SECȚIUNEA A PATRA CAUZA KARA ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 37446/97) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 25 noiembrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kara și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dl Pellonpäää M. R. Türmen Fischbach Casadevall, Pavlovschi, J. Borrego Borrego, judecători și al dlui O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 decembrie 2002 și 6 noiembrie 2003, Hotărârea adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 37446/97) îndreptat împotriva Republicii Turcia și din care 22 de resortisanți ai acestui stat, Hüsna Kara, Leyla Kara, Gülbahar Kara, Meryem Kara, Hamit Kara, Mehmet Salih Kara, Ahmet Kara, Duman Kara, Zehra Güvercin, Felek Kara, Emine Ürün, Sabri Ürün, Edibe Ürün, Sabiye Ürün, Selim Ürün, Perișan Babat, Hüsnü Babat, Züheyla Babat, Halime Benek, Serbest Benek, Servet Benek și Bahriye Benek ( În conformitate cu art. 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului) din 9 mai 1997 (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia")) (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia")) (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia") (denumită în continuare "Comisia"). La 3 decembrie 2002, camera a declarat cererea parțial admisibilă. La 4 iunie 2003, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 18 iunie și, respectiv, 30 septembrie 2003, reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei, primite la grefă la 26 iunie și 1 octombrie 2003. DE FAPT, reclamanții sunt rudele Yakup Kara, Mehmet Ürün, Ali Benek, Hamit Kara și Hüseyin Babat, care au decedat la 28 iunie 1991. Potrivit reclamanților, la 28 iunie 1991, în jurul orei 10:00, taxiul condus de Mehmet Ürün, care aducea Yakup Kara, primarul Hilal (Ș mainak), Ali Benek, Mehmet Kara, Hamit Kara și Hüseyin Babat, a fost arestat pe drumul spre Uludere - Șșornak de către persoane în costum de comando și ale căror fețe erau ascunse. Aceștia din urmă i - au doborât pe călătorii taxiului, i - au condus la o sută de metri depărtare de drum și i - au împușcat pe Mehmet Ürün, Yakup Kara, Ali Benek, Hamit Kara și Hüseyin Babat, care au găsit moartea la locul faptei. În aceeași zi, funcționarii poliției au întocmit un proces verbal de incident și o schiță a locului, o autopsie a cadavrelor a fost efectuată în prezența procurorului Republicii, care a inițiat din oficiu o anchetă, iar acesta din urmă a înregistrat declarația lui Mehmet Kara, apoi s-a dus la locul incidentului și a întocmit un proces verbal la locul crimei. iulie 1991 a fost întocmit un raport de expertiză privind armele și muniția confiscate la locul incidentului. La 10 iulie 1991, Parchetul din Șarnak s-a declarat incompetent să investigheze uciderea celor cinci persoane, considerând că infracțiunea în cauză a fost comisă de PKK, o organizație teroristă, și a trimis dosarul la Parchetul din Diyarbakr lângă curtea de securitate a statului acestui oraș. 11. La 7 aprilie 1992, Hüsna Kara și copiii ei au sesizat instanța administrativă ( 12 printr-o hotărâre din 25 ianuarie 1994, confirmată la 13 decembrie 1995, Tribunalul a condamnat administrația care urma să fie plătită familiei Kara 300 000 000 TRL pentru prejudicii materiale și 50 000 000 TRL pentru prejudicii morale 13. Între timp, reclamanții au făcut mai multe demersuri pentru a obține informații cu privire la desfășurarea anchetei. În special, la 12 martie 1997, Hamit Kara, fratele lui Yakup Kara și omonimul uneia dintre persoanele decedate la 28 iunie 1991, a trimis o scrisoare reprezentantului reclamanților în care dădea numele a șapte suspecți ai crimelor din 28 iunie 1991, inclusiv al gărzilor de sat. Printr-o scrisoare din 25 aprilie 1997, biroul de stare de urgență al prefecturii Șl'rannak l-a informat pe Hamit Kara că, la 21 iunie 1991, Parchetul de Stat al Șirnak a deschis o anchetă privind infracțiunile în cauză și a concluzionat că autorii acestora erau membri ai PKK. În cele din urmă, Parchetul din Șlennak s-a declarat incompetent și a transmis dosarul de cercetare preliminară celui al Curții de Securitate a statului Diyarbakýr în fața căruia investigația preliminară este încă în desfășurare. În plus, el a menționat că nu există nici o dovadă care să conducă la suspiciunea persoanelor menționate în scrisoarea sa. 16. Potrivit unui document întocmit de Comandamentul General al jandarmeriei, la 2 mai 2000, au fost întocmite un proces-verbal al unui incident, precum și o schiță a locului. În plus, la aceeași dată, declarațiile O. Gün, domnul Yakar, A. Benek și A. Gül au fost colectate în contextul anchetei efectuate de autoritățile interne cu privire la incidentul din 28 iunie 1991. 