CtEDO 07.04.2005 Auto

CASE OF DEL DUCE v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
07.04.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DEL DUCE v. ITALY (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CAUZA DE SECȚIUNE TERZĂ DE DEL DUCE v. ITALY (Declarația nr. 65674/01) JUDGMENTUL (Resoluție în limba franceză) STRASBOURG 7 aprilie 2005 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Del Duce v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky doamna Gyulumyan Jaeger, judecători și grefierul Secțiunii Berger, deliberat în privat la 17 martie 2005, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 65674/01) împotriva Republicii Italiene depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („a se vedea „a se vedea art. 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. Convenția”) de către un național italian, dl Giovanni Del Duce („reclamantul”), la 20 iunie 2000. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dna T. Fiorini și dl F. Falco, avocați care practică în Pomezia (Roma). Guvernul („Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dl U. Leanza și dl I.M. Braguglia, precum și de consilienții lor succesivi, respectiv V. Esposito și F. Crisafulli. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu a putut recupera posesia apartamentului său într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, el s-a plâns în continuare cu privire la durata procedurii de expulzare și dreptul său de a avea acces la o instanță. La 18 martie 2004, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 2 februarie 2005 și la 8 februarie 2005, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1937 și locuiește în Roma. El este proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat R.B. Într-o scrisoare înregistrată din 31 decembrie 1990, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 30 noiembrie 1991 și i-a solicitat să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 18 februarie 1992, reclamantul și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului de Roma. 10. Prin decizia din 8 iulie 1992, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 30 mai 1994. 11. În conformitate cu Legea nr. 359/92, expirarea termenului a fost prelungită de doi ani de la 30 noiembrie 1993 la 30 noiembrie 1995. 12. Cu toate acestea, la 4 noiembrie 1994, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. 13. La 30 noiembrie 1994, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 decembrie 1994. 14. Între 15 decembrie 1994 și 10 octombrie 1995, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Între timp, chiriașul a căzut în achiziții de închiriere. 15. La 6 aprilie 1995, în conformitate cu Legea nr. 61/89, reclamantul a cerut magistratului de la Roma să suspende prelungirea termenului și a solicitat acordarea asistenței poliției în aplicarea ordinii de posesie. Magistratul de la Roma a refuzat acordarea asistenței poliției. 16. Prin urmare, reclamantul a decis să reînceapă procedura de expulzare. 17. Prin decizia din 28 martie 1996, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul de la Roma a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 15 ianuarie 1997. 19. La 20 februarie 1997, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. 20. La 9 mai 1997, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 20 mai 1997. 21. Între 20 mai 1997 și 15 octombrie 1998, judecătorul a făcut șapte încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție pentru executarea ordinului de posesie. 22. Procesul de evacuare a fost suspendat în temeiul Legii nr. 431/1998, la 8 septembrie 1999, reclamantul a servit o a doua ordine de evacuare a sediilor. 23. În septembrie 1999, s-a transmis un al doilea anunț cu privire la inchiriatul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 22 octombrie 1999. 24. După două încercări, la 3 ianuarie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului său. „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească suma totală de 6,085 euro (seize mii optzeci cinci euro (5000 euro plus 1.085 euro pentru costurile și cheltuielile în fața Curții)) dlui Giovanni Del Duce în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 65674/01. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 26. La 8 februarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 6,085 euro ( șase mii optzeci de cinci euro (5 000 euro plus 1.085 euro pentru costurile și cheltuielile în fața Curții) euro care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru dl Giovanni Del Duce, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 65674/01 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 27. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). 28. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă