- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 noiembrie 2003
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Della Rocca împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE DELLA ROCCA c. ITALIA (Declarația nr. 59452/00) JUDGEMENTUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 27 noiembrie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Della Rocca c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebsky dna Steiner Hajiyev, judecătorii și dl Nielsen grefierul adjunct al Secțiunii care a deliberat în privat la 6 noiembrie 2003, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 59452/00) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („ Convenția”) de către un național italian, dna Mirella Della Rocca („reclamantul”), la 12 august 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl P. d'Alessio, un avocat care practică la Napoli.
Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor succesivi, respectiv de dl U. Leanza și de dl I.M. Braguglia, precum și de co-agentii lor, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului ei într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ea s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare. La 13 iunie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 17 septembrie 2003 și la 27 septembrie 2003 reclamantul și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului.
FACTE Reclamantul s-a născut în 1947 și locuiește în Napoli. Ea este proprietarul unui apartament din Casoria (Naples), pe care l-a lăsat în A.I. Într-o scrisoare servită la locatar la 14 decembrie 1987, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Casoria. Prin decizia din 22 ianuarie 1988, care a fost făcută executivă la 31 septembrie 1988, Caseria Magistratul a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie evacuate până la 22 februarie 1989. 10. La 15 ianuarie 1990, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să părăsească sediul. 11. La 3 aprilie 1990, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 12 aprilie 1990. 12. Între 12 aprilie 1990 și 30 noiembrie 1999, judecătorul a făcut douăzeci și un încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 6 decembrie 1999, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. La 27 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 5,085 euro (cincă mii și opt-cincă) Mirella Della Rocca în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 59452/00. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 17 septembrie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 5.085 euro (cincă mii și optzeci și cinci) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru Mirella Della Rocca, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 59452/00 pe care le aștepta Curtea.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri.
Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și al articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE SĂ scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2003 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF DELLA ROCCA v. ITALY (Application no. 59452/00) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 27 November 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Della Rocca v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr P. Lorenzen , Mr G. Bonello , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev, judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 6 November 2003, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 59452/00) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Mirella Della Rocca (“the applicant”), on 12 August 1999.
The applicant was represented by Mr P. d'Alessio, a lawyer practising in Naples. The Italian Government (“the Government”) were represented by their successive Agents, respectively Mr U. Leanza and Mr I.M. Braguglia, and by their co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that she had been unable to recover possession of her flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, she further complained about the length of the eviction proceedings.
On 13 June 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 17 September 2003 and on 27 September 2003 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1947 and lives in Naples.
She is the owner of a flat in Casoria (Naples), which she had let to A.I.
In a writ served on the tenant on 14 December 1987, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Casoria Magistrate.
By a decision of 22 January 1988, which was made enforceable on 31 September 1988, the Casoria Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 22 February 1989.
On 15 January 1990, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 3 April 1990, she informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 12 April 1990.
Between 12 April 1990 and 30 November 1999, the bailiff made twenty-one attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.
On 6 December 1999, the applicant recovered possession of the flat. THE LAW
On 27 September 2003 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 5,085 (five thousand and eighty-five) Euros to Mirella Della Rocca with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 59452/00. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 17 September 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 5,085 (five thousand and eighty-five) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mirella Della Rocca with a view to securing a friendly settlement of application no. 59452/00 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicant has reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 27 November 2003 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Deputy Registrar President