17. La 1 octombrie 2003, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Guvernul regretă apariția faptelor care au condus la introducerea prezentei cauze, cum ar fi în circumstanțele în care rudele reclamanților au murit, în pofida legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de incidente. El recunoaște că insuficiența investigațiilor în cazul unei plângeri privind decesul unei persoane constituie o încălcare a articolului 2 din Convenție și se angajează să emită instrucțiunile corespunzătoare și să adopte toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea dreptului la viață care implică obligația de a efectua anchete efective în viitor. În acest sens, Comitetul observă că măsurile legale și administrative adoptate recent au permis reducerea cazurilor de deces în circumstanțe similare celor din prezenta cauză și creșterea eficacității investigațiilor efectuate. În vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 37446/97, guvernul propune ca suma de 88 000 de euro să fie plătită în mod ex gratia reclamanților. EUR (48 000 EUR) pentru prejudiciul suferit, împărțit după cum urmează, precum și suma globală de 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, reprezentând o sumă totală de 93 000 EUR (48,000 EUR) Hüsna (Y Ahmet KARA Duman KARA Zehra GÜVERCύN 4 000 EUR (patru mii EUR) Felek KARA 4 000 EUR (patru mii EUR) Emine ÜRÜN Sabri ÜRÜN un total de 20 000 EUR (8 mii EUR) Edibe ÜRÜN pentru acești cinci solicitanți Sabriye ÜRÜN Selim ÜRÜN Perișan BATAT un total de 18 000 EUR (18 mii EUR) Hüsnü BATAT pentru acești trei solicitanți Züheyla Babat BENEK SERBEST BENEK un total de 19 000 EUR (19 mii EUR) Servet BENEK pentru acești patru solicitanți Bahriye BENEK Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit sau sarcină fiscală în vigoare la momentul relevant și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de solicitanți sau de consiliul lor autorizat în mod corespunzător. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa plății în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la plata efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile pentru această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a executării hotărârii Curții în prezenta cauză, precum și a celor pronunțate în cauzele similare cu privire la Turcia, constituie un mecanism adecvat pentru a asigura îmbunătățirea continuă a situației în materie de protecție a drepturilor omului. În această privință, se angajează să își continue cooperarea, necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul articolului 43 alineatul (1) din convenție după pronunțarea hotărârii. 19. La 26 iunie 2003, Curtea primise deja următoarea declarație semnată de solicitanți. În calitate de reprezentant al reclamanților, am luat cunoștință de termenii declarației formale făcute de guvernul Republicii Turcia, precum și de angajamentele luate în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 37446/97, inclusiv cea de a plăti reclamanților o sumă globală de 93 000 EUR (48 de mii de euro). În urma consultării mele, reclamanții acceptă termenii acestei declarații și, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza cererii. Ei declară cauza soluționată definitiv și se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții în această cauză, trimiterea acesteia la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 20. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție] și se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 25 noiembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modululer
QUATRIÈME SECTION
KARA ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
37446/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
25 novembre 2003
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kara et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
M.
Pellonpää
,
Türmen
,
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall,
S.
Pavlovschi,
juges
,
et de M. M.
O'Boyle,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 3 décembre 2002 et 6 novembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
37446/97) dirigée contre la République de Turquie et dont vingt-deux ressortissants de cet Etat, Hüsna Kara, Leyla Kara, Gülbahar Kara, Meryem Kara, Hamit Kara, Mehmet Salih Kara, Ahmet Kara, Duman Kara, Zehra Güvercin, Felek Kara, Emine Ürün, Sabri Ürün, Edibe Ürün, Sabriye Ürün, Selim Ürün, Perișan Babat, Hüsnü Babat, Züheyla Babat, Halime Benek, Serbest Benek, Servet Benek et Bahriye Benek («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 9
mai 1997 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
E.
