CASE OF DELLA ROCCA v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list (friendly settlement)
CASE OF DELLA ROCCA v. ITALY (CtEDO, 2003)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE DELLA ROCCA c. ITALIA (Declarația nr. 59452/00) JUDGEMENTUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 27 noiembrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Della Rocca c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebsky dna Steiner Hajiyev, judecătorii și dl Nielsen grefierul adjunct al Secțiunii care a deliberat în privat la 6 noiembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 59452/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția”) de către un național italian, dna Mirella Della Rocca („reclamantul”), la 12 august 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl P. d'Alessio, un avocat care practică la Napoli. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor succesivi, respectiv de dl U. Leanza și de dl I.M. Braguglia, precum și de co-agentii lor, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. La 13 iunie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 17 septembrie 2003 și la 27 septembrie 2003 reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1947 și locuiește în Napoli. Ea este proprietarul unui apartament din Casoria (Naples), pe care l-a lăsat în A.I. Într-o scrisoare servită la locatar la 14 decembrie 1987, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Casoria. Prin decizia din 22 ianuarie 1988, care a fost făcută executivă la 31 septembrie 1988, Caseria Magistratul a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 22 februarie 1989. 10. La 15 ianuarie 1990, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să părăsească sediul. 11. La 3 aprilie 1990, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 12 aprilie 1990. 12. Între 12 aprilie 1990 și 30 noiembrie 1999, judecătorul a făcut douăzeci și un încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 6 decembrie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. La 27 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 5,085 euro (cincă mii și opt-cincă) Mirella Della Rocca în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 59452/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 17 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 5.085 euro (cincă mii și optzeci și cinci) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru Mirella Della Rocca, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 59452/00 pe care le aștepta Curtea. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și al articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE SĂ scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2003 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului