant ne se prononce pas sur ce point.
10.
La Cour rappelle que la règle de l’épuisement préalable des voies de recours internes vise à donner aux juridictions internes l’occasion que l’article 35 § 1 de la Convention a pour finalité de ménager en principe aux Etats contractants
: éviter ou redresser les violations alléguées contre eux (voir, par exemple,
Mifsud c
. France
(déc.) [GC], 57220/00, 11
septembre
2002).
Elle constate que le requérant, qui estimait qu’en violation de l’article 6
§
1 de la Convention, le recteur de l’Académie de Bordeaux n’avait pas exécuté le jugement du tribunal administratif de Bordeaux du 19 novembre 1992, a saisi le Conseil d’Etat, en application de l’article 2 de la loi n
o
80-539 du 16 juillet 1980, d’une demande tendant à ce qu’une astreinte soit prononcée contre l’administration. Or, selon les termes mêmes de cette dernière disposition, une telle mesure vise précisément à «
assurer l’exécution
» des décisions rendues par les juridictions administratives. Ainsi, en usant de ce recours, le requérant a donné l’occasion à la France de redresser la violation alléguée et a épuisé les voies de recours internes. Partant, il y a lieu de rejeter l’exception soulevée à cet égard par le Gouvernement.
D.
Sur le fondement de la requête
1) Thèses des comparants
11.
Le Gouvernement conclut au défaut manifeste de fondement de la requête.
Il expose en premier lieu que le jugement du 19 novembre 1992 se borne à reprocher au recteur de ne pas avoir démontré avoir recherché auprès du lycée qui avait employé le requérant, les documents réclamés par ce dernier. Il ajoute que, constatant qu’à la suite dudit jugement, le recteur avait demandé au Proviseur de ce lycée de lui communiquer lesdits documents et que le Proviseur avait attesté ne pas les posséder, le Conseil d’Etat a jugé que l’Etat ne pouvait «
être regardé comme n’ayant pas tiré toutes les conséquences du jugement du 19 décembre 1992
».
Quant à la durée de la procédure, le Gouvernement convient que l’examen de l’affaire ne soulevait aucune difficulté particulière. Il ajoute qu’en l’état des textes qui prévalaient à l’époque des faits, l’instruction d’une demande d’exécution sous astreinte d’une décision prise par une juridiction administrative s’effectuait en deux phases
: dans un premier temps, la section du rapport et des études du Conseil d’Etat intervenait auprès de l’administration compétente afin de l’inciter et de l’aider à exécuter sans contrainte
; dans un second temps, le président de la section du rapport et des études transmettait la demande au président de la section du contentieux pour qu’il soit procédé au jugement de l’affaire. Dans ces circonstances, la durée de la procédure – deux ans, six mois et vingt-neuf jours – bien que «
relativement longue
», n’excéderait pas les limites du raisonnable et cette partie de la requête serait manifestement mal fondée.
12.
Sur le premier point, le requérant rappelle qu’il n’y a jamais eu litige quant à sa présence professionnelle au lycée de Claveille durant la période du 6 novembre 1979 au 30 avril 1980
(seule la question de la nature de son contrat était controversée)
; les documents relatifs à son embauche ont donc nécessairement existé et les feuilles de paye ont été consignées sur un livre de paye. Sur le second point le requérant met l’accent sur le fait que cela fait vingt-trois ans qu’il multiplie les démarches pour faire valoir ses droits.
2) Appréciation de la Cour
13.
La Cour estime qu’en ce qu’elle se rapporte à l’article 6 § 1 de la Convention et au défaut d’exécution du jugement du tribunal administratif de Bordeaux du 19 novembre 1992, la requête soulève des questions de fait et de droit au regard de la Convention, qui nécessitent un examen au fond. Elle conclut en conséquence que cette partie de la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Constatant par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour estime qu’il y a lieu de la déclarer recevable.
14.
Quant au second grief, la Cour constate que le requérant se plaint uniquement de la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat, relative au prononcé d’une astreinte à l’encontre du recteur de l’académie de Bordeaux et du ministre de l’éducation nationale en vue de l’exécution du jugement du 19 novembre 1992. La période à considérer sous l’angle du «
délai raisonnable
» de l’article 6 § 1 de la Convention débute en conséquence le 15 juillet 1993, date à laquelle le requérant a saisi le Conseil d’Etat, et s’achève le 14 février 1996, date de l’arrêt de la haute juridiction administrative
; elle est donc de deux ans et sept mois.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire ainsi que le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
En l’espèce, l’affaire ne présentait aucune difficulté et rien n’indique que le comportement du requérant a contribué à prolonger la procédure.
Ceci étant, la Cour estime qu’il y a lieu de prendre en considération la circonstance que, comme il se devait, la procédure dont il est question s’est déroulée en deux phases
: dans un premier temps, la section du rapport et des études du Conseil d’Etat est intervenue auprès du ministre de l’éducation nationale afin de l’inciter à exécuter sans contrainte
; cette démarche n’ayant pas abouti à la production des documents litigieux, ladite section a ensuite, le 28 février 1994, transmis la demande du requérant au président de la section du contentieux pour qu’il soit procédé au jugement de l’affaire. Elle partage la conclusion du Gouvernement selon laquelle, dans ces conditions, la durée de la procédure n’excéderait pas les limites du raisonnable. Partant, cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés, en ce qu’elle se rapporte au grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention et relatif au défaut d’exécution du jugement du tribunal administratif de Bordeaux du 19 novembre 1992
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
Gaukur
Jörundsson
Greffière
Président