İșcan, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
3.
Invoquant l'article 2 de la Convention, les requérants se plaignaient de l'insuffisance de l'enquête menée sur le meurtre de leurs proches.
4.
Par une décision du 3 décembre 2002, la chambre a déclaré la requête partiellement recevable.
5.
Le 4 juin 2003, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article
38 § 1 b) de la Convention. Les 18 juin et 30 septembre 2003 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire, parvenues au greffe les 26 juin et 1
er
octobre 2003.
6.
Les requérants sont les proches de Yakup Kara, Mehmet Ürün, Ali Benek, Hamit Kara et Hüseyin Babat, décédés le 28 juin 1991.
7.
Selon les requérants, le 28 juin 1991 vers 10 heures, le taxi conduit par Mehmet Ürün, qui amenait Yakup Kara, le maire de Hilal (Șırnak), Ali Benek, Mehmet Kara, Hamit Kara et Hüseyin Babat, fut arrêté sur la route d'Uludere - Șırnak par des personnes en tenue de commando et dont les visages étaient dissimulés. Ces dernières firent descendre les voyageurs du taxi, les conduisirent à cent mètres à l'écart de la route et mitraillèrent Mehmet Ürün, Yakup Kara, Ali Benek, Hamit Kara et Hüseyin Babat, qui trouvèrent la mort sur les lieux. Quant à Mehmet Kara, il fut relâché.
8.
Le même jour, des fonctionnaires de la gendarmerie dressèrent un procès-verbal d'incident et un croquis des lieux. Une autopsie des corps fut effectuée en présence entre autres du procureur de la République, qui entama d'office une enquête. De même, ce dernier enregistra la déposition de Mehmet Kara, puis se rendit sur les lieux de l'incident et dressa un procès-verbal des lieux du crime.
9.
Le 1
er
juillet 1991 fut rédigé un rapport d'expertise sur les armes et munitions saisies sur les lieux de l'incident.
10.
Le 10 juillet 1991, le parquet de Șırnak se déclara incompétent pour enquêter sur le meurtre des cinq personnes, estimant que l'infraction en question avait été perpétrée par le PKK, une organisation terroriste, et renvoya le dossier au parquet de Diyarbakır près la cour de sûreté de l'Etat de cette ville.
11.
Le 7 avril 1992, Hüsna Kara et ses enfants saisirent le tribunal administratif (
İdare Mahkemesi
) de Diyarbakır d'une demande d'indemnité.
12.
Par un jugement du 25 janvier 1994, confirmé le 13 décembre 1995, le tribunal condamna l'administration à verser à la famille Kara 300
000
000
TRL au titre du préjudice matériel et 50
000
000
TRL au titre du préjudice moral.
13.
Les demandes des autres requérants tendant à obtenir une indemnité furent rejetées par le tribunal administratifs de Diyarbakır pour manquement aux règles procédurales.
14.
Entre-temps, les requérants firent plusieurs démarches en vue d'obtenir des renseignements au sujet du déroulement de l'enquête. Notamment, le 12 mars 1997, Hamit Kara, le frère de Yakup Kara et homonyme d'une des personnes décédées le 28 juin 1991, envoya une lettre au représentant des requérants dans laquelle il donnait les noms de sept auteurs présumés des meurtres du 28 juin 1991, dont ceux de gardes de village. L'avocat transmit cette lettre au parquet compétent.
15.
Par une lettre du 25 avril 1997, le bureau de l'état d'urgence de la préfecture de Șırnak informa Hamit Kara que, le 21 juin 1991, le parquet de Șırnak avait ouvert une enquête au sujet des crimes en question et conclu que les auteurs en étaient des membres du PKK. Par la suite, le parquet de Șırnak se déclara incompétent et transmit le dossier d'instruction préliminaire à celui de la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır devant laquelle l'enquête préliminaire est toujours en cours. Il nota en outre qu'il n'existait aucune preuve pouvant conduire à soupçonner les personnes citées dans sa lettre.
16.
Il ressort d'un document établi par le commandement général de la gendarmerie que, le 2 mai 2000, furent établis un procès-verbal d'incident ainsi qu'un croquis des lieux. En outre, à la même date, les dépositions d'O.
