Pintérné Rásó împotriva Ungariei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 60047/00 de Julianna PINTÉRNÉ RÁSÓ și alții împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 25 noiembrie 2003 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaides Bîrsan K. Jungwiert Ugrekhelidze, judecători și dl T.L. Având în vedere cererea depusă la 10 aprilie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Julianna Pintérné Rásó („primul reclamant”) și dl Ferenc Pintér („al doilea reclamant”), un cuplu căsătorit și dl Ferenc Pintér Jr (“al treilea reclamant”), fiul lor, sunt resortisanți maghiari. Ei s-au născut în 1949, 1953 și respectiv 1976 și trăiesc în Budapesta.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl E. Petruska, un avocat practicant în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Al treilea reclamant este proprietarul unui bun imobiliar, al cărui părinți sunt beneficiari. În 1990, primul reclamant a depus o acțiune la Curtea de District Szentendre în numele fiului său minor împotriva vecinilor lor pentru protecția proprietății, încheierea unei infracțiuni și a unor chestiuni conexe. În hotărârea din 6 decembrie 1991, Curtea de District a acceptat parțial prima acțiune a reclamantului și a ordonat inculpatului să pună capăt infracțiunii și să permită proprietarului să se bucure de intrarea în proprietatea sa.

Prin recurs, la 26 martie 1992, Curtea regională a județului Pest a confirmat parțial hotărârea Curții de District, dar a anulat și remis hotărârea de primă instanță în ceea ce privește ordinea de a permite proprietarului să beneficieze de proprietatea proprietății. Curtea a susținut că aceasta din urmă ar putea fi hotărâtă doar dacă proprietarul era parte la procedură. La 7 septembrie 1992, al doilea și al treilea reclamant au introdus o acțiune în ceea ce privește aceeași chestiune în fața aceluiași Curte de District, care și-a acordat cererea de a se alătura cazului la cel al primului reclamant. Între timp, după cum s-a efectuat o inspecție la fața locului și un expert judiciar și-a prezentat avizul, reclamanții au contestat numirea unui alt expert și au solicitat ca cazul să fie acordat prioritate, iar la 10 februarie 1997 au solicitat instanței să organizeze o audiere.

În ordinea din 7 iunie 1997, instanța a solicitat reclamanților să pronunțe dacă doresc să continue procedura sau să ajungă la o soluție prietenoasă cu acuzații. Întrucât nu s-a putut ajunge la o soluție, s-a programat o audiere pentru 15 ianuarie 1998. Totuși, s-a suspendat în timp ce avocatul acuzaților nu a putut participa. Într-o scrisoare din 13 martie 1998, reclamanții au solicitat instanței să nu numească un alt expert și să pronunțe o hotărâre în acest caz. La 31 martie 1998, instanța a suspendat procesul în așteptarea încheierii procedurii în fața Registrului de teren, care a fost instituit de către inculpați în vederea examinării frontierelor terenurilor. La 15 iulie 1998, Curtea regională a județului Pest a respins recursul reclamanților împotriva acestei hotărâri.

La 17 noiembrie 1998, reclamanții au solicitat instanței să le informeze cu privire la progresul procedurii de Registrul Landului, să examineze necesitatea ordinii de suspendare și să asigure ca prioritatea continuă să fie acordată cauzei. Prin ordinul din 21 iunie 2000, Curtea de district a hotărât să relueze examinarea cazului, deoarece Registrul Landului a încheiat procedura dinaintea acesteia. Curtea a ordonat părților să aleagă printre trei opțiuni: încheierea cazului, retragerea acțiunilor lor sau suspendarea procedurii de judecată. În cazul în care nu alege una dintre aceste opțiuni, instanța ar suspenda cazul. Ulterior, la 11 iulie 2000, reclamanții și-au retras acțiunea, susținând că procedurile nejustificate de lungă durată le-au făcut imposibilă continuarea cauzei.

La 13 iulie 2000, Curtea de District a întrerupt procedura. HOTĂRÂREA [Notă1] La 25 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Ungariei oferă să plătească în comun 7,000 EUR (sprezece mii de euro) sau echivalentul său în forint-uri maghiare convertite la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data decontarii, reclamanților, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii înregistrate în temeiul nr. 60047/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această sumă se plătește unui cont bancar numit de către solicitanți, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Dobânzi simple la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 14 octombrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Notăm că Guvernul Ungariei este pregătit să ne plătească, în comun, suma de euro 7,000 (sprezece mii de euro), sau echivalentul său în forints maghiari convertit la rata de referință valutară a Băncii Centrale Europene la data decontarii, care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, plus dobânzi în cazul în care plata este întârziată, în vederea asigurării unei rezoluții a cererii nr. 60047/00 în așteptare în fața Curții.