Gün, M. Yakar, A. Benek et A. Gül furent recueillies dans le contexte de l'enquête menée par les autorités internes au sujet de l'incident du 28
juin 1991.
17.
L'enquête pénale est toujours pendante devant les autorités.
18.
Le 1
er
octobre 2003, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
1.
Le Gouvernement regrette la survenance des faits ayant entraîné l'introduction de la présente affaire, tels que dans les circonstances entourant le décès des proches des requérants nonobstant la législation turque existante et la détermination du Gouvernement à empêcher de tels incidents. Il admet que l'insuffisance d'investigations lorsqu'il s'agit d'une plainte concernant le décès d'une personne constitue une violation de l'article 2 de la Convention, et s'engage à édicter les instructions appropriées et à adopter toutes les mesures nécessaires pour garantir que le droit à la vie – qui implique l'obligation de mener des enquêtes effectives – soit respecté à l'avenir. Il note à cet égard que les mesures légales et administratives récemment adoptées ont permis de réduire les cas de décès dans les circonstances similaires à celles de la présente affaire et d'accroître l'effectivité des enquêtes menées.
2.
En vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
37446/97, le Gouvernement offre de verser
ex gratia
aux requérants la somme de 88
000
EUR (quatre-vingt-huit mille euros) au titre du préjudice subi, répartie comme suit, ainsi que la somme globale de 5
000
EUR (cinq mille euros) pour frais et dépens, soit une somme totale de 93
000
EUR (quatre-vingt-treize mille euros)
:
Hüsna (Yıldız) KARA
}
Leyla KARA
}
Gülbahar KARA
}
Meryem KARA
}
un total de 23 000 EUR (vingt-trois mille euros)
Hami KARA
}
pour ces huit requérants
Mehmet Salih KARA
}
Ahmet KARA
}
Duman KARA
}
Zehra GÜVERCİN
}
4 000 EUR (quatre mille euros)
Felek KARA
}
4 000 EUR (quatre mille euros)
Emine ÜRÜN
}
Sabri ÜRÜN
}
un total de 20 000 EUR (vingt mille euros)
Edibe ÜRÜN
}
pour ces cinq requérants
Sabriye ÜRÜN
}
Selim ÜRÜN
}
Perișan BABAT
}
un total de 18 000 EUR (dix-huit mille euros)
Hüsnü BABAT
}
pour ces trois requérants
Züheyla BABAT
}
Halime BENEK
}
Serbest BENEK
}
un total de 19 000 EUR (dix-neuf mille euros)
Servet BENEK
}
pour ces quatre requérants
Bahriye BENEK
}
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ou charge fiscale en vigueur à l'époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants ou par leur conseil dûment autorisé. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu en vertu de l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce paiement vaudra règlement définitif de l'affaire. A défaut de paiement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au paiement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pour cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
3.
Le Gouvernement considère que la surveillance par le Comité des Ministres du Conseil de l'Europe de l'exécution de l'arrêt de la Cour dans la présente affaire ainsi que de ceux rendus dans les affaires similaires concernant la Turquie, constitue un mécanisme approprié pour garantir l'amélioration constante de la situation en matière de protection des droits de l'homme. Il s'engage à cet égard à poursuivre sa coopération, nécessaire pour atteindre cet objectif.
4.
Enfin, le Gouvernement s'engage à ne pas solliciter le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre au titre de l'article 43 § 1 de la Convention une fois que la Cour aura rendu son arrêt.
»
19.
Le 26 juin 2003, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par les requérants
:
«
En ma qualité de représentante des requérants, j'ai pris connaissance des termes de la déclaration formelle, faite par le gouvernement de la République de Turquie, ainsi que des engagements qui y sont pris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n
o
37446/97, en ce compris celle de verser aux requérants une somme globale de 93
000 EUR (quatre-vingt-treize mille euros).
Dûment consultés par mes soins, les requérants acceptent les termes de cette déclaration et, en conséquence, renoncent à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de la requête. Ils déclarent l'affaire définitivement réglée et s'engagent à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt de la Cour dans cette affaire, le renvoi de celle-ci à la Grande Chambre en application de l'article
43 § 1 de la Convention.
»
20.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62 §
3 du règlement).
21.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR , À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 novembre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président