Noi acceptăm propunerea și renuntăm la orice alte cereri împotriva Ungariei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declarăm că această plată constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de acordul atins între părți și consideră că această chestiune a fost rezolvată (art. 37 § 1 litera (b) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, cererea la cazul de la art. 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă și cazul scos din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista sa de cazuri.

Președintele adjunct al Registrului J.-P. Costa, T.L., J.-P. [Notă1] Secțiunea de plângeri a fost omitetă deoarece este considerată inutile în cazul în care plângerea este/este luată într-o manieră clară în secțiunea „Legea” a deciziei.

SECOND SECTION

DECISION Application no. 60047/00 by Julianna PINTÉRNÉ RÁSÓ and Others against Hungary The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 25 November 2003 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr Gaukur Jörundsson , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze, judges , and Mr T.L. Early , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 April 2000, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mrs Julianna Pintérné Rásó (“first applicant”) and Mr Ferenc Pintér (“second applicant”), a married couple, and Mr Ferenc Pintér Jr (“third applicant”), their son, are Hungarian nationals.

They were born in 1949, 1953 and 1976 respectively and live in Budapest. They are represented before the Court by Mr E. Petruska, a lawyer practising in Budapest. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The third applicant is the owner of a real estate, of which his parents are beneficiaries. In 1990 the first applicant filed an action with the Szentendre District Court in the name of her minor son against their neighbours for the protection of the property, the termination of a trespass and related matters. In a judgment of 6 December 1991 the District Court partly accepted the first applicant’s action and ordered the defendant to terminate the trespass and to allow the owner to enjoy entry to his property.

Upon appeal, on 26 March 1992 the Pest County Regional Court partly confirmed the judgment of the District Court, but annulled and remitted the first-instance decision as regards the order to allow the owner enjoyment of the property. The court held that the latter matter could be decided only if the owner was a party to the proceedings. On 7 September 1992 the second and the third applicant brought an action in respect of the same matter before the same District Court, which granted their request to join their case to that of the first applicant. As in the meantime an on-site inspection had been carried out and a judicial expert had submitted his opinion, the applicants on 2 August 1996 contested the appointment of another expert and requested that the case be given priority.

On 10 February 1997 they requested the court to hold a hearing. In an order of 7 June 1997, the court asked the applicants to state if they wished to continue the proceedings or to reach a friendly settlement with the defendants. As no settlement could be reached, a hearing was scheduled for 15 January 1998. However, it was adjourned as the defendants’ lawyer could not attend. In a letter of 13 March 1998 the applicants requested the court not to appoint another expert and to deliver a judgment in the case. On 31 March 1998 the court suspended the proceedings pending the termination of proceedings before the Land Registry which had been instituted by the defendants in order to have the boundaries of the land examined.

On 15 July 1998 the Pest County Regional Court dismissed the applicants’ appeal against this order. On 17 November 1998 the applicants requested the court to inform them about the progress of the Land Registry proceedings, to examine the necessity of the suspension order and to ensure that priority continued to be given to the case. By an order of 21 June 2000 the District Court decided to resume the examination of the case as the Land Registry had terminated the proceedings before it. The court ordered the parties to choose from among three options: the termination of the case, the withdrawal of their actions or the suspension of the court proceedings. In the event of failure to choose one of these options, the court would suspend the case.

Subsequently, on 11 July 2000 the applicants withdrew their action, arguing that the unreasonably long proceedings had made it impossible for them to continue the case. On 13 July 2000 the District Court discontinued the proceedings. THE LAW [Note1] On 25 September 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Hungary offer to pay EUR 7,000 (seven thousand euros), or its equivalent in Hungarian forints converted at the euro foreign exchange reference rate of the European Central Bank at the date of settlement, to the applicants jointly, with a view to securing a resolution of the application registered under no. 60047/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to the Article 37 § 1 (b) of the European Convention on Human Rights.

This sum shall be paid to a bank account named by the applicants, free of any taxes and charges that may be applicable. Simple interest at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement. The payment will constitute the final resolution of the case.” On 14 October 2003 the Court received the following declaration signed by the applicants: “We note that the Government of Hungary are prepared to pay us, jointly, the sum of EUR 7,000 (seven thousand euros), or its equivalent in Hungarian forints converted at the euro foreign exchange reference rate of the European Central Bank at the date of settlement, covering pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus interest if payment is delayed, with a view to securing a resolution of application no. 60047/00 pending before the Court.

We accept the proposal and waive any further claims against Hungary in respect of the facts of this application. We declare that this payment constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the agreement reached between the parties and considers that the matter has been resolved (Article 37 § 1 (b) of the Convention). Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued. Accordingly, the application to the case of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued and the case struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early J.-P. Costa Deputy Registrar President [Note1] The complaints section has been omitted as it is considered unnecessary if the complaint(s) is/are taken up in a clear manner in “The Law” section of the decision.